Contestatie formulata in temeiul Legii nr. 10/2001

Sentinţă civilă speta 1 din 04.01.2008


SPETA NR. 1

Contestatia formulata în temeiul Legii nr. 10/2001. Data de la care începe sa curga termenul de notificare prevazut de art. 22 al. 1 din aceasta lege.

Conform art. 46 al. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoanei îndreptatite i s-a respins prin hotarâre definitiva si irevocabila, actiunea privind restituirea în natura a bunului solicitat, termenul de notificare prevazut de art. 22 al. 1 curge de la data ramânerii definitive si irevocabile a hotarârii judecatoresti.

Sectia civila, sentinta civila nr. 2588/2006 definitiva conform deciziei civile nr. 7/A/2007 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia-Sectia civila si irevocabila conform deciziei civile nr. 6040/2007 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia civila si de proprietate intelectuala.

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 29 iunie 2006, reclamantul L.A. a solicitat în contradictoriu cu intimata Primaria B. sa se constate ca este îndreptatit la restituirea terenului situat în intravilanul municipiului Brad, în suprafata de 1410 mp.

În subsidiar, reclamantul a solicitat pentru ipoteza în care instanta ar aprecia ca cererea sa este întemeiata pe prevederile Legii nr. 18/1991, declinarea competentei în favoarea Judecatoriei Brad.

În motivarea cererii de chemare în judecata, reclamantul a aratat ca terenul a carui restituire se solicita a fost preluat de Statul român prin expropriere în anul 1981. Acest teren a fost revendicat pe cale judecatoreasca si este ocupat în mare parte de un bloc de locuinte, alei si spatii verzi, ramânând libera numai suprafata de 392 mp.

Prin întâmpinare, pârâta Primaria B. reprezentata prin Primar, a solicitat respingerea cererii ca inadmisibila conform Legii nr. 10/2001, fata de lipsa depunerii în termenul legal a notificarii.

În subsidiar, a solicitat respingerea actiunii ca nefondata întrucât nu este posibila restituirea în natura, scopul exproprierii a fost atins iar reclamantul a primit despagubiri.

Referindu-se la probele administrate, prima instanta a retinut si motivat ca:

Este necontestata calitatea reclamantului de a fi fost proprietar tabular al imobilului înscris în CF 1013 Brad, nr. top 163/b/1-165/1/a/1, precum si faptul ca terenul în suprafata de 1410 mp a trecut în proprietatea statului în baza Decretului de expropriere nr. 104/1981, pentru cauza de utilitate publica. Dosarele acvirate din oficiu atesta în modul cel mai elocvent intentia reclamantului de redobândire a proprietatii sale imobiliare.

Întrucât terenul a fost utilizat integral în scopul pentru care a fost expropriat, nu mai poate fi restituit în natura, astfel încât reclamantul este îndreptatit la restituire prin echivalent în conditiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Cum epuizarea fazei administrative este obligatorie în conditiile Legii nr. 10/2001, pârâtul va solutiona notificarea reclamantului si va emite dispozitia de solutionare a acesteia conform art. 24 din lege.

Cu privire la notificarea prin care reclamantul a solicitat restituirea imobilului în litigiu si care poarta nr. 11539/14 octombrie 2005, s-a apreciat ca aceasta este formulata în termenul de 12 luni prevazut în mod exceptional de disp. art. 47 al. 3 din Legea nr. 10/2001, respectiv de pct. 47.2 din N.M. de aplicare a acesteia, termen ce curge, în conditiile textului de lege aratat, de la pronuntarea deciziei nr. 6125/15 noiembrie 2004 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie.

Asa fiind, prin sentinta civila nr. 2588/10 octombrie 2006 pronuntata de Tribunalul Hunedoara-Sectia civila- s.a admis cererea formulata de reclamantul L.A. în contradictoriu cu pârâta Primaria B. prin primar si în consecinta:

S-a constatat ca reclamantul are calitatea de persoana îndreptatita sa beneficieze de masurile reparatorii prevazute de Legea nr. 10/2001, modificata si completata prin Legea nr. 247/2005, în cazul imobilului expropriat prin Decretul nr. 104/1981, situat în intravilanul municipiului Brad, în suprafata de 1410 mp, identificat în CF nr. 1013 Brad, nr. top 163/b/1-165/1.

a/1.

A fost obligat pârâtul Primarul mun. B. sa emita dispozitie de solutionare a notificarii prin care reclamantul a solicitat imobilul respectiv.

Apelul declarat împotriva acestei sentinte de Primaria B. a fost admis prin decizia civila nr. 7/A din 14 februarie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Alba-Iulia, Sectia civila. Sentinta a fost schimbata în tot, în sensul ca a fost respinsa contestatia ca nefondata.

În considerentele hotarârii sale, instanta de apel a aratat ca din declaratia contestatorului rezulta ca pâna în anul 2004 acesta nu a adresat nici o notificare Primariei B. pentru restituirea suprafetei de 1410 mp.

Procesul de drept comun prin care reclamantul a solicitat restituirea în natura a acestei suprafete a fost solutionat prin decizia civila nr. 6125 din 05 noiembrie 2004 a Î.C.C.J., prin care i-s fost respins ca nefondat recursul si implicit nu i s-a restituit terenul. Cererea adresata Primariei B. la 14 octombrie 2005, prin care reclamantul a solicitat restituirea terenului în litigiu nu a fost întemeiata pe dispozitiile Legii nr. 10/2001, ci pe dispozitiile Legii nr. 1/2000, 18/1991 si 169/1997.

Fata de continutul cererii, nu se poate interpreta ca aceasta are ca temei de drept art. 47 din Legea nr. 10/2001.

Prin decizia nr. 6040 din 25 septembrie 2007, pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia civila si de proprietate intelectuala a fost admis ca fondat recursul declarat de reclamantul L.A. împotriva deciziei civile nr. 7/A din 14 februarie 2007 pronuntata de Curtea de Apel Alba Iulia-Sectia civila si în consecinta s-a modificat decizia sus mentionata în sensul ca s-a respins ca nefondat apelul declarat de Primaria B. împotriva sentintei civile nr. 2588 din 10 octombrie 2006 a Tribunalului Hunedoara-Sectia civila.

În considerentele deciziei s-a retinut si motivat ca:

Conform art. 46 al. 3 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care persoanei îndreptatite i s-a respins, prin hotarâre definitiva si irevocabila, actiunea privind restituirea în natura a bunului solicitat, termenul de notificare prev. de art. 22 al. 1 curge de la data ramânerii definitive si irevocabile a hotarârii judecatoresti.

În conditiile art. 47.2 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2002, în vigoare la data declansarii prezentului litigiu, prevederea alin. 3 al art. 47 din lege are caracter special si vizeaza cazul în care actiunea în revendicare privind un imobil care cade sub incidenta legii a fost respinsa prin hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila (indiferent de instanta care a pronuntat hotarârea-judecatorie, tribunal , curte de apel sau Curtea Surepma de Justitie, ca instante de fond, recurs sau apel, recurs în anulare) persoanele îndreptatite pot solicita restituirea imobilului respectiv pe calea administrativa prevazuta de lege, într-un termen de 12 luni de la data ramânerii definitive si irevocabile a respectivei hotarâri.

Acelasi continut are art. 46.2 din Normele metodologice de aplicare unitara a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 250/2007.

Asadar, reclamantul a considerat întemeindu-se pe un text cuprins într-un act normativ, ca poate sa faca notificarea în termen de 12 luni începând cu 05 noiembrie 2004, când a ramas irevocabila hotarârea de respingere a actiunii în revendicare.

Faptul ca într-un act normativ dat în aplicarea legii, cu o forta juridica inferioara, se prevede altfel decât în lege, nu poate atrage sanctionarea persoanei care a respectat hotarârea de guvern.