Asigurări sociale - plângere contravenţională

Deliberând asupra plângerii contravenţionale de faţă, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 4.2.2008 petenta S.C. SAN-YO S.R.L. a solicitat anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 0006743 încheiat în data de 17.1.2008 de intimatul INSPECTORATULUI TERITORIAL DE MUNCĂ MUREŞ şi exonerarea de plata amenzii contravenţionale.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că cele constatate de inspectorii intimatului sunt departe de a corespunde realităţii, deoarece dintre cele 13 persoane depistate fără contract de muncă, doar 4 persoane au dat declaraţii inspectorilor de muncă. Din aceste patru persoane, CS şi HM aveau contracte de închiriere a locului de muncă, ca persoane fizice autorizate şi înregistrate la organul fiscal din 3.1.2008, iar BT şi TE au semnat contract de muncă încă din 7.1.2008 care nu au putut fi însă prezentate, deoarece se aflau în păstrarea contabilului societăţii care era plecat să sărbătorească Crăciunul şi Anul Nou de rit vechi în Ucraina.

Nici în privinţa celorlalte persoane nu se justifica aplicarea amenzii, întrucât acestea nu au lucrat în cadrul societăţii, nefiind depistate de către inspectori în timp de prestau muncă în favoarea societăţii. Numele lor a fost preluat dintr-un registru în care s-au consemnat, la recomandarea unui comisar al Gărzii Financiare, banii personali cu care au venit la salon. Aceste persoane aveau loc de muncă la Cooperativa Igiena care era pe cale de desfiinţare şi veneau după program să ajute la amenajarea spaţiului care urma să fie deschis de către petentă la începutul anului 2008.

Petenta a subliniat că procurarea aparaturii necesare şi aranjarea salonului au durat aproape 4 luni, timp în care doar două persoane au prestat activitate în favoarea societăţii, respectiv administratorul acesteia şi d-na AE, căreia, ca persoană fizică autorizată, i s-a închiriat un post de lucru.

Petenta a mai argumentat că amenda aplicată este enormă faţă de capitalul social al petentei şi descurajează orice iniţiativă de acest gen venită din partea unei unităţi economice mici, cum este şi petenta care cu eforturi financiare considerabile a reuşit deschiderea acestui salon.

În drept, petenta şi-a întemeiat plângerea pe prevederile Legii nr. 53/2003.

Prezenta cerere este scutită de plata taxelor judiciare conform art. 15 lit. i din legea nr. 146/1997 şi art. 36 din O.G. nr. 2/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 28.2.2008 (f. 24-28), intimatul a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii, arătând că procesul-verbal de contravenţie contestat a fost legal întocmit, cu respectarea în totalitate a prevederilor legale în vigoare, respectiv O.G. nr. 2/2001.

Legat de apărarea petentei privind faptul că 9 dintre cele două persoane nu au dat nicio declaraţie, deoarece nu au fost găsite efectiv la locul de muncă, intimatul a subliniat că primirea la muncă şi a acestor persoane reiese din Registrul special privind banii datoraţi, act în care se trec numai sumele de bani aflate în posesia angajaţilor, nu şi cele ale altor persoane care dintr-un motiv sau altul, au acces în interiorul societăţii. Dacă persoanele în cauză ajutau doar la amenajarea salonului, numele lor nu avea de ce să apară în acest Registru. Intimatul argumentează că apărarea petentei în sensul că cele 9 persoane au ajutat benevol la aranjarea salonului, fără a urmări nicio compensaţie pentru munca prestată, este asemănătoare mai degrabă unei ficţiuni, decât realităţii.

Faptul că petenta nu a putut prezenta contracte de muncă pentru BT şi TE nici cu ocazia controlului şi nici la sediul intimatului duce la o singură concluzie, respectiv că aceste contracte nu erau încheiate. În cazul în care contabilul era plecat din localitate trebuia să împuternicească o altă persoană cu îndeplinirea acestei îndatoriri a cărei executare nu putea fi amânată. Lipsa din firmă a unei persoane cu atribuţii de decizie nu poate conduce la paralizarea activităţii acelei societăţii. Prezentarea ulterioară a contratelor nu este exoneratoare de răspundere, mai mult, din cuprinsul acestora rezultă că nu s-a trecut data reală a începerii muncii, care în realitate este de 1.11.2007, după cum reiese din Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi.

În privinţa numitelor CS şi HM s-a arătat că, deşi aceste persoane aveau calitatea de persoane fizice autorizate, societatea avea obligaţia să încheie contracte individuale de muncă, deoarece activitatea era realizată în favoarea societăţii, aceste persoane nelucrând pe cont propriu. Intimatul a mai învederat că se opune înlocuirii amenzii cu sancţiunea avertismentului, deoarece această din urmă sancţiune, faţă de gravitatea faptelor, nu este de natură să realizeze funcţia educativă şi cea preventivă în rândul angajatorilor. Dimpotrivă, o asemenea îngăduinţă ar conduce în mod cert la încurajarea contravenienţilor, prin oferirea atât a unui precedent, cât şi a unui exemplu.

Petenta a formulat răspuns la întâmpinare în data de 5 mai 2008 (f. 56-59), prin care a subliniat că persoanele menţionate în Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi au venit să ajute la amenajarea salonului, fiind de necrezut cum intimatul prin întâmpinare exclude posibilitatea întrajutorării umane, reducând totul la bani: unele dintre aceste persoane erau direct interesate, iar altele sunt cunoştinţe sau prieteni de familie. Petenta a arătat că la data formulării apărărilor este pe punctul de a închide, din lipsă de personal. După modul brutal în care s-a intervenit în viaţa societăţii, acest fapt devenind cunoscut în colectivitatea locală, nimeni nu mai doreşte să se angajeze cu gândul că va lucra la o firmă care se află sub presiunea Inspectoratului Teritorial de Muncă.

Intimatul a depus la dosar completare la întâmpinare în data de 18 iulie 2008 (f. 61-63), prin care a arătat că, pe de o parte, BT şi TE au declarat pe proprie răspundere că nu au semnat contract de muncă, iar pe de altă parte, este neverosimilă afirmaţia că o persoană pleacă în vacanţă cu toată familia, luând cu el toate contractele angajaţilor. Intimatul a opinat că probele culese de inspectori sunt mai mult decât concludente, petenta prin propria faptă periclitându-şi afacerea, comportamentul său ilegal făcându-i circumspecţi pe cei care ar dori să se angajeze.

Petenta a depus la dosar un nou răspuns la întâmpinare (f. 68-70), adăugând la argumentele deja exprimate că intimatul a dat o greşită interpretare Registrului special privind evidenţa banilor personali declaraţi, întrucât acesta a fost întocmit tocmai în scopul de a nu crea impresia că banii persoanelor în cauză provin dintr-o activitate prestată în favoarea societăţii. Referitor la HM şi CS, petenta a învederat că nu era necesar încheierea unui contract de muncă, întrucât aceste persoane sunt înregistrate la organul fiscal ca persoane fizice autorizate, prestând munca în folosul lor, însă într-un spaţiu închiriat de la societatea petentă, pentru care au plătit chirie potrivit contractului înfăţişat şi inspectorilor de muncă. Petenta a precizat că în mod evident contractele nu a fost luate de către contabil în concediu, dar fiind încă în termenul de înregistrare, societatea nu şi-a pus problema unui control şi că nu se poate aştepta încă două zile până se întoarce contabilul din concediu. Petenta a mai menţionat că salonul a fost desfiinţat, neputând face faţă cheltuielilor generate de o asemenea activitate.

În nota de şedinţă depusă la dosar în data de 24 aprilie 2008 (f. 85-88), intimatul a subliniat că toate dovezile pe care şi-au întemeiat concluziile inspectorii de muncă au fost procurate în mod legal, în acord cu art. 19 alin. 1 lit. c din Legea nr. 108/1999. S-a arătat că în mod surprinzător toţi cei patru muncitori audiaţi au declarat la unison că prestează activitate în favoarea societăţii de la 7.1.2008, exact data controlului. Această unitate în declaraţii este contrazisă de menţiunile din Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi, unde se evidenţiază că cele patru persoane prestau muncă de la 1.11.2007, 2.11.2007, 2.11.2007 şi 27.12.2007. Din această contradicţie rezultă că persoanele în cauză au fost sfătuite ca în cazul unui control să declare că au început munca din ziua verificărilor, însă „instruirea” acestora nu a fost perfectă, deoarece au arătat în cuprinsul declaraţiilor că nu au semnat contract de muncă.

În ceea ce priveşte cele două persoane care au şi calitatea de persoane fizice autorizate, intimatul a învederat că din declaraţiile celor două persoane reiese că activitatea a fost prestată în favoarea petentei, întrucât au arătat că se află în probă, instituţie care nu poate fi aplicabilă dacă este vorba de raportul de închiriere între societate şi persoanele fizice autorizate. Mai mult, există o contradicţie vădită între data contractelor de închiriere, 3.1.2008 şi data declarată a începerii raporturilor de muncă 7.1.2008. Chiar dacă, ad absurdum, ar fi adevărate cele menţionate în contractul de închiriere, petenta nu a furnizat nicio explicaţie cu privire la titlul în baza căruia cele două persoane au prestat activitate încă din 1.11.2007.

Referitor la cele două contracte de muncă care ar fi fost încheiate înainte de începerea raporturilor de muncă, intimatul a atras atenţia supra faptului că din cuprinsul acestora reiese că ele au fost semnate la data de 7.1.2008, deci exact în ziua controlului. De unde ar rezulta că ele nu au putut fi prezentate inspectorilor, deşi semnate în aceeaşi zi, predate tot atunci contabilului care a părăsit ţara în cursul aceleiaşi zile. Intimatul a mai argumentat că din dovada anexată rezultă că în privinţa numitei TE există o decizie de desfacere a contractului de muncă datat tot cu 7.1.2008, împrejurare care dovedeşte adevăratele intenţii ale petentei, şi anume de a obţine prestarea muncii de către o persoană fără a fi achitate contribuţiile specifice raporturilor de muncă.

În cauză instanţa a încuviinţat şi a administrat proba cu înscrisuri în cadrul căreia au fost depuse la dosar în copie: fişa unităţii controlate (f. 3, 32), notă de constatare (f. 4-5, 33-34), înştiinţarea de plată (f. 6, 35), proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 0006743 din 17.1.2008 (f. 7-8, 29-30), proces verbal de control nr. 20758/17.1.2008 (f. 9, 31), declaraţie 221 (fila 10-11), contract de închiriere între petentă şi HM, respectiv CS (f. 12-14, 15-17), contracte individuale de muncă încheiate cu BT şi TE (f. 18-21), declaraţii pe proprie răspundere (f. 36-39), registru special privind evidenţa banilor personali declaraţi (f. 43-50), acte contabile privind veniturile societăţii (f. 115-124). Instanţa a mai administrat în cauză proba testimonială, fiind audiaţi martorii HM (f. 103-104), CS (f. 105-106), BT (f. 107), Muntean Ovidiu Ioan (f. 114).

Instanţa mai observă că prin „răspunsurile la întâmpinare” petenta a solicitat pe lângă anularea procesului verbal şi anularea măsurilor dispuse de inspector. Această solicitare, fiind formulată după prima zi de înfăţişare, deci cu depăşirea termenului procesual pentru modificarea cererii de chemare în judecată (art. 47 din O.G. nr. 2/2001 raportat la art. 132 alin 1 Cod procedură civilă), nu a putut investi instanţa cu soluţionarea sa. De altfel, o asemenea cerere este inadmisibilă în cadrul judecării plângerii contravenţionale, cadrul în care instanţa se pronunţă exclusiv asupra legalităţii şi temeiniciei actului de sancţionare.

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

La data de 17.1.2008 a fost întocmit de către un inspector din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 0006743 prin care petentei i s-a aplicat o amendă în cuantum de 19.500 lei pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, respectiv pentru faptul că, „în urma controlului efectuat la punctul de lucru din Târgu Mureş, Piaţa Trandafirilor nr. 54, etaj 1, salon de înfrumuseţare, au fost depistaţi în baza declaraţiilor pe proprie răspundere şi Registrul special privind banii personali declaraţi, fără a avea încheiate în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, contracte de muncă următorii angajaţi: Sebestyen Gizela începând cu 1.11.2007, Toth Agneta din 1.11.2007, Mihăilă Smaranda din 1.11.2007, BT din 1.11.2007, HM din 1.11.2007, CS din 1.11.2007, TE din 1.11.2007, Vajda Irina din 2.11.2007, Meszaros Tatiana din 27.12.2007, Covrig Dana cu 27.12.2007, Câmpean Adina 27.12.2007, Manc Maria din 27.12.2007 şi Csontos Adina din 27.12.2007. Aceste persoane lucrau la salon, în 2 schimburi, în calitate de maseuză, cosmeticiană, manichiuristă-pedichiuristă şi coafeză. Administratorul nu a putut face dovada existenţei contractelor individuale de muncă. Toate încasările persoanelor menţionate se înregistrau casa de marcat a societăţii”.

Semnarea procesului verbal a fost refuzată de reprezentantul legal al petentei, împrejurare care nu a putut fi confirmată de martori, deoarece la sediul intimatului nu s-a găsit nicio persoană dispusă să semneze.

Fiind investită, potrivit dispoziţiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 cu verificarea legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, instanţa reţine că, în materia plângerii contravenţionale, este obligată ca din oficiu să examineze aspectele care ţin de legalitatea procesului-verbal de contravenţie şi, în subsidiar, în măsura în care nu există un motiv de natură să atragă nulitatea actului atacat se va trece la examinarea, pe bază de probe, a temeiniciei situaţiei de fapt astfel cum a fost constatată.

Sub aspectul legalităţii procesului-verbal, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate menţiunile prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii. De altfel, instanţa observă că petenta nu aduce în discuţie vicii formale ale actului de sancţionare, contestând doar conformitatea cu adevărul a celor constatate de inspectorii intimatului.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului-verbal, instanţa reţine că s-a reţinut în sarcina petentei nerespectarea prevederilor potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003, potrivit cărora contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română, obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, anterior începerii raporturilor de muncă. Fapta este sancţionată cu amendă de la 1.500 lei la 2.000 lei pentru fiecare persoană identificată fără contract de muncă, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei.

Instanţa va grupa în trei categorii cele 13 persoane găsite a fi primite la muncă fără contract de muncă, urmând a analiza argumentele şi apărările părţilor mai întâi în ceea ce priveşte cele 9 persoane care figurau în Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi, apoi privind pe numitele BT şi TE care, potrivit susţinerilor petentei, la data controlului aveau încheiate contracte individuale de muncă, iar în final instanţa va examina constatările referitoare la numitele HM şi CS care, potrivit petentei, deţineau autorizaţie pentru desfăşurarea unei activităţi independente.

Legat de cele 9 persoane ale căror nume apare în Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi, petenta a arătat că ele nu au fost găsite la muncă, depistate în timpul serviciului şi nu există niciun martor care să confirme constatarea inspectorilor de muncă.

Instanţa arată că agenţii constatatori pot reţine existenţa unor contravenţii la regimul dreptului muncii nu doar atunci când fapta este constatată prin propriile simţuri de către aceştia (persoane aflate la locul de muncă în privinţa cărora nu se poate prezenta contract de muncă), dar şi când existenţa faptei rezultă din alte mijloace de probă concludente care nu pot fi combătute de angajator. Or, consemnările din Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi reprezintă o dovadă convingătoare în sensul primirii la muncă a persoanelor în discuţie. În cuprinsul acestui registru sunt trecuţi banii personali ai mai multor persoane, indicându-se ziua înregistrării, schimbul în care a fost prezent la sediul petentei persoana în cauză şi funcţia acesteia (cosmetician, coafeză, manichiuristă, maseuză).

Trebuie precizat că obligaţia ţinerii acestui registru este stabilită prin O.U.G. nr. 28/1999 art. 4 alin. 6 lit. e pentru utilizatorii de aparate de marcat electronice fiscale, pentru a se putea verifica respectarea de către comerciant a obligaţiei de emitere de bon fiscal după serviciile prestate. Potrivit textului amintit, utilizatorii acestor aparate au obligaţia să înregistreze banii personali deţinuţi de angajaţi şi/sau de administratorul unităţii într-un registru special întocmit în acest sens şi să introducă, la începutul fiecărei zile, în aparatele de marcat electronice fiscale soldul iniţial reprezentând monedele/bancnotele divizionare necesare pentru a da restul clientului. Faţă de claritatea acestei obligaţii şi cum petenta are obligaţia de a cunoaşte obligaţiile legale care îi incumbă, instanţa nu poate primi argumentele acesteia legate de greşita interpretare a scopului pentru care acest registru a fost utilizat.

Petenta se apără învederând că toate aceste persoane se aflau la sediu pentru a ajuta la amenajarea salonului. Dacă într-adevăr ar fi fost aşa, iar salonul nu funcţiona, nu exista niciun motiv ca ele să îşi treacă banii personali în acest registru, nefiind vreun pericol de confuzie între banii câştigaţi prin muncă şi banii personali. Doar dacă se primeau clienţi în salon, iar casele de marcat fiscale erau puse în funcţiune, aceste registru are vreun sens.

Chiar dacă am admite că salonul funcţiona, două persoane deservind clienţii (administratorul Chişa Alexandra-Viorica şi persoana fizică autorizată Adorjanyi Emes), iar toate celelalte au venit doar să ajute la aranjarea salonului, petenta nu a oferit nicio explicaţie de ce aceste persoane au fost trecute în registru în schimburi şi cu arătarea funcţiei lor. În acelaşi timp, din acest registru reiese o anumită organizare care este specifică sistematizării activităţii la un loc de muncă - persoanele nu veneau toate sau majoritatea să ajute la amenajarea salonului pentru ca aceasta să fie terminată cât mai curând pentru a se putea începe activitatea, ci în mod regulat câte 4-5 pe zi, în 2 schimburi şi pe funcţii.

Apărarea invocată de petentă în privinţa numitelor BT şi TE este că aceste persoane au semnat contracte de muncă în data de 7.1.2008, dar înscrisul doveditor era la contabilul societăţii plecat în străinătate în concediu de odihnă cu familia. Mai întâi această susţinere este contrazisă de declaraţia pe proprie răspundere (f. 37-38) dată de cele două persoane în ziua controlului, unde s-a arătat că „nu am semnat contract, sunt în probă”.

Această declaraţie a fost întărită de declaraţia dată de BT în faţa instanţei (f. 107) care a relatat că a lucrat din noiembrie pentru societatea petentă fără a semna contract de muncă. Lucra o oră sau două pe zi, în această perioadă nu a primit salariu, banii pe care i-a câştigat i-a predat administratoarei. Martora a arătat că avea foarte puţini clienţi şi nu a câştigat decât vreo 60 de lei şi nu avea pretenţia să solicite această sumă mică de la administrator, dorind în acelaşi timp să şi convingă că este persoana potrivită pentru angajare.

Din cele arătate de martoră reiese că aceasta a fost primită la muncă încă din noiembrie 2007 fără încheierea contractului de muncă. Nu au importanţă orele efectiv lucrate de martoră pentru societatea petentă şi nici împrejurarea că aceasta mai avea un alt loc de muncă, petentei, în calitate de angajator, îi revenea obligaţia încheierii contractului de muncă anterior începerii oricărei activităţi.

Faţă de aceste declaraţii este inutilă examinarea celorlalte apărări invocate de petentă în privinţa angajatei BT.

Legat de numita TE, care nu a putut fi audiată în faţa instanţei, dar se află în aceeaşi situaţie cu martora BT, astfel cum a subliniat intimatul, din Registrul special privind banii personali declaraţi rezultă că a prestat activitate în favoarea societăţi petente începând din 1.11.2007. Cu toate acestea, în cuprinsul declaraţiei pe proprie răspundere a indicat ca dată de începere a muncii ziua controlului, cum a arătat de altfel şi angajata BT şi celelalte două persoane ascultate. Indiferent de evidenta contradicţie dintre cele două mijloace de probe, numita TE a declarat că nu a semnat contract de muncă, fiind în probă.

Explicaţiile petentei în sensul că, contractul exista, dar se afla la contabil, nu pot fi primite nici în lumina declaraţiei oferite de numita TE şi nici faţă de obligaţia permanentă pe care o are angajatorul de a prezenta organelor de control toate actele relevante pentru demonstrarea respectării normelor legale, de dreptul muncii. Faptul că societatea era încă în termenul de 20 de zile pentru înregistrarea contractului şi prin urmare nu îşi făcea griji în privinţa eventualelor controale nu prezintă relevanţă, întrucât obligaţia încheierii contractului în formă scrisă înaintea începerii activităţii este distinctă de înregistrarea contractului individual de muncă la inspectoratul teritorial de muncă, iar societatea trebuie să fie în măsură să facă dovada respectării ambelor obligaţii cu ocazia unei verificări făcute la sediu. Mai mult, aşa cum a arătat şi intimatul, contractele de muncă semnate de TE şi BT, prezentate ulterior, au menţionată data semnării lor ca fiind 7.1.2008, respectiv ziua controlului. Dacă reţinem ca adevărate susţinerile petentei, asta ar însemna că, contractele de muncă au fost semnate în ziua controlului, dar înaintea apariţiei inspectorilor de muncă, iar contabilul societăţii, în a cărui păstrare au rămas contractele, a părăsit ţara în aceeaşi zi. Această desfăşurare a evenimentelor este puţin plauzibilă, eşafodajul contradictoriu al petentei dovedind încheierea ulterioară a contractelor şi antedatarea lor.

Referitor la numitele HM şi CS petenta a invocat că aceste persoane nu au fost angajate ale societăţii lucrând ca persoane fizice autorizate. Mai întâi, instanţa observă că cele două persoane se aflau la sediul petentei la data controlului şi au formulat declaraţii pe proprie răspundere în cuprinsul cărora au arătat că nu au semnat contract de muncă, sunt în probă. Aşa cum a argumentat şi intimatul, această declaraţie, în primul rând dă loc de suspiciuni din cauza faptului că toate cele patru persoane ascultate au oferit răspunsuri identice (perioadă de probă, activitate începută din ziua controlului), iar în al doilea rând este în dezacord cu menţiunile din Registrul special privind evidenţa banilor personali declaraţi, de unde rezultă că cele două persoane prestau muncă în cadrul societăţii petente din 1.11.2007.

Pentru lămurirea acestor incongruenţe, instanţa a dispus ascultarea celor două persoane. Din declaraţia dată de CS reiese că aceasta a început să presteze activitate la petentă din noiembrie 2007. De asemenea instanţa a observat că martora nu distinge clar între diferitele noţiuni juridice, „contract de închiriere-contract de muncă” (deşi a semnat contract de închiriere, a vorbit de semnarea contractului de muncă; relata despre plata chiriei către petentă în perioada de probă etc.), dar a exprimat că înţelegerea părţilor era ca martora să ia în folosinţă un post de lucru din salon şi aparatura aferentă, în schimbul căreia să plătească o sumă de bani societăţii. Martora a menţionat că s-a înţeles cu administratorul societăţii să colaboreze pe o perioadă de probă, după care să încheie un contract definitiv. Martora a precizat că în perioada de probă a plătit o chirie identică în cuantum cu aceea pe care a achitat-o ulterior în baza contractului încheiat în luna ianuarie 2008.

Din declaraţia martorei CS, instanţa reţine că aceasta a lucrat în cadrul societăţi din noiembrie 2007, dar raporturile sale contractuale nu erau specifice unui contract de muncă, martora intenţionând să lucreze ca persoană fizică autorizată în cadrul societăţii cu obligaţia plăţi unei chirii către S.C. San-Yo S.R.L.

În acelaşi sunt şi declaraţiile martorei HM, care a relatat că a obţinut autorizaţie pentru desfăşurarea de activităţi independente de la Primărie în luna octombrie 2007, iar „potrivit înţelegerii mele cu firma urma ca în urma amenajării salonului eu să închiriez spaţiul, respectiv scaunul şi în schimb să plătesc o chirie”. Martora a menţionat că a ajutat la amenajarea spaţiului, iar din noiembrie 2007 aştepta clienţii pe care i-a avut la locul de muncă în curs de desfiinţare şi pe care i-a anunţat telefonic despre aschimbare, dar nu a venit mai nimeni.

Având în vedere declaraţia martorelor, care cu toate că nu sunt lipsite de discrepanţe, potrivit aprecierii instanţei, se datorează totuşi confuziei lor în privinţa noţiunilor juridice şi, ţinând cont şi de principiul in dubio pro reo, aplicabil şi în materie contravenţională, instanţa va aprecia că declaraţia dată sub prestare de jurământ religios exprimă conţinutul înţelegerilor dintre martore şi societate atât pentru perioada începând cu 3 ianuarie 2008, dată de la care contractele de închiriere au fost înregistrat la organul fiscal, cât şi anterior acestei perioade.

Pentru toate aceste considerente instanţa apreciază că fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei există, exceptând constatarea privind fapta de neîntocmire a contractelor individual de muncă pentru numitele HM şi CS, care urmează a fi anulată.

Privitor la sancţiunea aplicată, instanţa porneşte de la constatarea că O.G. nr. 2/2001 impune necesitatea unei proporţionalităţi între fapta comisă şi sancţiunea aplicată. În acest sens art. 5 alin. 5 prevede că sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, iar art. 21 alin. 3 enumeră criteriile care trebuie avute la stabilirea pericolului faptei dispunând că „sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.

Fără îndoială, potrivit art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Trebuie însă avute în vedere şi prevederile alin. 2 din acelaşi text normativ, care arată că avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Cu referire la sancţiunea aplicată, amendă în sumă de 165.000 lei, instanţa apreciază că sancţiunea a fost în mod corect individualizată, amenda contravenţională fiind fixată la limita minimă prevăzută de art.276 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003, astfel încât nu se pune problema reindividualizării sancţiunii în condiţiile în care fenomenul muncii fără forme legale produce consecinţe deosebit de grave în ceea ce priveşte persoanele care sunt angajate în aceste condiţii. Astfel, aceste persoane sunt excluse de la protecţia oferită prin formele de asistenţă socială recunoscute de lege, bunăoară de la pensia de invaliditate în cazul survenirii unui posibil accident de muncă urmat de pierderea totală sau parţială a capacităţii de muncă, de retribuţia aferentă perioadei pentru care se acordă concediul de odihnă sau medical sau de la acordarea indemnizaţiei de şomaj.

Situaţia financiară a societăţii nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere, deoarece obligaţiile de dreptul muncii incumbă în mod egal tuturor destinatarilor normelor juridice prin care ele sunt stabilite, indiferent de forma de organizare, situaţia financiară sau alte criterii.

Faţă de cele expuse mai sus, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanţa apreciază că plângerea dedusă judecăţii în acest dosar este doar în parte întemeiată, urmând să anuleze constatarea privind fapta de neîntocmire a contractelor individual de muncă pentru numitele HM şi CS şi să modifice procesul verbal de contravenţie nr. 0006743 din 17.1.2008 în sensul reducerii amenzii aplicate de la suma de 19.500 lei la suma de 16.500 lei, menţinând celelalte dispoziţii ale procesului verbal.

Domenii speta

Spete similare