Anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Întinderea efectelor juridice juridice. Decizia în interesul legii nr. 42 din 13 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Sentinţă penală 18 din 16.01.2009


Prin sentinţa penală nr.3148 din 20.10.2008 Judecătoria Iaşi a dispus următoarele:

Condamnă pe inculpatul G V  la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal şi art. 75 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi emis la data de 13.03.2008 în dosarul penal nr. 13359/P/2007, din infracţiunea de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, conform disp. art. 334 Cod procedură penală – infracţiune comisă la data de 22.11.2007).

Constată că infracţiunea anterior menţionată a fost săvârşită de către inculpat pe durata termenului de încercare de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni  ce a fost stabilit acestuia prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 şi anterior  momentului la care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008.

Constată că infracţiunea prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 şi urm. Cod penal (infracţiune comisă la data de 29.10.2005) pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 a fost săvârşită de către acesta în concurs real de infracţiuni cu infracţiunea  prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la disp. art. 211 alin.1, alin.2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 şi urm. Cod penal (infracţiune comisă la data de 20.10.2005) pentru săvârşirea căreia inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.

Descontopeşte pedeapsa unică rezultantă de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare ce a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală şi repune în individualitatea lor pedepsele componente, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, astfel:

a) – pedeapsa de 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni închisoare stabilită inculpatului prin  sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 211 alin. 1, alin.2 lit. b, c şi alin. 21 lit. a, b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 şi urm. Cod penal (infracţiune comisă la data de 29.10.2005);

b) – pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 26 Cod penal raportat la disp. art. 211 alin.1, alin.2 lit. b, c şi alin.21lit.a,b Cod penal cu aplicarea disp. art. 99 şi urm. Cod penal (infracţiune comisă la data de 20.10.2005).

c) În baza disp. art. 864 alin.1 cod penal cu referire la disp. art. 83 Cod penal dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani şi 6(şase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008 – anterior menţionată, la pct. II – lit. a) din prezenta sentinţă penală – pedeapsă ce urmează a fi executată integral şi alăturat pedepsei de 2 (doi) ani închisoare ce a fost stabilită inculpatului prin prezenta sentinţă penală, rezultând o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare.

În baza disp. art. 36 alin. 2 Cod penal contopeşte pedeapsa unică de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare, mai sus menţionată, cu pedeapsa de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală - anterior menţionată, la pct. II – lit. b) din prezenta sentinţă penală – şi aplică inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, ca pedeapsă unică rezultantă, respectiv pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare, la care adaugă sporul de pedeapsă de 2 (două) luni închisoare, iniţial stabilit prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.

Total pedeapsă de executat pentru inculpatul G. V.: pedeapsa de 5(cinci) ani şi 8(opt) luni închisoare.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel inculpatul G.V susţinând că în mod greşit a fost cumulata pedeapsa de 3 ani  la pedeapsa aplicată.

Tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa criticată, prin prisma motivului de apel invocat, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, a constatat că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Faţa de antecedenţa penala a inculpatului G.V, Tribunalul a constatat că prin sentinţa apelata în prezenta cauza, în mod corect prima instanţa a reţinut că infracţiunea de furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal şi art. 75 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal (prin schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi emis la data de 13.03.2008 în dosarul penal nr. 13359/P/2007, din infracţiunea de „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin.1 – art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal, conform disp. art. 334 Cod procedură penală),  infracţiune comisă la data de 22.11.2007, a fost săvârşita în stare de pluralitate intermediara de infracţiuni (art.40 Cod penal), faţa de condamnarea anterioara la pedeapsa de  3 ani şi  6 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitiva prin neapelare şi anterior momentului la care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi (menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală), prin care s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării acestei pedepse, stabilindu-se o pedeapsă  rezultanta de 4 ani şi  6 luni  închisoare.

Cu toate acestea tratamentul sancţionator aplicat este greşit, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Tribunalul reţine că deşi sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi,menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi a rămas definitivă, ulterior datei săvârşirii faptei deduse judecăţii, 22.11.2007, prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală, totuşi dispoziţia privind anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de  3 ani şi  6 luni dispusă prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitiva prin neapelare, produce efecte retroactive.

De esenţa instituţiei anulării suspendării executării pedepsei este, în sensul dispoziţiilor art.86 indice 5 raportat la art.85 alin.1 C.penal, constatarea neîntrunirii „ ab initio” a condiţiilor legale pentru aplicarea instituţiei în discuţie. Ca orice forma de nulitate, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei produce efecte retroactive, astfel încât tratamentul juridic în condiţiile săvârşirii unei noi infracţiuni va urma dispoziţiile comune în materie, în speţa art.40 C.penal şi nu dispoziţiile speciale – art.86 indice 4 lin.1 C.penal raportat  la art.83 alin.1 C.penal referitoare la revocarea suspendării. Întrucât la momentul  judecării infracţiunii de „furt calificat” dispoziţia privind anularea suspendării sub supraveghere avea caracter definitiv, instanţa nu putea aplica, totodată, faţa de aceeaşi condamnare dispoziţiile referitoare la  revocarea  suspendării sub supraveghere, prin condiţiile de existenţa, natură şi finalitate, cele doua instituţii juridice excluzându-se reciproc.

Tribunalul a reţinut că prin decizia în interesul legii nr. 42 din 13 octombrie 2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că:

„În cazul în care instanţa este învestită prin acelaşi act de sesizare cu judecarea a două infracţiuni intenţionate, săvârşite de acelaşi inculpat, din care, una anterior şi cealaltă ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, sunt aplicabile exclusiv dispoziţiile art. 85 din Codul penal.

Pedeapsa ce va fi executată urmează a fi determinată astfel:

- se vor aplica pedepse pentru fiecare din cele două infracţiuni deduse judecăţii;

- se va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei pronunţate anterior;

- se va contopi, potrivit regulilor de la concursul de infracţiuni, pedeapsa a cărei executare a fost iniţial suspendată condiţionat cu pedeapsa care a atras anularea acesteia, putându-se adăuga un spor de pedeapsă;

- pedeapsa rezultantă, astfel determinată, se va contopi, după caz, conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie sau pluralitatea intermediară, cu cea stabilită pentru fapta săvârşită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă.”

Chiar dacă, în speţa de faţa, toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului G.V.  au făcut obiectul unor sesizări distincte, pentru identitate de raţiune, faţa de  caracterul retroactiv al oricărei nulităţi, soluţia de principiu, stabilită prin decizia data în recursul în interesul legii, se impune a fi aplicata.

În consecinţa, pentru considerentele arătate, Tribunalul a admis apelul declarat de către inculpatul G.V împotriva sentinţei penale nr. 3148/20.10.2008 pronunţată de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. 4818/245/2008, sentinţa pe care a desfiinţat-o, în parte, în latura penală, în sensul înlăturării aplicării dispoziţiilor art. 864 alin.1 C.penal cu referire la art. 83 Cod penal şi refacerii tratamentului sancţionator specific pluralităţii intermediare.

În consecinţa, rejudecând cauza, Tribunalul a înlăturat dispoziţiile din sentinţa penală apelată referitoare la  descontopirea pedepsei unice rezultante de 4 (patru) ani şi 6 (şase) luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penala.

Totodată, Tribunalul, faţa de considerentele anterior expuse, a înlăturat: a) dispoziţiile din sentinţa penală apelată referitoare la  aplicarea dispoziţiilor art. 864 alin.1 Cod penal cu referire la disp. art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3(trei) ani şi 6(şase) luni închisoare ce i-a fost stabilită inculpatului prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare la data de 20.06.2008; b) cele referitoare la cumularea pedepsei de 3 ani şi 6 (şase) luni închisoare aplicata prin sentinţa penală nr. 386/08.06.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin neapelare, cu pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare ce a fost stabilită inculpatului prin sentinţa penală apelata, rezultând pedeapsa de 5 (cinci) ani şi 6 (şase) luni închisoare; c) precum şi cele referitoare la aplicarea art. 36 alin. 2 Cod penal.

Aplicând dispoziţiile  art. 40 Cod penal raportat la art. 34 lit. „b” Cod penal tribunalul a contopit  pedeapsa aplicata prin sentinţa penală apelata de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „furt calificat” prev. şi ped. art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea disp. art. 40 Cod penal şi art. 75 lit. c Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal şi art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal cu pedeapsa rezultanta de 4 ani şi  6 luni stabilită prin sentinţa penală nr. 590/25.09.2007 a Tribunalului Iaşi, menţinută prin decizia penală nr. 16/MF/03.04.2008 a Curţii de Apel Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 1624/09.05.2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală şi a aplicat inculpatului pedeapsa închisorii cea mai grea, respectiv pedeapsa de 4 ani şi  6 luni închisoare, pe care a sporit-o  cu 2 (două) luni închisoare, rezultând o pedeapsa totala de 4 ani şi 8 luni închisoare.

Au fost  menţinute toate celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.