Condiţii de admisibilitate conform art. 318 Cod procedură civilă

Decizie 582 din 08.04.2009


Prin decizia civila nr. 582 din 08.04.2009 pronuntata de tribunalul Prahova în dosarul nr. 990/105/2009 a fost respinsa contestatia în anulare speciala formulata de contestatoarea P. V. împotriva deciziei civile nr. 1236/18.11.2008 pronuntata de Tribunalul Prahova în dosarul nr.6219/105/2008.

Pentru a pronunta aceasta solutie Tribunalul Prahova, în urma analizarii contestatiei prin prisma motivelor invocate, a constatat ca nu sunt îndeplinite conditiile art. 318 C.p.c.

Astfel, în motivarea contestatiei în anulare speciala, contestatoarea a expus solutiile instantei de fond si de recurs si a aratat ca terenul în litigiu este situat în extravilanul localitatii I, T11 P 280/8+9( punctul M ) fiind în suprafata de 7170 mp, reprezentat pe schita de plan anexata.

Totodata, contestatoarea  a mai aratat  ca în procesul verbal din data de 24.07.2002 se face referire la transferul unei suprafete totale de 59,13 ha predat de la S.C. V S.A. dar terenul în litigiu nu a fost niciodata în folosinta S.C.V S.A.

Asadar, dupa cum se  stie art. 318 C.p.c. prevede ca hotarârile instantelor de recurs pot fi atacate cu contestatie în anulare speciala când dezlegarea data este rezultatul unei greseli materiale sau când instanta , respingând recursul sau admitându-l numai în parte, a omis din greseala sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

 Referitor la primul motiv textul are în vedere greseli materiale cu caracter procedural( Tribunalul Suprem, Colegiul civil, decizia 83/1959), cum ar fi respingerea unui recurs ca tardiv, desi din plicul atasat la dosar rezulta ca recursul fusese depus la posta înauntrul termenului de declarare a cai de atac(Culegere de practica judiciara civila pe anii 1993-1998, p. 222); anularea recursului ca neregulat depus desi au fost respectate disp. art. 302C.p.c.; anularea recursului ca netimbrat desi la dosar fusese depusa recipisa de plata a taxei de timbru ; anularea gresita a recursului ca fiind formulat de o persoana care nu are calitatea de reprezentant; anularea recursului ca nemotivat desi motivarea s-a facut prin chiar cererea de recurs etc.

Privitor la al doilea motiv de contestatie în anulare speciala, aceasta poate fi exercitata numai daca instanta de recurs a omis sa analizeze un motiv cu care a fost învestita, contestatie care poate fi promovata numai de recurent, intimata neavând interes.

Totodata contestatia în anulare speciala mai poate fi formulata atunci când recursul a fost respins sau admis în parte, nu si în caz de casare sau modificare totala, sau instanta a omis sa cerceteze un motiv de casare sau de modificare. Daca instanta l-a examinat dar nu si la însusit contestatia nu poate fi primita.

În consecinta, raportat la motivele invocate si tinând seama de disp. art.318 C.p.c, asa cum am aratat si mai sus, contestatia in anulare speciala, formulata de P.V. a fost respinsa.

Domenii speta