Clauza penală. Cheltuieli de judecată în cazul admiterii în parte a pretenţiilor formulate

Decizie 112/R/2007 din 25.04.2007


Dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Legea nr. 313/1879 precizează generic faptul că este şi va fi anulată clauza penală aflată în contractele de împrumut, aceste dispoziţii având caracter special, derogatoriu de la orice alte dispoziţii de drept comun.

 Prin sentinţa civilă nr. 3203/2006 pronunţată de Judecătoria Bistriţa la data de 0l noiembrie 2006 în dosarul civil nr. 6266/l90/2006 s-au respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune, a insuficientei timbrări, autorităţii de lucru judecat şi inadmisibilităţii, invocate de pârâta Bortă Florica Elena, ca neîntemeiate.

 S-a admis în parte acţiunea civilă formulată şi ulterior completată de reclamanta MOLDOVAN MINI în contradictoriu cu pârâţii BORTĂ FLORICA ELENA, BRANDLE WOLFGANG şi COZAC ADOLF,  şi în consecinţă:

 - s-a constatat nulitatea absolută parţială a clauzei penale inserată la pct. 4 al contractului de împrumut cu constituire de ipotecă autentificat sub nr. 3745/25.10.1999 de biroul notarului public Groza Aurel Vasile, în sensul că dobânda penalizatoare de 45 DM/zi de întârziere a fost redusă la cuantumul dobânzii legale;

 - s-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă autentificat sub nr. 196/14.01.2002 de biroul notarilor publici asociaţi Bria Eugenia Floarea şi Bria Dumitru Alexandru, în ceea ce priveşte cesionarea valorii totale a penalităţilor de întârziere în cuantum de 45 DM/zi, în sensul că valoarea totală a penalităţilor de întârziere a fost raportată la cuantumul dobânzii legale;

 - s-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare din 15.01.2002 din dosarul execuţional nr. 102/ex/2001 al executorului judecătoresc Manchevici Marin, ca nefondat.

 Au fost obligaţi pârâţii Bortă Florica Elena şi Brandle Wolfgang să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 884,80 RON.

 S-a respins cererea pârâtei Bortă Florica Elena de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa sentinţa atacată, instanţa de fond în baza probatoriului administrat a reţinut că excepţiile invocate de pârâta Bortă Florica – Elena şi însuşite de pârâtul Brandle Wolfgang, cu ocazia primei judecăţi pe fond, sunt nefondate.

Astfel, în privinţa insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, raportat la obiectul acesteia, respectiv constatarea nulităţii absolute a unor  convenţii, reclamanta a achitat taxa de timbru în conformitate cu dispoziţiile Legii 146/1997 modificată – art. 3 lit. a indice l, care stabilesc o taxă de timbru fixă pentru cererile în anularea sau declararea nulităţii unui act juridic, doar repararea pagubelor suferite taxându-se la valoare, conform art. 2 alin. l din această lege.

În virtutea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, în sensul că reclamantul este cel care fixează cadrul procesual, atât în ceea ce priveşte părţile cu care înţelege să se judece, cât şi în ceea ce priveşte obiectul supus judecăţii, pârâta nu poate pretinde că acţiunea de faţă este o acţiune în anulare pentru eroare sau alte cauze care atrag această sancţiune, astfel încât dreptul la acţiune să fie prescris, în condiţiile în care instanţa a fost investită cu o cerere în constatarea nulităţii absolute, imprescriptibilă extinctiv, conform art. 2 din Decretul lege nr. 167/1958 şi nu a celei relative, regimul juridic al nulităţii absolute fiind guvernat, printre altele şi de regula că poate fi invocată de oricine are interes (părţi, alte persoane care nu au participat la încheierea actului juridic dar care justifică un interes propriu), inclusiv de instanţă, din oficiu.

Nici excepţia autorităţii de lucru judecat invocată prin raportare la sentinţa civilă nr. 7271/2001, irevocabilă, prin care s-a respins ca tardiv introdusă contestaţia la executare formulată de cei doi debitori - Cozac Adolf şi Moldovan Mini -, pentru anularea somaţiei emisă la data de l8.l0.200l în dosarul execuţional nr. l02/200l a Biroul executorului judecătoresc Manchevici Marin, s-a apreciat că nu poate fi primită câtă vreme nu există tripla identitate prevăzută de art. l20l C.civ., respectiv lipseşte identitatea de obiect şi de cauză, neputându-se susţine că finalitatea urmărită de reclamantă este aceeaşi – anularea actului de adjudecare din l5.0l.2002, în condiţiile în care la momentul promovării acelei contestaţii la executare nici nu fusese încheiat actul de adjudecare în cauză, iar ipotetic, conform art. 399 C.pr.civ., se poate formula contestaţie împotriva oricărui act de executare.

S-a reţinut faptul că nu se poate discuta inadmisibilitatea acţiunii în constatare formulată de reclamantă în lumina prevederilor art. 111 C.pr.civ., câtă vreme acţiunea în constatarea unei nulităţi absolute a unui act juridic este o acţiune în realizare, având ca efect desfiinţarea actului juridic, deci schimbarea unei situaţii juridice, ceea ce nu se întâmplă în cazul acţiunii în constatare. S-a subliniat şi faptul că reclamanta nu şi-a întemeiat în drept acţiunea pe prevederile art. lll C.pr.civ.

Pe de altă parte, pârâta Bortă Florica-Elena nu poate pretinde calificarea poziţiei procesuale a pârâtului Cozac Adolf, exprimată la termenul din 22.09.2006, ca fiind o cerere reconvenţională sau o cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei Moldovan Mini, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată, singura în măsură ca în eventualitatea unei astfel de calificări, să stabilească taxa de timbru şi timbrul judiciar.

Or, este evident că acest pârât nu a înţeles să formuleze cerere reconvenţională, după cum a arătat la ultimul termen de judecată, iar intervenţia aşa cum este reglementată de prevederile art. 49-56 C.pr.civ., vizează participarea terţilor în procesul civil şi nu a unor persoane care au deja calitate de pârât.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin contractul de împrumut cu constituire de ipotecă autentificat sub nr. 3745 din 25.10.1999 de biroul notarului public Groza Aurel Vasile, pârâtul Brandle Wolfgang, în calitate de împrumutător, a împrumutat numitului Cozac Adolf, în calitate de împrumutat, suma de 3.330 DM (echivalentul sumei de 30.875.760 lei la data încheierii contractului), stipulându-se că împrumutătorul înţelege să nu perceapă nici un fel de dobândă pentru suma împrumutată.

Prin aceeaşi convenţie împrumutatul s-a obligat să restituie suma până la data de 25 ianuarie 2000 însă, la punctul 4 din contract, s-a inserat clauza potrivit căreia în cazul în care împrumutul nu se va restitui în termen, se va percepe o dobândă penalizatoare de 45 DM/zi de întârziere până la data efectuării integrale a plăţii.

Împrumutul a fost garantat prin constituirea unei ipoteci asupra imobilelor înscrise în CF 210 Petriş nr. top. 678/4, constând în casă din cărămidă cu 5 încăperi şi anexe gospodăreşti, precum şi teren, curte şi grădină în cotă de 2/3 din suprafaţa de 305 mp., aflată în proprietatea tabulară a împrumutatului şi a garantei Moldovan Mini, reclamanta din prezenta cauză şi semnatară a contractului menţionat.

La data de 14 ianuarie 2002, prin contractul autentificat sub nr.196 din aceeaşi dată de biroul notarului public Bria Eugenia Floarea, pârâtul Brandle Wolfgang, în calitate de cedent, a transmis cu titlul gratuit pârâtei Bortă Florica – Elena, în calitate de cesionară, creanţa sa în valoare de 30.330 DM, din care 3.330 DM reprezintă suma împrumutată numitului Cozac Adolf, iar diferenţa – valoarea totală a penalităţilor de întârziere de 45 DM/zi. Cesiunea de creanţă a fost notificată debitorilor după cum rezultă din scriptul depus la fila 26 dosar nr. 2286/2005, producându-şi efectele faţă de terţi, iar debitorii-cedaţi devenind debitorii cesionarului.

Cum împrumutatul nu a achitat întreg debitul, ca urmare a demarării procedurii executării silite, la data de 15.01.2002, prin actul de adjudecare întocmit de executorul judecătoresc Manchevici Marin în dosarul execuţional 102/Ex/2001, pârâta Bortă Florica–Elena a adjudecat imobilele înscrise în CF 210 Petriş, depunându-şi creanţa sa în contul preţului de 153.943.500 lei ROL (f. 9 din acelaşi dosar).

Analizând contractul de împrumut a cărui nulitate absolută parţială a fost solicitată, instanţa a constatat că este vorba despre un contract cu titlu gratuit, dobânda fiind stabilită numai pentru nerespectarea termenului de restituire (deci dobânda convenţională are caracter moratoriu), de vreme ce împrumutătorul a arătat la pct. l că înţelege să nu perceapă nici un fel de dobândă pentru suma împrumutată, iar la pct. 4 dobânda penalizatoare este stabilită pentru nerestituirea la termenul de 25.0l.2000 a împrumutului acordat.

Este adevărat că Legea 3l3/l879 în art. l alin. l, prevede că „clauza penală aflată în contracte de împrumuturi …, este şi va rămâne anulată, oricare va fi data actului a cărui executare se cere, însă numai dacă termenul exigibilităţii va cădea în urma promulgării acestei legi”, sancţiune care va opera chiar şi în cazul în care clauza penală va fi deghizată sub o altă formă, însă interdicţia stipulării clauzei penale în contractele de împrumut nu se referă la stabilirea prin convenţie a dobânzilor moratorii, care pot fi prevăzute, cu condiţia să nu constituie o clauză penală deghizată şi să nu contravină reglementărilor în vigoare din domeniul dobânzilor (de exemplu: suma globală nedepinzând de depăşirea termenului de restituire, altă valoare patrimonială care depăşeşte cuantumul dobânzii legale).

Acesta este şi sensul interpretării dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Decizia XI/2005 într-un recurs în interesul legii, respectiv că ar contraveni legii clauza penală prin care se stabileşte obligaţia restituirii la scadenţă a sumei împrumutate, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere, pe lângă dobânda contractuală sau dobânda legală, având o cauză nelicită.

În speţa dedusă judecăţii, instanţa a apreciat că este vorba despre o clauză penală prin faptul că s-au prevăzut dobânzi moratorii  al căror cuantum calculat pe an ar depăşi de aproximativ 5 ori valoarea impusă de dobânda legală stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 în art.5.

Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 a intrat în vigoare la data de 25.0l.2000, la momentul publicării sale în Monitorul Oficial, care coincide cu termenul de restituire a sumei împrumutate, Decretul nr. 3ll/l954, menţionat de altfel şi de pârâta Bortă Florica-Elena la fila l4 a întâmpinării depuse, care la art. 2 sancţiona cu nulitatea obligaţia de a plăti o dobândă mai mare decât dobânda legală, creditorul pierzând şi dreptul la dobânda legală, fiind abrogat de Legea nr.7/l998.

 În privinţa petitului de constatare a nulităţii absolute a actului de adjudecare, instanţa a reţinut că această sancţiune nu poate opera în temeiul principiului conform căruia desfiinţarea actului principal atrage şi desfiinţarea actului subsecvent, acesta reprezentând un act de executare silită a unui titlu executoriu. Ori constatarea nulităţii parţiale a titlului executoriu produce consecinţe asupra actelor de executare efectuate în conformitate cu acesta, însă ele nu pot fi analizate decât în cadrul procesual al instituţiei întoarcerii executării silite reglementate de dispoziţiile art. 404 indice 1 şi următoarele C.pr.civ., cadru în care urmează a se statua asupra sumei cu privire la care debitorii şi-au executat obligaţiile contractuale, în sensul restituirii sumei împrumutate şi a dobânzii legale, cu privire la care instanţa consideră că este îndreptăţită cesionara, însăşi reclamanta prin concluziile scrise depuse la filele ll4-ll6 dosar nr. 2286/2005 arătând că nu contestă legalitatea actului de executare în cauză, neînţelegând să formuleze o contestaţie la executare sau să ceară întoarcerea executării silite, motiv pentru care, respectând limitele investirii, instanţa a respins acest capăt de cerere.

În temeiul art. 274 C.pr.civ., pârâţii Bortă Florica Elena şi Brandle Wolfgang au fost obligaţi să plătească reclamantei suma de 884,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă judiciară de timbru şi timbru judiciar, aferente atât judecăţii în primă instanţă, cât şi în calea de atac.

Dată fiind soluţia instanţei s-a respins cererea pârâtei Bortă Florica Elena de acordare a cheltuielilor de judecată.

În drept s-a făcut aplicarea dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, a Decretului nr. 311/1954, art. 274 C.proc.civilă.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs reclamanta şi pârâţii.

Prin recursul declarat reclamanta şi pârâtul Cozac Adolf au solicitat modificarea hotărârii în sensul constatării nulităţii absolute totale a clauzei penale inserate la pct. 4 al contractului de împrumut cu clauză de ipotecă nr. 3745/l999, a nulităţii absolute totale a contractului de cesiune de creanţă nr. l96/2002, precum şi modificarea sentinţei sub aspectul constatării nulităţii absolute a actului de adjudecare din l5.0l.2002 – dosar execuţional nr. l02/ex/200l al BEJ Manchevici Marin.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a omis să reţină faptul că împrumutătorul a arătat la pct. l că înţelege să nu perceapă niciun fel de dobândă pentru suma împrumutată, astfel că acest împrumut este unul cu titlu gratuit.

Raportat la acest caracter  gratuit al contractului, instanţa nu putea reţine dobânda legală, trecând peste voinţa părţilor expres menţionată. Aşadar, o atare statuare ar fi fost întemeiată doar în cazul împrumutului cu titlu oneros, prevăzut cu dobândă legală.

De asemenea, s-a relevat faptul că legea a fost aplicată greşit şi cu privire la ultimul petit referitor la constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare, care a fost respins, deoarece această desfiinţare s-a solicitat ca urmare a desfiinţării actelor principale, reprezentate de contractul de împrumut şi de contractul de cesiune de creanţă, aspect perfect admisibil în conformitate cu principiul disponibilităţii.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 299 Cod procedură civilă.

Recursul a fost legal timbrat cu taxă de timbru şi timbru judiciar anulate la dosar (f. 3, 4).

Prin întâmpinarea depusă la recursul declarat (f. 16), pârâţii Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena au solicitat respingerea recursului declarat motivat de faptul că dobânda acordată de instanţă reprezintă de fapt daunele provocate prin neexecutarea contractelor, pentru care nu este necesar un nou titlu.

Daunele stabilite la pct. 4 din contract au avut scopul de a preconstitui un titlu şi evita noi procese şi cheltuieli.

S-a relevat faptul că Legea nr. 313/1879 nu mai are aplicabilitate din 18 iunie 2002 când s-a publicat Legea nr. 356/2002.

Pe perioada împrumutului instanţa nu putea modifica legea părţilor.

Prin recursul declarat de pârâţii Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena (f. 5) s-a solicitat admiterea recursului, în principal respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar menţinerea în parte a hotărârii, reţinându-se că valoarea daunelor se compune pe lângă dobânda legală maximă admisă de lege de 120% şi din rata inflaţiei. Sub aspectul cheltuielilor de judecată s-a solicitat în principal respingerea cheltuielilor de judecată solicitate de reclamantă, iar în subsidiar compensarea lor.

În motivare s-a relevat în esenţă faptul că acţiunea este inadmisibilă, deoarece trebuia promovată de ambii coindivizari ai imobilului cu care s-a garantat restituirea împrumutului.

S-a subliniat rolul activ slab al instanţei de fond, care doar a citat împrumutatul în calitate de pârât, deşi poziţia sa, de achiesare la acţiunea reclamantei, trebuia calificată  ca fiind de intervenient.

S-a subliniat greşita interpretare a contractului încheiat între părţi, faptul că clauza de la punctul 4 este un contract de răspundere civilă, că pe perioada împrumutului fiind un vid legislativ, Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 intrând în vigoare numai la 25.01.2000, părţile au stabilit legal prin convenţie răspunderea pentru daune.

Acordarea numai a dobânzii legale nu este echitabilă, deoarece trebuie să se ţină seama şi de calitatea monedei împrumutate.

Prejudiciul produs prin neexecutarea contractelor se ridică la suma totală de 18.849,04 RON, sumă formată din împrumut, dobândă, rata inflaţiei şi cheltuieli de executare.

În drept s-au invocat dispoziţiile art. 301, 302 pct., 7, 8, 9 C.proc.civilă.

Prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 21) recurenţii Moldovan Mini şi Cozac Adolf au subliniat că acţiunea nu poate fi inadmisibiltă atâta timp cât nulitatea poate fi solicitată de orice persoană interesată.

Întrucât pârâţii recurenţi nu au formulat pretenţii în legătură cu dobânda legală s-a relevat că în etapa recursului nu pot solicita rata inflaţiei, care reprezintă o cerere nouă în calea de atac.

În privinţa cheltuielilor de judecată s-a arătat că nu poate opera compensarea, deoarece s-a reţinut culpa pârâţilor.

Prin răspunsul la întâmpinare (f. 28) recurenţii Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena au relevat aspectele invocate în recurs şi în întâmpinarea iniţială depusă la dosar.

Prin concluziile scrise depuse la dosar recurenţii Moldovan Mini şi Cozac Adolf au învederat aspectele prezentate în cuprinsul recursului declarat.

Recurenţii Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena au depus la dosar concluzii scrise prin care au arătat că Legea nr. 313/1879 s-a abrogat prin art. 11 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000.

Pe perioada 25.01.2000 – 18.06.2002 părţile au stabilit legal întinderea cuantumului despăgubirilor contractuale, conform art. 1087 C.civil.

Clauza înserată la pct. 4 din contract este un contract de răspundere pentru daune.

Întrucât acţiunea s-a admis în parte s-a arătat că se impuneau reduse şi cheltuielile de judecată la valoarea de 310,25 RON.

În recurs s-a solicitat obligarea recurenţilor Moldovan Mini şi Cozac Adolf la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 61 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, cheltuieli de transport.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, precum şi din oficiu, conform art. 3041 raportat la art. 306 alin. 2 C.pr.civ., tribunalul constată că hotărârea primei instanţe este nelegală, fiind dată cu încălcarea efectelor nulităţii absolute a unui act juridic şi a dispoziţiilor art. 276 C.proc.civilă., pentru argumentele care urmează a fi relevate.

Dispoziţiile cuprinse în art. 1 din Legea nr. 313/1879 precizează generic faptul că este şi va fi anulată clauza penală aflată în contractele de împrumut, aceste dispoziţii având caracter special, derogatoriu de la orice alte dispoziţii de drept comun.

Faţă de prevederile imperative ale art. 1 din Legea nr. 313/1879 nu se poate reţine de instanţă apărarea recurenţilor Bortă Florica Elena şi Brandle Wolfgang în sensul că pe perioada 25.01.2000 când a intrat în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 şi 18.06.2002 când s-a publicat Legea nr. 356/2002 părţile erau libere să stabilească cuantumul despăgubirilor civile în mod anticipat, că pe această perioadă instanţa nu putea modifica legea părţilor, deoarece art. 969 C.civ. prevede că au putere de lege între părţile contractante numai convenţiile legal făcute. Or, în raport de dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 313/1879, care interzic clauza penală în orice contract de împrumut, toate convenţiile prin care părţile stipulează o clauză penală sunt nelegal făcute, fiind bazate pe o cauză ilicită, întrucât este prohibită de lege, astfel că nu pot avea putere de lege între contractanţi.

Principiul libertăţii contractuale, ca şi cel al forţei obligatorii a contractului nu pot duce la altă concluzie, atâta timp cât numai convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi, cât potrivit prevederilor art. 5 C.civ. „nu se poate deroga prin convenţii sau dispoziţii particulare de la legile care interesează ordinea publică şi bunele moravuri”.

Prin urmare, orice clauză penală cuprinsă în orice contract de împrumut, indiferent de natura sa, este nulă, împrumutătorul având posibilitatea, în cazul nerestituirii la termen a sumei împrumutate, în lipsa stipulării vreunei dobânzi convenţionale, de a solicita numai plata dobânzii legale pe perioada cuprinsă între data scadenţei şi momentul efectiv al plăţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000 aprobată prin Legea nr. 356/2002.

Din modul de redactare al punctului 4 din contractul de împrumut autentificat sub nr. 3745/25 octombrie 1999 (f. 7 dosar fond) rezultă că penalitatea de 45 de DM pe zi de întârziere reprezintă o clauză penală, adică convenţia accesorie prin care părţile contractului au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de împrumutător ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de către împrumutat (pârâtul recurent Cozac Adolf), clauză care fiind interzisă prin lege nu poate avea nici un efect.

Din aceste considerente soluţia instanţei de fond, de constatare a nulităţii clauzei penale cuprinsă în contractul de împrumut este legală şi temeinică.

Însă, având în vedere faptul că actul prin care se stipulează o clauză penală reprezintă o convenţie cu cauză ilicită, contractul autentic de împrumut este nul absolut în privinţa clauzei penale cuprinsă la pct. 4 din contract.

Efectul nulităţii unui act juridic civil cu conţinut complex (care are mai multe clauze şi deci, implicit, mai multe efecte) îl constituie desfiinţarea efectelor contractului autentic de împrumut în partea privitoare la clauza penală.

Efectul nulităţii constă în desfiinţarea raportului juridic civil născut din stipularea clauzei penale.

Prima instanţă, constatând nulitatea clauzei penale, nu are posibilitatea de a modifica actul părţilor prin reducând dobânda penalizatoare la nivelul dobânzii legale.

Ori de câte ori se constată nulitatea unei clauze dintr-un contract, instanţa va constata nulitatea actului, fără însă a modifica acel act astfel încât să fie adus la limitele legalităţii.

În mod greşit instanţa de fond reţine faptul că în speţă este vorba de o clauză penală deoarece s-au prevăzut dobânzi moratorii al căror cuantum calculat pe an ar depăşi de aproximativ 5 ori valoarea impusă de dobânda legală stabilită prin art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000.

Clauza stipulată la pct. 4 din contratul de împrumut reprezintă o clauză penală, deoarece prin stipularea plăţii unei penalităţi de 45 DM pe zi de întârziere părţile contractului de împrumut au determinat anticipat echivalentul prejudiciului suferit de împrumutător ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei de către împrumutat, ceea ce este interzis de art. 1 din Legea nr. 313/1879.

Prima instanţă face o confuzie între modalităţile de evaluare a daunelor-interese.

În cauză întinderea daunelor interese a fost stabilită de părţi, prin înserarea punctului 4 din contract, evaluare interzisă în contractele de împrumut.

Daunele moratorii la care se referă prima instanţă se circumscriu evaluării legale a daunelor-interese.

Condiţia acordării daunelor moratorii este aceea de a fi cerute. Acestea sunt datorate din ziua cererii de chemare în judecată, cerere care însă nu s-a formulat de titularii dreptului la restituirea sumei împrumutate.

În mod greşit instanţa îşi întemeiază soluţia pe dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 9/2000, act normativ care reglementează nivelul dobânzii legale şi nu pe legea specială, Legea nr. 313/1879, prioritară în aplicare, care se referă expres la anularea clauzei penale în contractul de împrumut.

Întrucât, în baza considerentelor mai sus exprimate, nulitatea parţială a contractului autentic de împrumut trebuie să privească clauza penală în întregul său, aşa cum a fost stipulată la pct. 4 din contract, în temeiul principiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, este nul parţial şi contractul de cesiune (f. 8 dosar fond) încheiat între pârâtul recurent Brandle Wolfgang în calitate de cedent şi pârâta recurentă Bortă Florica Elena în calitate de cesionar, în privinţa transmiterii cu titlu gratuit de cedentul Brandle Wolfgang către cesionara Bortă Florica Elena a creanţei reprezentând valoarea totală a penalităţilor de întârziere de 45 DM/zi stabilite în baza contractului de împrumut mai sus amintit.

Şi în cazul acestui contract de cesiune, efectul nulităţii îl constituie desfiinţarea efectelor actului în privinţa transmiterii creanţei constând în plata penalităţilor de 45 DM pe zi de întârziere, fără posibilitatea instanţei de a interveni în contract şi de a-l aduce în limitele legalităţii.

Pentru considerentele expuse este neîntemeiat recursul pârâţilor Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena prin care se solicită ca pe lângă dobânda legală (apreciată de recurenţi ca fiind de 120%) să se acorde şi rata inflaţiei.

Soluţia respingerii cererii de constatare a nulităţii absolute a actului de adjudecare din 15 ianuarie 2002 este corectă.

În privinţa acestui act nu poate opera principiul desfiinţării actului juridic subsecvent ca urmare a desfiinţării actului juridic principal, pe simplul considerent că actul de adjudecare nu reprezintă un act juridic subsecvent în sensul avut în vedere de principiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis.

În aplicarea principiului invocat de reclamanta recurentă în susţinerea cererii sale este necesar ca actul principal şi actul subsecvent să aibă acelaşi obiect, condiţie care ce în speţă lipseşte, deoarece actul pricinpal are ca obiect suma de bani care trebuie restituită, iar actul de adjudecare are ca obiect bunul imobil cu care s-a garantat restituirea sumei împrumutate.

În cazul actului de adjudecare nu suntem în prezenţa unui act care are la bază voinţa părţilor, ci a unei executări silite în vederea asigurării îndeplinirii unei obligaţii contractuale.

Altfel spus, actul de adjudecare este consecinţa neexecutării obligaţiei asumate prin actul principal.

Actul subsecvent presupune o transmitere a unui drept de la dobânditorul unui bun printr-un act principal la un terţ subdobânditor, situaţie care nu se întâlneşte în cazul actului de adjudecare.

Pe de altă parte, actul de adjudecare este valabil, deoarece vânzarea silită a avut loc şi pentru faptul că împrumutatul nu a restituit suma împrumutată, din niciun act al dosarului nereieşind plata întregii sume de 3.330 DM.

Constatarea nulităţii clauzei penale dă posibilitatea reclamantei recurente de a solicita întoarcerea executării în temeiul art. 404 ... C.proc.civilă.

Instituţia întoarcerii executării este aplicabilă de instanţă numai la cererea celui interesat, în cauză constatându-se că prin concluziile scrise depuse la dosar (f. 116 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa) reclamanta recurentă, prin apărător ales, a învederat expres faptul că nu se solicită întoarcerea executării, astfel încât acesta nu se poate dispune în actualul cadrul procesual.

Nu se poate reţine motivul de recurs invocat de pârâţii Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena al inadmisibilităţii acţiunii pe motivul că reclamanta nu poate singură avea calitate de reclamantă atâta timp cât este vorba de o proprietate indiviză.

Acţiunea promovată de reclamantă are ca scop final conservarea drepturilor asupra bunului adjudecat, astfel că ea reprezintă un act care poate fi realizat chiar de un singur coindivizar şi care profită tuturor coindivizarilor, inclusiv pârâtului Cozac Adolf.

Împrumutatul a fost chemat în judecată în calitate de pârât, calitate în care poate adopta poziţia care îi este mai convenabilă, putând fi să fie de acord cu acţiunea, fie să se pună acesteia.

Faţă de faptul că pârâtul Cozac Adolf nu a înţeles să formuleze acţiune reconvenţională ori cerere de intervenţie în favoarea reclamantei sau în interes propriu, că nu sunt îndeplinite condiţiile celorlalte forme de intervenţie, în mod corect cauza s-a soluţionat ţinându-se seama de poziţia procesuală de pârât a împrumutatului Cozac Adolf, calitate în temeiul căreia nu avea nicio obligaţie de plată a vreunei taxe judiciare de timbru.

Întrucât soluţia primei instanţe nu a fost criticată de pârâţii Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena sub aspectul modului de soluţionare al excepţiilor autorităţii de lucru judecat şi al insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, instanţa de recurs se va limita numai la analiza aspectelor invocate prin recursul declarat de aceşti pârâţi, conform art. 316 raportat la art. 295 C.proc.civilă.

Soluţia primei instanţe de obligare a pârâţilor Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 884,80 RON este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 276 C.proc.civilă, conform cărora în cazul în care pretenţiile unei părţi au fost admise în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare dintre ele poate fi obligată la plata cheltuielilor putând face compensarea lor.

În primul ciclu procesual reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată cu taxa de timbru (care raportat la momentul introducerii acţiunii se datora la cuantumul de

330.000 ROL – câte 110.000 ROL pentru fiecare petit de constatare a nulităţii absolute, conform art. 3 lit. a1 din Legea nr. 146/1997 în forma în vioare în anul 2005 la data introducerii acţiunii), cu timbrul judiciar (care se datora în cuantumul de 9.000 ROL, câte 3.000 ROL pentru fiecare petit) şi cu onorariul de avocat achitat în cuantum de 5.000.000 ROL, conform chitanţei din 20.02.2005 (f. 124 din dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa).

În următorul ciclu procesual desfăşurat la fondul cauzei, după trimiterea dosarului spre rejudecare, reclamanta nu a mai dovedit efectuare altor cheltuieli. În schimb pârâta Bortă Florica Elena a depus la dosar acte doveditoare a contravalorii transportului său de la domiciliu la instanţă (f. 20, 21 dosar fond).

Întrucât acţiunea s-a admis numai în parte (doar două capete de cerere din cele 3 formulate), cheltuielile de judecată din acest dosar se impuneau a se acorda proporţional cu pretenţiile admise adică în limita a 2/3 părţi din totalul cheltuielilor efectuate de 533,9 lei, ceea ce reprezenta suma de 355,9 RON.

Faptul că reclamanta a achitat o taxă judiciară mai mare decât cea legal datorată nu îndreptăţeşte instanţa să pună întreaga sumă în sarcina celelalte părţi. Instanţa nu poate obliga partea căzută în pretenţii decât la plata sumei achitate de partea care a obţinut câştig de cauză şi pe care aceasta o datora în mod legal.

Diferenţa achitată în plus poate fi restituită, la cererea reclamantei, conform art. 23 alin. 1 lit. a din Legea nr. 146/1997, c modificările şi completările ulterioare, în termen de 1 an de la data pronunţării prezentei decizii de instanţa de recurs.

Întrucât acţiunea s-a admis în parte, pentru cea ce s-a respins se impunea obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată dovedite de pârâta Bortă Florica Elena, care a justificat numai cheltuielile de transport de la domiciliul său la instanţă.

De la domiciliul pârâtei Bortă Florica Elena din Tureac şi până la instanţă sunt 30 de km., astfel că luându-se în considerare un consum de 7,5 litri la 100 km, rezultă că de la domiciliul pârâtei la instanţă este necesar un consum de 2,25 litri.

Din actele dosarului de fond rezultă faptul că pârâta Bortă Florica Elena a fost prezentă la termenele de judecată din datele de: 28 iulie 2005 (f. 30 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa), 24 august 2005 (f. 34 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa), 16.09.2005 (f. 89 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa), 7.10.2005 (f. 94 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa), 21.10.2005 (f. 106 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa), 18.11.2005 (f. 113 dosar nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa),  22.09.2006 (f. 8 dosar fond), 6.10.2006 (f. 9 dosar fond), 20.10.2006 (f. 17 dosar fond), însă nu a dovedit cheltuieli de transport decât în al doilea ciclu procesual, respectiv pentru datele de 22.09.2006 (f. 8 dosar fond), 6.10.2006 (f. 9 dosar fond) şi 20.10.2006 (f. 17 dosar fond), adică pentru 3 drumuri dus-întors.

Pentru termenul de judecată din 22.09.2006 contravaloarea combustibilului consumat de 2,25 litri pentru un drum se ridică la suma de 15,52 lei (transport dus-întors), la preţul unui litru de 3,45 lei, conform bonului de la fila 20 din dosarul de fond. Pentru termenele următoare valoarea transportului a fost de 14,98 lei pentru fiecare termen la preţul unui litru de combustibil de 3,33 lei, conform bonului de la fila 21 din dosarul de fond.

Prin urmare, totalul cheltuielilor de transport a fost de 45,48 lei. Întrucât acţiunea reclamantei s-a respins în privinţa unui capăt de cerere din cele 3 formulate, pârâta Bortă Florica Elena este îndreptăţită la plata contravalorii transportului în proporţie de 1/3 din valoarea totală a cheltuielilor de transport, adică la suma de 15,16 lei.

Întrucât la dosarul cauzei nu s-au depus dovezi justificative ale cheltuielilor indicate în cuprinsul notei de cheltuieli depusă la fila 111 din dosarul nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa, cu excepţia cheltuielilor de transport mai sus relevate, celelalte cheltuieli nu pot fi acordate.

Având în vedere faptul că prin întâmpinarea depusă la dosar (f. 36 din dosarul nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa) pârâtul Brandle Wolfgang a solicitat obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, prima instanţă avea obligaţia de a se pronunţa asupra acestui capăt de cerere.

În lipsa dovezii efectuării unor cheltuieli cererea pârâtului Brandle Wolfgang de obligare a reclamantei la lata cheltuielilor de judecată se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.

Chitanţele depuse la dosar la filele 122, 123 din dosarul nr. 2286/2005 al Judecătoriei Bistriţa nu pot fi luate în considerare în acest cadru procesual, deoarece nu au fost făcute în vederea soluţionării prezentei acţiuni.

În ceea ce priveşte cheltuielile din dosarul nr. 1102/C/2006 al Tribunalului Bistriţa-Năsăud, în care s-a admis atât recursul reclamantei, cât şi recursul pârâţilor Brandle Wolfgang şi Bortă Florica Elena, acestea nu se cuvin niciunei părţi, deoarece recursul pârâţilor s-a admis pentru alte motive decât cele invocate în cadrul cererii de recurs, iar recursul reclamantei s-a admis tot p alte motiv, datorită culpei sale în stabilirea cadrului procesual iniţial, care presupunea obligatoriu o judecată în contradictoriu cu împrumutatul Cozac Adolf.

În baza considerentelor exprimate şi a textelor legale invocate, tribunalul făcând aplicarea dispoziţiilor art. 312 C.pr.civ. raportat la art. 3041 raportat la art. 306 alin. 2 C.pr.civ., va admite recursurile declarate de reclamanta MOLDOVAN MINI şi de pârâţii COZAC ADOLF, BORTĂ FLORICA ELENA, BRANDLE WOLFGANG, va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va constata nulitatea absolută parţială a contractului de împrumut cu constituire de ipotecă autentificat sub nr. 3745 din 25 octombrie 1999 de Biroul notarului public Groza Aurel Vasile, în ceea ce priveşte clauza penală stipulată la punctul 4 din contract; va constată nulitatea absolută parţială a contractului de cesiune de creanţă autentificat  sub nr. 196 din 14 ianuarie 2002 de Biroul notarilor publici asociaţi Bria Eugenia Floarea şi Bria Dumitru Alexandru, în ceea ce priveşte transmiterea cu titlu gratuit de cedentul Brandle Wolfgang către cesionara Bortă Florica Elena a creanţei reprezentând valoarea totală a penalităţilor de întârziere de 45 DM/zi stabilite în baza contractului de împrumut cu constituire de ipotecă mai sus menţionat.

Se va înlătura dispoziţia de obligare a pârâţilor Bortă Florica şi Brandle Wolfgang la plata către reclamanta Moldovan Mici a sumei de 884,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul dispoziţiilor art. 276 C.proc.civilă tribunalul, ţinând seama de interesul comun al pârâţilor Bortă Florica şi Brandle Wolfgang, îi va obliga în solidar, la plata către reclamanta Moldovan Mini a sumei de 355,93 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat la fondul cauzei.

Totodată, în baza aceleiaşi dispoziţii legale – art. 276 C.proc.civ., tribunalul va obliga reclamanta Moldovan Mini să plătească pârâtei Bortă Florica suma de 15,16 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând cheltuieli de transport şi va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului Brandle Wolfgang de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată la fondul cauzei.

Se vor menţine dispoziţiile hotărârii privitoare la modul de soluţionare al excepţiilor şi la respingerea cererii privind constatarea nulităţii absolute a actului de adjudecare din 15 ianuarie 2002.

În baza art. 276 C.proc.civilă, ţinând seama de interesul comun al recurenţilor Bortă Florica şi Brandle Wolfgang, tribunalul îi va obliga în solidar, să plătească recurenţilor Moldovan Mini şi Cozac Adolf suma de 214 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat.

La stabilirea acestei sume se are în vedere faptul că recursul recurenţilor Moldovan Mini şi Cozac Adolf nu s-a admis sub toate aspectele relevate, astfel că pentru ceea ce s-a admis (2/3 din totalul pretenţiilor formulate în recurs) taxa judiciară de timbru este de 11 lei, timbrul judiciar este de 3 lei, iar onorariul de avocat este de 200 lei (2/3 din totalul achitat de 300 lei, conform chitanţei din 29 martie 2007 depusă la dosar).

Întrucât s-a admis şi recursul pârâtei Bortă Florica Elena sub aspectul cheltuielilor de judecată, tribunalul, ţinând seama de relaţiile de rudenie şi de interesul comun al recurenţilor Moldovan Mini şi Cozac Adolf, îi va obliga în solidar să plătească recurentei Bortă Florica Elena suma de suma de 20,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în recurs, reprezentând cheltuieli de transport.

La stabilirea sumei s-a avut în vedere faptul că recurenta Bortă Florica Elena a fost prezentă la toate cele 3 termene de judecată în recurs ( 7 martie, 21 martie şi 18 aprilie 2007). Contravaloarea unui drum de la domiciliu la instanţă este de 6,88 lei (2,25 litri x 3,06 lei/litru, conform bonului depus la dosar), astfel că 6 drumuri (3 dus-întors) se ridică la suma de 41,31 lei.

Întrucât recursul s-a admis numai sub un anumit aspect (acela al calculului cheltuielilor de judecată la fondul cauzei în toate ciclurile procesuale), fără a se admite şi sub aspectul fondului cauzei, din totalul cheltuielilor de transport se apreciază că recurentei i se cuvine cota de ? din totalul cheltuielilor efectuate de 41,31 lei, adică suma de 20,65 lei.

Având în vedere faptul că recurentul Brandle Wolfgang nu a dovedit efectuarea vreunei cheltuieli de judecată în prezentul recurs, tribunalul va respinge ca neîntemeiată cererea acestuia de obligare a recurenţilor Moldovan Mini şi Cozac Adolf la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţia civilă, dec. nr. 126/R/2007 pronunţată la 25 aprilie 2007 în dosarul nr. 6266/190/2006).

Domenii speta