Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 929 din 03.02.2011


Dosar nr. 23229/318/2010 operator 2445

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU-JIU

JUDETUL GORJ

SENTINTA CIVILA  NR. 929

Sedinta publica de la 03 Februarie 2011

Completul compus din:

PRESEDINTE: OTILIA CEZARINA POPESCU

GREFIER: ELENA CIORTAN

Pe rol judecarea plângerii  formulata de petenta SC ... ROMANIA SA BUCURESTI  împotriva procesului verbal de contraventie seria ANPC nr. 0011918, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR- Comisariatul Judetean pentru protectia consumatorilor .....

La apelul nominal facut în sedinta publica, au lipsit partile, petenta  fiind  reprezentata de avocat T.G.

Procedura legal îndeplinita.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul pe fond.

Avocat TG, pentru petenta, a solicitat admiterea plângerii, anularea actului  contestat si  exonerarea de la plata amenzii aplicate, urmând sa se constate inexistenta faptei contraventionale ca urmare a dezincriminarii acesteia.

INSTANTA

Prin plângerea  înregistrata pe rolul Judecatoriei Tg-Jiu,  sub nr. 23229/318/2010, la data de 25.10.2010, petenta S.C. ,,,...ROMÂNIA  SA  BUCURESTI a  contestat  procesul verbal  de contraventie  seria ANPC nr. 0011918, încheiat  la data de 05.10.2010, si a solicitat instantei ca, în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR- Comisariatul Judetean pentru protectia consumatorilor ...., sa se dispuna anularea acestuia si suspendarea executarii sanctiunii contraventionale complementare pâna la  solutionarea  plângerii.

În motivarea plângerii, petenta a aratat ca se impune suspendarea executarii sanctiunii complementare întrucât,potrivit OG 2/2001, exercitarea plângerii suspenda de drept  executarea sanctiunilor  aplicate  prin procesul verbal  de contraventie,iar  în ceea ce  priveste sanctiunea  aplicata  în temeiul OUG 50/2010 s-a  aratat ca exercitarea plângerii nu suspenda de drept executarea sanctiunii  complementare, asa  cum prevede art. 88  alin.3  din OUG 50/2010, ci  numai  executarea sanctiunii principale.

În ceea ce  priveste legalitatea  procesului verbal  de contraventie, s-a  aratat ca sarcina probei îi revine intimatei, potrivit  art.  6  din CEDO, petenta  bucurându-se de prezumtia  de nevinovatie, astfel ca instanta trebuie  sa  verifice legalitatea  si  temeinicia  procesului verbal  de contraventie, punând în vedere intimatei sa  faca dovada existentei  faptei  retinuta în cuprinsul procesului verbal de contraventie  si a modului în care  prin actiunile sale petenta a încalcat prevederile  legale.

A mai  sustinut  petenta  ca procesul verbal  de contraventie nu cuprinde  descrierea  exacta  a faptei, asa  cum  prevede  art. 16  din OG 2/2001, pentru  a permite  ca  instanta  sa  aprecieze  asupra  procesului  verbal  de contraventie, o  descriere  facuta  în termeni  generici  fiind  de natura  sa afecteze  legalitatea  procesului verbal  de contraventie.

Ca , potrivit actului contestat, fapta  consta  în încalcarea  prevederilor OUG  50/2010, în sensul ca s-a  perceput  un comision de risc  ulterior  datei de 21.06.2010, data  intrarii în vigoare a OUG 50/2010, retinându-se aceasta  stare de fapt  pe baza reclamatiilor  formulate de  persoanele  titulare de  contract de credit,  fara  sa  se mentioneze  clauzele  contractuale  care  au  dus  la încalcarea  prevederilor  legale  si în ce  masura perceperea  comisionului  contravine  disp.  art.  36  din OUG  50/2010, astfel ca  instanta  este  în imposibilitate de a aprecia asupra  legalitatii  sanctiunii aplicate.

În cele  din urma, petenta a  aratat  ca  fapta  descrisa nu  se  încadreaza  în dispozitiile  art. 36  din OUG 50/2010, aspect  ce  conduce la nulitatea actului contestat.

Ca, dispozitiile art. 36 din OUG 50/2010 nu se aplica  contractelor  de credit  încheiate  înainte  de intrarea  în vigoare a OG 50/2010, acestea  fiind contracte  în derulare  si având  un regim juridic diferit de cel al contractelor încheiate dupa intrarea  în vigoare a actului normativ  indicat.

Ca, în speta,  contractele  de  credit  au fost încheiate  înainte de data  de  21.06.2010, astfel ca  s-a  perceput  comisionul în baza  contractului încheiat si a dispozitiilor  OG 50/2010 , fapta  retinuta neputând fi considerata  drept  contraventie.

De asemenea, petenta a precizat ca se impune interpretarea O.U.G. nr. 50/2010 în conformitate cu prevederile comunitare pe care le implementeaza, constitutionale si europene, concluzionând ca, daca prevederile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 ar fi interpretate în sensul stabilirii formale a unei liste de comisioane, cu denumiri determinate, aceste prevederi ar fi neconforme cu principiile stabilite de dreptul comunitar si cel european al drepturilor omului.

În drept, petenta si-a întemeiat plângerea pe disp. art. 1, art. 16, art. 17 din  O.G.  nr. 2/2001, O.U.G. nr. 50/2010, Directiva 2008/48.

Legal citata, intimata A.N.P.C. - Comisariatul Judetean pentru Protectia Consumatorilor ... a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii contraventionale si mentinerea procesului-verbal atacat, având în vedere faptul ca petenta a perceput un comision de risc ulterior datei de 21.06.2010, care a fost redenumit din comision de risc în comision de administrare, fapt ce încalca prevederile art.35 lin. 1 lit. b si art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010 .

Intimata a solicitat respingerea cererii privind suspendarea executarii masurilor dispuse, care au fost aplicate în concordanta cu prevederile art.88 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010.

În drept, intimata si-a întemeiat întâmpinarea pe disp. art. 115 - 118 din Codul de procedura civila.

La termenul de judecata din 20.01.2011 petenta a depus la  dosar note de sedinta,  aratând ca OUG  50/2010 a fost  modificata  prin Legea 288/2010, care a  intrat în vigoare la data de 02.01.2011, iar potrivit art.1 pct.39  s-au  modificat  disp. art. 95  din OG 50/2010, în sensul  ca prevederile  acesteia nu se  aplica  contractelor  în curs  de derulare, cu  exceptia unor  dispozitii privind  posibilitatea  refinantarii creditului  si rambursarea anticipata.

Ca, potrivit  art.12  alin.1  din OG 2/2001, daca printr-un act  normativ  fapta nu mai este  considerata contraventie, ea  nu se  mai sanctioneaza  chiar  daca a fost savârsita  înainte  de  intrarea  în vigoare a noului act  normativ, iar potrivit  deciziei  nr. 228/2007  a Curtii Constitutionale s-a stabilit ca dispozitiile art. 12 alin.1 din OG 2/2001 sunt neconstitutionale numai în masura în care  prin sintagma " nu se  mai sanctioneaza"  se întelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale  nu si executarea  acesteia.

Petenta a aratat ca, prin intrarea  în vigoare a Legii 288/2010, raportul  contraventional se stinge,  în sensul ca fapta  retinuta nu mai este  prevazuta ca si contraventie  de  noul act normativ.

Petenta a depus la dosar decizia 228/2007 si articole cu privire la principiul  retroactivitatii legii mai  favorabile  în materie  contraventionala.

Instanta, analizând  actele  si lucrarile dosarului, retine urmatoarea stare de fapt.

Prin procesul verbal de constatare a contraventiei, seria ANPC nr. 0011918 încheiat de intimata  la data de 05.10.2010, petenta a fost sanctionata contraventional, cu amenda in cuantum de 20.000 lei, dispunându-se si  aplicarea sanctiunilor complementare, constând in  restituirea sumelor  incasate fara temei legal, intr-un termen de maxim 15 zile,  aducerea contractului  in conformitate cu prevederile legale in termen de maxim 15 zile si repararea deficientelor contabile in terme de 15 zile, retinându-se ca s-au încalcat dispozitiile art. 35 din OUG 50/2010, în sensul ca dupa data de 21.06.2010 petenta a perceput  comisionul  de  risc  si nu s-a  conformat dispozitiilor  art.  36  din OUG 50/2010,  care  interzic percepere acestui  comision dupa data de 21.06.2010.

Instanta constata  ca, potrivit art. 36 din O.U.G nr. 50 din 9 iunie 2010, în  forma, initiala, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie în cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor, dupa caz, penalitati, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

De asemenea, instanta constata ca art. 95  din O.U.G nr. 50/2010 prevedea în varianta initiala urmatoarele:

Pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligatia ca, în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, sa asigure conformitatea contractului cu dispozitiile prezentei ordonante de urgenta.

 Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte aditionale în termen de 90 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta .

Creditorul trebuie sa poata face dovada ca a depus toate diligentele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor aditionale.

Se interzice introducerea în actele aditionale a altor prevederi decât cele din prezenta ordonanta de urgenta. Introducerea în actele aditionale a oricaror altor prevederi decât cele impuse de prezenta ordonanta de urgenta sunt considerate nule de drept.

Nesemnarea de catre consumator a actelor aditionale prevazute la alin. (2) este considerata acceptare tacita.

Actul normativ în baza caruia a fost sanctionata petenta a  suferit modificari, aflându-ne practic într-o situatie de succesiune de legi contraventionale, urmând a se analiza forma initiala a prevederilor legale respective si varianta modificata pentru a stabili care este legea aplicabila, având în vedere si faptul ca respectivele conventii de credit erau în derulare.

În data de 11 iunie 2010 a fost publicata în Monitorul Oficial al României sub nr. 389 O.U.G nr. 50 din  9 iunie 2010,  privind contractele de credit pentru consumatori, care a intrat în vigoare în termen de 10 zile de la data publicarii. Analizând articolul 35 alin. 1 lit. b  din actul normativ mentionat, instanta retine ca acesta prevedea, la data intrarii în vigoare a actului normativ, urmatoarele:

Fara a aduce atingere prevederilor legale privind modificarea dobânzii, pe parcursul derularii contractului de credit:se interzice introducerea si perceperea de noi taxe, comisioane, tarife, speze bancare sau orice alte costuri aferente contractului, cu exceptia costurilor specifice unor servicii suplimentare solicitate în mod expres de consumator, neprevazute în contract si care nu erau oferite consumatorilor la data încheierii acestuia. Aceste costuri neprevazute vor fi percepute numai pe baza unor acte aditionale acceptate de consumator. Sunt exceptate costurile impuse prin legislatie;

Instanta constata ca la data de 30 decembrie 2010 a fost publicata în Monitorul Oficial,  Legea nr. 288/2010,  prin care a fost modificata si aprobata O.U.G. nr. 50/2010.

Prin acest act normativ au fost modificate dispozitiile art. 36  din OUG 50/2010, care în noua reglementare legislativa are urmatorul cuprins:

Pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiza dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensatie în cazul rambursarii anticipate, costuri aferente asigurarilor si, dupa caz, dobânda penalizatoare, alte costuri percepute de terti, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor.

Comisionul de analiza dosar si cel unic vor fi stabilite în suma fixa, aceeasi suma fiind perceputa tuturor consumatorilor cu acelasi tip de credit în cadrul aceleiasi institutii de credit (3) Comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operatiuni de catre creditor în scopul utilizarii/rambursarii creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculeaza ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului,,

În acelasi sens, instanta constata ca si  articolul 95 al ordonantei de urgenta a fost modificat în mod corespunzator de pct. 39 al art.1 din Legea nr. 288 din 28 decembrie 2010, publicata în Monitorul Oficial nr. 888 din 30 decembrie 2010, iar conform acestuia, prevederile prezentei ordonante de urgenta nu se aplica contractelor în curs de derulare la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, cu exceptia dispozitiilor art.37 indice 1 ale  art.66 - 69 si, în ceea ce priveste contractele de credit pe durata nedeterminata existente la data intrarii în vigoare a prezentei ordonante de urgenta, ale  art.50 - 55, ale art.56 alin. (2), ale art.57 alin. (1) si (2), precum si ale  art.66 - 71.

Analizând documentatia avuta în vedere de catre intimata la întocmirea procesului verbal, respectiv reclamatiile nr. 409/09.09.2010, cu privire la conventiile  de credit 0100425/23.05.2007,nr. 0100420/23.06.2007, nr. 0160101/13.08.2007, reclamatia nr. 414/10.09.2010, cu privire la conventia  de  credit  nr. 0115834/20.08.2007  si reclamatia  nr. 432/16.09.2010 , cu privire la conventia  de credit  nr. 0160126/12.08.2008 , instanta  constata  ca toate conventiile  de credit erau în derulare la data intrarii în vigoare a O.U.G nr. 50 din 9 iunie 2010 privind contractele de credit pentru consumatori.

Fata de acest  aspect, instanta  constata ca Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea O.U.G nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, a scos din sfera ilicitului contraventional fapta retinuta in sarcina petentei prin procesul verbal de constatare a contraventiei seria ANPC nr. 0011918, încheiat de intimata  la data de 05.10.2010, în temeiul caruia aceasta a fost sanctionata contraventional cu amenda în cuantum de 20.000 lei, dispunându-se si sanctiunile complementare constând in  restituirea sumelor  incasate fara temei legal,  aducerea contractului  in conformitate cu prevederile legale in termen de maxim 15 zile si repararea deficientelor contabile, toate aceste masuri nemaiavând temei legal.

Potrivit art. 15 alin. 2 din Constitutia României, legea dispune numai pentru viitor cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile.

Dispozitiile legale din Constitutie se coroboreaza cu prevederile articolului 12 din OG 2/2001, conform carora daca printr-un act normativ fapta nu mai este considerata contraventie, ea nu se mai sanctioneaza, chiar daca a fost savârsita înainte de data intrarii în vigoare a noului act normative. Daca sanctiunea prevazuta în noul act normativ este mai usoara se va aplica aceasta. În cazul în care noul act normativ prevede o sanctiune mai grava, contraventia savârsita anterior va fi sanctionata conform dispozitiilor actului normativ în vigoare la data savârsirii acesteia.

Cu privire la interpretarea acestui text de lege, Curtea Constitutionala prin decizia nr. 228/13 martie 2007 publicata în Monitorul oficial  nr. 283 din 27 aprilie 2007, a constat ca dispozitiile art.12 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor sunt neconstitutionale în masura în care prin sintagma "nu se mai sanctioneaza" prevazuta în text se întelege doar aplicarea sanctiunii contraventionale, nu si executarea acesteia.

Astfel, fapta de încalcare a dispozitiilor art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, retinuta de catre organele de control prin raportare la contractele de credit în derulare, nu mai exista ca si contraventie datorita aplicarii retroactive a legii noi.

În consecinta, în temeiul art. 1  pct. 39 din Legea 288/2010  raportat  la art. 12  alin.1  di OG 2/2001 se va constata  ca sanctiunea  aplicata prin procesul verbal de nu se mai executa, iar  în temeiul art. 88 din OUG 50/2010  se  va dispune  suspendarea executarii masurii complementare pâna la solutionarea irevocabila a plângerii, având în vedere ca exercitarea plângerii  împotriva procesului verbal de  contraventie nu suspenda de drept  executarea sanctiunii complementare, nefiind  aplicabile dispozitiile art. 32  alin.2  din OG 2/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite plângerea contraventionala formulata de petenta SC ... ROMANIA SA BUCURESTI cu sediul ales în ..., ....nr. .., sector .. în contradictoriu cu AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR -Comisariatul Judetean pentru protectia consumatorilor ..., cu sediul în, str....., nr. ..., parter, judetul ...

În temeiul art. 1 pct. 39  din Legea 288/2010 raportat  la  art. 12 alin. 1 din OG 2/2001 constata ca  sanctiunea aplicata nu se mai executa.

În temeiul art.88 din OUG 50/2010 dispune suspendarea executarii masurii complementare pâna la  solutionarea irevocabila a plângerii.

Cu  recurs  în termen de  15 zile  de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica , azi, 03.02.2011, la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte,

OTILIA CEZARINA POPESCU Grefier,

ELENA CIORTAN

Red.  O.P./tehnE.C.

01 Martie 2011/ 4 ex.

1