Drepturi salariale

Prin Sentinţa civilă nr. 153 din data de 12 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 11/108/2015, a fost admisă acţiunea precizată şi formulată de reclamanta M. M., în contradictoriu cu pârâtul I.Ş.J Arad, şi în consecinţă s-a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 22.602 lei, reprezentând drepturi salariale nete pentru perioada 01.01.2012 – 23.11.2012.

Neaplicarea art.170 din codul muncii în situaţia în care angajatul a semnat un act adiţional la contractul individual de muncă, prin care se modifică retroactiv un element esenţial al raportului de muncă, respectiv cuantumul salariului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a constatat că reclamanta a fost angajata pârâtei conform contractului individual de muncă nr.54/01.12.2010 pe perioada determinată cuprinsă între data de 01.12.2010 – 30.11.2012, având un salariu brut lunar în sumă de 4.232 lei.

Pârâta recunoaşte că nu i-a plătit salariul reclamantei pentru perioada 01.01.2012 – 23.11.2012, perioadă pe care o indică şi reclamanta în cererea de chemare în judecată, iar drepturile salariale ale acesteia pentru întreaga perioadă se ridică la suma de 22.602 lei, reprezentând drepturi salariale nete.

Potrivit art.159 al.2 din Codul muncii-republicat, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani. Salariul se plăteşte o dată pe lună sau la data stabilită în contractul individual de muncă, dată care trebuia să fie de 15 ale lunii următoare, conform lit. J pc.2 din contract.

Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care să demonstreze efectuarea plăţii salariului către salariatul respectiv, conform art.168 al.1 din Codul muncii-republicat, dar pârâta nu a făcut dovada plăţii salariului către reclamantă, ea recunoscând că totalul drepturilor salariale pentru perioada 01.01.2012 – 23.11.2012 se ridică la suma de 22.602 lei net.

Aceste drepturi salariale nu au fost plătite reclamantei deoarece între părţi s-a încheiat actul adiţional nr.1 din data de 23.11.2012 la contractul individual de muncă nr.54/01.12.2010, prin care s-a stabilit la art. II pc.2 din acest act adiţional, că începând cu data de 01.01.2012 salariul de bază este de 661 lei iar începând cu data de 01.06.2012, salariul de bază este de 714 lei.

Prima instanţă a constatat că potrivit art.170 din codul muncii-republicat, acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii, nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.

Prin urmare, potrivit acestei dispoziţii legale, reclamanta nu putea renunţa retroactiv la plata salariului pe care trebuia să îl primească în baza Contractului individual de muncă nr.54/01.12.2010, prin semnarea Actului adiţional nr.1 din data de 23.11.2012, prin care i s-a stabilit un alt salariu începând cu data de 01.01.2012.

Datorită acestei imposibilităţi de renunţare retroactivă la plata salariului, salariu care trebuia să i se plătească lunar, prima instanţă a constatat că pentru perioada 01.01.2012 şi până la data semnării Actului adiţional nr.1, respectiv data de 23.11.2012, reclamanta trebuie să primească salariul prevăzut de contractul individual de muncă nr.54/01.12.2010 care a fost în vigoare pe toată această durată de timp.

Aceiaşi raţiune este aplicabilă şi în ceea ce priveşte decizia nr.36/20.11.2012, emisă unilateral de către pârâtă, deoarece prin aceasta nu i se putea reduce retroactiv salariul fără consimţământul reclamantei, fiind incidente în acest caz dispoziţiile art.41 din codul muncii republicat, care prevede că doar prin acordul părţilor poate fi modificat contractul individual de muncă în ceea ce priveşte salariul reclamantei.

Prin decizia nr.896/17.06.2015 a Curţii de Apel Timişoara, a fost admis apelul formulat de pârâtul-apelant, a fost schimbată în parte sentinţa apelată şi respinsă acţiunea reclamantei.

Curtea de Apel Timişoara a reţinut că prin Actul Adiţional nr.1 la CIM, încheiat la data de 23.11.2012, părţile au convenit de comun acord modificarea mai multor elemente ale Contractului individual de muncă nr. 54/01.12.2010, prin care şi stabilirea salariului începând cu 01.01.2012 ca efect al aplicării prevederilor art. 34 din Legea nr. 284/2010, urmând ca salariul reclamantei să fie achitat retroactiv începând cu data de 01.01.2012, în cuantumul prevăzut în acest act adiţional modificator.

Curtea reţine că diminuarea salariului prin Actul Adiţional nr.1/2012 reprezintă, fără îndoială, o modificare a unuia dintre elementele esenţiale ale contractului individual de muncă, în înţelesul dat de art.41, alin.1 din Codul Muncii, fiind îndeplinite exigenţele acestui text de lege, în sensul existenţei unui acord de voinţă al părţilor.

Reclamanta nu poate solicita acordarea salariului negociat prin contractul individual de muncă iniţial, fără a cere şi a obţine lipsirea de efecte a actului adiţional prin care şi-a exprimat acordul la diminuarea retroactivă a salariului.

În mod greşit instanţa de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 170 din Codul Muncii, potrivit cărora acceptarea fără rezerve a unei părţi a drepturilor salariale sau semnarea actelor de plată in astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor ,potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale. Textul consacră în mod evident situaţia juridică în care salariatul, care are dreptul potrivit legii ori a unor prevederi contractuale la salariu într-un anumit cuantum, acceptă o plată parţială ori semnează state de plată sau alte documente care atestă efectuarea acestei plăţi.

Reclamanta nu se află în situaţia juridică avută în vedere de textul art. 170 din Codul Muncii, pentru simplul motiv că, la data la care i s-au plătit drepturile salariale, acestea aveau un caracter integral atât potrivit legii, cât mai ales în virtutea clauzelor contractuale. Reclamanta nu a semnat vreun document ce confirmă faptul juridic al plăţii unei părţi din salariu, ci un veritabil act juridic prin care se modifică un element esenţial al raportului de muncă, asumându-şi toate consecinţele ce decurg din aceasta manifestare de voinţă.

Chiar dacă reclamanta nu a solicitat anularea/nulitatea absolută a actului adiţional, Curtea va înlătura apărările sale, în sensul că a acceptat semnarea acestei modificări a salariului datorită constrângerii derivând din calitatea de salariat al pârâtei, cu motivarea că vicierea consimţământului nu poate rezulta doar din raportul de subordonare dintre părţile raportului juridic de muncă, deoarece, dacă s-ar accepta această teorie, negocierea individuală ori colectivă instituită prin Codul Muncii ar fi lipsită de finalitate practică.

În ce priveşte critica potrivit căreia reclamanta ar fi fost silită să accepte micşorarea drepturilor salariale pentru munca deja prestată, Curtea constată că aceasta este salariata unei instituţii publice, iar nivelul salariului său începând cu ianuarie 2011 fusese stabilit prin prevederile art. 34 alin.1 din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, norme potrivit cărora personalul din autorităţile administraţiei publice centrale, din structurile din subordinea autorităţilor administraţiei publice centrale şi din instituţiile publice locale, nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile, beneficiază de la data intrării în vigoare a prezentei legi de o majorare a salariului de bază cu până la 75%, iar începând cu 1 ianuarie 2011, în locul majorării de până la 75%, de o majorare de până la 25 de clase de salarizare suplimentare aplicată la salariul de bază lunar, proporţional cu timpul efectiv alocat realizării activităţilor pentru fiecare proiect, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat, fără a depăşi durata maximă a timpului de lucru prevăzută de normele legale în vigoare şi fără a depăşi în total numărul maxim de clase de salarizare prevăzut la art. 10 alin. (2).

În consecinţă, reclamanta a beneficiat de un salariu modificat retroactiv prin act adiţional, nu pentru a o prejudicia, ci pentru a pune în acord cuantumul drepturilor sale salariale cu dispoziţiile legale aplicabile.

În fine, nu vor putea fi primite nici apărările reclamantei potrivit cărora textul art. 34 din Legea nr. 284/2010 nu i s-ar aplica, deoarece contractul său de finanţare a fost încheiat anterior datei de 01.01.2011, în contextul în care, potrivit alin.14 din acelaşi articol prevederile de mai sus se pot aplica şi contractelor de finanţare aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a prezentei legi, prin semnarea de acte adiţionale, după caz, cu respectarea prevederilor legale în materia conflictului de interese şi incompatibilităţi.

Domenii speta

Spete similare