Art. 181 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal - disjungere

Hotărâre 595/2013 din 19.12.2013


R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

TG-CĂRBUNEŞTI

Sentinţa Penală Nr. 595/2013

Şedinţa publică de la 19 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREŞEDINTE M. M.

Grefier L. I. B.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti a fost reprezentat de prim procuror C. C.

Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul P. A. D., cu domiciliul în comuna S., sat B. , judeţ G., pe părţile responsabile civilmente P. C. şi P. E., ambii domiciliaţi în comuna S., sat B. , judeţ G. şi partea vătămată G. G. O., cu domiciliul în comuna S., sat P., judeţ G., având ca obiect infracţiunea de vătămare corporală (art. 181 al. 1 cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal) – disjungere.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică au răspuns inculpatul personal şi asistat de avocat B. M. M., partea responsabilă civilmente P. E., partea vătămată personal şi asistată de reprezentant legal G. E., lipsind partea responsabilă civilmente P. C. şi martorul C. G..

Procedura de  citare este legal  îndeplinită.

S-a făcut  referatul  cauzei de  către  grefierul de  şedinţă, care învederează că prin serviciul registratură, la data de ….12.2013 a fost depus procesul-verbal de executare a mandatului de aducere al martorului C. G. cu menţiunea că mandatul nu poate fi executat, întrucât martorul este plecat în Italia, după care,

Partea vătămată depune un set de înscrisuri, respectiv bilete de călătorie, chitanţa nr. …/….04.2013, chitanţa nr. …/...10.2012, chitanţa nr. …/….10.2012, chitanţa nr. …/...02.2013, chitanţa nr. …/….03.2013, factura nr. …/...03.2013, factura nr. …/….04.2013, factura nr. …/...05.2013.

Instanţa, faţă de lipsa martorului la acest termen de judecată, fiind al doilea termen acordat pentru audierea acestuia, şi având în vedere că partea vătămată nu a înţeles să solicite înlocuirea martorului, constată decăzută partea vătămată din proba testimonială cu martorul C. G..

Nemaifiind alte  cereri de  formulat  şi probe  de  administrat, instanţa constată  cauza  în stare de  judecată  şi acordă cuvântul  pe fondul cauzei.

Reprezentantul  Ministerului  Public solicită admiterea acţiunii civile în măsura dovedirii, obligarea inculpatului la despăgubiri materiale şi daune morale în solidar cu părţile responsabile civilmente şi obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Partea civilă, asistată de reprezentant legal, solicită admiterea acţiunii civile astfel cum a fost formulată şi depune concluzii scrise.

Avocat B. M. M. pentru inculpat solicită respingerea acţiunii civile, arătând că se opune cu privire la cheltuielile privind onorariul de avocat, întrucât nu a avut calitate în acest dosar, fiind procurator în dosarul nr. …/317/2013.

Inculpatul îşi  însuşeşte  concluziile  apărătorului său.

INSTANŢA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg.-Cărbuneşti nr…./P/2012 din data de ….06.2013 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a P. A. D. pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” prev.şi ped. de disp.art. 181 al. 1 cu aplic. art. 99 şi urm. Cod penal.

Ca stare de fapt s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei că prin plângerea adresată Secţiei 8 de Poliţie Rurală S. la data de ….10.2012, partea vătămată G. G. O. a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de „vătămare corporală” prev.şi ped. de disp.art. 181 al. 1 Cod penal, sesizând faptul că în data de ….10.2012, aflându-se în pauză la Grupul Şcolar Industrial S., a fost lovit cu pumnii de către acesta, provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În data de ….10.2012, în pauza de la 10:20-10:30, între orele de curs, partea vătămată se afla în clasă împreună cu o parte din colegi, respectiv C. G., cu care stătea în aceeaşi bancă, B. C. N. şi alţii.

La un moment dat, în sala de clasă şi-au făcut apariţia inculpatul, P. A. D., însoţit de colegul său, V. D. C., cei doi intenţionând să-i bată pe partea vătămată, G. G. O. şi colegul de bancă al acestuia, C. G..

Inculpatul s-a năpustit asupra părţii vătămate, lovind-o cu pumnii la corp, iar la momentul în care aceasta a încercat să se apere, punând palmele la faţă, inculpatul a lovit-o cu pumnul în degetul mare al mâinii drepte, provocându-i fracturarea acestuia. În timp ce inculpatul o lovea pe partea vătămată, celălalt coleg care îl însoţea, V. D. C. îl lovea pe C. G., însă acesta din urmă nu a formulat plângere prealabilă, între cei doi nefiind pornit un conflict de drept penal, astfel că ambii au calitatea de martori în această cauză.

Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. …/...10.2012 al SML G..

Instanţa a constatat că fapta inculpaţilor de a-l  lovi pe partea vătămată, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale întruneşte atât sub aspectul laturii obiective, cât şi sub aspectul laturii subiective, elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 181 alineat 1 C. pen.

Prin sentinţa penală nr…./….11.2013 pronunţată de Judecătoria Tg.-Cărbuneşti în dosarul nr…./317/2013, instanţa a hotărât, în baza art. 181 alineat 1 Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.3, art.109 alin.1 C.pen. şi art. 3201 C.p.p., condamnarea inculpatului P. A. D., fiul lui .. şi .., născut la ….01.1995 în comuna M., judeţ D., domiciliat în comuna S., sat B. , jud. G., CNP …, posesor CI seria …  nr. …, elev, necăsătorit, fără antecedente penale, la 5(cinci) luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării .

În baza art. 71 alineat 2 Cod penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 alineat 1 litera a teza a II a şi litera b Cod penal, iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea unor drepturi civile pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În baza art.191 alin.1 C.proc.pen.a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului. 

Dat fiind faptul că pentru soluţionarea acţiunii civile era necesară administrarea de probe, instanţa a disjuns acţiunea civilă, formându-se astfel prezentul dosar.

În cursul cercetării judecătoreşti au fost audiaţi martorii M. Ş. D., D. A. D. şi B. C. I..

Din probele administrate în cauză precum şi din cuprinsul sentinţei penale nr. …/...11.2013 pronunţată de Judecătoria Tg.-Cărbuneşti în dosarul nr. …/317/2013,  instanţa reţine că În data de ...10.2012, în pauza de la 10:20-10:30, între orele de curs, inculpatul s-a năpustit asupra părţii vătămate, lovind-o cu pumnii la corp, iar la momentul în care aceasta a încercat să se apere, punând palmele la faţă, inculpatul a lovit-o cu pumnul în degetul mare al mâinii drepte, provocându-i fracturarea acestuia, partea vătămată suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale, astfel cum rezultă din certificatul medico-legal nr. …/….10.2012 al SML G..

Partea vătămată G. G. O. s-a constituit parte civilă cu suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi daune morale.

Mai reţine instanţa că, din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, partea civilă G. G. O. a făcut dovada, în parte, a daunelor morale solicitate, însă nu a putut face dovada daunelor materiale.

Astfel, deşi partea civilă a depus o serie de înscrisuri în dovedirea laturii civile, acesta nu a putut indica ce reprezintă facturile depuse şi dacă au legătură cu prezenta cauză, cu atât mai mult cu cât o parte dintre acestea sunt chitanţe reprezentând onorariu apărător, care , nu a acordat nici un fel de asistenţă sau reprezentare a acestuia pe parcursul derulării procedurii judiciare, urmând în consecinţă, ca instanţa să respingă cererea părţii vătămate-parte civilă de acordare a despăgubirilor civile, ca nedovedită.

Cu privire la daunele morale solicitate, instanţa reţine că părţii vătămate G. G. O. i-a fost adus un prejudiciu ca urmare a loviturilor primite, prejudiciu rezultând din faptul că acesta nu s-a mai prezentat la şcoală, fiindu-i teamă de oprobriul public, urmând a obliga inculpatul în solidar cu părţile responsabile civilmente la 500 lei daune morale către partea civilă.

În baza art. 191 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente la 200 lei cheltuieli judiciare către partea civilă şi la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă  G. G. O., cu domiciliul în comuna Stoina, sat Păişani, judeţ G. şi în consecinţă:

Obligă inculpatul P. A. D., fiul lui … şi …, născut la ….01.1995 în comuna M., judeţ D., domiciliat în comuna S., sat B. , jud. G., CNP …, posesor CI seria …  nr. …, elev, necăsătorit, fără antecedente penale, în solidar cu părţile responsabile civilmente P. C. şi P. E., ambii domiciliaţi în comuna S., sat B. , judeţ G. la plata sumei de 500 lei daune morale către partea civilă .

Respinge cererea părţii civile de acordare a despăgubirilor civile, ca nedovedită.

Obligă inculpatul, în solidar cu părţile responsabile civilmente, 200 lei cheltuieli judiciare către partea civilă şi la la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu drept de recurs.

Pronunţată azi, 19.12.2013, în şedinţă publică.

Preşedinte,

M. M.

Grefier,

L. I. B.