Latura civilă. Obligarea inculpatului la despăgubiri civile in limitele prejudiciului dovedit

Decizie 8/R din 04.01.2006


Latura civilă. Obligarea inculpatului la despăgubiri civile in limitele prejudiciului dovedit.

Prin sentinţa penală  nr. 1549/31.05.2005 Judecătoria Braşov a condamnat pe inculpatul TBE la 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt prevăzută de art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.

S-a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 2808/2002 a Judecătoriei Ploieşti, şi a adăugat pedeapsa la cea de mai sus, astfel că execută 3 ani şi 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 lit. a, b, c, e Cod penal. S-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive.

A fost obligat inculpatul să plătească părţii civile SC Aldoina SRL suma de 20.000.000 lei vechi şi a respins celelalte pretenţii formulate.

În fapt s-a reţinut că inculpatul a fost angajatul părţii civile, ca ajutor vânzător, cu atribuţii în supravegherea magazinului prin care se vindeau articole sportive de încălţăminte şi îmbrăcăminte.

În cursul lunii martie 2004 lucrătorii ai magazinului au constatat că din cutii lipseau produse. Reprezentanţii părţii vătămate au făcut cercetări dar nu au putut stabili împrejurările în care a dispărut încălţămintea. La data de 20.04.2004 s-a efectuat un inventar şi a constatat că lipsesc 15 perechi încălţăminte marca Reebok şi Puma.

La data de 26.04.2004 reprezentanţii părţii vătămate au instalat un sistem de supraveghere, în mod mascat, în depozitul de marfă şi la uşa secundară de acces în magazin.

După vizionarea imaginilor din perioada 26.04 – 10.05.2004 s-au identificat nereguli în ce priveşte comportamentul inculpatului.

Din probele administrate s-a stabilit cu certitudine că în datele de 1, 3 şi 8 mai 2004 inculpatul a sustras pe timp de zi trei perechi de încălţăminte sport Reebok din incinta magazinului Aktiv, aparţinând părţii vătămate.

Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul şi a solicitat achitarea sa conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod procedură penală sau aplicarea suspendării sub supraveghere a pedepsei întrucât are loc de muncă. Partea civilă a declarat apel şi a solicitat obligarea inculpatului la plata tuturor despăgubirilor solicitate.

Prin decizia penală nr. 539/3.10.2005 Tribunalul Braşov a respins ca nefondate aceste apeluri.

Împotriva hotărârii a declarat recurs inculpatul şi a solicitat aplicarea, ca modalitate de executare a pedepsei, a dispoziţiilor art. 86 indice 1 Cod penal.

Partea civilă a declarat recurs şi a solicitat obligarea inculpatului la plata întregului prejudiciu produs.

Examinând hotărârea atacată, probele administrate in cauză, motivele de recurs invocate şi prevăzute de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală, se constată următoarele:

Starea de fapt a fost reţinută de instanţele de fond in urma administrării nemijlocite şi coroborării tuturor probelor administrate in cauză. Sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat inculpatul.

Acesta nu a recunoscut săvârşirea faptei, prezentând diferite versiuni ale stării de fapt. Aceste versiuni au fost înlăturate justificat şi motivat de instanţă după coroborarea probelor. Cu certitudine s-a stabilit de către instanţele de fond, după administrarea probelor, că inculpatul a sustras trei perechi de încălţăminte sport Reebok.

În recurs partea vătămată a solicitat acordarea tuturor despăgubirilor solicitate. Se constată că aceasta s-a constituit parte civilă şi a solicitat iniţial să fie despăgubită cu suma de 20.000.000 lei vechi şi apoi cu suma de  82.759.000 lei vechi, această valoare rezultând in urma inventarului efectuat şi reprezentând contravaloarea a 23 perechi Reebok, 4 – Puma, 4 treninguri Reebok.

Instanţele de fond au dispus in mod temeinic obligarea inculpatului la plata contravalorii celor trei perechi de încălţăminte sport Reebok. Pentru a fi obligat acesta să plătească întreg prejudiciul solicitat este necesară stabilirea cu certitudine a existenţei şi întinderii lui. Or, in cauză rezultă cu certitudine sustragerea doar a bunurilor arătate mai sus. Chiar dacă inventarul efectuat indică existenţa unui prejudiciu mai mare decât cel stabilit de instanţă, acesta nu poate fi reţinut in sarcina inculpatului. La depozitul din care s-au sustras aceste bunuri nu a avut acces exclusiv inculpatul. Chiar dacă asupra acestuia au planat suspiciuni că ar fi sustras mai multe bunuri, acestea nu au devenit certitudini. Ca urmare, dubiul va profita acestuia.