Ordonanta presedentiala

Sentinţă civilă 1100 din 13.04.2011


Dosar nr. 1007/317/2011 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa Nr. 1100/2011

Şedinţa publică de la 13 Aprilie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE M.R.

Grefier F.D.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamanţii B. I. şi B. P., domiciliaţi în comuna S., sat B., judeţul Gorj, şi pe pârâtul B. I. M., cu acelaşi domiciliu de fapt , având ca obiect ORDONANTA PRESEDINTIALA – evacuare.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns reclamanta B. P. personal, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care reclamanta depune înscrisuri şi precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat, situaţie în  care instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul pe fond .

Reclamanta solicită admiterea cererii şi evacuarea pârâtului din casa proprietatea reclamanţilor , pentru imposibilă convieţuire , cu executarea de îndată şi fără somaţie.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă , constată următoarele :

Prin cererea înregistrată la 17.03.2011, reclamanţii B. I. şi B. P. au chemat în judecată pe pârâtul B. I. M., solicitând ca, pe cale de Ordonanţă Preşedinţială, să se dispună evacuarea pârâtului din casa proprietatea reclamanţilor.

In motivarea cererii, reclamanţii au arătat că sunt părinţii pârâtului, că, după ce acesta nu a mai avut serviciu, i-au permis să locuiască împreună cu ei, în casa proprietatea lor, dar pârâtul are un comportament violent verbal şi fizic, pe fondul unui consum excesiv de alcool,  în ultima vreme acest comportament agravându-se, făcând imposibilă convieţuirea prin crearea unei temeri permanente cu privire la sănătatea şi chiar viaţa reclamanţilor.

Astfel, reclamanţii au arătat că , pentru comportamentul anterior, l-au tolerat pe pârât, încercând să-l înţeleagă, dar în ultima vreme acesta i-a lovit şi i-a ameninţat, reclamanta B. P. necesitând, pentru îngrijirea vătămărilor din 11.03.2011, 7-8 zile de îngrijiri medicale, aşa cum rezultă din certificatul medico legal anexat .

In drept, reclamanţii au invocat prevederile art.581 C.pr.civ.

In dovedirea cererii, reclamanţii s-au folosit de proba cu înscrisuri, depunând copii de pe Certificatul medico –legal din 15.03.2011, Rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale pentru infracţiunea prev. de art. 180 al.2, ind.1 C.p., dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbuneşti în Dosarul nr. 700/P/2011, adresa de comunicare a Rezoluţiei, Adeverinţa nr. 1487/07.04.2011, eliberată de primăria comunei S..

La termenul din 05.04.2011, instanţa a luat interogatoriu pârâtului B. M., acesta recunoscând altercaţiile cu părinţii, dar arătând că acestea se datorează fratelui său, B. I.. A mai arătat pârâtul că , dacă este provocat, nu poate sta „cu mâinile în sân”, că se simte vinovat dar comportamentul este determinat de condiţiile sale de viaţă, pentru el fiind totul confuz .

Pârâtul nu a solicitat probe, iar la următorul termen nu s-a mai prezentat .

Examinând cererea în raport cu probele administrate, cu poziţia procesuală a pârâtului şi cu dispoziţiile art.581 C.pr.civ., instanţa apreciază că este admisibilă şi întemeiată, motivat de următoarele considerente :

Din cuprinsul prevederilor art. 581 din Codul de procedura civilă reiese că, pentru a se putea recurge la calea procedurii ordonanţei preşedinţiale, se cer îndeplinite trei condiţii şi anume: urgenta, adică sa fie vorba de "cazuri grabnice" a căror soluţI.are pe calea dreptului comun nu ar putea asigura o protecţie eficace a dreptului pretins încălcat, măsura dispusă de instanţa sa aibă un caracter vremelnic, în sensul ca prin ea nu se va rezolva fondul pricinii, evitându-se astfel prejudecarea acestuia.

Cu privire la condiţia urgenţei măsurii solicitate, instanţa apreciază că aceasta este îndeplinită în cauză, reclamanţii făcând dovada violenţei pârâtului şi, în consecinţă, a imposibilei convieţuiri cu acesta, sănătatea şi integritatea fizică a reclamanţilor putând fi puse în pericol de pârât. Altercaţiile şi agresivitatea au fost recunoscute chiar de pârât . Prin Rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbuneşti , din data de 31.03.2011, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de pârâtul B. M., tocmai pentru infracţiunea prev. de art.180 al.21 C.p., ca urmare a leziunilor produse mamei sale, reclamanta B. P., leziuni pentru a căror vindecare aceasta a avut nevoie de 7-8 zile de îngrijiri medicale .

In aceste condiţii, instanţa apreciază că sunt întrunite şi celelalte două condiţii ale admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului, acestea rezultând din chiar temeiul măsurii .Astfel, imposibila convieţuire a părţilor are de fapt un caracter vremelnic, măsura evacuării, bazată pe această cauză, putând dura până la momentul la care pârâtul îşi revizuieşte complet comportamentul faţă de părinţii săi , în sensul că nu le mai pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa acestora . In speţă, comportamentul violent al pârâtului se judecă într-o cauză penală, în aceasta putându-se sancţI.a , în cazul stabilirii vinovăţiei acestuia . In cauza de faţă, de natură civilă, nici nu se poate prejudeca fondul unui drept , faţă de temeiul cererii . Chiar dacă s-ar pune în discuţie fondul dreptului locativ, în cauză este cert că proprietari ai locuinţei sunt reclamanţii, pârâtul fiind doar tolerat în aceasta, aşa cum a arătat la interogatoriu chiar pârâtul .

Faţă de aceste considerente, instanţa apreciază că sunt întrunite condiţiile admisibilităţii ordonanţei preşedinţiale şi, în consecinţă, având în vedere dispoziţiile art.581 alin.1 şi 4, se va admite cererea, se va dispune evacuarea pârâtului pentru imposibila convieţuire a reclamanţilor cu acesta, urmând a se dispune ca executarea să se facă fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

 ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii B. I. şi B. P., domiciliaţi în comuna S., sat B., judeţul Gorj, împotriva pârâtului B. I. M., cu acelaşi domiciliu de fapt .

Dispune evacuarea pârâtului din imobilul – casă de locuit – proprietatea reclamanţilor, amplasată în vatra satului B., comuna S., judeţul Gorj, pentru imposibilă convieţuire.

Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen .

Cu recurs în 5 zile de la pronunţare .

Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Aprilie 2011

Preşedinte,

M.R.

Grefier,

F.D.

M.R. 14 Aprilie 2011

THN. MR – 4 ex.