Lipsa imaginii radar la încheierea procesului verbal de contravenţie pentru depăşirea vitezei. Consecinţe.

Sentinţă civilă 395/2008 din 08.04.2008


Potrivit instanţei europene, în materie contravenţională trebuie respectat principiul prezumţiei de nevinovăţie, astfel încât procesul verbal de contravenţie nu este suficient prin el însuşi să facă dovada faptei consemnate în cuprinsul său. Această concluzie se impune şi mai pregnant în cazul în care agentul constatator ar fi avut obligaţia să constate săvărşirea faptei prin mijloace tehnice certificate, în condiţiile legii.

Sentinţa Civilă Nr. 395/08.04.2008

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data petentul N.P., a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea procesului verbal de contravenţie seria XXX nr. XXXXXXX încheiat la data de XX.XX.XXXX de către Intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului X.

În motivarea plângerii, scutită de plata taxei de timbru, petentul arată că nu se face vinovat de contravenţia reţinută în sarcina sa. Astfel la data de XX.XX.XXXX i s-a întocmit procesul-verbal de contravenţie contestat, pe motiv că, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca XXX cu nr. de înmatriculare X–XX–XXX ar fi circulat cu o viteză de 124 km/h în localitatea X. Petentul susţine că la data şi ora întocmirii procesului-verbal de contravenţie nu se afla în localitate şi nu circula cu viteza consemnată de agentul constatator iar la rubrica „alte menţiuni” nu a consemnat nimic.

În probaţiune au fost depuse înscrisuri, în speţă: copia procesului-verbal de contravenţie, copia cărţii de identitate a petentului, copia talonului de înmatriculare a autoturismului marca XXX având nr. de înmatriculare X–XX–XXX.

În drept: art. 31 alin. 1 din OG 1/2001.

Prin întâmpinarea depusă de către intimat s-a solicitat respingerea plângerii, motivat de  împrejurarea că  fapta s-a comis astfel cum a fost descrisă în conţinutul procesului-verbal, care a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria XXX, nr. XXXXXXX, încheiat la data de  XX.XX.XXXX  de intimatul  Inspectoratul de Politie al Judeţului X, petentul N.P. a fost sancţionat  cu o amendă de 450 lei şi acordarea a 4 puncte amendă,  reţinându-se că acesta a condus pe raza localităţii X autoturismul marca XXX, cu număr de înmatriculare X-XX-XXX, având o viteză de 124 km/h, faptă sancţionată de art 100 alin.3, lit.e din OUG 195/2002. 

Potrivit  art. 34 din OG 2/2001, instanţa investită cu soluţionarea unei plângeri contravenţionale  procedează la analizarea  legalităţii şi temeiniciei procesului verbal  şi hotărăşte cu privire la individualizarea  sancţiunii.

Analizând conţinutul procesului-verbal prin prisma actelor depuse la dosar, instanţa constată că există o serie de elemente de natură să pună sub semnul îndoielii aspectele consemnate de agentul constatator. Se reţine astfel că deşi intimatului i s-a pus în vedere de către instanţă să comunice o copie lizibilă a procesului-verbal contestat şi fotografiile radar efectuate (fila 13), acesta nu s-a conformat dispoziţiei instanţei. Depunerea unei copii lizibile este cu atât mai importantă cu cât din copia procesului-verbal depusă de petent la dosar nu se poate determina cu exactitate dacă numărul de înmatriculare al maşinii este X-XX-XXX sau Y-YY-YYYY. Oricum, din înscrisurile existente la dosar – certificat de înmatriculare (fila 20) si adresa emisă de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor (fila 21)-  rezultă că nici unul dintre autoturismele înmatriculate cu aceste numere nu figurează pe numele petentului. Mai mult chiar, din adresa Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor rezultă că autovehiculul înmatriculat  cu nr. X-XXX-XXX, este marca YYY, iar în procesul-verbal este indicat un autoturism marca XXX. In aceste condiţii, nu se poate determina în mod cert dacă şi ce autovehicul a fost condus de către petent cu depăşirea vitezei legale.

In plus, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenţie nu se mai poate considera că acesta se bucură de o prezumţie de veridicitate, ci dimpotrivă actul constatator al contravenţiei trebuie să fie susţinut de o serie de mijloace de probă furnizate de agentul constatator. Această concluzie se desprinde  din jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului exprimată relativ recent şi în cauza Anghel c. României. Potrivit instanţei europene, în materie contravenţională trebuie respectat principiul prezumţiei de nevinovăţie, astfel încât procesul-verbal de contravenţie nu este suficient prin el însuşi să facă dovada faptei consemnate în cuprinsul său. Această concluzie se impune şi mai pregnant în cazul în care agentul constatator ar fi avut obligaţia să constate săvârşirea faptei prin mijloace tehnice certificate, în condiţiile legii.

In cauza dedusă judecăţii, pentru a se dovedi nerespectarea regimului de viteză nu este suficientă întocmirea procesului-verbal de contravenţie, ci este necesar să se prezinte şi mijloacele tehnice prin care s-a surprins săvârşirea faptei, respectiv fotografiile radar întocmite. Buletinul de verificare metrologică depus la dosar de intimat (fila 19) nu atestă decât folosirea unui aparat corespunzător pentru înregistrările radar, însă nu are nici o valoare probatorie în prezenta cauză în lipsa fotografiilor radar care ar dovedi depăşirea vitezei de către petent. Justificarea agentului constatator care în raportul întocmit la data de 10.03.2008 (fila 18) menţionează că nu mai deţine caseta cu înregistrarea radar întrucât aceasta a fost refolosită din lipsa altor materiale disponibile, nu este de natură să-l exonereze pe intimat de obligaţia de a prezenta mijloacele de probă a faptei reţinute în sarcina petentului.

 Astfel, întrucât sarcina probei revenea intimatului şi acesta nu a putut prezenta înregistrările solicitate, instanţa constată că nu se poate reţine că cele constatate în procesul-verbal corespund adevărului, drept pentru care va admite plângerea contravenţională şi în consecinţă va anula procesul-verbal seria XXX, nr. XXXXXXX şi va exonera petentul de obligaţia de plată a amenzii.

Instanţa va lua act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Domenii speta