Fond funciar

Sentinţă civilă 6679 din 29.10.2009


Dosar nr.

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

GORJ

SENTINTA CIVILA Nr. .............

Sedinta publica de la  ...............

Completul compus din:

PRESEDINTE: 

Grefier: 

Pe rol fiind judecarea actiunii civile formulata de reclamanta B. O  împotriva pârâtelor C L I pentru aplicarea L.18/1991si CJG pentru aplicarea Legii 18/1991 si a cererii de interventie în interes personal formulata de  intervenienta  T A .

La apelul nominal facut în sedinta publica au lipsit partile , reclamanta fiind reprezentata de avocat O M  , intervenienta  fiind reprezentata de avocat NM.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, avocat N M a depus la dosar  solutia pronuntata  în dosarul nr. 13884/318/2008 , ce priveste aceleasi parti , dupa care, avocat O M  a solicitat suspendarea judecarii cauzei pâna la solutionarea cererii de stramutare de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie , acordarea unui termen mai lung , respectiv dupa solutionarea cererii de stramutare si efectuarea unei expertize tehnice de specialitate în vederea solutionarii cauzei.

Au fost puse în discutie cererile formulate , avocat NM solicitând respingerea acestora.

Instanta apreciind asupra cererilor formulate , retine urmatoarele:

Cererile referitoare la suspendarea judecarii cauzei si acordarea unui termen dupa solutionarea cererii de stramutare au mai fost formulate de catre acelasi aparator în sedinta publica din 08.10.2009 , care ,  dupa ce au fost puse în discutie , au fost respinse  cu motivarea aratata în cuprinsul încheierii de sedinta din data respectiva.

Pentru aceleasi considerente, cererile formulate  se resping , retinându-se ca  litigiile având ca obiect aplicarea dispozitiilor Legii fondului funciar se solutioneaza cu celeritate , iar asupra suspendarii judecarii cauzei, în cazul în care se formuleaza o cerere de stramutare, se poate pronunta numai Înalta Curte de Casatie si Justitie , asa cum prevede art.40 C.p.civ.

În ceea ce priveste cererea de probatorii, constând în efectuarea unei expertize de specialitate cu privire la identificarea amplasamentului terenului , instanta constata ca aceasta cerere a mai fost formulata în sedinta publica din data de 15.10.2009 , iar instanta a respins-o , apreciind ca administrarea acestui probatoriu nu este utila solutionarii cauzei, astfel ca se respinge cu aceeasi motivare.

Constatând cauza în stare de judecata, s-a acordat cuvântul în fond:

Avocat O M a solicitat admiterea actiunii , asa cum a fost formulata  , în sensul obligarii Comisiei locale  la întocmirea documentatiei premergatoare emiterii titlului de proprietate  pentru suprafata de 0,15 ha  , cu vecinatatile mentionate .

Avocat N M  a solicitat  admiterea actiunii  în parte , aratând ca pentru suprafata  de 200 mp, ce face parte din suprafata totala de 0,15 ha, s-a pronuntat sentinta civila nr. 7082 /2009  prin care s-a constatat  nulitatea absoluta a HCJ nr. 88/1992 , a adeverintei de proprietate nr. 551/2000 si a procesului verbal de punere în posesie din data de 11.10.2000 .

J U D E C A T A

Prin actiunea înregistrata sub nr.... reclamanta B O  a chemat în judecata pârâtele C L I pentru aplicarea L.18/1991 si C J G pentru aplicarea Legii 18/1991, solicitând ca prin sentinta ce va pronunta sa  oblige pârâtele sa întocmeasca documentatia premergatoare eliberarii titlului de proprietate  si sa o înainteze organului judetean pentru suprafata de 0,15 ha.  teren  situat în ---

In motivare, reclamanta a aratat ca  este proprietara suprafetei de teren individualizata mai sus  si, desi s-au depus acte doveditoare, cele doua comisii refuza sa procedeze la întocmirea documentatiei necesara la emiterea titlului de proprietate.

În drept,  reclamanta a invocat disp.art. 16 , 27 , 44/1 , 44/15  , art. 93 din L.18/1991 si art. 6  lit.h  si art. 35 alin. 1 din HG 131/1991.

În dovedirea actiunii , reclamanta a depus la dosar  HCJ nr. 88/1992 , adeverinta nr. 551/11.10.2000, certificat de mostenitor, plan de amplasament, contract de vânzare - cumparare , proces verbal de punere în posesie , autorizatie de construire , declaratie.

Instanta a solicitat relatii  Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 Ionesti  , iar cu adresa nr. 1352/20.05.2009 s-a comunicat instantei  ca documentatia solicitata de reclamanta nu a fost întocmita pâna în prezent.

În cauza , a formulat cerere de interventie numita  T A  , aratând ca  prin  sentinta civila nr. 7082/2008 s-a constatat nulitatea absoluta partiala a HCJ nr. 88/1992 , a adeverintei de proprietate nr. 551/11.10.2000 si a procesului verbal de punere în posesie  pentru suprafata de 200 mp , astfel ca reclamanta nu poate solicita emiterea titlului de proprietate si pentru aceasta suprafata .

Intervenienta a depus la dosar  adeverinta nr. 754/26.06.2009, proces verbal de punere în posesie din 26.06.2009, sentinta civila nr. 1713/2008 , sentinta civila nr. 7082/2008, sentinta civila  nr. 3268/2009.

Cererea de interventie a fost încuviintata în principiu prin încheierea de sedinta din data de 18.06.2009.

Fata de cererea de interventie formulata , instanta a solicitat din nou relatii Comisiei Locale Ionesti de aplicare a legii 18/1991 cu privire la terenul în litigiu, iar prin adresa nr. 1688/08.07.2009  s-a precizat faptul ca intervenienta a fost pusa în posesie cu suprafata de 200 mp  , suprafata ce face parte din suprafata totala de 1478 mp  pentru care s-a emis adeverinta nr. 551/2000 ,  iar pentru diferenta de 1278 mp nu s-a întocmit documentatia necesara emiterii titlului de proprietate.

Instanta , analizând actele si lucrarile dosarului , retine urmatoarea stare de fapt :

Prin HCJ nr. 88/1992 , reclamanta a fost validata cu suprafata de 0,81 ha  , iar la data de 11.10.2000 a fost pusa în posesie cu suprafata de 1478 mp,  teren situat în vatra satului Ionesti  , fiind eliberata si adeverinta de proprietate nr. 551/11.10.2000.

Actele eliberate în favoarea reclamantei au fost contestate de intervenienta , iar prin sentinta civila nr. 7082/03.10.2008 , irevocabila prin decizia nr. 826/2009 , s-a constatat  nulitatea absoluta partiala a HCJ nr. 88/1992, a adeverintei nr. 551/2000 si a procesului verbal de punere în posesie  din 11.10.2000 , pentru suprafata de 200  mp,  teren situat  în ---

Pentru diferenta de teren de 1278 mp Comisia Locala Ionesti nu a întocmit documentatia necesara la emiterea titlului de proprietate .

Prin actiunea de fata , reclamanta solicita obligarea Comisiei locale  de aplicare a Legii 18/1991 Ionesti sa întocmeasca documentatia necesara la emiterea titlului de proprietate pentru suprafata totala de 0,15 ha , aratând ca  este îndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate pentru acest teren.

Fata de cele retinute mai sus ,  instanta constata ca actiunea este întemeiata în parte .

S-a facut dovada ca  actele eliberate în procedura Legii 18/1991 în beneficiul  reclamantei  s-au constatat nule  pentru suprafata de  200 mp  , suprafata care a fost atribuita ulterior intervenientei , astfel ca  în punctul ----reclamanta este îndreptatita la reconstituirea dreptului de proprietate numai pentru suprafata de 1278 mp.

Cum , Comisia locala de aplicare a legii 18/1991 Ionesti nu a procedat pâna în prezent la întocmirea documentatiei  necesara  la emiterea titlului de proprietate în beneficiul reclamantei  pentru restul de teren pentru care nu s-au anulat actele eliberate ,  contrar obligatiilor ce îi revin potrivit art. 5 din HG 890/2005,  instanta  va admite în parte actiunea .

Va fi admisa cererea de interventie  formulata de intervenienta , aceasta facând dovada  ca suprafata de 200 mp , pentru care reclamanta solicita emiterea titlului de proprietate ,  îi apartine.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite, în parte, actiunea civila formulata de reclamanta B O  împotriva pârâtelor CL I pentru aplicarea L.18/1991 si C J Gpentru aplicarea Legii 18/1991.

Admite cererea de interventie formulata de intervenienta TA.

Obliga pârâta C L I pentru aplicarea L.18/1991 sa întocmeasca documentatia  în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafata de teren mentionata în adeverinta de proprietate nr. 551/11.10.2000 si în procesul verbal de punere în posesie  din 11.10.2000, mai putin terenul în suprafata de 200 mp,  ce a facut obiectul sentintei civile nr. 7082/03.10.2008.

Cu drept de recurs în  termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica din .............la Judecatoria Tg.Jiu.

Presedinte Grefier