Latură civilă. Sechestru asigurător

Latură civilă. Sechestru asigurător. 

Prin încheierea din 9 februarie 2006, pronunţată in dosarul penal  nr.2388/2005, Tribunalul Braşov a respins contestaţiile formulate de inculpatul CT şi partea civilă DI împotriva ordonanţei din 12 octombrie 2005 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, de instituirea a sechestrului asigurător asupra autoturismului marca WV Passat, înmatriculat sub nr.BV-79-DID, serie şaşiu WVWZZZ3BZ1P051754, serie motor 060885, precum şi cererea inculpatului, de a fi numit custode, şi cererea de restituire a bunului formulată de partea civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, deşi autoturismul respectiv constituie obiectul material al infracţiunii de tâlhărie, pentru care inculpatul CT este trimis in judecată alături de coinculpatul CS, parte vătămată fiind DI, întrucât părţile au poziţii diametral opuse in legătură cu posesia bunului in momentul săvârşirii faptei şi pentru că această infracţiune nu se încadrează in tiparul clasic al infracţiunilor de tâlhărie, măsura asiguratorie se impune a fi menţinută, fiind inoportună atât restituirea bunului către partea civilă, cât şi numirea inculpatului drept custode.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs partea civilă şi inculpatul CT, ambii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie. Partea civilă a solicitat ridicarea măsurii asigurătorii şi restituirea autoturismului, motivând că indisponibilizarea bunului contravine însuşi scopului prevăzut in art.163 Cod procedură penală, cu atât mai mult cu cât autoturismul este proprietatea sa şi nu a inculpatului. Inculpatul a invocat, de asemenea, că este proprietarul bunului, acesta fiind ridicat din posesia sa şi toate înscrisurile dovedesc acest lucru.

Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, curtea constată ca fiind fondat numai recursul părţii civile, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.163 Cod procedură penală, măsura procesuală asiguratorie a sechestrului constă in indisponibilizarea bunurilor învinuitului sau inculpatului şi ale persoanei responsabile civilmente, având drept scop repararea pagubei produse prin infracţiune, după caz, garantarea executării pedepsei amenzii.

In speţă, inculpatul CT a fost trimis in judecată pentru infracţiunea de complicitate la tâlhărie, prev. de art.26 rap.la art.211 alin.2 lit.c şi alin.2/1 lit.a Cod penal.

Prin ordonanţa din 12 octombrie 2005, procurorul a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra acestui autoturism, ridicat de la inculpat, motivând că, deşi din probele dosarului rezultă că la data de 24 septembrie 2005, partea vătămată a cumpărat autoturismul  de la inculpat, fiind întocmit un contract de vânzare-cumpărare şi plătindu-se o parte din preţul convenit, măsura se impune pentru o bună desfăşurare a procesului penal şi in vederea asigurării recuperării prejudiciului.

In acest fel, a fost prejudiciată partea civilă DI, care la data de 24 septembrie 2005 a devenit proprietarul autoturismului, contractul de vânzare-cumpărare fiind, potrivit art.1295 Cod civil, translativ de proprietate, chiar dacă nu tot preţul convenit a fost plătit şi autoturismul este insă înmatriculat pe numele inculpatului CT.

In condiţiile in care a fost începută urmărirea penală împotriva inculpatului, procedura ce trebuia urmată de procuror era aceea prevăzută in art. 169 Cod procedură penală şi anume ridicarea bunului de la inculpat şi restituirea lui persoanei vătămate, cu impunerea obligaţiei de a-l păstra până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Atât procurorul, cât şi prima instanţă au nesocotit aceste dispoziţii legale, prejudiciind grav interesele persoanei vătămate.

Apărarea făcută de inculpat, in sensul că bunul a fost ridicat din posesia sa, nu poate fi primită, atât timp cât se reţine că deposedarea persoanei vătămate s-a făcut prin violenţă.

Aşa fiind, in baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, se va admite recursul părţii civile, se va casa încheierea şi se va dispune ridicarea sechestrului asigurător şi restituirea bunului către aceasta, atrăgându-i atenţia că are obligaţia de a-l păstra până la rămânerea definitivă a hotărârii.

In baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se va respinge recursul declarat de inculpat, care va fi obligat, potrivit art.192 alin.2 Cod procedură penală, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Domenii speta

Spete similare