Contestaţie la executare

Sentinţă civilă 2877 din 19.04.2010


operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

SENTINTA CIVILA  Nr. 2877

Sedinta publica de la 19 Aprilie 2010

Completul compus din:

PRESEDINTE: RAMONA BIANCA TUFAN

GREFIER: ELENA CIORTAN

Pe rol fiind pronuntarea asupra dezbaterilor care au avut loc in sedinta publica din 12 aprilie 2010 cu privire la judecarea contestatiei la executare formulata de contestatorii ......... si ...........  împotriva formelor de executare întocmite de executor bancar ....... ..... si intimatul ...........

La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile.

Procedura de citare îndeplinita in ziua dezbaterilor.

Deliberând, instanta pronunta urmatoarea sentinta.

JUDECATA

 

 Deliberând a asupra cererii de fata:

 Prin plângerea formulata la data de 01 iulie 2009, contestatorii .... si .... au solicitat ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna anularea publicatiei de vânzare nr. ..... si procesul verbal din ...... întocmit de executorul bancar ...... pentru creditoarea ........ prin care s-a dispus reluarea executarii silite imobiliare, pentru netemeinicie si nelegalitate.

Solicita de asemenea obligarea creditorului sa procedeze la reevaluarea imobilului astfel incit vânzarea sa porneasca de la pretul real actualizat al imobilului ipotecat.

De asemenea solicita suspendarea executarii pâna la solutionarea definitiva si irevocabila a contestatiei la executare cu cheltuieli de judecata.

In motivarea contestatiei , arata ca formele de executare si reluarea executarii silite imobiliare sunt nelegale deoarece prin sentinta civila nr...... pronuntata de Judecatoria Tg-Jiu a fost admisa contestatia la executare si s.a dispus anularea unor acte de executare printre care si actul de adjudecare cu motivarea ca  se impune si reevaluarea imobilului  care  a fost evaluat in anul 2005 fara sa poata fi vândut pâna in prezent.

Invoca de asemenea faptul ca in speta creditorul  da dovada de rea credinta deoarece este dispus sa plateasca debitul datorat solicitând in scris aceasta, dar creditorul continua executarea silit in pofida posibilitatii de solutionare pe care amiabila a conflictului.

Pentru dovedirea contestatiei a depus la dosar copia actelor contestate si sentinta civila nr ..... pronuntata de  Judecatoria Tg Jiu, irevocabila prin decizia nr ........... pronuntata de Tribunalul Gorj.

La 18 decembrie 2009, creditorul ....... depune la dosar note de sedinta prin care face cunoscut instantelor si partilor litigante faptul ca prin contractul de cesiune de creanta nr. ........ încheiat intre ........ - în calitate de cedent si ......... in calitate de cesionar, creanta bancii împotriva debitoarei ...........  a fost cesionata  conform art 1391 - 1398 C civil cesionarului astfel ca ........ nu mai are calitate procesuala pasiva.

A atasat copie de pe contractul de cesiune.

La 18 ianuarie 2010 contestatorii prin avocat ........ precizeaza obiectul cererii in sensul ca solicita anularea formelor de executare  cu motivarea ca acestea au fost efectuate

la cererea creditorului .......... - desi, in cauza a avut loc o cesiune de creanta catre ........, astfel ca toate formele de executare sunt nelegale.

Invoca art 379 alin 1 C pr civ. conform caruia nici o urmarire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc  decât pentru o creanta certa, lichida si exigibila, iar, in speta ......... nu mai are aceasta calitate.

La 8 februarie 2010, contestatorii depun la dosar note scrise prin care solicita respingerea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a ......, invocând totodata exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a ............

Arata în cuprinsul notelor scrise ca în cauza , calitatea procesuala activa apartine  .........deoarece actele de executare au fost efectuate la cererea acestui creditor, prin executor bancar, care functioneaza conform Statutului Corpului executorilor bancari, aprobat prin Ordinul Ministrului Justitiei nr. 2628/8.11.1999.

Conform art. 10 alin. 1 lit a din acest Statut: "executorii bancari pun în executare numai titlurile executorii apartinând bancii în care îsi desfasoara activitatea", iar potrivit  alin. 2 al aceluiasi articol:  " executorilor bancari le este strict interzis sa efectueze acte de executare în temeiul unor titluri executorii apartinând persoanelor fizice sau juridice, altele decât banca în care îti desfasoara activitatea."

Se mai arata în notele scrise ca din moment ce creanta a fost cesionata iar cesionarul este o persoana juridica, aceasta din urma trebuie sa porneasca o noua executare silita, de catre un executor judecatoresc competent în baza art. 7 din Legea nr. 188/2000, si în niciun caz acesteia nu îi sunt opozabile actele de executare efectuate de un executor bancar , care în aceste conditii apare ca nefiind competent, conform dispozitiilor legale enumerate.

La data de 08.03.2010 intimata ......... a depus la dosar întâmpinare  prin care solicita respingerea contestatiei la executare formulata de contestator, în principal ca fiind lipsita de obiect , iar în subsidiar ca neîntemeiata.

În motivarea întâmpinarii s-a aratat ca urmare a cererii formulata de contestatorul ...... din 22.06.2009, prin care acesta îsi recunoaste creanta si solicita achitarea amiabila a acesteia si a acordului ......... exprimat la data de 30.06.2009, executorul bancar ...... a dispus suspendarea executarii silite, prin procesul verbal încheia la data de .......

Ca urmare a acestei suspendari, considera ca procesul verbal de licitatie din data de ........- care constituie actul de executare - nu mai poate fi atacat, deoarece nu si-a mai produs efectele, executarea fiind suspendata iar contestatia la executare în acest caz urmând a fi respinsa ca ramasa fara obiect.

 Referitor la evaluarea /expertizarea imobilului, arata ca dispozitiile codului de procedura civila prevad doua situatii: respectiv in care valoarea de circulatie a imobilului se determina ca urmare a efectuarii unei expertize solicitate de executorul judecatoresc si situatia in care valoarea de circulatie a imobilului este stabilita de executor fara efectuarea unei expertize deoarece pretul la care este scos imobilul la licitatie este pretul real.

Apreciaza ca executorul a stabilit pretul conform art.500  C pr civ. si evaluarea din 2005 este cea orientativa în stabilirea pretului, astfel ca se impune respingerea contestatiei la executare, in principal ca lipsita de obiect, iar in subsidiar - ca neîntemeiata.

Instanta a solicitat atasarea dosarului de executare întocmit de executorul bancar, astfel ca la 8 aprilie 2010 a fost  depus la dosar.

Analizând sustinerile partilor, coroborate cu probele administrate la dosar, prin prisma dispozitiilor legale aplicabile in materie, instanta constata ca nu sunt întemeiate exceptiile invocate de contestatori privind lipsa calitatii procesuale pasive a intimatelor ........, respectiv ....... - motiv pentru care acestea urmeaza sa fie respinse cu urmatoarea motivare .

În speta, executorul bancar ....... a procedat la declansarea executarii silite imobiliare în numele si pentru creditorul .... împotriva debitorilor contestatori ...... si ...... pentru recuperarea debitorului de 70572,9 lei plus dobânda aferenta pe care acestia o datorau creditoarei in baza contractului de credit nr..... si a contractului de garantie reala imobiliara autentificat sub nr...............

Prin urmare, creditorul este intimata ..........

Este adevarat ca prin contractul de cesiune de creanta nr.........,  .......... in calitate de cedent cesioneaza creanta sa catre cesionarul .......... conform art.1391 - 1398 C.civil.

Se poate retine fara dubiu ca in momentul declansarii executarii silite - respectiv in anul 2005, partile cu calitate procesuala sunt contestatorii si intimata ....... in calitate de creditor, calitate pe care nu si-a pierdut-o deoarece cesiunea de creanta  intervine in cursul judecarii contestatiei la executare.

In acelasi timp, in ce priveste pe intimatul .........., apreciaza ca are calitate de intimat,  cel putin pentru  ca hotarârea ce va fi pronuntata sa-i fie opozabila tinând seama ca ...... a solicitat introducerea sa in cauza.

 Astfel, pentru validitatea cesiunii de creanta, nu este necesar consimtamântul debitorului cedat, el este un tert fata de conventia dintre cedent si cesionar. Dar pentru ca cesiunea sa fie opozabila tertilor, deci inclusiv debitorului cedat, trebuie îndeplinite anumite formalitati. Acestea sunt notificarea si acceptarea cesiunii facuta de debitorul cedat..

Se retine ca acceptarea de catre debitorul cedat trebuie facuta în forma autentica, spre a fi opozabila tuturor categoriilor  de terti, ea putând fi facuta si printr-un act sub semnatura privata,si  totodata ca fata de debitorul cedat cesiunea produce efecte si prin acceptarea pe care o face acesta.

În speta, debitorul cedat, respectiv contestatorul, nu a întocmit nici un act prin care sa accepte cesiunea de creanta, astfel ca el poate plati în continuare în mod valabil intimatul ..... datoria restanta.

In ce priveste fondul  cauzei, instanta constata ca in speta se impune admiterea contestatiei la executare si anularea formelor de executare întocmite de executorul bancar respectiv publicatia de vânzare nr. 53 si procesul verbal, ambele din 16 iunie 2009, cu urmatoarea motivare.

Prin sentinta civila nr... pronuntata de Judecatoria Tg Jiu, irevocabila prin decizia nr.... pronuntata de Tribunalul Gorj, a fost admisa contestatia la executare formulata de contestatorii din speta de fata împotriva formelor de executare întocmite de executorul  bancar .... in contradictoriu cu intimata creditoarea ....  si , pe cale de consecinta, s-a anulat procesul verbal pentru afisarea publicatiei de vânzare nr....., încheiat la .... respectiv ..... precum si s-a anulat publicatia de vânzare nr..... si procesul verbal  de licitatie nr. ...... precum si actul de adjudecare nr .........

Instanta a retinut la acea data ca executarea a fost efectuata cu încalcarea art 504 alin 5 C. pr. civ. în sensul ca nu s-a respectat procedura privind afisarea publicatiilor de vânzare, notificarea debitorului si nu s-a procedat la op reevaluare a imobilului cu precizarea ca prima evaluare a avut loc in anul 2005 iar in perioada scursa s-au înregistrat fluctuatii pe piata imobiliara.

De remarcat este faptul ca declansând o noua executare dupa pronuntarea sentintei mentionate, executorul bancar savârseste aceleasi greseli întocmind acte cu încalcarea dispozitiilor legale aplicabile in materie.

Executorul bancar a procedat la executare fara a dispune efectuarea in cauza a unei expertize de specialitate pentru reevaluarea imobilului supus executarii - motiv pentru care se impune anularea formelor de executare.

Mai mult, constata ca intimata creditoare ...  a cesionat creanta sa catre cesionarul . ......, astfel ca întreaga urmarire silita a ramas fara suport legal din moment ce nu mai are interes in continuarea executarii, cu atât mai mult cu cât executarea prin executor bancar are loc numai cu privire la titlurile executorii apartinând bancii in care executorul îsi desfasoara activitatea conform art.10, alin 1, lit.a din Statutul corpului executorilor bancari aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr. 2628/8.11.1999.

Acelasi articol la alineatul 2 prevedere ca executorilor bancari le este strict interzis sa efectueze acte de executare in temeiul unor titluri executorii apartinând persoanelor fizice sau juridice, altele decât banca in care-si desfasoara activitatea.

Se desprinde, astfel ideea ca cesionarul, persoana juridica, se impune  sa porneasca o noua executare silita prin executor judecatoresc competent in baza art. 7 din Legea 188/2000.

De altfel, se constata ca cei doi contestatori au solicitat creditoarei la 22 iunie 2009 cu cererea nr....... solutionarea pe cale amiabila a litigiului - motiv pentru care la 30.06.2009, executorul bancar a dispus suspendarea executarii silite prin procesul verbal din 1 iunie 2009, astfel ca procesul verbal de licitatie din ........ care constituie actul de executare nu mai poate fi atacat deoarece nu si-a produs efectele, executarea ramânând fara obiect.

In sensul cel mentionate mai sus, s-a exprimat si executorul bancar prin procesul verbal încheiat la ..... depus la pagina 86 dosar executare, atasat la prezentul.

Pentru considerentele expuse mai sus, va fi admisa contestatia la executare si anulate formele de executare cu toate consecintele legale ce deriva din aceasta solutie.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei ......... invocata de intimata creditoare.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatei ........  invocata de contestatorii ............ si ...........

Admite contestatia la executare formulata de contestatorii ..... si ..... domiciliati in ..... împotriva formelor de executare întocmite de executorul  bancar ....... în dosarul de executare nr ....... în contradictoriu cu intimata ........ cu sediul in .... si cu  intimata ............ cu sediul in ............

Anuleaza formele de executare  respectiv publicatia de vânzare nr..... si procesul verbal din ....... emise de executorul bancar.

Cu recurs.

Pronuntata în sedinta publica, azi,  19 aprilie 2010,  la Judecatoria Târgu- Jiu

Presedinte,

RAMONA BIANCA TUFAN Grefier,

ELENA CIORTAN

R.T. 30 Aprilie 2010/6 ex.

1