Constatare nulitate titlu

Sentinţă civilă 608/2013 din 20.02.2013


Dosar nr. ***** Cod operator 3924

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa civilă Nr. 608/2013

Şedinţa publică de la 20 Februarie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE NMP

Grefier IA

Pe rol fiind judecarea  cererii formulată de reclamant  SC „*****” SRL cu sediul în **** reprezentant legal ****** , domiciliat în comuna *** sat ***Judeţul G, în contradictoriu cu pârâtele  VBJ  domiciliată în Bucureşti  *****, Comisia Locală de Fond Funciar  S, cu sediul în comuna S, judeţul Gorj şi  Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în municipiul Tg-Jiu, judeţul Gorj,având ca obiect fond funciar constatare titlu de proprietate.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părţile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederază că a fost depusă o cerere de apelare cauzei după ora 12 de către avocat NM, după care instanţa lasă cauza la a doua strigare pentru a fi prezente părţile.

La apelul nominal făcut în şedinţă publică, la doua strigare a cauzei, a lipsit  VBJ care a fost reprezentată de avocat NM, lipsă fiind celelalte părţi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care învederază că în data de 11.02.2013 a fost depusă o cerere de către reclamanta SC **** SRL prin care solicită comunicarea înscrisurilor într un format inteligibil.

Instanţa acordă cuvântul pe cererea formulată de reclamantă.

Avocat NM arată că lasă la aprecierea instanţei.

Instanţa respinge cererea formulată de reclamantă întrucât  înscrisurile la care face referire au fost depuse într-un singur exemplar, întâmpinarea fiindu-i  comunicată în copie xerox reclamantei, astfel că a fost încunoştinţată cu privire la depunerea întâmpinării şi înscrisurilor, această parte  având posibilitatea de a lua la cunoştinţă de conţinutul acestora de la dosarul cauzei.

Instanţa acordă cuvântul pe excepţia tardivităţii ,excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes invocate de către pârâte.

Avocat NM solicită admiterea excepţiilor,întrucât reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul înscris în titlul de proprietate contestat,în favoarea acestei nefiind emisă o hotărâre de validare pentru acest teren .

De asemenea în susţinerea excepţiilor să se aibă în vedere şi motivele invocate în întâmpinare .Solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 500 le reprezentând cheltuieli de judecată respectiv onorariu apărător ,urmând a depune până la sfârşitul şedinţei chitanţa privind achitarea onorariului. 

După închiderea dezbaterilor , avocat NM a depus chitanţa privind onorariu apărător.

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.**** ,la data de 19.12. 2012 ,reclamanta SC „******” ,prin reprezentant legal MEC a chemat în judecată pe intimatele Comisia Locală  S de Fond Funciar, Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar şi VBMJ ,solicitând  instanţei ca prin sentinţa ce va pronunţa să se constate  nulitatea de drept  a titlului de proprietate  nr. **** pentru suprafaţa de  5475 mp, eliberat fără respectarea dispoziţiilor  HG 890/2005 ,în favoarea pârâtei VBMJ, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acţiunii , reclamanta a arătat că în urma unei notificări emise  de pârâta VBMJ , reclamanta a constatat că pârâta Comisia Locală  de Fond Funciar Săuleşti a emis în mod eronat  titlul de proprietate nr. ***** pentru suprafaţa de 5475 mp, teren pe care societatea  reclamantă este  amplasat sediul reclamantei ,tern obţinut de aceasta din urmă  în baza contractului de vânzare cumpărare  din data de  14. 04. 1992.

A mai arătat reclamanta că la data  **  nu se putea  reconstitui sau constitui  dreptul de proprietate pârâtei pentru terenul ocupat în mod legal de reclamantă , aceasta realizând construcţii încă din anul  1989,astfel că pârâtele trebuiau să atribuie pârâtei VBMJ teren pe un alt amplasament în situaţia în care aceasta ar fi fost îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate.

Reclamanta consideră că pârâta  Comisia Locală S  a eliberat titlului de proprietate contest în mod abuziv fără a respecta HG890/2005

În drept şi-a întemeiat  cererea pe art. III  punctul 2 din legea 169/1997  coroborat cu HG 890/2005.

Solicită în baza art. 242 ind. 2, judecarea  în lipsa părţilor .

Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar.

În dovedirea acţiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosar următoarele:  note de şedinţă la care sunt ataşate  plan de amplasare a bunului imobil, fişa bunului imobil, certificat de urbanism, plan de amplasament  şi delimitare a bunului imobil, adresa nr. 1670/26.07.2000, schiţă teren, , titlul de proprietate  nr. **** eliberat la data de  02. 06. 2008,  proces-verbal depunere în posesie ,  titlului de proprietate nr. 0021313  din 03.02. 2003.

La data de 07. 01. 2013 preşedinta completului de judecată a formulat cerere de abţinere întrucât prin sentinţa civilă nr. ***** s-a pronunţat într-o  cauză având ca obiect revendicare imobiliară şi obligaţie de a face formulată de reclamanta VBMJ în contradictoriu cu pârâta SC " **** " SRL, cerere care a fost respinsă prin încheierea nr. 1/08.01.2013 din Camera de Consiliu.

La data de data de 07.01.2013 a fost depusă de către Comisia Locală de Fond Funciar S întâmpinare, prin care invocat excepţia lipsei de interes  a reclamantei , precizând că reclamanta nu poate să facă dovada dreptului de proprietate asupra terenului înscris în titlul contestat întrucât  prin sentinţa civilă nr**** ,pronunţată în dosarul nr.*** a fost anulată adeverinţa nr. *** pe procesul-verbal de punere în posesie încheiat la data de 04.05.2001 pentru suprafaţa de 4680 mp.

Cu privire la fondul cauzei a precizat că pârâta VBMJ este persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren ,în calitate de moştenitoare a autoarei  MM , a formulat cereere de reconstituire teren pentru care deţine acte de proprietate ,respectiv actul de învoială din 10.01.1924 şi filă BAP.

Reclamanta nu deţine acte de proprietate pentru teren , iar contractul din 14.04.1989 are ca obiect doar materiale rezultate din demontarea unui şantie ,nu şi teren ,în acest sens fiind răspunsul de la SC ****SA.

Arată că iniţial ,în favoarea reclamantei a fost emisă adeverinţa nr. 341/15.10.1991 ,la aceeaşi dată  la care a fost emisă şi hotărârea de validare în favoarea pârâtei .

Au fost anexate următoarele înscrisuri :certificatul de urbanism nr. 286/09.08.2000, plan de amplasament din data de 03.04.2001, fişa bunului imobil , dresa către Prefectura Gorj emisă de SC ******, contract de vânzare -cumpărare din data de 14.04.1992, adresa nr.1466/05.05.2008, adeverinţa de proprietate nr. 346/15.10.1991, sentinţa civilă nr. 1568/2599/2006. Tot la aceeaşi dată Comisia Locală de Fond Funciar S a mai depus un e-mail la care a ataşat în copie act de învoială din data de 10.01.1924, schiţă teren, cerere de reconstituire formulată de VBMJ din data de 15.09.2005, HCJ nr.4974/21.03.2008, anexa de validare,  proces- verbal nr. 950/15.05.2008, schiţă teren, schiţă cadastrală. Pârâta VBMJ prin serviciul registratură a depus în data de 07.01.2013 cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.

 Prin e-mail reclamanta SC " **** " SRL a depus note de şedinţă în data de 07.01.2013 la care a ataşat în copie plan de amplasament şi delimitare a bunului imobil, fişa bunului imobil, certificat de urbanism nr. 286/09.08.2000, adresa nr. 1670/26.07.2000, schiţa terenului,  aviz tehnic nr.220/29.09.2005, titlu de proprietate nr.****, proces verbal de punere în posesie nr. 950/15.05.2003, titlul de proprietate nr. 0021313/03.02.2003.

La data de  16. 01. 2013 pârâta VBMJ a depus la dosar întâmpinare invocând  lipsa de interes , solicitând a se avea în vedere  faptul că cel care  invocă o pretenţie  în faţa instanţei de judecată  trebuie să o şi  dovedească , iar din conţinutul  actelor  cunoscute  reclamanta nu a achiziţionat  decât nişte  barăci nicidecum teren ,  existând în acest sens  şi adresă de la  societatea vânzătoare.

 Că acţiunea este tardivă întrucât a fost depăşit  termenul de 3 ani de zile de la dat la care reclamanta a luat cunoştinţă de titlul contestat.

 A solicitat  admiterea excepţiei  lipsei de interes  a reclamantei , întrucât  asupra nudei  proprietăţi nu  poate face  o discuţie  o parte prin care  prin actele contestate nu este afectată dreptul său.

 În cea ce priveşte  calitatea procesuală  activă să se constate că în cazul în care este vorba  de o nulitate  relativă, doar părţile din actul  emitent  au calitatea de a solicita anularea  acestora .

Pe fondul cauzei solicită să se constate că reconstituirea  s-a făcut în mod corect pe vechiul amplasament ,că adeverinţa de proprietate obţinută de reclamantă a fost anulată prin hotărâre judecătorească irevocabilă.,iar instanţa a admis acţiunea în revendicare pentru acest teren formulată de această pârâta împotriva reclamantei din prezenta cauză .

 Solicită să fie admise în principiu excepţiile  invocate şi pe fondul cauzei  să respingeţi  acţiunea ca neîntemeiată.

Nu a fost invocat temeiul de drept al întâmpinării.

A ataşat extras din programul E cu privire la soluţionarea dosarului nr. *****/317/2011.

La data de 18. 01. 2013 preşedinta completului de judecată  a formulat cerere de abţinere întrucât prin sentinţa civilă nr. ****/19.12.2012 s-a pronunţat într-o  cauză având ca obiect revendicare imobiliară şi obligaţie de a face formulată de reclamanta VBMJ în contradictoriu cu pârâta SC ****** 1989 " SRL, cerere care a fost respinsă prin încheierea nr. 7/21.01.2013 din Camera de Consiliu.

La data de 31. 01. 2013  reclamanta a depus la dosar  răspuns la întâmpinarea formulată de VBMJ,precizând că acţiunea formulată având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate poate fi formulată oricând şi de orice persoană interesată  ,reclamanta justificând interes în promovarea acţiunii întrucât prin contractul de vânzare-cumpărare din 14.04.1992 a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu .

Că deşi adeverinţa de proprietate a fost anulată pentru nerespectare procedurii de către comisiile de fond funciar ,în acest fel nu a fost anulat şi dreptul de proprietate. Terenul în litigiu nu a fost liber din anul 1945 ,iar prin sentinţa civilă din data de 19.12.2012 a fost respins capătul de cerere privind obligarea reclamantei din prezenta cauză la ridicarea construcţiilor de pe terenul în litigiu.

La data de 05.02. 2013  a depus la dosar  o cerere prin care solicită să-i fie  încuviinţate  următoarele probe : înscrisuri  pentru a dovedi suprafaţa de  4.680 mp  aparţine reclamantei , interogatoriu părţilor , cercetare locală. .

La data de 11. 02. 2013 note de şedinţă prin care a formulat  „cerere de comunicare înscrisuri într-un format inteligibil” la care sunt ataşate  copia  citaţiei emisă în a est dosar pentru termenul din data de 20. 02. 2013, copia unei întâmpinări.

Analizând actele şi lucrările dosarului din perspectiva excepţiilor invocate de pârâte , instanţa reţine următoarele:

Întrucât obiectul cauzei îl reprezintă constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate  nr. 1512613/2008 , pentru suprafaţa de 5475 mp, temeiul juridic al cererii fiind cazul de nulitate absolută invocat  fiind art. III lit. b din  Leg. nr. 169/1997 , instanţa  va respinge excepţia tardivităţii invocată de pârâta VBMJ ,întrucât  acţiunea în constatarea  nulităţii absolute este  imprescriptibilă

Cu privire la excepţie lipsei de interes legitim a reclamantei in promovarea petitului privind nulitatea absoluta a titlului de proprietate, invocată de pârâtele VBMJşi Comisia Locală de Fond Funciar S  instanţa reţine că potrivit art. III din legea 169/1997 alin 2 nulitatea poate fi invocata de către primar, prefect, Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor si de alte persoane care justifica un interes legitim.

Legitimarea procesuala a acestor persoane este justificata prin interesul intrării in legalitate a actelor eliberate in baza legii 18/1991 .

Justifică interes în promovarea unei astfel de acţiuni persoanele care au fost prejudiciate prin eliberarea actelor de reconstituire contestate,reclamanta putând justifica interesul printr-un titlu de proprietate emis în baza legilor fondului funciar sau alte acte de reconstituire emise în baza acestor legi(adeverinţă de proprietate, proces-verbal de punere în posesie, HCJ de validare) sau alt act de proprietate cu privire la teren.

Cu privire la probele administrate, se constată că prin sentinţa civilă nr. 1568/27.06.2006 a fost admisă acţiunea formulată de primarul comunei Săuleşti, în calitate de preşedinte al comisiei locale, fiind constatată nulitatea absolută a adeverinţei de proprietate şi a procesului-verbal de punere în posesie din data de 04.05.2001 ,emisă în favoarea reclamantei din prezenta cauză pentru suprafaţa de 0,4680 ha ,teren situat în intravilanul satului B, comuna S judeţul Gorj.

S-a reţinut că SC ***** SRL nu a formulat cerere de reconstituire potrivit art. 8 alin. 1 din Leg. 18/1991 ,pentru terenul cu suprafaţa de 0,4680 ha ,iar actele de reconstituire emise în favoarea acesteia nu au la baza o hotărâre de validare pentru acest teren.

Contractul de vânzare-cumpărare din data de 14.04.1992 ,încheiat cu SC C*** SA, act invocat de reclamantă , nu este încheiat în formă autentică,iar pentru transmiterea valabilă a dreptului de proprietate  asupra  terenului vândut este necesară încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, astfel că acest înscris înscrisul sub semnătură are valoarea unui antecontract de vânzare-cumpărare.

Prin sentinţa civilă nr.4100/19.12.2012 ,pronunţată de Judecătoria Tg. Cărbuneşti nr. 974/317/2011 a fost admisă acţiunea în revendicare formulată de VBMJ ,împotriva pârâtei din prezenta cauză , cu privire la suprafaţa de 3178 mp ,teren ca face parte din suprafaţa totală de 5475 mp ce face obiectul acestei cauze.

S-a reţinut că  potrivit raportului de expertiză terenul înscris în titlul de proprietate nr. 1512613/02.06.2008 se suprapune în parte(respectiv 3178 mp) cu terenul înscris în adeverinţa nr. 855/2001 şi procesul-verbal din data de 04.05.2001 , eliberate în favoarea reclamantei din prezenta cauză pentru suprafaţa de 4860 mp, aceste ultime acte de reconstituire fiind constate nule prin sentinţa civilă menţionată anterior.

În consecinţă, în condiţiile în care în favoarea reclamantei nu au fost eliberate acte de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul înscris în titlul de proprietate contestat, iar contractul din 14.04.1992 nu a fost încheiat în formă autentică, formă necesară pentru transmiterea dreptului de proprietate , reclamanta nu justifică interes în promovarea acestei acţiuni ,întrucât nu are în patrimoniu un drept de proprietate care să fi fost prejudiciat  prin eliberarea titlului de proprietate contestat .

În concluzie instanţa retine excepţia lipsei de interes legitim întemeiata in condiţiile urmând a  fi admisă şi respinsă acţiunea ca lipsită de interes.

Faţă de modul de soluţionare a excepţiei lipsei de interes este de prisos analizarea celorlalte excepţii şi apărări invocate de părţi.

Pe cale de consecinţă urmează a fi respins şi capătul de cerere accesoriu formulat de reclamantă, neputându-se reţine culpa procesuală a pârâtelor.

În temeiul art. 274 Cod de procedură civilă, reclamanta fiind partea căzută în pretenţii, urmează a fi obligată să plătească pârâtei VBMJ ,suma de 500 lei  cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu apărător conform chitanţei de la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţia tardivităţii ,excepţie invocată de pârâta VBMJ.

Admite excepţia lipsei de interes ,excepţie invocată de pârâtele VBMJ şi Comisia Locală de Fond Funciar S

Respinge acţiunea formulată de reclamanta  SC „****” SRL ,cu sediul în Săuleşti,judeţul Gorj , prin  reprezentant legal MEC , în contradictoriu cu pârâtele  VBMJ  domiciliată în Bucureşti  ***** Comisia Locală de Fond Funciar  Săuleşti, cu sediul în comuna S, judeţul Gorj şi  Comisia Judeţeană Gorj de Fond Funciar, cu sediul în municipiul, judeţul Gorj.

Obligă reclamanta să plătească pârâtei VBM ,suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

 Pronunţată în şedinţă publică azi 20.02.2013.

PREŞEDINTE NMP

Grefier IA