Pretentii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei V la data de 24.10.2014 sub nr. de dosar 4170/335/2014 reclamanta SC CD SA în contradictoriu cu pârâtul SP, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.498,26 lei reprezentând suma compusă din contravaloarea facturilor cu energie electrică, obligarea la plata dobânzii legale calculată până la data achitării integrale a debitului, cu actualizarea întregii creanţe în raport cu rata inflaţiei, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, precum şi a oricăror alte cheltuieli.

În fapt, reclamanta a arătat că în urma verificării instalaţiei electrice de alimentare şi măsurare la locul de consum aparţinând pârâtului inspectorii din cadrul societăţii reclamante au întocmit nota de constatare  nr.727585/30.01.2014 privind neregulile observate la faţa locului. Nota de constatare a fost întocmită în prezenţa pârâtului şi a fost adusă la cunoştinţa acestuia, fiind semnată de el, însă pârâtul nu a contestat înscrisul în discuţie, menţionând că a legat firele în urmă cu 3 zile. S-a constatat că acesta consumă energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de măsură/contor electric. Totodată, s-a procedat cu acordul pârâtului la inventarierea aparatelor de consum energie electrică şi, în funcţie de puterea nominal şi durata de utilizare normală a acestora, s-a procedat la calcularea valorii reale a consumului de energie electrică.

Facturile emise de reclamantă nu au fost contestate de către pârât conform art.156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG nr.1007/2004, acesta având la dispoziţie 15 zile de la primirea facturii pentru a contesta valoarea acesteia. Totodată s-a precizat că reclamanta are autorizaţia de a emite facturile doar într-un singur exemplar, pe suport de hârtie.

Reclamanta a arătat că, în ceea ce priveşte legătura prejudiciului cu fapta ilicită, se constată că prin energia consumată de către pârât fără contorizarea energiei se naşte un prejudiciu în patrimoniul distribuitorului energiei electrice, prejudiciu reprezentat de contravaloarea energiei neachitate de către pârât.

În conformitate cu prevederile art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori aprobat prin H.G nr. 1007/2004, dispoziţiile Legii nr. 13/2007 şi art. 1357 şi urm. C. Civ. reclamanta a arătat că, pârâtul este obligat să suporte acest prejudiciu, reprezentând contravaloarea energiei electrice calculată potrivit legii la tarifele legale în vigoare.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 194 şi urm. Noul Cod de Procedură Civilă, art. 1357 şi urm. C. Civ.,  art. 1.516 şi art. 1.521 C, Civ., art. 142 alin. 4 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, aprobat prin H.G nr. 1007/2004, Legea nr. 123/2012, O.G. 13/2011.

În dovedirea celor arătate a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului, expertiza tehnică de specialitate, precum şi alt mijloc de probă a cărui necesitate ar reieşi din dezbateri.

În baza art. 411 pct. 2 CPC reclamanta a solicitat judecarea cererii în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 179,88 lei conform ordinului de plată nr.1141/2014.

Cererii i-au fost anexate următoarele: Hotărârea nr. 1007/2004, Nota de constatare nr. 727585/30.01.2014, anexă la nota de constatare, fişă de evaluare a energiei electrice si consumată şi neînregistrată, şi un set de facturi.

Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 20.01.2015, instanţa a încuviinţat pentru reclamantă proba cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtului şi pârâtului proba cu înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 17.03.2015,  instanţa a invocat din oficiu excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr.425/17.03.2015 instanța de fond a admis excepția lipsei calităţii procesuale active invocată din oficiu şi  a respins cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî aceasta instanța de fond a reținut că în fapt, la data de 30.01.2014 s-a efectuat un control la domiciliul pârâtului din oraş V, judeţul T, întocmindu-se în acest sens nota de constatare nr.727585, de către CD SA C prin mandatar SC CR SA B. S-a constatat că pârâtul a racordat în firida de branşament două conductoare faza şi nul cu care a alimentat printr-o priză mobilă un calorifer electric, astfel energia care se consuma nefiind înregistrată şi facturată de către furnizor iar  societatea reclamantă a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 2498,26 lei şi la plata dobânzii legale calculată până la data achitării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Potrivit susținerilor instanței de fond  la art. 4 pct. 20 şi 30-31 din acelaşi regulament, se face distincţie între activitatea de furnizare de energie electrică şi cea de distribuţie. În ce o priveşte pe prima, aceasta presupune activitatea de comercializare a energiei electrice la consumator, reprezentând un pachet de servicii care include şi facturarea energiei electrice. Operatorul de reţea este operatorul de transport şi de sistem sau operatorul de distribuţie, acesta din urmă fiind definit drept persoana juridică, titulară a unei licenţe de distribuţie, care deţine, exploatează, întreţine, modernizează şi dezvoltă o reţea electrică de distribuţie (similar, distribuitor).

Aceeaşi distincţie între furnizorul de energie electrică şi operatorul de distribuţie/operatorul de transport şi de sistem este făcută şi de Legea nr. 13/2007 a energiei electrice prin articolele art. 3 pct. 23, 24, respectiv pct. 34, 35.

În plus, această lege defineşte la art.3 pct.26 furnizor implicit, fiind cel care deţine şi licenţă de distribuţie, precum şi contract de concesiune pentru prestarea exclusivă a serviciului de distribuţie într-o zonă determinată sau succesorul entităţii juridice care desfăşoară atât activitatea de distribuţie, cât şi cea de furnizare la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Prin art. 56 din aceeaşi reglementare, se stabileşte obligaţia consumatorului de a răspunde pentru daunele cauzate furnizorului din culpa sa, în condiţiile stabilite prin contractul de furnizare, iar, în cazul consumului fraudulos, acesta urmând a fi deconectat de la reţeaua electrică, fiind obligat totodată la plata contravalorii energiei electrice consumate şi a costurilor aferente deconectării, evaluate conform normelor tehnice în vigoare. Din art. 33 şi 34 din Regulament, referitoare la facturarea şi plata energiei electrice, rezultă că se stabilesc raporturi contractuale între furnizor şi consumator,  încheierea contractului fiind supusă condiţiei prealabile a încheierii de către furnizor şi, în mod excepţional de către consumator a unui contract de distribuţie şi/sau de transport cu operatorul de reţea care deserveşte locul de consum, conform art. 40 Regulament.

Facturarea consumului de energie electrică, inclusiv pentru situaţia consumului fraudulos, se face exclusiv de către furnizorul de energie electrică. În acest sens, art. 128 alin. (1) din Regulament prevede că furnizorul emite factură unui consumator pentru energia electrică furnizată, pe baza înregistrărilor grupurilor de măsurare. Prin excepţie, pentru situaţiile în care se constată că înregistrările grupurilor de măsurare nu corespund consumului real (grup de măsurare defect sau cu erori mai mari decât permit reglementările în vigoare, consum fraudulos etc.), facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă.

Potrivit art. 141 alin.( 1) determinarea pierderilor de energie prevăzute la art. 139 şi 140 se face în conformitate cu o instrucţiune aprobată de autoritatea competentă. (2) Facturarea pierderilor de energie prevăzute la art. 139 şi 140 se face în conformitate cu proceduri specifice emise de furnizor şi aprobate de autoritatea competentă.

Deşi reclamanta a invocat prin cererea sa art.142 alin. (4) din Regulament, ca temei al cererii, instanţa reţine că acesta stabileşte doar modul de recalculare în cazul consumului fraudulos. Însă această dispoziţie trebuie corelată cu art. 128 alin. (1) al cărui conţinut a fost expus mai sus, în sensul că facturarea consumului fraudulos se face de către furnizorul de energie electrică.

Instanţa de fond a reţinut, din dispoziţiile legale învederate anterior, că legea nu face nicio distincţie între situaţia în care energia este consumată şi calculată în temeiul unui contract de furnizare şi cea în care energia este stabilită şi calculată în condiţiile unui consum fraudulos, în ce priveşte persoana îndreptăţită la recuperarea contravalorii energiei electrice. În ambele cazuri, aceasta este funizorul. Competenţa emiterii facturilor este stabilită în favoarea furnizorului chiar şi pentru cazurile în care, din orice motive, există costuri suplimentare generate de funcţionarea necorespunzătoare a instalaţiilor de utilizare folosite de consumator, astfel cum rezultă din art. 141 coroborat cu art. 139 şi 140 din actul normativ. Art. 128 statuează în mod explicit faptul că şi pentru consumul fraudulos factura se emite tot de furnizor cu singura diferenţiere referitoarea la valoarea de referinţă pentru modul de calcul : facturarea se face corespunzător valorilor estimate prin aplicarea metodologiilor specifice propuse de furnizor.

 Prin urmare, în opinia instanţei de fond, există raporturi juridice diferite, pentru care legea stabileşte în mod clar drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi. În acest sens, instanţa reţine că prevederile art.127-142 din H.G. 1007/2004 privind aprobarea Regulamentului raportat la prevederile art.48-49 din Legea nr.13/2007 reglementează expres raportul juridic dintre consumatorul de energie electrică şi furnizor, nefiind inclus în acest raport şi operatorul de distribuţie.  În conformitate cu aceste prevederi, în situaţia în care se constată defectarea echipamentului de măsurare sau că s-a consumat fraudulos energie electrică recalcularea energiei electrice trebuie aplicată doar de furnizorul de energie electrică în baza unei proceduri de recalculare care obligatoriu trebuie supusă aprobării ANRE.

 Instanţa apreciază că, sub aspectul răspunderii civile delictuale, reclamanta nu este îndreptăţită să solicite contravaloarea energiei electrice pe care a afirmat că a consumat-o fraudulos pârâtul, întrucât aceasta nu a făcut dovada că prejudiciu suferit prin această faptă ilicită s-a produs în sarcina sa. Tocmai având în vedere activităţile diferite stabilite de lege, respectiv cea de furnizare şi cea de distribuţie, instanţa apreciază că nu s-a făcut dovada de către reclamantă că respectiva cantitate de energie electrică era în proprietatea sa, întrucât aceasta are calitatea doar de distribuitor.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a formulat în termen apel criticând sentința cu privire la admiterea neîntemeiată a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

În motivarea apelului apelanta-reclamantă a învederat că vânzarea energiei electrice este atributul furnizorului iar decontarea acesteia se face între consumator și furnizor numai în baza indicațiilor înregistrate de contor.

Potrivit apelantei-reclamante furnizorii de energie electrică nu pot factura și încasa energia electrică în cazul consumului fraudulos deoarece aceasta a fost consumată efectiv pe o perioadă de timp în care decontările pentru piața angro de energie au fost efectuate și nu mai pot fi modificate. Mai mult, a arătat apelanta-reclamantă, în practică există și cazuri de consum fraudulos direct din din rețeaua CD SA fără a exista un contract de furnizare și în acest caz este imposibilă facturarea de către furnizor.

În drept apelul a fost întemeiat pe art.466 și urm.C.pr.civ.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la judecarea apelului.

Analizând actele şi lucrările dosarului Tribunalul apreciază că apelul este fondat pentru următoarele considerente:

Apelanta-reclamantă SC CD SA în contradictoriu cu intimatul-pârât SP, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2.498,26 lei reprezentând suma compusă din contravaloarea facturilor cu energie electrică, obligarea la plata dobânzii legale calculată până la data achitării integrale a debitului, cu actualizarea întregii creanţe în raport cu rata inflaţiei, obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, precum şi a oricăror alte cheltuieli.

Solicitarea apelantei-reclamante se întemeiază pe faptul alegat de către aceasta în sensul că în urma verificării instalaţiei electrice de alimentare şi măsurare la locul de consum aparţinând pârâtului inspectorii din cadrul societăţii reclamante au întocmit nota de constatare  nr.727585/30.01.2014 privind neregulile observate la faţa locului.

Potrivit susținerilor apelantei-reclamante din cuprinsul cererii introductive la prima instanţă, Nota de constatare a fost întocmită în prezenţa pârâtului şi a fost adusă la cunoştinţa acestuia, fiind semnată de el, însă pârâtul nu a contestat înscrisul în discuţie, menţionând că a legat firele în urmă cu 3 zile, constatându-se că acesta consumă energie electrică fără ca aceasta să fie înregistrată de aparatul de măsură/contor electric.

De asemenea, apelanta-reclamantă a susținut prin cererea introductivă că  s-a procedat cu acordul pârâtului la inventarierea aparatelor de consum energie electrică şi, în funcţie de puterea nominal şi durata de utilizare normală a acestora, s-a recurs la calcularea valorii reale a consumului de energie electrică.

Tot astfel, trebuie observat că acțiunea introductivă a fost întemeiată pe dispozițiile art.1357 și urm. C.civ., și anume pe răspunderea civilă delictuală a pârâtului.

Pentru a clarifica problema calității procesuale active trebuie pornit de la dispozițiile art. 36 C.pr.civ potrivit cărora calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic. Mai mult, în paradigma aceluiași text trebuie avute în vedere subiectele raportul juridic „astfel cum acesta este dedus judecăţii”.

În acest context considerentele instanţei de fond potrivit cu  care reclamanta nu este îndreptăţită să solicite contravaloarea energiei electrice pe care a afirmat că a consumat-o fraudulos pârâtul, întrucât aceasta nu a făcut dovada că prejudiciu suferit prin această faptă ilicită s-a produs în sarcina sa, nu sunt pertinente în planul procesual al analizei calităţii procesuale active, unde se clarifică exclusiv identitatea dintre parte (reclamantă) şi subiectul pasiv al raportului juridic configurat de reclamantă.

Ca atare, în condiţiile în care reclamanta invocă răspunderea civilă delictuală, configurând un raport juridic litigios între aceasta şi pârât, şi alegând producerea unui prejudiciu în patrimoniul său prin fapta ilicită a pârâtului, instanţa este legată, în temeiul principiului disponibilităţii prevăzut de art.9 C.pr.civ., de cadrul procesual subiectiv astfel cum este dedus judecăţii de către reclamantă.

În măsura în care reclamanta SC CD SA a indicat expres că raportul juridic litigios opune reclamanta însăşi şi pârâtul, cu argumentul că aceasta ar fi suferit un prejudiciu direct, instanţa nu poate schimba cadrul procesual refuzând reclamantei soluţionarea conflictului grefat pe acest raport astfel cum este descris de către aceasta.

De asemenea, instanţa de fond ar fi trebuit să constate că apelanta-reclamantă nu invocă un prejudiciu produs în patrimoniul furnizorului ci în propriul patrimoniu sens în care a depus la dosar şi facturi emise de SC CD SA. Tot astfel, reclamanta a invocat consumul fraudulos de energie în perioada în care acest bun(energia electrică) se afla (tranzita) propria-i reţea ceea ce constituie argumente în plus că reclamanta a configurat şi a dedus judecăţii un raport în care aceasta ar avea calitate de persoană care ar fi suferit un prejudiciu. 

Împrejurarea că reclamanta a suferit în concret un prejudiciu şi că era îndrituită sau nu să emită facturile invocate, precum şi celelalte aspecte privitoare la fapta imputată pârâtului sunt chestiuni care trebuie clarificate pe fondul raportului juridic, esenţial rămânând, în planul exclusiv al calităţii procesuale active, că reclamanta a dedus judecăţii un raport juridic în care trebuie constatată o identitate –în sensul art.36 C.pr.civ.- între reclamanta SC CD SA şi subiectul pasiv al acestuia raport, astfel cum a fost indicat prin cerere.

Pe cale de consecinţă, Tribunalul constată că apelanta-reclamantă are calitate procesuală activă în proces, instanţa de fond admiţând neîntemeiat excepţia lipsei calităţii procesuale active a acesteia.

Pentru aceste motive, având în vedere că pe de o parte instanţa de fond a soluţionat cauza fără a intra în judecata fondului  iar pe de altă parte, că apelanta-reclamantă a solicitat expres anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul, în temeiul art.480 alin.(3) teza a II-a C.pr.civ., va anula sentinţa apelată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, la judecarea cauzei, va avea în vedere că Tribunalul a reţinut calitatea procesuală activă a reclamantei.

Domenii speta

Spete similare