Arestarea preventivă. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Decizie 55 din 01.07.2004


3. Arestarea preventivă. Încetarea de drept a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Potrivit art. 23 al. 6 din Constituţia României, revizuită prin Legea din 18 septembrie 2003, „în faza de judecată instanţa este obligată, în condiţiile legii, să verifice periodic, şi nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive şi să dispună, de îndată, punerea în libertate a inculpatului, dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau dacă instanţa constată că nu există temeiuri noi care să justifice menţinerea privării de libertate”.

În cazul în care s-a împlinit termenul limită de 60 de zile pentru verificarea arestării inculpatului în cursul judecăţii instanţa constată că a încetat de drept arestarea preventivă a inculpatului şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.

Secţia penală, decizia penală nr. 55/01 iulie 2004

Prin încheierea penală pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. 7917/2004, la 28 iunie 2004, s-a dispus, în baza art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală, menţinerea arestării preventive a inculpatului C.C.

Pentru a dispune astfel instanţa de apel a reţinut că subzistă temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului C.C.

Împotriva încheierii pronunţate de Tribunalul Hunedoara a declarat recurs inculpatul.

În motivarea recursului inculpatul a criticat încheierea atacată, susţinând că aceasta este netemeinică şi nelegală, precizând că măsura arestării preventive a inculpatului a încetat de drept la data de 26.06.2004, iar încheierea a fost pronunţată ulterior, la 28.06.2004.

Prin decizia penală nr. 555 din 1 iulie 2004, Curtea de Apel Alba Iulia a admis recursul inculpatului, a casat încheierea atacată, a constatat că a încetat de drept arestarea preventivă a inculpatului C.C. şi a dispus punerea de îndată a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 39/11.04.2003 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, dacă nu se află arestat în altă cauză.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că în data de 26 iunie 2004 s-a împlinit termenul limită de 60 de zile pentru verificarea arestării inculpatului în cursul judecăţii.

Potrivit art. 160/b al. 1 Cod procedură penală, în cursul judecăţii, instanţa verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea şi temeinicia arestării preventive.

În temeiul art. 188 Cod procedură penală, în calcularea termenelor privind măsurile preventive, ora sau ziua de la care începe şi cea la care se sfârşeşte termenul intră în durata acestuia.

În speţă, termenul s-a împlinit sâmbătă 26.06.2004 iar termenul fixat pentru judecată a fost luni, 28.06.2004, dar în cauză, fiind vorba de calculul termenelor în cazul măsurilor preventive, nu au incidenţă dispoziţiile art. 186 al. 2 şi 4 Cod procedură penală , care reglementează calculul termenelor procedurale , pe zile libere, iar când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul expiră la sfârşitul primei zile lucrătoare, ci au incidenţă dispoziţiile art. 188 Cod procedură penală.

Art. 140 al. 1 lit. a Cod procedură penală prevede că măsurile preventive încetează de drept la expirarea termenelor prevăzute de lege sau stabilite de organele judiciare.

Deoarece termenul limită de verificare a măsurii arestării preventive este de 60 de zile în cursul judecăţii rezultă că menţinerea acestei măsuri este pentru maximum 60 de zile, iar depăşirea acestui termen echivalează cu încetarea de drept a măsurii preventive.