Fond funciar

Dosar nr. 450/258/2009 – decizia civilă nr. 264/R din 21.04.2010

I. Prin sentinţa civilă nr. 600 din 30.03.2009, pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc, a fost respinsă cererea formulată de reclamanta BK,  în contradictoriu cu pârâta Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, precum şi cererea de cheltuieli de judecată formulată de reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre  prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 335 din 09.03.2005  a Judecătoriei Miercurea Ciuc pronunţată în dosar nr. 2586/2003 s-a constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. 45811 din 18.04.2002 emis de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 pe numele lui BR pentru suprafaţa de 1,50 ha, acesta fiind antecesorul reclamantei BK din prezenta cauză.

Din considerentele sentinţei rezultă faptul că terenul în cauză a aparţinut unei alte persoane respectiv CI.

Împotriva acestei sentinţe a fost promovat recurs, soluţionat de Tribunalul Harghita prin Decizia nr. 176/R din 05.04.2006 în dosar nr. 1116/2005, în sensul respingerii recursurilor declarate şi menţinerii sentinţei civile nr. 335 din 09.03.2005 a Judecătoriei Miercurea Ciuc din dosar nr. 2586/2003.

Împotriva Deciziei civile nr. 176/R din 05.04.2006 a Tribunalul Harghita, reclamanta din prezenta cauză a promovat recurs soluţionat de Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia civilă nr. 963/A din 27.06.2006 prin care calea de atac exercitată la Tribunalul Harghita a fost recalificată ca apel, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare instanţei de apel.

La Tribunalul Harghita cauza a fost soluţionată în apel prin Decizia nr. 6 din 25.01.2007 în dosar nr. 554/96/2006, prin menţinerea dispoziţiei privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 45811 din 18.04.2002 emis de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 pe numele lui BR, pentru suprafaţa de 1,50 ha.

Împotriva acestei decizii s-a exercitat recurs soluţionat de Curtea de Apel Târgu Mureş prin Decizia civilă nr. 959 din 12.09.2007 în dosar nr. 554/96/2006, prin menţinerea dispoziţiei privind constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 45811 din 18.04.2002 emis de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 pe numele lui BR pentru suprafaţa de 1,50 ha.

Faţă de considerentele sentinţei civile nr. 335 din 09.03.2005 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr. 2586/2003, precum şi faţă de întâmpinarea depusă de pârâtă, din care rezultă faptul că urmare a aplicării legilor fondului funciar nu mai există suprafeţe de teren pentru punerea în posesie a solicitanţilor prin compensare, instanţa  de fond a respins cererea reclamantei, precum şi cererea de cheltuieli de judecată, având în vedere lipsa culpei pârâtei faţă de prezenta cauză.

II. Împotriva acestei hotărâri a declarat  recurs reclamanta BK, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii formulate în contradictoriu cu Comisia Municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu obligarea pârâtei-intimate să identifice şi să o pună în posesie cu o suprafaţă de teren echivalentă ca valoare şi întindere în cel înscris în Titlul de proprietate nr. 45811/2001, după defunctul BR, în suprafaţa de 1,50 ha.

În motivarea recursului se arată că astfel cum rezultă din actele dosarului nr. 2586/2003 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, reclamanta-recurenta în calitate de proprietar în baza Titlului de proprietate nr. 45811 din 18.04.2002 emis de Comisia Judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991, a vândut terenul înscris în CF nr. 1731 sub nr. A.1, identificat sub nr. cadastral 2780, către cumpărătoarea B.E., conform Contractului  autentificat sub nr. 322 din 15.03.2003.

Ulterior, ca urmare a sentinţei civile nr. 335 din 09.03.2005 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr. 2586/2003, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia civilă nr. 959 din 12.09.2007 a Curţii de Apel Tg.Mureş, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate emis pe seama sa şi a comoştenitorilor săi, pe considerentul că acesta a fost emis pe vechiul amplasament ce a aparţinut antecesorilor, numitului CI.

Mai arată că nu au fost aplicabile prevederile art. III alin. 2 indice 4 din Legea nr. 169/1997 modificată, întrucât titlul lor de proprietate nu a fost anulat pe motivele prevăzute de art. III alin. 1 din aceeaşi lege, ci pe considerentul că acesta s-a emis pe un alt amplasament decât cel vechi.

Potrivit Deciziei nr. 117/083320 din 1993 s-a stabilit calitatea de acţionar al defunctului BR pentru suprafaţa de 1,50 ha în SC A SA, condiţie stabilită de lege prin „restituirea în perimetrul societăţii” la care este acţionar fostul proprietar, astfel recurenta consideră că este îndreptăţită la reconstituirea terenurilor deţinute de antecesorul său BR, care a avut în proprietate 2,11 ha arabil şi 2,48 ha fâneaţă.

Recurenta consideră de că pentru emiterea a două titluri de proprietate pe acelaşi amplasament, înainte ca unul dintre titluri să fie retras sau anulat,  culpa îi aparţine Comisiei locale, precizând totodată că înainte ca titlul numitului CI să fie emis, titlul recurentei a fost emis şi intabulat, mai mult a fost chiar şi înstrăinat.

Astfel consideră că nu se poate reţine faptul că antecesorul său nu ar fi fost îndreptăţit la reconstituirea dreptului de proprietate.

Chiar din întâmpinarea depusă la dosarul nr. 3160/258/2007 al Judecătoriei Miercurea Ciuc, Comisia municipală recunoaşte că ei sunt persoane îndreptăţite a li se reconstitui titlul de proprietate, dar în acelaşi timp comisia arătând că nu se află în culpă pentru această situaţie deoarece nu au solicitat să se dispună prin instanţă reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui amplasament. Astfel, pe această cale a solicitat să fie obligată comisia să îi pună în posesie pe un alt amplasament, însă instanţa de fond a reţinut greşit susţinerile comisiei locale în sensul că nu ar mai exista terenuri pentru punerea sa în posesie şi astfel i-a respins acţiunea, fără să existe nici un fel de dovadă care să întemeieze susţinerile comisiei.

De asemenea recurenta invocă faptul că instanţa de fond nu a cercetat cauza sub toate aspectele, reţinând doar dispoziţiile sentinţei civile nr. 335 din 09.03.2005 din dosar nr. 2586/2003, fără însă a motiva soluţia pronunţată.

În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 7-9 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 1/2000 şi HG nr. 890/2005.

III. Prin întâmpinarea depusă, intimata Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin primar, solicită respingerea recursului ca fiind netemeinic şi nelegal şi menţinerea sentinţei civile atacată ca temeinică şi legală, precum şi scutirea intimatei de la plata cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă.

În motivare se arată că instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamantei prin sentinţa atacată, împotriva căreia s-a declarat recurs motivat de către reclamantă, prin aceea că, în  faţa instanţei de fond nu s-ar fi dovedit faptul  că Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu mai are suprafeţe libere ce pot fi oferite prin compensare recurentei.

Se menţionează faptul că nu este o simplă afirmaţie cum că Comisia locală nu mai are suprafeţe libere ce pot fi oferite prin compensare, ci acest fapt este unui real ce poate fi dovedit cu o serie de acte pe care le-a anexat întâmpinării, ca urmare singura soluţie rămasă este propunerea acordării de despăgubiri pentru suprafaţa solicitată de reclamanta-recurentă.

În drept sunt invocate prevederile art. 115 din Codul de procedură civilă şi HG nr. 890/2005.

IV. A fost administrată proba cu înscrisuri.

V. În lipsa unor motive de ordine publică, Tribunalul va analiza recursul în limita motivelor invocate de recurentă. În acest sens, contrar celor reţinute de Judecătorie, Tribunalul constată că intimata este în culpă pentru faptul că i-a atribuit recurentei un teren care i se cuvenea altei persoane, deoarece, potrivit art. 5 lit. c şi i din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin H.G. nr. 890/2005 (în continuare Regulamentul), Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor stabileşte amplasamentele suprafeţelor de teren pentru care se reconstituie dreptul de proprietate, propune alte amplasamente când este cazul şi pune persoanele îndreptăţite în posesie.

VI. Intimata nu contestă dreptul recurentei la reconstituire, dar susţine că nu are suprafeţe de teren libere. Pentru a dovedi această împrejurare, intimata trebuia să depună situaţia centralizatoare privind terenurile aflate la dispoziţia sa, sub semnătura tuturor membrilor comisiei, avizată de comisia judeţeană de fond funciar, care să ateste că în rezerva comisiei nu mai există teren, pe baza situaţiei suprafeţelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate, situaţie comunicată de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară, situaţie prevăzută de art. 10 alin. 3 din Regulament. Intimata nu s-a conformat şi nu a depus nici inventarul terenurilor agricole extravilane, solicitat de instanţă, susţinând că nu deţine aşa ceva, cu toate că asigurarea inventarierii bunurilor din patrimoniul public şi privat al unităţii administrativ-teritoriale este atribuţia primarului, potrivit art. 63 alin. 5 lit. d din Legea nr. 215/2001, iar primarul este şi preşedintele Comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate. Având în vedere că intimata nu şi-a dovedit susţinerea cu acest inventar, Tribunalul consideră dovedite pretenţiile recurentei, în sensul că acesteia i se poate atribui un teren echivalent ca valoare cu cel din titlul de proprietate care i-a fost anulat.

VII. Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi avut alt teren la dispoziţie pentru a-l oferi recurentei, art. 10 alin. 2-6 din Regulament prevedea o procedură pe care intimata nu a dovedit că a urmat-o. Dispoziţiile legale menţionate prevăd că:

„(2) În situaţia în care într-o anumită localitate nu mai există suficient teren în rezerva comisiei de fond funciar care să fie atribuit în proprietate foştilor proprietari deposedaţi sau moştenitorilor acestora, comisiile de fond funciar se vor adresa comisiilor de fond funciar din alte localităţi care vor pune la dispoziţie terenurile rămase disponibile.

(3) Comisiile locale de fond funciar vor ataşa la cerere o situaţie centralizatoare privind terenurile aflate la dispoziţia lor, sub semnătura tuturor membrilor comisiei, avizată de comisia judeţeană de fond funciar, care să ateste că în rezerva comisiei locale de fond funciar nu mai există teren, pe baza situaţiei suprafeţelor de teren pentru care s-au emis titluri de proprietate, situaţie comunicată de către oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.

(4) Atunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta se va putea adresa, prin intermediul comisiei judeţene de fond funciar, instituţiilor şi autorităţilor publice care administrează teren proprietate a statului.

(5) Toate instituţiile şi autorităţile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului sunt obligate să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar şi să comunice acestora suprafeţele de teren care pot fi disponibilizate, în condiţiile legii, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii.

(6) Comisiile de fond funciar vor putea solicita teren pentru compensarea cu teren echivalent de la staţiunile şi institutele de cercetare doar dacă nu mai există teren disponibil administrat de alte instituţii şi autorităţi publice în judeţul respectiv sau în judeţele învecinate.”

Tot ceea ce a făcut intimata a fost să adreseze câte o cerere comisiilor locale ale unor comune harghitene, de la care a primit răspuns negativ, acţiuni ce nu acoperă îndeplinirea obligaţiilor legale citate, ceea ce o plasează în culpă faţă de recurentă.

VIII. Respingând integral acţiunea reclamantei, Judecătoria a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a prevederilor legale analizate mai sus, ceea ce atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civilă, cu consecinţa modificării sentinţei în parte, în mod corespunzător, în temeiul art. 312 alin. 3 C.pr.civilă. Modificarea parţială se referă la faptul că recurentei i se cuvine un teren echivalent numai ca valoare cu cel avut, nu şi ca întindere, pentru că aceasta ar presupune un teren identic, care este puţin probabil să existe la dispoziţia intimatei.

Domenii speta

Spete similare