Drepturi salariale -Fond

Decizie 14 din 12.12.2008


Dosar nr. 3114/109/2007

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

Complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 1450/CM

Obiectul: drepturi salariale -Fond

Constată că, prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeş  la data de

01.11.2007, reclamanta I C  a chemat în judecată pe pârâta S.C. P S.A,  solicitând

obligarea pârâtei  la plata drepturilor salariale cuvenite în temeiul art.168 alin.1 din

contractul colectiv de muncă  la nivel de unitate, pentru anii 2004-2005, precum şi

la  plata drepturilor băneşti cuvenite în temeiul art.50 din acelaşi contract, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că a fost salariata pârâtei până la

data de 17.10.2005, când i-a fost desfăcut contractul de muncă potrivit art.65, 66

din Codul muncii.

Pentru anii 2004 - 2005 reclamantei nu i-au fost plătite drepturile salariale

cuvenite în temeiul  art. 168 alin. 1 din Contractul Colectiv de muncă .

Învederează reclamanta că potrivit art.50 din acelaşi contract colectiv de

muncă, era îndreptăţită la plata a 4 salarii medii nete întrucât a fost concediată în

temeiul disp.art.65 -66  Codul muncii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.168 alin.1 şi art.50 din

Contractul colectiv de muncă .

În susţinerea acţiunii formulate reclamanta a depus la dosarul cauzei o copie 

a cărţii sale de muncă.

La data de 18.03.2008, a fost depusă la dosarul cauzei de către numita P F

cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând în contradictoriu cu aceeaşi

pârâtă, achitarea drepturilor băneşti cuvenite în temeiul disp.art.168 alin.1 din 

Contractul colectiv de muncă, respectiv prima pentru Paştele din 2005, precum şi 

achitarea a 4 salarii cuvenite în temeiul art.50 din Contractul colectiv de muncă,

întrucât nu i s-au achitat decât drepturile băneşti prevăzute în planul social.

În motivarea acestei cereri se arată că intervenienta a fost salariata pârâtei

până în dec.2005 când a fost disponibilizată şi i s-au acordat doar drepturile băneşti

prevăzute în planul social, nefiindu-i acordate drepturile cuvenite în temeiul 

disp.art.168 alin.1  din Contractul colectiv de muncă.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp.art.49 Cod pr.civilă, art. 168 alin.1

şi art.50 din Contractul colectiv de muncă.

În susţinerea cererii de intervenţie a fost depusă la dosarul cauzei , în copie,

decizia nr.895/06.12.2005.

La termenul din data de 21.05.2008, pârâta a depus la dosarul cauzei

întâmpinare prin care  a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, cu obligarea

reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele considerente:

-după intrarea în vigoare a CCM, prevederile acestuia s-au aplicat

la nivelul întregii societăţi şi, în conformitate cu prevederile art. 9 din Legea

130/1996, au produs efecte pentru toţi salariaţii din unitate, indiferent de data

angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală din unitate iar începând cu

anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaţilor

Petrom prin CCM, reprezentanţii societăţii şi cei ai FSLI au convenit ca pentru

toţi salariaţii societăţii drepturile salariale suplimentare de Crăciun şi de Paşte

(art. 168 alin. 1 din CCM) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat; în

acest sens fiind negociat şi inserat în CCM art. 168 alin. 2;

-pentru anul 2004, textul art. 168 alin. 2 din CCM a fost reflectat

într-o manieră identică celei din 2003 iar în fiecare an părţile CCM au procedat la

"republicarea" CCM, după negocierile purtate anual, textul art. 168 din CCM

fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din

2005;

-prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat

intenţia părţilor cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în

salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât şi pentru anii următori., Comisia

menţionând în mod expres faptul că intenţia reală a părţilor la negocierea

CCM a fost aceea de a include bonusurile de Crăciun şi de Paşti în salariul de bază,

începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privinţa

intenţiei reale a părţilor precum şi pentru a complini orice pretins viciu

formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr. 5140/2007

intitulata "Nota asupra precizării situaţie primelor de Paste si Crăciun, prevăzute in

art. 168 din CCM al P SA ", prin care s-a confirmat faptul că intenţia reala a

pârtilor semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale

prevăzute la alin. 1 ale art. 168 să fie incluse in salariul lunar de baza al angajaţilor,

precum si ca, începând cu 2003, părţile au înţeles ca art. 168 alin. 1 a rămas fără

obiect, luând in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod

distinct, ci erau parte a salariului de baza ca întreg;

-cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a

exprima într-o manieră mai clară intenţia reală a părţilor, prevederile CCM au

fost modificate, întrucât s-a intenţionat ca noua reglementare să prevadă cu

certitudine faptul că operaţiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menţionate

în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci

continuă să producă efecte şi în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că

"în anul 2003 suplimentările salariate de la alin. (1) al prezentului articol au fost

introduse în salariul de bază al fiecărui salariat. ";

-s-a invocat excepţia PRESCRIPŢIEI dreptului la acţiune

potrivit art.. 283 alin. 1 lit. e din C. muncii, considerându-se că, "Cererile în

vederea soluţionării unui conflict de munca pot fi formulate în termen de 6 luni

de la data naşterii dreptului la acţiune, în cazul neexecutării contractului

colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia.";

-promovarea prezentei acţiuni la momentul de faţă este nejustificată,

prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură

prealabilă care avea drept consecinţă însăşi naşterea dreptului pretins, drept

afectat de îndeplinirea a cinci condiţii, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de

acordare, condiţiile, criteriile si mai ales beneficiarii;

-simpla lectură a textului indicat, raportată la inexistenta oricărei

negocieri şi, pe cale de consecinţă, a inexistentei unui acord de voinţă în sensul

stabilirii condiţiilor legale din textul indicat, relevă, la acest moment, că valoarea

creanţei nu este stabilită, orice sumă pretinsă neavând un temei legal (lipsă caracter

lichid al creanţei), modalitatea de acordare (plată eşalonată, integral, etc.) nu a

fost stabilită, neexistând cunoscută o scadenţă a creanţei (lipsă exigibilitate),

condiţiile de acordare nu au fost stabilite, criteriile de acordare nu sunt cunoscute

(lipsă caracter cert al creanţei) iar beneficiarii nu au fost stabiliţi, astfel că, în ceea

ce priveşte această ultimă condiţie nu se poate afirma dacă reclamanţii de faţă au

sau nu calitatea de beneficiari; pe cale de consecinţă, sumele pretinse ca drept

salarial nu îndeplinesc condiţiile unei creanţe certe, lichide si exigibile, pe de-o

parte, si, pe de altă parte, reclamanţii nu pot face proba calităţii de titulari ai unui

drept;

-alte instanţe învestite cu soluţionarea unor acţiuni similare

formulate de către alţi salariaţi au apreciat că, "aceste drepturi au fost în întregime

incluse în salariile de bază ale angajaţilor începând cu anul 2003", motiv pentru

care au respins acţiunea ca neîntemeiată;

-modalitatea de calcul invocată în susţinerea acţiunii este greşită atât

timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate si nu

raportat la fiecare subiect procesual activ in parte.

-inexistenta debitului conduce la inexistenta oricăror daune;

În susţinerea întâmpinării formulate pârâta a depus la dosarul cauzei un set

de înscrisuri (f.51-116).

Prin încheierea din data de 21.05.2008 instanţa a admis în principiu cererea

de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienta  P F.

La data de 17.09.2008,  pârâta a depus la dosarul cauzei o nouă întâmpinare

prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamantă şi a cererii de

intervenţie formulată de intervenientă.

În motivarea acestei întâmpinări se arată că prin planul social încheiat la data

de 21.04.2005 ca urmare a procesului de reorganizare a P, s-au stabilit şi

indemnizaţiile de concediere pentru disponibilizările ce urmau a fi făcute în anul

2005 precum şi criteriile de determinare a cuantumului acestora pentru anii

următori, termenul de valabilitate al planului social fiind 31.12.2010.

Planul social  - anexă la contractul colectiv de muncă al SC P SA a fost

completat la data de 09.01.2006 cu un Addendum care explica modul de calcul al

salariului mediu brut.

Atât din Planul social  cât şi din Addendumul la acesta rezultă fără echivoc

regula acordării salariilor compensatorii şi suma acordată fiecărui salariat în sensul

că sumele fixe acordate drept indemnizaţie de concediere s-au stabilit în funcţie de

vechimea în muncă a fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe P pe

anul anterior disponibilizării.

Se precizează că activitatea desfăşurată de reclamantă în cadrul pârâtei  a fost

supusă reorganizării, aceasta beneficiind de  pachetele financiare prevăzute în Planul

social.

Conform deciziei de desfacere a contractului individual de muncă,

reclamanta şi intervenienta au primit o indemnizaţie de concediere, ţinând cont de

vechimea în P a acestora.

Se învederează că cererea reclamantei privind acordarea unei diferente este

neîntemeiată, având în vedere că suma netă acordată acesteia  şi intervenientei cu

titlu de indemnizaţie de concediere, a fost corect calculată în conformitate cu

dispoziţiile Planului social ale cărui prevederi în privinţa măsurilor financiare

aplicabile salariaţilor au fost de altfel mai avantajoase faţă de prevederile

contractului colectiv de muncă care au caracter general.

La data de 06.10.2008, a fost depusă la dosarul cauzei de către numitul

Ionescu Ion o cerere de intervenţie în interes propriu prin care  s-a solicitat în

contradictoriu cu pârâta  SC P SA  achitarea drepturilor băneşti cuvenite în temeiul

disp.art.50 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2005 şi potrivit Planului social,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acestei cereri se arată de către intervenient că a fost salariatul

pârâtei până la data de 17.11.2005, când a fost concediat şi nu i s-a plătit

indemnizaţia cuvenită în temeiul disp.art.50 din Contractul colectiv de muncă pe

anul 2005.

La data de 08.10.2008 pârâta a depus la dosarul cauzei o altă întâmpinare,

prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în raport cu

disp.art.283 alin.1 lit.e Codul muncii, iar în  ceea ce priveşte fondul cauzei a solicitat

respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 08.10.2008  instanţa a admis în principiu cererea

de intervenţie în interes propriu formulată de către intervenientul Ionescu Ion,

dispunând conceptarea acestuia în cauză.

La data de 05.11.2008 reclamanta şi intervenienţii au depus la dosarul cauzei

precizări cu privire la obiectul cererilor formulate, învederând că nu înţeleg să

conteste decizia de concediere, acţiunile lor vizând doar obligarea pârâtei la plata 

drepturilor băneşti cuvenite ca urmare a concedierii, respectiv plata drepturilor

băneşti cuvenite cu ocazia Paştelui şi Crăciunului.

La acelaşi termen de judecată din 05.11.2008, pârâta a depus la dosarul cauzei

o nouă întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate ca nelegală şi

netememeinică, invocând totodată şi tardivitatea introducerii cererii de chemare în

judecată, faţă de dispoziţiile art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii.

Prin încheierea din data de 10.12.2008 instanţa a respins excepţiile

prescripţiei dreptului material la acţiune şi tardivităţii formulării cererii, invocate de

pârâtă prin întâmpinări.

Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviinţată şi administrată pentru

părţi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Reclamanta şi intervenienţii au fost salariaţii societăţii pârâte, după cum reiese

din menţiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.

Prin cererea principală formulată de reclamanta I C şi prin cererea de

intervenţie formulată de intervenienta P F, acestea au solicitat, în primul rând,

obligarea pârâtei la plata drepturilor prevăzute de art.168 alin1 din contractul

colectiv de muncă încheiat la nivelul unităţii, pentru perioada 2004-2005, drepturi de

care acestea nu au beneficiat.

Cu privire la această solicitare, instanţa reţine că potrivit art.157 alin.1

C.muncii "Salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/şi colective între

angajator şi salariaţi sau reprezentanţi ai acestora."

Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabileşte in

cuprinsul art.168 alin.1 că: "Cu ocazia sărbătorilor de Paşti şi Crăciun salariaţii

SNP P SA, vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în

cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP P SA...".

La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003

suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate, negociate şi aplicabile la nivelul P

SA, pe anii 2005 - 2007 au menţinut dispoziţiile art. 168 alin.1, însă alineatul 2 al

respectivului articol a fost modificat în forma: "în anul 2003 suplimentările

salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse

în salariul de bază al fiecărui salariat.

Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art. 168 din contractul

colectiv de muncă, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaţilor, în cursul anilor

2004-2005, suplimentările salariale prevăzute de alin. 1 al art. 168 din contractul

colectiv de muncă.

Din interpretarea alin.2 al art. 168 instanţa reţine că doar în anul 2003

aceste drepturi salariale au fost incluse în salariul de bază, urmând ca pentru anii

următori salariaţii să beneficieze de suplimentările de Paşte şi de Crăciun.

S-a susţinut de către pârâtă prin întâmpinare că pentru clarificarea intenţiei

reale a părţilor a fost creată Comisia Paritară, formată din reprezentanţii părţilor

semnatare şi că prin Decizia nr.3793/18.06.2007 aceasta ar fi confirmat faptul că

intenţia părţilor a fost aceea "de a include bonusurile cuvenite fiecărui salariat în

salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât şi pentru anii următori", iar prin Decizia

nr.5140/2007 intitulata "Nota asupra precizării situaţiei primelor de Paste si

Crăciun, prevăzute in art. 168 din CCM al P SA" s-a confirmat faptul că intenţia

reala a părţilor semnatare a CCM a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările

salariale prevăzute la alin.1 ale art. 168 să fie incluse in salariul lunar de baza al

angajaţilor.

Aceste adrese emise de Comisia Paritară P SA nu pot fi luate în considerare,

deoarece vizează o reinterpretare a clauzei explicite cuprinse în art.168 alin. 1 şi 2

din CCM, după încetarea efectelor fiecărui contract colectiv de muncă anual.

S-a mai susţinut de către pârâtă prin întâmpinare că acţiunea este nejustificată

întrucât era prevăzută o procedură prealabilă  ce avea drept consecinţă însăşi naşterea

dreptului pretins.

Tribunalul nu poate reţine acest argument, al inexistenţei dreptului

reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în Contractului Colectiv de muncă,

dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părţile au convenit asupra acestuia

şi a fost inserat în cuprinsul Contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003,

fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost

înregistrate conform art. 31 alin. 2 din Legea 130/1996.

 Etapele prevăzute vizează doar stabilirea concretă a cuantumului, fiind indicat

chiar în cuprinsul contractului colectiv de muncă modul de determinare, respectiv un

salariu de bază mediu pe SNP P SA, care este altul de la un an la altul, şi nicidecum

însăşi naşterea dreptului.

De asemenea, nu pot exista dubii în privinţa beneficiarilor acestor suplimentări

salariale, aceştia neputând fii alţii decât toţi salariaţii, cărora le este opozabil contractul

colectiv de muncă din momentul înregistrări acestuia.

În concluzie, lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor şi

modalităţii de acordare nu poate nega dreptul salariaţilor, asumat de părţi prin

contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.

Mai mult, pârâta nu a produs nicio dovadă din care să reiasă că pentru anii

2004-2005 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca

în cazul anului 2003.

Potrivit dispoziţiilor art.236 alin.4 C.muncii "Contractele colective de muncă,

încheiate cu respectarea dispoziţiilor legale constituie legea părţilor", iar potrivit art.

243 alin.1"Executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părţi".

De asemenea, potrivit art.9 din Legea nr.130/1996 "Prevederile contractului

colectiv de muncă produc efecte pentru toţi salariaţii din unitate, indiferent de data

angajării sau de afilierea lor la o organizaţie sindicală din unitate."

În raport de dispoziţiile legale mai sus menţionate şi de prevederile art.168

din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, încheiat la nivelul SC Petrom

SA, instanţa reţine că reclamanta I C  şi intervenienta P  F au dreptul la

suplimentarea drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SC

Petrom SA cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi de Crăciun, în raport de perioada

efectiv lucrată în cadrul unităţii pârâte, acţiunea principală şi cererea de intervenţie

fiind întemeiate, în ceea ce priveşte această solicitare, urmând a fi admise în parte.

În consecinţă va fi obligată pârâta SC P SA Bucureşti să plătească reclamantei

drepturile salariale suplimentare neacordate, reprezentând primele de Paşte şi

Crăciun pe anul 2005, şi intervenientei - prima  de Paşte  pe anul 2005, drepturi ce

se vor  calcula în raport de salariul mediu de bază pe  SC P SA, din care se vor

deduce contribuţiile la CAS, CASS, şomaj şi impozitul, şi se vor actualiza cu

indicele de inflaţie la data plăţii efective, potrivit art.161 alin.4 C.muncii.

Pe lângă obligarea pârâtei la plata drepturilor prevăzute de art. 168 alin.1

din CCM, reclamanta şi intervenienta au mai solicitat şi obligarea pârâtei la plata

drepturilor băneşti cuvenite în temeiul art.50 din CCM. Aceeaşi solicitarea a

formulat-o şi intervenientul Ioniţă Ion prin cererea de intervenţie în interes

propriu depusă la dosarul cauzei.

Au precizat reclamanta şi intervenienţii că le-au fost desfăcute contractele

individuale de muncă în temeiul art.65-66 din Codul muncii, astfel că potrivit art.50

din CCM  erau îndreptăţiţi la plata a patru salarii medii nete, având o vechime mai

mare de 15 ani în cadrul societăţii pârâte, nefiindu-le achitate decât drepturile

băneşti prevăzute în planul social.

Cu privire la această solicitare, instanţa reţine că într-adevăr reclamantei şi

intervenienţilor le-au fost desfăcute contractele individuale de muncă în temeiul

art.65-66 din Codul muncii.

Prin deciziile de încetare a contractului individual s-a stabilit şi valoarea

indemnizaţiei de concediere ce urma fi acordată fiecărui salariat, potrivit art.50 din

C.C.M., completat cu prevederile Planului Social, ţinând cont de vechimea în P a

salariatului.

In ceea ce priveste cuantumul indemnizaţiei de concediere, instanta retine ca

la nivelul pârâtei a existat, dincolo de prevederile contractului colectiv de munca la

nivel de unitate, un Plan Social de concediere colectiva a cărui varianta finala a fost

definitivata la data de 21.04.2005, cu valabilitate de la data semnării lui si pana la

data de 31.12.2010..

Conform acestui plan social, pentru fiecare salariat se acorda un număr de

salarii, in funcţie de vechimea in cadrul Petrom.

Raportat la acest fapt, Tribunalul retine ca intenţia partilor nu a fost aceea de

a cumula indemnizaţiile din planul social cu cele din contractul colectiv de munca la

nivel de Petrom. Aceasta deoarece, legea partilor, CCM, prevede in art.50 alin 3 ca

valorile acordate efectiv cu ocazia concedierilor colective vor fi stabilite prin

negociere cu FSLI P.  Or, acest lucru s-a realizat si a avut ca urmare iniţierea

Planului Social care cuprinde prevederi superioare celor existente in contractul

colectiv de munca.

Versiunea finala a Planului Social nu poate fi considerata o completare a

CCM la nivel de unitate, de vreme ce in temeiul punctului I acesta se constituie,

prin voinţa partilor, ca o anexa la contractul colectiv de munca, valabilitatea sa fiind

de la momentul semnării si pana la data de 31.12.2010. In aceste condiţii,

prevederile cuprinse in art.50 din CCM sunt, de fapt, incluse in rezultatul

negocierilor dintre P si FSLI P.

În raport de aceste considerente, instanţa urmează să respingă cererea

reclamantei I C şi intervenientei P F privind obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei

de concediere, în temeiul art.50 din CCM.

Pentru aceleaşi considerente, urmează a fi respinsă şi cererea de intervenţie

în interes propriu formulată de intervenientul I I.

În temeiul art.274 cod pr.civilă, va fi obligată pârâta la 250 lei cheltuieli de

judecată către reclamantă, şi la 250 lei cheltuieli de judecată către intervenienta  P F.

HOTĂRĂŞTE

Admite  în parte  acţiunea  formulată de reclamanta I C,  în contradictoriu

cu pârâta SC P SA, - A P.

Admite în parte cererea de intervenţie în interes propriu formulată de 

intervenienta P F.

Obligă pe pârâta SC P SA Bucureşti să plătească reclamantei drepturile

salariale suplimentare neacordate, reprezentând primele de Paşte şi Crăciun pe anul

2005 şi intervenientei - prima  de Paşte  pe anul 2005, drepturi ce se vor  calcula în

raport de salariul mediu de bază pe  SC P SA, din care se vor deduce contribuţiile la

CAS, CASS, şomaj şi impozitul şi se vor actualiza cu indicele de inflaţie la data plăţii

efective.

 Respinge cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenientul

I I.

 Respinge cererile privind obligarea pârâtei la plata indemnizaţiei de

concediere către reclamantă şi intervenienta  P F.

Obligă  pe  pârâtă  la 250 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă şi la 250

lei cheltuieli de judecată către intervenienta P F.

Definitivă şi executorie de drept.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 12

Decembrie 2008.

 

 

 

 

8