Prin sentinta civila nr. 424 din data de 03.07.2008 a Judecatoriei Târgu La¬pus, judetul Maramures au fost respinse ca nefondate si lipsite de interes ac¬ti¬u¬nea reclamantei Florian Maria cât si cererea reconventionala a pârâtului Man Pascu, pentru constatarea nulitatii absolute partiale a titlurilor lor de pro¬pri¬etate.
S-a retinut ca partile au fost îndreptatite la reconstituirea dreptului de pro¬prietate pentru suprafete de teren ce nu se suprapun, potrivit masuratorilor e¬fectuate de ing. Kalmar Tiberiu.
Împotriva sentintei au declarat recurs partile (f. 2-3, 6-7), solicitând ad¬mi¬terea lui, modificare ei si admiterea cererii reconventionale si respectiv a ac¬ti¬unii în sensul solicitat.
Recursurile sunt fondate si au fost admise pentru urmatoarele con¬si¬¬derente:
Prima instanta si-a întemeiat în mod gresit solutia pe o expertiza to¬po¬gra¬fica extrajudiciara încalcând principiul nemijlocirii.
Cu toate ca expertiza citata nu contine elemente de natura sa duca la con¬cluzia ca terenurile partilor nu se suprapun, mentionând expres ca pozitia ter¬¬enului pârâtului în contextul parcelei reclamantei este discutabila, s-a retinut ca terenurile partilor nu se suprapun.
Prima instanta era obligata, atât în baza dispozitiilor art. 138 Cod pro¬ce¬dura civila cât si în virtutea rolului sau activ, sa puna în discutia partilor ne¬ce¬sitatea completarii dovezilor, în dovedirea sustinerilor lor.
Se impunea în mod evident efectuarea unei expertize de specialitate si e¬ven¬tual a unei cercetari locale pentru clarificarea aspectelor deduse judecatii.
Utilitatea probei este de altfel confirmata de raportul de expertiza efec¬tu¬at în alt dosar, care nefiind însa administrata procedural si cu respectarea prin¬cipiului contradictorialitatii, nu putea fi valorificat în mod direct de prima in¬s¬tanta pentru a conduce la pronuntarea unei solutii de fond.
Curtea de Apel Galați
Drept procesual civil
Curtea de Apel Alba Iulia
Recursul împotriva deciziei pronunţate în aplicarea art. 278-1 alin. 8 lit. C.pr.pen.
Curtea de Apel Galați
Pedepse complementare
Curtea de Apel Târgu Mureș
Ieşire din indiviziune. Tranzacţie. Condiţii
Curtea de Apel Oradea
CASAREA DECIZIEI TRIBUNALULUI ŞI ANULAREA SENTINŢEI PRIMEI INSTANŢE CU TRIMITEREA CAUZEI SPRE REJUDECARE ACESTEIA DIN URMĂ. CAUZĂ SOLUŢIONATĂ ÎN TEMEIUL EXCEPŢIEI DE INADMISIBILITATE, ERONAT REŢINUTE. CALIFICAREA GREŞITĂ A ACŢIUNII DEDUSE JUDEC...