Pretenţii

Sentinţă civilă 1558 din 16.05.2012


Dosar nr. 874/317/2012 Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 1558/2012

Şedinţa publică de la 16 Mai 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE N.M.P.

Grefier A.P.

Pe rol fiind judecarea acţiunii civile, având ca obiect pretenţii, formulată de reclamanta S.C. C.G.S.A., cu sediul în ….., în contradictoriu cu pârâţii Ş.G.Ţ., cu sediul în …. şi  I.I., citat la Ş.G.Ţ., cu sediul în ..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile, reclamanta fiind reprezentată de avocat D.L.A.

Procedura  de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, care a învederat că pârâtul a fost citat cu menţiunea prezentării la interogatoriu.

 Apărătoarea reclamantei a depus la dosarul cauzei chitanţa  nr.077/02 mai  2012 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 lei.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanţa a constatat cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul  în dezbateri atât asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive ,invocată de pârât, cât şi cu privire la fondul cauzei.

Avocat D.L.A pentru reclamantă a solicitat respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului  I.I. , deoarece acesta s-a prezentat în nume propriu şi a ales cărţile, pe care le foloseşte în interes personal. Pe fondul cauzei,  a solicitat admiterea cererii aşa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată, arătând că pârâţii au obligaţia solidară de a achita preţul cărţilor.

I N S T A N Ţ A

Prin acţiunea adresată Judecătoriei …. şi înregistrată sub nr. 874/317/2012,  reclamanta S.C. C.G.S.A.  i-a chemat în judecată pe pârâţii Ş.G.Ţ. şi I.I., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să fie obligaţi pârâţii la plata sumei de 400 lei, reprezentând contravaloarea facturii seria F nr.0003125/05.03.2009, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 05.03.2009 pârâtul I.I.  a ridicat mai multe cărţi de la sediul societăţii reclamante, reprezentând carte didactică, urmând să achite contravaloarea acestora într-un termen de maxim 30 de zile de la data emiterii facturilor, iar pârâta a indicat Ş.G.Ţ., ca fiind instituţia unde îşi desfăşoară activitatea didactică, motivând că este necesar ca factura să fie întocmită astfel pentru decontarea sumei.

A mai arătat reclamanta că beneficiarul direct al acestor cărţi este pârâtul Ionică  Ion, factura fiind emisă pe numele acesteia, ea fiind şi cea care a ales cărţile şi le-a ridicat, semnând că acceptă la plată factura, că, deşi a încercat în repetate rânduri să recupereze suma reprezentând contravaloarea acestor cărţi, nici una din pârâte nu a înţeles să respecte o obligaţie firească, aceea de a achita contravaloarea cărţilor, motive pentru care a fost nevoită să promoveze prezenta acţiune.

În dovedirea acţiunii reclamanta a înţeles să se folosească de proba cu înscrisuri, sens în care a depus la dosar factura fiscală nr.0003125/05.03.2009.

Nu a fost invocat temeiul de drept al cererii.

Cererea a fost timbrată  cu suma de 51 lei taxă judiciară de timbru 0.30 lei timbru judiciar.

În dovedirea motivelor invocate ,reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele: factura fiscală nr. 3125/05.03.2009, confirmare de primire, notificare, chitanţa nr.064/18.04.20102 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 lei, interogatoriu, chitanţa  nr.077/02 mai  2012 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 lei.

La data de  27.03.2012 prin Serviciul registratură al instanţei pârâtul  I.N.I. a  depus la dosar întâmpinare  prin care  a solicitat  respingerea acţiunii ca prematur introdusă , având în vedere  faptul că reclamanta  nu a respectat  prevederile  art.720 indice 1 Cod  de  procedură civilă care prevede obligativitatea concilierii  directe în litigiile comerciale (cu  profesionişti, după  Noul Cod civil), precum şi excepţie lipsei calităţii procesuale pasive precizând că  în factura fiscală , ca beneficiar a fost menţionată Ş.G.Ţ. .

A  de depus următoarele înscrisuri: notificare, dovadă de comunicare, tabel nominal, 2 fişe,  răspuns la întâmpinare, confirmare de primire, notificare, chitanţa  nr. 064/18.04.20102 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 lei, interogatoriu, chitanţa  nr.077/02 mai  2012 reprezentând dovada achitării onorariului de avocat în cuantum de 300 lei.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare ,solicitând respingerea excepţiilor ca neîntemeiate.

Pârâtul, deşi citat cu menţiunea prezentării la interogatoriu, nu s-a prezentat în instanţă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 137 alin. 1 Cod pr. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, astfel că va fi analizată cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ,invocată prin întâmpinare de pârâtul  I.I..

Astfel, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana chemată în judecată şi subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii, aparţinând celui faţă de care se poate realiza pretenţia suspusă judecăţii şi trebuind justificată de către reclamant prin indicarea obiectului cererii şi a motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază pretenţia sa, condiţie îndeplinită în speţă în persoana pârâtului I.I., aşa încât instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată şi această excepţie.

În ceea ce priveşte fondul cauzei ,instanţa reţine că la data de 05.03.2009 pârâtul I.I.  a cumpărat de la reclamantă cărţi în valoare de 400 lei, fiind emisă factura fiscală seria F nr…../05.03.2009, depusă în copie la dosar, fila 3.

Factura fiscală, deşi semnată de către pârâtul I.N.I, nu a fost achitată, împrejurare care rezultă din susţinerile reclamantei coroborate cu lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu, atitudine procesuală interpretată prin prisma disp. art.225 C.pr.civ. În acelaşi sens, instanţa are în vedere faptul că în raporturile juridice obligaţionale sarcina probei se repartizează între creditor şi debitor, după cum urmează: creditorul, în speţă S.C. C.G.S.A., care pretinde executarea unei obligaţii trebuie să dovedească existenţa ei, iar debitorul, în speţă, T.E., în măsura în care pretinde stingerea ei prin plată, va trebui să dovedească tocmai faptul efectuării plăţii, probă care în speţă nu a fost făcută de către pârâtă.

Conform art.1294 Cod civil, în vigoare la data achiziţionării cărţilor, vânzarea-cumpărarea este contractul prin care una dintre părţi - vânzătorul -  strămută proprietatea unui bun al său asupra celeilalte părţi – cumpărătorul -, care se obligă, în schimb, a plăti vânzătorului preţul bunului vândut.

Principala obligaţie a cumpărătorului este aceea de a plăti preţul la scadenţă, potrivit art.1361 Cod civil.

În cauză, factura emisă pentru cărţile ce au făcut obiectul vânzării a fost semnată de către pârâtă, în factură nu s-a prevăzut un termen de plată, astfel încât pârâtul I.I., avea obligaţia achitării acestora la data achiziţionării.

Împrejurarea că pârâta a achiziţionat cărţile în contul ajutorului financiar acordat conform Legii nr.315/2006, nu schimbă natura raportului juridic dintre părţi, întrucât reclamanta nu are vreo obligaţie legală în cadrul acestui program, pârâtul având posibilitatea să se îndrepte împotriva instituţiilor obligate la acordarea ajutorului financiar prevăzut de dispoziţiile legale pentru recuperarea sumei reprezentând preţul cărţilor achiziţionate.

În raport de considerentele arătate în cele ce preced, instanţa constată că pârâtul I.I.  nu şi-a îndeplinit obligaţia contractuală pe care şi-a asumat-o, de plată a cărţilor cumpărate, fapt ce antrenează răspunderea civila contractuală conform art.969, 970 Cod civil, motiv pentru care va admite acţiunea faţă de acesta şi va fi obligat pârâtul la plata sumei de 400 lei către reclamantă, sumă ce reprezintă preţ neachitat, contravaloarea facturii  seria F nr…./05.03.2009.

În temeiul art.274 Cod procedură civilă, pârâtul I.N.I.  fiind în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 342,5 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat, conform chitanţelor depuse la dosar.

Instanţa va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată împotriva pârâtei Ş.G.Ţ., având în vedere că temeiul acţiunii îl reprezintă răspunderea contractuală, iar între cele două părţi nu au existat astfel de relaţii care să justifice formularea acţiunii împotriva acestei pârâte, beneficiarul produselor livrate de reclamantă fiind pârâtul  I.N.I .

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ,excepţie invocată de pârâtul  I.I..

Admite acţiunea formulată de reclamanta S.C. C.G.S.A., cu sediul în … împotriva pârâtului I.I., citată la Ş.G.Ţ., cu sediul în ….

Obligă pârâtul I.I.  la plata către reclamantă a sumei de 400 lei, reprezentând preţ neachitat, contravaloarea facturii seria F nr. …/05.03.2009  şi a cheltuielilor  de judecată  în sumă de 342,5 lei. 

Respinge acţiunea formulată împotriva pârâtei Ş.G.Ţ..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 16.05.2012.

Preşedinte,

N.M.P.

Grefier,

A.P.

Red. N.M.P./tehn DA

2 ex/ 13 Iunie 2012

Domenii speta