COMERCIAL:Somaţie de plată introdusă sub incidenţa prevederilor o.u.g. nr. 119/2007. Necompetenţă teritorială. Excepţie invocată din oficiu de către instanţa judecătoreasacă

Decizie din 27.10.2008


Somaţie de  plată  introdusă  sub incidenţa prevederilor O.U.G.  nr. 119/2007. Necompetenţă  teritorială.  Excepţie invocată  din oficiu  de  către  instanţa  judecătoreasacă

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. 2823/200/2008 din 16.04.2008, creditorul SC „G.P.” SRL Buzău a chemat în judecată pe debitorul SC „H. E.” SRL Bucureşti, solicitând  emiterea unei ordonanţe, sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 119/2007, care să conţină somaţia de plată pentru suma de 70.392,12 lei reprezentând contravaloare servicii prestate, precum şi dobânda legală aferentă.

Prin sentinţa nr. 2777 din 14.05.2008, s-a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Buzău, invocată din oficiu de instanţă, dispunându-se declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti ( în a cărei circumscripţie îşi are sediul social debitorul).

Hotărând astfel, instanţa fondului a reţinut în esenţă,  în raport de probatoriul administrat în cauză, că prin contractul încheiat între părţi nu s-a precizat locul încheierii actului şi nici nu se prevăd dispoziţii referitoare la locul plăţii sau locul unde a luat naştere obligaţia,  astfel că pricinii îi sunt incidente prevederile art. 7 din Codul de procedura civilă, sub aspectul competenţei teritoriale.

Prin decizia nr. 592 din 27.06.2008, pronunţată de Tribunalul Buzău s-a admis recursul declarat de creditor, dispunându-se casarea sentinţei şi trimiterea cauzei aceleiaşi instanţe în vederea continuării judecăţii.

Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt şi în drept:

În raport de natura normei încălcate, necompetenţa este absolută ( în cazul în care se încalcă o regulă de competenţă de natură imperativă) şi relativă  ( în cazul în care se încalcă o regulă de competenţă de natură dispozitivă).

Din interpretarea prevederilor art. 159 pct. 3 şi ale art. 19 Cod procedură civilă rezultă că în principiu regulile de competenţă teritorială sunt de natură dispozitivă, încălcarea acestora atrăgând necompetenţa relativă a instanţei.

Necompetenţa relativă poate fi invocată numai de către partea în interesul căreia a fost creată, adică, la prima instanţă, de către pârât (art. 158 alin. ultim Cod procedură civilă).

Instanţa nu poate ridica excepţia de necompetenţă relativă, ea putând în exercitarea rolului activ să atragă doar atenţia părţii interesate asupra dreptului ce-l are de a invoca necompetenţa sa. Numai după ce partea interesată şi-a însuşit excepţia , instanţa, îşi va declina competenţa.

Excepţia necompetenţei relative trebuie ridicată prin întimpinare sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare , în cazul în care întimpinarea nu este obligatorie  ( art. 136 Cod procedură civilă).

Astfel expuse regulile necompetenţei relative, tribunalul a constatat că obiectul cererii deduse judecăţii îl constituie emiterea unei ordonanţe de plată sub incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 119/2007, cererea formulată în acest sens depunându-se la Judecătoria Buzău, competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă, conform art. 5 alin. 1 din actul normativ invocat anterior.

Deşi legal citat, debitorul nu s-a înfăţişat în instanţă şi nici nu a formulat întimpinare, deşi îi revenea această obligaţie conform dispoziţiilor art. 7 alin. 4 din O.U.G. nr. 119/2007, astfel încât numai aceasta putea invoca excepţia necompetenţei teritoriale şi nu instanţa din oficiu.

Potrivit art. 10 pct. 4 din Codul de procedură civilă, în afară de instanţa domiciliului pârâtului, în cererile privitoare la obligaţii comerciale mai sunt competente instanţa locului unde obligaţia a luat naştere sau aceea a locului plăţii.

În ceea ce priveşte dreptul de a alege, art. 12 din Codul de procedură civilă consacră regula în materia competenţei  alternative, prevăzând că „ reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă de competente”.

În raport de normele legale invocate anterior , tribunalul a reţinut că în ce priveşte locul încheierii  contractului de antrepriză, acesta a fost încheiat prin corespondenţă, astfel cum rezultă neechivoc din scrisoarea de intenţie emisă de debitor în data de 18.12.2007(act nou depus în recurs).

Din scrisoarea menţionată reiese că SC „G. C.” SRL Buzău a trimis SC „H. E.” SRL SRL Bucureşti oferta sa de „executări izolaţii şi montaj suporţi pentru ţevi PE 100”, aceasta făcându-i cunoscută „acceptarea ofertei” şi returnarea de îndată a contractului ce se află la semnat la managerul societăţii. Prin aceeaşi scrisoare s-a solicitat ca „ începând cu data de 18.12.2007 să se procedeze la montarea suporţilor …”.

Având în vedere modalitatea de încheiere a contractului, aceea prin corespondenţă, tribunalul a apreciat că locul încheierii contractului este localitatea în care se află ofertantul şi unde i-a fost adresată corespondenţa, doctrina şi practica judiciară în materie fiind constantă sub acest aspect.

În contextul situaţiei în fapt şi în drept expuse, s-a apreciat că instanţa fondului a invocat din oficiu şi a admis în mod greşit excepţia necompetenţei teritoriale, chiar dacă procedura este specială, în condiţiile în care prin O.U.G. nr. 119/2007 nu se prevăd alte dispoziţii, în materie.