Infracţiunea de tâlhărie. Greşita încadrare a faptei.

Prin sentinţa penală nr.35/P/31.01.2005, Tribunalul Bihor-Oradea - Secţia penală, în baza art.334 din c.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului T.V.A. din infracţiunea prev. de art.211,al.2,lit. b şi c din cp. în infracţiunile prev. de art.208,al.l - 209, lit. e,g din cp. şi art.l91,al.l din acelaşi cod.

In baza art.208-209,al.l,lit.e şi g din cp. a condamnat pe inculpatul T.V.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

In baza arz.81 din cp. a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani. A atras atenţia inculpatului conform art.359 din c.p.p.

In baza art.ll,pct.2, lit.b rap. la art.lO,lit. h din c.p.p. şi art.l32,180,al.l din cp., a încetat procesul penal pentru infracţiunea prev. de art.l80,al.l din cp.

Tribunalul a reţinut că, la data de 16.12.2003, inculpat T.V.A. a acostat-o pe partea vătămată S.I. pe care a lovit-o, iar în final i-a sustras telefonul celular care era legat la gîtul acestuia printr-un cordon. Partea vătămată a sesizat organele de poliţie care, căutîndu-1 l-au găsit pe inculpat pe o bancă în parc jucîndu-se cu telefoanele pe care le avea în mînă. Fiind întrebat ale cui sunt, inculpatul a răspuns că sunt ale sale, moment în care poliţia a luat telefonul aparţinînd părţii vătămate şi i 1-a restituit.

Instanţa a considerat că inculpatul, aflat în stare de ebrietate avansată, a agresat-o pe partea vătămată fără a avea intenţia de a-i sustrage telefonul mobil prin de cordon şi ascuns sub haină. In momentul agresiunii, cordonul s-a rupt, iar inculpatul a rămas cu telefonul în mînă. S-a considerat că inculpatul a săvîrşit, distinct, două fapte penale: infracţiunea de lovire prev. de art.l80,al.l din cp. şi infracţiunea de furt calificat prev. de art.208,al.l - 209,lit. e şi g din cp.

Prin decizia penală nr.80/A/l9.04.2005, Curtea de apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bihor şi de inculpatul T.V.A. împotriva sentinţei penale nr.35/P/31.01.2005 a Tribunalului Bihor.

Impotriva acestei decizii, parchetul de pe lîngă Curtea de apel Oradea şi inculpatul au declarat recurs.

Parchetul a invocat cazurile de recurs prev. de art.385/9,pct.l7 din c.p.p. (cînd faptei i s-a dat o greşită încadrare juridică) şi pct.14 (cînd s-au aplicat pedepse greşit individualizate în raport cu prevederile art.72 din cp.).

Parchetul a solicitat casarea ambelor hotărîri, condamnarea inculpatului pentru săvîrşirea infracţiunii de tîlhărie prev. de art.211, al.2,lit. b şi c din cp. şi aplicarea unei pedepse corespunzătoare.

Inculpatul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art.385/9,pct.l2 din c.p.p. (cînd nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni) şi a solicitat casarea hotărîrilor atacate şi achitarea sa pentru infracţiunea de furt calificat, întrucît nu a avut intenţia de a sustrage bunul aparţinînd părţii vătămate.

Inalta Curte a constatat că recursul declarat de Parchet este fondat, iar recursul declarat de inculpatul T.V.A. este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art.211,al. 1 din cp., furtul săvîrşit prin întrebuinţarea de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de incoştienţă sau neputinţă de a se apăra, precum şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau înlăturarea urmelor infracţiunii ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea, constituie infracţiunea de tîlhărie şi se pedepseşte cu închisoare de 3 la 18 ani.

In speţă, modalitatea de deposedare a părţii vătămate s-a realizat prin întrebuinţare de violenţe, respectiv prin smulgerea telefonului mobil din posesia acesteia, acţiunea avînd atît un impact violent psihic (suprinderea şi incapacitatea temporară a victimei de reacţiona) cît şi fizic, concomitent, întrucît aceasta nu a avut capacitatea de a se apăra şi a se opune acţiunii făptuitorului.

Imprejurarea că, iniţial, inculpatul care a exercitat violenţele, nu ar fi intenţionat să sustragă vreun bun, nu a fost dovedită, ci dimpotrivă însăşi instanţa de fond a reţinut că după ce inculpatul a îmbrîncit-o pe partea vătămată, telefonul mobil a ieşit de sub giacă, moment în care inculpatul a tras din nou de haină, astfel încît şnurul de care era legal telefonul s-a rupt, el a rămas cu telefonul în mînă. Atunci inculpatul i-a spus părţii vătămate: "poţi să pleci".

Ori, este evidentă intenţia inculpatului de a sustrage prin violenţă telefonul mobil aparţinînd părţii vătămate, deoarece în momentul în care, după primele violenţe, a apărut telefonul mobil, inculpatul a continuat să tragă de haina părţii vătămate pînă a reuşit să-şi însuşească acest bun, după care, realizîndu-şi scopul, i-a spus părţii vătămate "poţi să pleci". Intenţia de însuşire a bunului menţionat a fost confirmată de însăşi inculpat care, întrebat fiind de lucrătorii de poliţie cui îi aparţin telefoanele pe care inculpatul le avea în mînă, a răspuns "sunt ale mele", deşi unul dintre ele era a părţii vătămate.

Prin urmare, fapta inculpatului nu a constituit infracţiunile de furt calificat şi lovire, aşa cum , în mod nelegal, au considerat ambele instanţe, prin greşita schimbare a încadrării juridice, din infracţiunea de tîlhărie prev. de aert.211,al.2,lit.b şi c din cp., în infracţiunile de lovire prev. de art.l80,al.l din cp. şi de furt calificat prev. de art.208-209, lit. e,g din cp., ci întruneşte

elementele constitutive ale infracţiunii de tîlhărie, prev. de art.211,al.2 lit. b şi c din cp.

In consecinţă, înalta Curte a casat atît decizia atacată, cît şi sentinţa penală nr.35/P/31.01.2005, atît sub aspectul încadrării juridice dată faptei inculpatului cît şi sub aspectul individualizării pedepsei (cuantum şi modalitate de executare).

Pentru argumentele expuse mai sus, recursul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat, probele administrate în cauză (declaraţia părţii vătămate, recunoaşterea parţială a inculpatului şi declaraţia martorului ocular P.D. D.)confirmînd vinovăţia inculpatului în săvîrşirea infracţiuinii de tîlhărie.

Dacă, într-adevăr, inculpatul nu a fi intenţionat să sustragă prin violenţă telefonul mobil, care, dintr-o întîmplare ar fi rămas fără el, avea posibilitatea să restituie părţii vătămate telefonul, atît după ce a constatat prezenţa lui în mîna sa, cît şi ulterior, în prezenţa organelor de poliţie, iar nu să-i spună acesteia "poţi să pleci", iar agenţilor de poliţie să le spună că telefonul îi aparţine.

Rejudecînd, înalta Curte 1-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în baza art.211,al.2,lit. b şi c din cp. şi la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64,lit. a şi b din cp., conform art.65 din acelaşi cod. S-a flcut aplicarea dispoziţiilor art.71 şi 64 din cp.

S-au înlăturat dispoziţiile art. 334 din c.p.p., art.81 din cp., precum şi dispoziţia încetării procesului penal pentru infracţiunea prev.de art.280,al. 1 din cp. Violenţele exercitate de inculpat intră în latura obiectivă a infracţiunii de tîlhărie săvîrşită de acest neconstituind o infracţiune distinctă.

Domenii speta

Spete similare