Contract de leasing.Cerere de anulare a contractului pentru vicii ascunse.Distinctia intre vicii ascunse si vicii aparente.

Sentinţă comercială 82/COM. din 30.04.2008


Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi sub numărul de mai sus, reclamanta SC  MC SRL, a chemat în judecată pârâţii SC DC SRL, cu sediul în municipiul Iaşi şi SC M SA şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună anularea, respectiv desfiinţarea contractelor de leasing DF nr. 27979/5.07.2007 şi nr. DF nr. 28785/01.08.2007 pentru vicii ascunse cu restituirea avansului, obligarea pârâţilor, în baza disp. art. 1355 Cod civil la preluarea utilajelor care au făcut obiectul contractelor de leasing şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în calitate de utilizator, fiind interesată de procurarea în regim de leasing a 2 utilaje de tipul încărcător frontal necesare procesului de producţie – balastieră, a avansat negocieri cu SC DC SRL care s-a angajat să-i furnizeze 2 încărcătoare frontale marca ZL 50, de producţie China, finanţarea urmând a fi făcută de către societatea de leasing „MOTORACTIVE IFN” SA Bucureşti, cu care reclamanta urma să încheie contractele de leasing, iar SC DC SRL fiind furnizorul utilajelor.

Prin negocierile făcute cu furnizorul,Zaharescu Mihai le-a prezentat oferta de preţ pe utilaj de 70.000 Euro susţinând că este preţul cel mai avantajos.

După achiziţionarea celor 2 utilaje la preţul de 70.000 Euro – preţ de achiziţie şi 82.127 Euro, valoarea totală de leasing, reclamanta a constatat că un asemenea utilaj încărcător frontal marca YTOZL 50F este vândut în mod frecvent la preţul de 47.000 de Euro.

Pârâta SC DC SRL,prin reprezentantul acesteia a vândut chiar în aceeaşi perioadă asemenea utilaje cu preţul de 55.000 Euro către SC „ TERRAMOLD CONSTRUCT” SRL.

Mai susţine reclamanta că în contextul activităţii frauduloase pârâta SC DC SRL, i-a livrat 2 încărcătoare frontale marca YTO ZL 50 F seria 20370128 şi 20370130 fără ca acestea să fie dotate cu aer condiţionat aşa după cum s-a stipulat în anexa A la contractele de leasing şi în procesele – verbale de predare – primire.

Lipsa de aer condiţionat la cele 2 utilaje i-a adus prejudicii, deoarece acestea nu pot fi folosite în condiţii optime.

Prin manoperele sale frauduloase pârâta a obligat reclamanta să plătească în plus câte 15.000 euro pentru fiecare utilaj în contractele de leasing încheiate cu SC M SA, iar cele 2 utilaje nu corespund caracteristicilor tehnice şi dotărilor prevăzute în documentele de livrare.

În temeiul disp. art. 720 indice 1 Cod procedură civilă s-a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă.

În susţinerea cererii a depus înscrisuri.

Acţiunea a fost timbrată cu suma de 4120 lei taxă de timbru şi 5 lei timbru judiciar.

Pârâta SC M SA a depus întâmpinare şi a solicitat respingerea ca inadmisibile a capetelor de cerere privind anularea contractelor de leasing, restituirea avansului, obligarea la predarea bunurilor şi la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a informat reclamanta prin adresa nr. 690 din 20.09.2007, că în calitatea sa de finanţator şi în conformitate cu prevederile legale – O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing şi ale contractului de leasing nu poate răspunde solicitării reclamantei.

Obligaţia legală de a răspunde pentru vicii este în sarcina furnizorului ( art. 9 lit. c, art. 10 lit. f şi art. 12 din actul normativ menţionat, precum şi paragraful 12 din contract).

Însă pentru a ajuta reclamanta în soluţionarea problemei a luat legătura cu furnizorul pentru a constata şi a remedia lipsurile.

Furnizorul în speţă SC DC SRL a încercat prin intermediul unei firme specializate să monteze aerul condiţionat la cele 2 încărcătoare frontale, dar reclamanta nu a permis efectuarea operaţiunilor.

Pârâta SC M SA a mai arătat că în conformitate cu clauzele contractelor de leasing menţionate anterior, obligaţiile acestei pârâte în calitate de finanţator locator sunt în principal asigurarea folosinţei liniştite a bunului, pe perioada de leasing şi anume, respectarea şi netulburarea posesiei bunului, precum şi respectarea opţiunii de cumpărare a bunului de către utilizator, la sfârşitul termenului contractual, prin plata valorii reziduale şi a celorlalte obligaţii patrimoniale către locator.

Primul capăt de cerere este o acţiune redhibitorie ( anularea pentru vicii ascunse), care nu este admisibilă în cadrul contractului de leasing.

Cu privire la al  2 – lea capăt de cerere din acţiunea reclamantei, nu este admisibilă cererea privind restituirea avansului achitat de SC  MC SRL, în contractele de leasing.

Desfiinţarea unui contract de leasing prin constatarea nulităţii acestuia produce efecte ex nunc, locatorul fiind în această situaţie creditorul obligaţiei de restituire a bunului ( subscrisa MOTORACTIVE în calitate de proprietar), iar rata iniţială plătită rămâne bine încasată, în sarcina acestuia nefiind instituită vreo obligaţie de restituire a acestei sume.

Având în vedere caracterul de contract cu executare succesivă al actului în cauză şi faptul că rata iniţială reprezintă contravaloarea folosinţei bunului ( această folosinţă fiind imposibil de restituit ca efect al desfiinţării contractului), ori sume în strânsă legătură cu folosinţa bunului, precum şi contravaloarea uzurii fizice şi morale a bunului, constatarea nulităţii contractului sau anularea acestuia produce efecte numai pentru viitor.

Mai mult, restituirea plăţilor efectuate de către utilizatoarea SC  MC SRL în executarea contractului de leasing ar constitui o îmbogăţire fără justă cauză pentru reclamantă.

Cu privire la al 3 –lea capăt de cerere, obligarea la preluarea bunurilor, numai pârâta poate prelua bunurile în virtutea calităţii de proprietar în condiţiile prevăzute în contractele de leasing.

În apărare a solicitat proba cu înscrisuri.

În drept şi-a întemeiat susţinerile pe prevederile art. 115 şi următoarele Cod procedură civilă, O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile comerciale, republicată şi modificată şi condiţiile generale ale contractului de leasing.

Pârâta  SC DC SRL a depus întâmpinare  şi a solicitat respingerea acţiunii. Pe cale de excepţie, în conformitate cu prevederile art. 137 Cod procedură civilă a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în cauză.

Din conţinutul celor 2 contracte indicate de reclamantă rezultă că părţile contractante sunt SC  MC SRL în calitate de utilizator şi SC M SA, în calitate de locator.

În atare situaţie, nefiind formulată nicio cerere în daune care să poată atrage în cauză şi eventuala răspundere a acestei pârâte potrivit cu paragraful 12 din contracte sau cu disp. art. 9 – 12 din O.G. nr. 51/1997, ci doar solicitându-se anularea contractelor de leasing cu repunerea părţilor contractante în situaţia anterioară consideră că această pârâtă nu are calitate procesuală pasivă în cauză.

Nici cu privire la cel de al 2 –lea capăt de cerere nu are calitate procesuală pasivă, întrucât reclamanta a achitat respectivele sume pârâtei locatoare SC M SA

Pe fondul cauzei acţiunea reclamantei este neîntemeiată.

Înainte de încheierea celor 2 contracte de leasing, reclamanta a primit din partea pârâtei o ofertă scrisă de vânzare tip factură proformă, din conţinutul căreia rezultă denumirea produsului vândut, detalii tehnice referitoare la părţile componente şi la preţul de vânzare.

Reclamanta a acceptat oferta odată cu perfectarea contractelor de leasing, reclamanta a cunoscut preţul bunurilor furnizate mai înainte de încheierea celor 2 contracte de leasing.

La data de 23.07.2007, pârâta a predat reclamantei celor 2 utilaje preluate în leasing, încheindu-se procesul – verbal de predare – primire prin care s-a menţionat că utilajele sunt în stare perfectă de funcţionare.

Din conţinutul acestui proces – verbal de predare – primire semnat de reclamantă rezultă că aceasta a verificat bunurile livrate şi a constatat direct şi nemijlocit că ele corespund destinaţiei pentru care au fost cumpărate.

Lipsa instalaţiei de aer condiţionat nu constituie viciu ascuns, întrucât instalaţia de aer condiţionată se montează la vedere.

În dovedirea susţinerilor a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi cu prioritate asupra excepţiei invocate în baza disp. art. 137 Cod procedură civilă, respectiv lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC DC SRL, instanţa reţine următoarele:

Prin contractul de cumpărare nr. 27979.01/12.07.2007 SC M SA, în calitate de locator şi pârâta SC DC SRL, în calitate de vânzător au stabilit şi condiţiile pentru care vânzătorul vinde şi locatorul cumpără pentru a da în leasing utilizatorului SC  MC SRL, în baza contractului de leasing încheiat între locator şi utilizator bunurile cuprinse în secţiunea 4 a Contractului de cumpărare, respectiv încărcător frontal YTO ZL 50F.

Prin contractul de cumpărare nr. 28785.01 din 03.08.2007, pârâta SC M SA în calitate de locator şi pârâta SC DC SRL,în calitate de vânzător, au stabilit termenii şi condiţiile pentru care vânzătorul vinde şi locatorul cumpără pentru a da în leasing utilizatorului SC  MC SRL, în baza contractului de leasing încheiat între locator şi utilizator bunurile cuprinse în secţiunea 4 a contractului de cumpărare; respectiv încărcător frontal YTO ZL 50F.

Relaţiile contractuale au fost stabilite între pârâţii SC DC SRL, şi SC M SA pentru a beneficia utilizatorul bunului, respectiv SC  MC SRL.

Reclamanta SC  MC SRL a formulat o cerere fermă în care a precizat bunul care va constitui obiectul contractului de leasing respectiv 2 încărcătoare frontal YTO ZL 50F.

Din analiza celor 2 contracte de cumpărare, cât şi a contractelor de leasing nr. DF 27979 din 05.07.2007 şi DF 28785 din 01.08.2007, văzând şi clauza specială la pct. 3.1 din contract, instanţa reţine că pârâta SC DC SRL, are calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine următoarele.

Între SC  MC SRL şi pârâta SC M SA au fost încheiate 2 contracte de leasing nr. 27979 din 05.07.2007 şi nr. DF 28785 din 01.08.2007. Prin aceste contracte reclamanta a dobândit dreptul de a folosi utilajele de tipul încărcător frontal.

Pârâta SC M SA a cumpărat bunurile de la pârâta SC DC SRL în baza contractelor de cumpărare nr. 27979 din 01.12.2007 şi nr. 28785.01 din 03.08.2007.

La data de 23.07.2007, pârâta SC DC SRL, a predat reclamantei SC  MC SRL cele 2 utilaje preluate în leasing, încheindu-se procesul – verbal de predare – primire, prin care s-a menţionat că utilajele sunt în stare perfectă de funcţionare. În urma unei inspecţii complete şi a instruirii personalului cu privire la modul de utilizare, cumpărătorul, reclamanta de faţă a declarat că utilajele aferente contractului menţionat, au fost livrate la locul şi la termenul stabilit prin contract şi a confirmat că acestea corespund din punct de vedere cantitativ, calitativ şi al specificaţiilor tehnice.

Cumpărătorul a semnat şi a ştampilat procesul – verbal, arătând că acceptă utilajele definitiv şi fără rezervă.

După aproximativ 2 luni, reclamanta a informat-o pe pârâta SC M SA prin adresa nr. 112 că bunurile utilizate în sistem de leasing nu sunt dotate cu instalaţia de aer condiţionat.

Prin adresa nr. 690 din 20.09.2007, finanţatorul respectiv SC M SA a înştiinţat furnizorul, respectiv pârâta SC DC SRL. Această pârâtă a încercat prin intermediul firmei SC „EUROSPEED SRL Suceava să instaleze aparate de aer condiţionat la cele 2 utilaje, iar reprezentantul reclamantei a refuzat.

Devizul de reparaţie cu nr. 3374 din 31.08.2007 privind montarea celor 2 aparate de aer condiţionat s-a făcut în sarcina pârâtei SC DC SRL, obligaţia de plată nu-i revenea reclamantei.

Ulterior, la data de 09.10.2007, expertul Niţescu Dan Nictor a întocmit un raport de expertiză tehnică extrajudiciară, susţinând că nu se poate monta artizanal un sistem integrat de aer condiţionat.

Fiind o expertiză extrajudiciară, instanţa o va înlătura pentru a da eficienţă principiului contradictorialităţii.

Primul capăt al cererii de chemare în judecată este anularea, desfiinţarea contractelor de leasing DF nr. 27979 din 05.07.2007 şi nr. DF nr.28785/1.08.2007 pentru vicii ascunse şi restituirea avansului.

Reclamanta a avut posibilitatea, odată cu semnarea procesului – verbal de predare – primire din 23.07.2007, să refuze primirea celor 2 utilaje întrucât lipsea instalaţia de aer condiţionat.

În speţa de faţă nu este vorba de un „ viciu ascuns” ci de un „viciu aparent”.

Conform art. 1353 Cod civil, vânzătorul, nu răspunde de „viciile aparente şi despre care cumpărătorul a putut singur să se convingă”.

Reclamanta nu este îndreptăţită a cere anularea contractelor de leasing, invocând „ dolul” ca fiind motiv de nulitate relativă, întrucât pârâta SC DC SRL ar fi folosit manopere frauduloase.

Reclamanta nu a dovedit în cauză că pârâta SC DC SRL a folosit mijloace viclene sau dolosive, pentru a o determina să cumpere cele 2 utilaje.

Nu are relevanţă factura fiscală nr. 8643769 din 01.06.2007 prin care aceeaşi pârâtă a vândut către TERRAMOLD CONSTRUCT SRL, încărcătorul frontal YTO la preţul de 279.055 lei.

Din această factură nu rezultă caracteristicile tehnice ale încărcătorului, pentru a vedea dacă este identic obiectul vândut. Mai mult, reclamanta a acceptat oferta pârâtei fără condiţie.

În consecinţă, fiind un viciu aparent, nu s-a dovedit în speţă vreo cauză de nulitate relativă, nu se impune anularea contractelor de leasing DF nr.27979/05.07.2007 şi DF nr. 28785/01.08.2007.

În calitate de finanţator şi locator, pârâta SC M SA a asigurat folosinţa bunului pe perioada de leasing.

Din analiza art. 9 din O.G. nr. 51/1997 republicată şi modificată rezultă că obligaţia privind livrarea corespunzătoare a bunului nu este în sarcina societăţii de leasing.

Prin urmare, pârâta SC M SA nu este răspunzătoare de faptul că cele 2 utilaje nu au fost dotate cu instalaţie de aer condiţionat, întrucât nu această pârâtă a efectuat livrarea utilajelor.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 51/1997, utilizatorul, respectiv reclamanta SC  MC SRL, era obligată să efectueze recepţia şi să primească bunul la termenul şi în condiţiile de livrare  agreate cu furnizorul, respectiv SC DC SRLFinanţatorul, potrivit art. 14 nu răspunde dacă bunul care face obiectul  contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător utilizatorului de către furnizor.

Întrucât nu s-a dispus anularea contractelor de leasing, nu se poate cere restituirea avansului.

Pentru considerentele expuse, nici al 2 – lea capăt de cerere nu este întemeiat, respectiv obligarea pârâtelor la preluarea utilajelor.

Cererea pârâtelor privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca nedovedită.