Incest.Copil nounascut.Interpretare probe

Decizie din 09.02.2010


Pe rol fiind soluţionarea apelului penal declarat de către  inculpatul împotriva sentinţei penale nr.  331 pronunţată la data de  8.12.2009 de Judecătoria  Rm Sărat.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică  a răspuns apelantul asistat din oficiu de avocat V , lipsă fiind  intimata .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care :

Apelantul precizează că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Se aduce la cunoştinţa inculpatului  că are dreptul  de a nu face nici o declaraţie  , atrăgându-i-se  totodată  atenţia că ceea ce declară  poate fi folosit şi împotriva sa.

Apelantul precizează că este de acord să dea declaraţii în faţa instanţei.

Se identifică şi se audiază inculpatul  , declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată  la dosar.

Apărătorul inculpatului si reprezentantul Ministerului Public , având pe rând cuvântul , precizează că nu mai  au alte cereri de formulat in cauza.

Instanţa constată dosarul in stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond.

Avocat  , având cuvantul pe fond , susţine că inculpatul a declarat apel împotriva sentinţei penale nr. 331 pronunţată la data de  8.12.2009 de Judecătoria  Rm Sărat, intrucat acesta se consideră nevinovat.  Pe  parcursul urmaririi penale si  cercetării judecătoreşti in primă instanţa inculpatul a negat comiterea faptei si  a contestat rezultatul  expertizei medico legal precum si  modalitatea de recoltare a probelor ce au  facut obiectul expertizării.,  Solicită  a  se admite apelul declarat de către inculpat, să se caseze sentinţa apelată şi pe fond să se dispună achitarea inculpatului.  Cu privire la cererea inculpatului privind  prelungirea probatoriului solicită ca instanţa să admită această cerere şi să se dispună reaudierea inculpatului si efectuarea unei noi expertize medico – legale.

Reprezentantul ministerului Public,  cu privire la cererea inculpatului de prelungire a probatoriului solicită a fi respinsă . Probele solicitate de către inculpat nu sunt pertinente cauzei .  Cu privire la apelul declarat de către inculpat solicită a fi respins ca nefondat, să se mentină starea de arest preventiv a acestuia, să se deducă la zi preventia  si să fie obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv onorariu apărător din oficiu.  Vinovăţia inculpatului a fost dovedită . Din probele administrate atât la urmărirea penala cât şi in faza de cercetare judecătorească in primă instanţă , rezultă fără dubiu că inculpatul  este autorul faptei ce i se impută. Raportul de constatare tehnico stiintifică este o probă  ce atestă intr-un procent de 99,99997% că  inculpatul este tatal minorul  născut de către fiica sa , parte vătămată.  Pedeapsa aplicată acestuia a fost judicios individualizata , sentinţa penală atacată fiind legala si temeinică.

Inculpatul, avand ultimul cuvant  sustine că este nevinovat,  solicită să i se facă o testare ADN . Pana la acest moment a recunoscut toate faptele penale comise , insă in această situatie nu este vinovat. Solicită a se efectua o expertiză ADN pe care este de acord să o plătească.

INSTANŢA

Asupra prezentului apel penal :

Prin sentinţa penală nr. 331/8.12.2009 pronunţată de  Judecătoria Rm Sărat  a fost condamnat inculpatul  la  o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de incest  prevăzută de art. 203 Cod penal  cu aplicarea art. 37 lit a Cod penal.

A fost menţinută liberarea condiţionată a inculpatului  pentru restul neexecutat din pedeapsa aplicată  prin sentinţa penală nr. 301/2008 a Judecătoriei Focşani.

S-a interzis inculpatului  exercitarea drepturilor  prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a , lit b, d,e Cod penal  pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 350 Cod procedură penală s-a menţinut măsura arestării preventive  si s-a dedus din pedeapsa de executat  reţinerea din  data de 18.02.2009  si arestul preventiv de la 13.05.2009 la zi.

A fost obligat inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

In fapt, prima instanţă a reţinut următoarele : la începutul anului 2008  inculpatul s-a liberat din penitenciar si a venit să o viziteze pe fiica sa la domiciliul martorului . Ulterior, inculpatul  a venit într-o seară cand fiica sa era singură si a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, impotriva voinţei ei .  Inculpatul a revenit in mai multe rânduri la fiica sa  in situaţiile in care era singură in locuinţă şi de fiecare dată a întreţinut cu aceasta raporturi sexuale. Urmare acestor raporturi partea vătămată  a rămas insarcinata  iar la data de 17.02.2009 a dat nastere unei fetite.

Inculpatul nu a recunoscut savarsirea infractiunii de incest, contestând  recoltarea probelor biologice pentru efectuarea analizei ADN .

Potrivit raportului de constatare tehnico stiintifică  s-a retinut că inculpatul  este tatal biologic al nou nascutului de sex feminin  cu un indice de paternitate de 4.030.000 , ceea ce inseamna ca in afara acestuia 99,99997 % din populaţia studiata nu poate fi tatal biologic al minorei pe care partea vatamata  a nascut-o la 17.02.2009.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel inculpatul .

In motivarea scrisă a apelului  inculpatul a mentionat ca in anul 2005 a mai fost acuzat de incest si viol de către fiica sa, dar in urma cercetarilor efectuate de către organele judiciare s-a dispus neînceperea urmăririi penale .

Inculpatul apelant  sustine ca nu a intretinut raporturi sexuale cu partea vatamata  si ca a cerut  de nenumărate ori sa fie efectuat testul de paternitate , dar instanta de fond nu a fost de acord.

A mai arătat apelantul că in prezent are 3 copii minori care au nevoie de prezenta sa pentru ale fi asigurate mijloacele de existenţă.

Prin apărătorul desemnat din oficiu ,cu ocazia dezbaterii in fond a apelului , inculpatul apelant  a  criticat sentinta pentru netemeinicie si nelegalitate, mentionand ca nu a  comis fapta pentru care  a fost condamnat  si a contestat  modalitatea de recoltare a probelor biologice si rezultatul expertizei medico legale.

Totodată inculpatul  a solicitat  efectuarea unei noi expertize medico legale cu privire la paternitatea  minorului nascut de partea vatamata .

Instanţa de apel  a procedat la audierea inculpatului  in şedinţa publică din 28.01.2010 si a respins cererea privind efectuarea  unei noi expertize medico legale  privind stabilirea paternitatii  copilului nascut de partea  vatamata la data de 17.02.2009.

Pentru a dispune astfel  instanta de apel a avut in  vedere ca organele judiciare au incuviintat prin rezolutie motivata  efectuarea unei expertize biocriminalistice  pentru stabilirea profilurilor genetice  ale probelor recoltate  prin periaj bucal de la inculpatul , partea vătămată si copilul de sex feminin  născut la data de 17.02.2009 de către .

Potrivit procesului verbal din 19.02.2009  incheiat de lucrătorii de politie  s-a procedat la recoltarea a două probe ADN prin periaj bucal de la inculpatul  , acesta fiind de acord  si semnand  procesul – verbal.  Plicul care  continea kitul de  recoltare a probelor ADN a fost sigilat. In acelasi mod au fost recoltate probe biol.ogice de la partea vătămată  si de  la  copilul nascut de aceasta din urma . Conform raportului de  constatare tehnico stiintifică  intocmit de  Serviciul de biocriminalistică din cadrul IGPR ,probele  prezentate  au indeplinit cerintele  regulamentare privind ambalarea ,sigilarea si transportul acestora.

Examinand sentinta atacată pe baza actelor , lucrarilor si mijloacelor de proba administrate in cursul urmaririi penale si cu ocazia cercetarii judecatoresti , prin prisma  criticilor  formulate  de  către inculpat,  tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate in continuare.

Inculpatul a intretinut relatii de concubinaj cu , relatii in urma cărora s-a nascut partea vatamata .

Partea vatamata  a locuit la martorul , care este nepotul  inculpatului  .  Inculpatul  a fost  condamnat si a executat mai multe pedepse privative de libertate , iar mama a părăsit-o pe partea vătămată. Aceasta din urmă  a stat la casa de copii  din Rm Sarat  pana la varsta de 15-16 ani , apoi a locuit  circa 2 ani  la  mama sa. Ulterior, partea  vatamata  a locuit la domiciliul martorului , care  intretinea relatii de concubinaj cu martora  . In vecinatatea  imobilului acestora  locuieste si inculpatul impreuna cu mama sa  si doua minore rezultate din concubinajul acestuia cu.....

In cursul anului 2005 inculpatul a mai fost cercetat  pentru savarsirea infractiunii de incest in duna părtii vatamate , in urma plangerii formulate de către mama acesteia din urma, in cauza  dispunandu-se neinceperea urmaririi penale.

La data de 27.02.2008  inculpatul a fost  liberat conditionat din  executarea  unei pedepse  privative de libertate  si a revenit  in locuinţa mamei sale  din satul Băbeni comuna Topliceni judetul Buzau . La scurt timp ,după ce inculpatul a fost liberat conditionat  s-a intalnit cu partea vatamata  in apropierea locuintei martorului  şi  a intretinut raporturi sexuale cu aceasta, pretinzându-i  să îl anunte dacă va ramane insarcinata  pentru  a-i da bani in vederea efectuarii avortului. Totodată, inculpatul a cerut părtii vatamate sa nu relateze nimanui despre aceste raporturi sexuale . Ulterior , inculpatul a intretinut in mai multe randuri raporturi sexuale cu partea vatamata pe care o vizita in  locuinta martorilor ... , cand aceştia erau plecati.  După ce a ramas insarcinata , partea vatamata a relatat acest lucru martorei  in toamna anului 2008, afirmand in mod expres ca a  intretinut relatii sexuale cu tatal sau.... 

Potrivit raportului de constatare tehnico-stiintifică  intocmit de către  Institutul de Criminalistica din cadrul I.G.P.R. inculpatul este tatal biologic al partii vatamate si in acelasi timp  tatal biologic al  copilului  de sex feminin nascut la data de  17.02.2009 de  către numita  ,  cu un indice de parternitate de 4.030.000 ceea ce semnifica faptul  ca 99,99997 dintre  indivizii de sex masculin din populaţia caucaziană  nu pot  fi tatal  nou nascutei mai sus mentionate.

Desi inculpatul  sustine ca nu a comis infractiunea de incest si nu este tatal  copilului nascut de partea vatamata ,din coroborarea  declaratiilor  partii vatamate ,ale martorilor si concluziile raportului de constatare tehnico stiintifica  rezultă că  acesta din urma  este tatal  biologic al minorei  nascuta la data de 17.02.2009 .

In stabilirea  faptelor , tribunalul se  conduce dupa  principiul probei dincolo se  orice  indoiala rezonabila  , cu mentiunea ca o asemenea  proba poate rezulta si dintr-un ansamblu de indicii temeinice, probe indirecte si prezumtii suficient de  precise  si concordante , care conduc spre concluzia  existentei  infractiunii de care este invinuit inculpatul.

Din ansamblul probator , rezultă că inculpatul  a revenit  in locuinta mamei sale după ce s-a liberat conditionat din executarea unei pedepse privative de libertate , iar partea vatamata  locuia  in apropriere  la martorii  .  După ce a ramas insarcinata , partea vatamata a relatat  martorilor  ca  a  întretinut in mai multe randuri raporturi sexuale cu tatal sau , fiind fortată de acesta din  urma.

Raportul de  constatare tehnico stiintifica atestă cu o probabilitate  relevantă ca  inculpatul este tatal biologic atat al partii vatamate  , cat si a minorei nascute de aceasta .

In urma analizarii  probatoriilor  administrate de organele de urmarire penala si cu ocazia cercetarii judecatoresti , tribunalul constata ca in mod judicios s-a retinut de către prima instanta existenta infractiunii de incest si vinovatia inculpatului in forma prevazuta de lege pentru antrenarea raspunderii penale.

Raportat la aceste considerente , apelul  inculpatului  apare ca nefondat si intrucat  la examinarea  sentintei , sub toate aspectele de fapt si de drept , nu se constata existenta altor motive care,  considerate din oficiu , ar fi susceptibile sa determine desfiintarea  acesteia , tribunalul urmeaza sa respinga apelul potrivit dispozitiilor art. 379 alin.1pct.1 lit.b Cod procedura penala.

In baza art. 350 Cod procedură penala va mentine starea de arest preventiv a inculpatului si va deduce din pedeapsa de executat retinerea din 18.02.2009 si preventia de la 13.05.2009 la zi.

In temeiul art. 192 alin.2 Cod procedura  penala  va obliga apelantul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat , din care suma de 200 lei reprezintă onorar avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge  ca nefondat apelul declarat de  inculpatul .....în Prezent aflat in stare de arest preventiv in Penitenciarul Focşani)  împotriva sentinţei penale nr.  331 pronunţată la data de  8.12.2009 de Judecătoria  Rm Sărat.

Menţine starea de arest preventiv  a inculpatului.... şi deduce  prevenţia la zi  începând cu data de  13.05.2009 , precum şi reţinerea din data de  18.02.2009.

Obligă apelantul.....la 300 lei  cheltuieli judiciare  către stat din care 200 lei onorar avocat din oficiu.

Cu recurs in termen  10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28.01.2010