Plangere Contraventionala

Sentinţă civilă 568 din 23.02.2009


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 568

Şedinţa publică de la 23 Februarie 2009

INSTANŢA

Prin plângerea înregistrată pe rolul instanţei la data de 24.12.2008, sub nr. 6287/327/2008, petentul _ a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr.1386060 din data de 17.12.2008  întocmit de intimatul _, solicitând anularea acestuia.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 17.12.2008, ora 14,50 se deplasa pe centura oraşului Tulcea, iar în faţa acestuia circula un autocamion cu o viteză redusă. Se arată că după ce s-a asigurat că depăşirea era permisă, neexistând pe această porţiune nici un indicator care să îi interzică depăşirea, nefiind linie continuă, a efectuat manevra de depăşire.

De asemenea, se arată că s-a asigurat că în depăşirea mea nu era angajat nici un alt autovehicul, având vizibilitate bună iar din sens opus nu se apropia nici un autovehicul, a semnalizat manevra de depăşire şi a efectuat manevra de depăşire în siguranţă, având timp suficient să revină pe banda iniţială.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosar copia procesului-verbal mai sus-menţionat.

Intimatul, deşi legal citat, nu a formulat întâmpinare.

În dovedirea celor reţinute în actul de constatare, în conformitate cu dispoziţiile art. 132 alin. 1 C.p.c., intimatul a depus la dosar un raport al agentului constatator care a întocmit actul sancţionator contestat, în completarea actului de constatare, fotografii, buletin de verificare metrologică nr.0163758 din data de 29.08.2008, atestatul agentului constatator.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 17.12.2008, în jurul orei 14,51, petentul a condus autoturismul VW Passat cu nr. de înmatriculare HD 40 BEN, pe relaţia str. Barajului intersecţia cu str. 1848 – staţia Peco Petrom, şi a efectuat manevra de depăşire a autocamionului Tl-08-SUT, punând în pericol circulaţia rutieră pe acel sector deoarece din sens opus circula auto Tl-01-ZMZ, pe care l-a forţat să efectueze manevre de evitare a impactului.

Astfel, s-a încheiat procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria CC nr.1386060, prin care petentul a fost sancţionat cu aplicarea unei amenzi in cuantum de 216 lei, reprezentând 4 puncte amenda şi cu reţinerea permisului de conducere, pentru încălcarea dispoziţiilor art.120 alin. 1 lit. j din H.G. nr.1391/2006 şi sancţionată de art.100 alin.3 lit. e) din OUG nr.195/2002.

Verificând, în conformitate cu dispoziţiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei contestat, instanţa reţine că acesta a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce priveşte temeinicia actului sancţionator, instanţa reţine că petentul nu a făcut dovada existenţei unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută în sarcina sa în procesul-verbal de contravenţie. Din actele si lucrările dosarului rezultă că nu a fost răsturnată prezumţia de veridicitate cu privire la situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de contravenţie de către agentul constatator, fapta săvârşită de acesta întrunind elementele constitutive a contravenţiei prevăzute de art.120 alin. 1 lit. j din H.G.  nr.1391/2006.

Astfel, petentul deşi susţine că la momentul efectuării manevrei de depăşire, din sensul opus nu veneau maşini, din fotografiile depuse la dosarul cauzei (f.19-27), rezultă că din direcţia opusă venea autocamionul cu nr. de înmatriculare Tl-01-ZMZ, şi că petentul a revenit pe banda sa de mers la o distanţă foarte mică de acest autocamion care venea din sens opus, astfel petentul a pus în pericol circulaţia rutieră pe acel segment de drum.

Faţă de împrejurarea că petentul a fost sancţionat cu aplicarea unei amenzi în cuantum de 216 lei, reprezentând minimul punctelor amendă prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, potrivit art. 100 alin.3 lit. e) coroborat cu art.98 alin. 4 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, nu se pune problema reindividualizării sancţiunii, în condiţiile în care gradul concret de pericol social al faptei corespunde sancţiunii aplicate.

Pentru a se opri la aceasta soluţie, instanţa a avut în vedere atât dispoziţiile art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001, potrivit cărora sancţiunea trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, precum şi cele ale art. 21 alin. 3 din acelaşi act normativ care prevăd că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În temeiul art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanţa apreciază că plângerea dedusă judecăţii este evident neîntemeiată şi în consecinţă, urmează a o respinge.

1