Nu poate fi atacată cu recurs încheierea prin care, în cursul urmăririi penale, instanţa respinge cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, art. 1403 alin. 1Cod procedură penală, neprevăzând o cale separată de atac împotriva unei atare încheieri.
În fond, prin încheierea din 26.07.2005, Judecătoria Urziceni a respins cerere formulată de inculpatul B.F., aflat în cursul urmăririi penale, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs, solicitând punerea sa în libertate.
Tribunalul Ialomiţa, prin încheierea din 28.07.2005, a respins recursul declarat de inculpat ca inadmisibil.
Potrivit art. 1403 alin. 1 Cod procedură penală, împotriva încheierii prin care se dispune, în timpul urmăririi penale, luarea măsurii arestării preventive a învinuitului sau inculpatului, împotriva încheierii prin care se dispune revocarea, înlocuirea, încetarea sau prelungirea arestării preventive, precum şi împotriva încheierii de respingere a propunerii de arestare preventivă, învinuitul sau inculpatul şi procurorul pot face recurs.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că încheierea prin care se respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive nu este prevăzută între încheierile care pot fi atacate cu recurs.
În consecinţă, recursul inculpatului a fost respins ca inadmisibil.
Curtea de Apel București
Confirmarea arestării preventive. Momentul de la curge perioada de 30 de zile. Nerespectarea termenului de 24 de ore prevăzut de art. 231 C.pr.pen. Consecințe
Curtea de Apel Constanța
Respingerea revocarii liberarii provizorii sub control judiciar si a cererii de luare a masurii arestarii preventive. Incalcarea art. 290 Cod procedura penala vizând publicitatea sedintei de judecata privind cererea de revocare a liberarii provizorii...
Curtea de Apel Constanța
Contestaţii penale formulate de inculpaţi. Menţinerea măsurii arestării
Curtea de Apel București
Arestarea preventiva. Mentinerea masurii arestarii preventive. Pericolul concret pentru ordinea publica.
Tribunalul Galați
Arestarea preventivă. Neindeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 148 lit. h Cod pr. penală. Lipsa unor probe certe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.