Anulare act administrativ

Sentinţă civilă 822 din 16.09.2015


Dosar nr. XXX/40/2015 Fond 

Anulare act administrativ

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BOTOŞANI

SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV  ŞI FISCAL

Şedinţa  publică din data  de  xx.xx.xxxx

Instanţa  compusă din:

Preşedinte  -

Grefier  - 

SENTINŢA NR.  XXX

Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamanţii B. S., în nume propriu şi în calitate de consilier al Parohiei Hudum Curteşti, judeţul Botoşani şi C. F. în nume propriu şi în calitate de Epitrop al Parohiei Hudum, judeţul Botoşani, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani şi  Primăria Curteşti, judeţul Botoşani, având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, se prezintă B. S., C.I. seria XT nr. XXXXXX/XXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXX  şi C. F. CI XT nr. XXXXXX/XXXX, CNP XXXXXXXXXXXXXX, iar pentru pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani consilier-juridic B. L., conform delegaţiei depusă la dosar, lipsind reprezentantul pârâtei  Primăria Curteşti, judeţul Botoşani.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care instanţa constată că s-a depus la dosar dovada de comunicare a încheierii din xx.xx.xxxx. care a fost comunicată în luna iunie 2015, nefiind apelată.

Reclamantul C. F. depune la dosar înscrisuri, respectiv declaraţia unui martor dintr-o altă cauză, ds. nr.XXXXXX/193/2014 al Judecătoriei Botoşani, cu care se judecă referitor la suprafaţa de teren de teren din litigiu, schiţa terenului certificată de notarul public, pentru a demonstra că sunt în litigiu cu această suprafaţă de teren, aspect invocat la Primărie şi la APM. De asemenea, solicită proba cu relaţiile de la DSP, deoarece la dosar nu se regăseşte punctul de vedere de la şedinţa CSAT din xx.xx.xxxx, a fost prezent în sala de şedinţă,  d-na B. s-a opus categoric emiterii acestui acord de mediu, nu ştie dacă s-a consemnat în  proces verbal de şedinţă, dar este un referat făcut la DSP care relevă exact situaţia de fapt; acest referat a fost comunicat la SC X SRL, ca un memoriu justificativ  al DSP-ului.

Consilier-juridic B. L. arată că înscrisurile depuse la de dosar de reclamantul F. nu au relevanţă. Mai arată că s-a efectuat un „raport  de evaluare a impactului care se vor desfăşura la obiectivul - Staţie Distribuţie Carburanţi - situat în localitatea Hudum, comuna Curteşti, judeţul Botoşani, asupra confortului şi sănătăţii populaţiei din zonă”; depune la dosar raportul efectuat de Ministerul Sănătăţii – Institutul Naţional de Sănătate.

Reclamantul C. F. arată că acest raport este emis ulterior emiterii acordului de mediu.

Instanţa  respinge solicitarea de administrarea acestei probe cu relaţii de la Direcţia de Sănătate Publică şi  declară încheiată cercetarea procesului, avându-se în vedere tocmai comunicarea încheierii de la termenul anterior şi faptul că, încă din procedura de regularizare s-a pus în discuţie introducerea în cauză a beneficiarului actului, iar  reclamanţii au comunicat în mod expres că nu se judecă cu beneficiarul actului. Nemaifiind alte probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviinţează, instanţa constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul  asupra excepţiei invocate şi asupra fondului cauzei.

Reclamanţii solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată; solicită  amânarea pronunţării pentru a formula concluzii scrise. De asemenea, solicită a se avea în vedere Ordinul 119/2014 la care art. 115 prevede o distanţă de 15 metri de locuinţă a depozitării rezervoarelor şi chiar a staţiei ca atare, nu sunt nici 10 metri;  de asemene fosa este la 10 metri de puţul de alimentare al familiei B.; solicită a se avea în vedere faptul că la acest acord mediu nu există avizul CNADR privind distanţa de la axa drumului la construcţie, este o construcţie chiar la trotuar;  nu există avizul de la serviciul circulaţie - se iese direct din staţia peco în drumul european E 58; a se avea în vedere Normativul 119/1999 unde este cotată staţia de combustibil în categoria cu risc foarte mare de incendiu, nu au surse de apă, nu au posibilitatea stingerii unui incendiu; se învecinează cu o biserică, există riscul de explozie, nu se respectă distanţa locuinţelor.  Mai solicită a se avea în vedere că la filele 136-142 s-au depus extrase de pe portalul instanţelor de judecată cu care sunt în litigiu cu această societate,  comunicată atât primei petente, cât şi petentei 2 – comuna Curteşti, care, nu au ţinut cont de acest aspect şi au eliberat acele avize şi autorizaţia de construcţie. În principal, solicită anularea acestor înscrisuri.

Cu privire la opozabilitate, arată că orice hotărâre judecătorească este opozabilă oricui, chiar dacă nu este parte în dosar. Mai arată că au sesizat şi DNA pentru abuzul în serviciu, atât pentru funcţionarii publici de la APM Botoşani, cât şi de la Primăria comunei Curteşti pentru eliberare nelegală a acestor înscrisuri contestate, şi sunt în procedura de cercetare.

Consilier-juridic B. L. consideră oportună introducerea în cauză a SC X, deoarece decizia etapei de încadrare contestată, cât şi avizul de mediu acordat ulterior au ca titular pe  SC X; pe fond  arată că cererea este neîntemeiată şi solicită respingerea acesteia.

Avându-se în vedere că aspectele dezbătute nu sunt unele noi, şi că există posibilitatea depunerii la dosar de concluzii scrise până la sfârşitul şedinţei de judecată; instanţa nu amână pronunţarea cauzei în acest sens, închizând dezbaterile.

T  R I  B U N A L U L ,

Deliberând asupra acţiunii de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de xx.xx.xxxx,  reclamanţii B. S. - în nume propriu si în calitate de consilier al Parohiei Hudum si C. F. - în nume propriu si in calitate de epitrop al Parohieri Hudum, au formulat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani si Primăria Curteşti, în temeiul prevederilor art. 1 raportat la art. 7 si 8 din Legea nr. 544/2004, contestaţie împotriva  Deciziei etapei de încadrare nr. XX din xx.xx.xxxx emisă de Agenţia Protecţia Mediului Botoşani pentru proiectul " Modernizare staţie Peco - şi repoziţionare cuva carburanţi în localitatea Hudum, comuna Curtesti" judeţul Botoşani, precum şi a  Autorizaţiei de construcţie nr. XX din xx.xx.xxxx emisă de Primaria Curteşti în baza acestei decizii, pentru titularul S.C. X SRL Botoşani, solicitând să se dispună anularea acestor acte administrative date cu încălcarea prevederilor legale.

În  motivare reclamanţii au arătat că în fapt sunt învecinaţi cu fosta staţie de distribuţie carburanţi ce a aparţinut S.C. Y SRL Botoşani, care a fost achiziţionată de către S.C. X SRL Botoşani, ce intenţionează sa o repună în funcţiune, prin reamplasarea bazinelor de stocare carburanţi în spatele fostei construcţii, la limita de proprietate cu locuinţa familiei B. S. şi cu un puţ de alimentare cu apa potabilă a acestei familii şi cu încă doua proprietăţi care au amplasate încă 3 puţuri de alimentare cu apa potabila.

Că SC X SRL doreşte începerea lucrările de construire şi modernizare Staţie Peco Hudum fără a avea emisa autorizaţia de construire, motiv pentru care a solicitat de la APM Botoşani un acord de mediu, reclamanţii exprimându-şi un punct de vedere cu privire la solicitarea  SC X  SRL de obţinere acord de mediu în vederea  redeschiderii  staţiei peco la şedinţa de analiză a Comisiei de analiză tehnică organizată la sediul APM Botoşani la xx.xx.xxxx  fiind împotriva emiterii acordului de mediu.

Că la şedinţa din xx.xx.xxxx APM Botoşani nu s-a ţinut seama de  contestaţiile formulate şi de: Studiu de Impact asupra stării de sănătate a populaţiei (Avizul Sanitar de Proiect - Ordinul 119 din 04.02.2014 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igiena şi sănătate publică privind modul de viaţă al populaţiei - la care reprezentantul DSP Botoşani şi-a exprimat punctul de vedere în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile de funcţionare a staţiei şi prin urmare nu se poate da acord de mediu); Studiu de circulaţie (avizul Drumurilor Naţionale şi cel al Politiei Rutiere având în vedere intrarea şi ieşirea în şi din staţie la Drumul European), şi pârâta a respins solicitarea lor de revizuire a deciziei prin care s-a stabilit că pentru proiectul Modernizare Staţie Peco si repoziţionare cuvă carburanţi în localitatea Hudum nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului şi nici evaluarea adecvata ce contravine prevederilor HG 445/2009 aprobat si modificat prim Legea nr. 256/2006 şi pe cale de consecinţa a emis un acord de mediu (Deciziei etapei de încadrare nr. XX din xx.xx.xxxx) în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie pentru scopul urmărit - redeschiderea unei staţii de distribuţie carburanţi, neconforma cu legislaţia în vigoare, respectiv cu: Constituţia României – art. 1 (5), art. 35, H.G. 445/2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului, Ordinul  119 din 04.02.2014 al Ministerului Sănătăţii pentru aprobarea Normelor de igiena şi sănătate publică privind modul de viaţă al populaţiei, Normativul NTPA 002/2005 aprobate prin HG nr. 188/2002 privind condiţiile de descărcare în reţelele de canalizare sau direct în staţiile de epurare, modificată si completată de HG nr. 352/2005.

Că în luarea unei decizii privind solicitarea S.C. X SRL nu s-a avut în vedere şi nu s-au solicitat: PSI, fiind necesar un Studiu de rezistenta la foc Normativul de siguranţa la foc al construcţiilor, Indicativ PI 18/99, Proiect specific pentru staţie de epurare/separator de produse petroliere pentru avizul Apelor Romane (Normativul NTPA 002/2005 aprobate prin HG nr. 188/2002 privind condiţiile de descărcare în reţelele de canalizare sau direct în staţiile de epurare, modificata si completata de HG  nr.352/2005).

Că pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului, nu a ţinut seama nici de poluarea anterioara produsă ca urmare a funcţionarii S.C. Y SRL care a închiriat staţia către S.C. X ROMÂNIA SRL, prin infestarea pânzei freatice din fântâna familiei C. pentru care s-a dat o hotărâre judecătoreasca definitivă şi irevocabilă, obligând operatorul economic să construiască o fântâna familiei C. (aflată în amontele staţiei peco) la o distanţă de 150 m de locuinţa acestuia peste râul Dresleuca, care a fost şi executată. Prin poluarea acesteia au rămas două case fără apa potabilă familiile fiind nevoite sa aducă apa timp de un an de la alte familii.

După această poluare firma a fost obligată să monteze separator de hidrocarburi, montat în bătaie de joc, deoarece într-un an de zile nu a adunat nimic deoarece acesta a fost montat în pantă şi apa nu ajungea la el.

Reclamanţii au considerat că avizarea şi eliberarea Autorizaţiei de construcţie de Primăria  Curteşti, privind construcţia şi funcţionarea unei staţii de distribuţie combustibil în această zonă, ar aduce riscuri şi disconfort pentru sănătatea acestora şi a enoriaşilor parohiei şi ar contraveni legislaţiei în vigoare, mai sus menţionată.

Că susţinerea pârâtei ca pentru emiterea acordului de mediu există Certificat de urbanism în care este trecut ca PUG zona industrială  şi edilitară este nereală, deoarece conform  Planului Urbanistic general reactualizat se menţionează la Caracterul zonei: „Zonele se compun din locuinţe  individuale sau colective cu P. P+1, P+2, P+2M, retrase de la aliniament, cu regim de construire discontinuu şi dotări sociale aferente.”

În dovedire s-au depus la dosar înscrisuri.

În cauză a formulat întâmpinare pârâta Primăria comunei Curteşti, prin care a solicitat respingerea acţiunii, considerând că s-au respectat procedurile legale, şi arătând următoarele:

Eliberarea unei autorizaţii de construire se face în baza prev. Legii 50/1991, şi respectiv Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin Ordinul 839/2009. În vederea eliberării autorizaţiei, petentul S.C. X S.R.L. prin mandatar P. V. a depus la Primărie actul de proprietate precum şi documentaţia tehnică. Primăria a solicitat Consiliului Judeţean avizul structurii de specialitate pentru eliberarea Certificatului de urbanism; primind avizul favorabil, cu adresa nr. XXXXX/xx.xx.xxxx.

Că a eliberat certificatul de urbanism nr. XXX/xx.xx.xxxx, prin care s-au solicitat documentaţii şi avize, inclusiv cele impuse de structura de specialitate ale Consiliului Judeţean Botoşani, în baza Certificatului de urbanism petenţii depunând la dosar următoarele: Plan de situaţie, avizat de O.C.P.L, Decizia nr. XX/XX. f 1.2014 a APM, Extras de Carte Funciară, xx.xx.xxxx, Aviz de Gospodărire a Apelor XXX/xx.xx.xxxx, Aviz la incendiu nr. XXX/xx.xx.xxxx, Plan de încadrare în zonă, Plan de amplasament şi delimitare a imobilului, Convenţie.

În baza documentaţiilor şi a avizelor depuse de către petenţi,  Primăria solicită structurii de specialitate a Consiliului Judeţean Botoşani, aviz pentru eliberarea Autorizaţiei  de construire, primind aviz favorabil emis cu adresa nr. 21134/08.12.2014.

Întrucât, reclamanţii, invocă unele neclarităţi în eliberarea, autorizaţiei, în plus a solicitat clarificări tehnice Proiectantului lucrării, trimis prin adresa nr. X/xx.xx.xxxx, precum şi răspunsul Instituţiei Prefectului de Botoşani, nr. XXXXX/xx.xx.xxxx.

Având toate aceste acte depuse, s-a emis autorizaţia de construire nr. XX/xx.xx.xxxx.

În susţinerea acestui punct de vedere s-au depus la dosar înscrisuri.

Şi pârâta Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani a formulat întâmpinare,  prin care a solicitat  respingerea acţiunii, aşa cum a fost formulată de către reclamanţi; pe cale de  excepţie, ca fiind inadmisibilă şi lipsită de interes legitim, iar pe fondul cauzei ca neîntemeiată.

A solicitat introducerea în cauză a SC X SRL  Botoşani, în conformitate cu prevederile  art. 68 alin. 3 Cod procedură civilă.

În motivare, pârâta a arătat că, aşa cum însăşi reclamanţii menţionează, sunt  învecinaţi cu fosta staţie de distribuţie carburanţi ce a aparţinut SC Y SRL Botoşani, preluată de către SC X SRL Botoşani, aceasta din urmă preluând-o cu intenţia de a o moderniza şi a o repune în funcţiune.

Ani la rând, în aceeaşi locaţie, a funcţionat obiectivul cu aceeaşi destinaţie – staţie peco – aparţinând, pe rând, altor societăţi comerciale. Iniţial, la deschiderea  funcţionării obiectivului în anul 2002, titularul era SC Y SRL  Botoşani şi ulterior în 2006 SC X România SRL Bucureşti.

Imobilele aflate în vecinătate au fost construite ulterior funcţionării, în locaţia despre care este vorba, a staţiilor peco.

Pârâta a apreciat că reclamanţii nu justifică şi nu probează existenţa unui interes personal în demararea procedurii judiciare, din care să se deducă firesc şi interesul legitim  public, împrejurare care atrage consecinţa respingerii ca lipsită de interes.

Că procedura de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului se desfăşoară în conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 445 din 8 aprilie 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice şi private asupra mediului şi a Ordinului ministerului mediului şi pădurilor nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiecte publice şi private, astfel:

Referitor la analizarea impactului asupra mediului pe care îl poate produce proiectul „Modernizare staţie Peco şi repoziţionare cuva carburanţi în localitatea Hudum comuna Curteşti”, a menţionat că aceasta se realizează în cadrul şedinţelor CAT (Comisiei de Analiză Tehnică), înfiinţată în conformitate cu prevederile HG 445/2007 şi care funcţionează în baza Ordinului de Prefect al judeţului Botoşani nr. 108/08.05.2013.

Că în urma parcurgerii etapei de încadrare în procedurile de evaluare a impactului asupra mediului şi ale evaluării adecvate, autoritatea competentă pentru protecţia mediului (APM Botoşani) a decis în urma şedinţei CAT din data de xx.xx.xxxx că nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului şi nici evaluarea adecvată.

Această Decizie, s-a luat de către APM Botoşani în urma analizării documentaţiei tehnice înaintate de SC X SRL, a avizelor şi documentelor emise de către alte autorităţi: Primăria comunei Curteşti; ISU judeţul Botoşani; Compania Naţională Apele Române Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad; Organismul de inspecţie tehnică COV: SC Z SRL Constanţa; Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani în urma verificării amplasamentului şi ca urmare a punctelor de vedere ale membrilor comisiei de analiză tehnică.

Ulterior, APM Botoşani a întocmit proiectul Deciziei etapei de încadrare pe care 1-a motivat în conformitate cu prevederile Anexei nr. 3 din HG 445/2010, a publicat  pe pagina de internet proiectul deciziei etapei de încadrare şi anunţul pentru informarea publicului întocmit în conformitate cu anexa nr. 10 a Ordinului nr. 135/2010, a informat titularul şi a transmis acestuia anunţul public întocmit conform modelului din anexa nr. 11 - din Ordinul menţionat în vederea publicării, în presa naţională sau locală.

In urma contestaţiilor la proiectul Deciziei etapei de încadrare formulate de locuitorii din zona amplasamentului proiectului, APM Botoşani a procedat în conformitate cu prevederile art.12 alin 5) ale Ordinului 135/2010.

Astfel: APM Botoşani a invitat membrii CAT pentru adoptarea deciziei etapei de încadrare. In urma analizării contestaţiilor, precum şi a punctelor de vedere exprimate în cadrul şedinţei CAT din data de xx.xx.xxxx APM Botoşani a hotărât menţinerea Deciziei etapei de încadrare care este Fără evaluarea impactului asupra mediului şi fără evaluare adecvată pentru proiectul "Modernizare Staţie Peco şi repoziţionare cuvă carburanţi în localitatea Hudum comuna Curteşti”.

Pârâta a precizat că la şedinţele CAT, deoarece sunt şedinţe cu caracter tehnic, participă (conform regulamentului de funcţionare a acestei comisii) doar membrii CAT  precum şi titularii proiectelor. La aceste şedinţe nu se derulează proceduri de dezbatere publică, în consecinţă nu au fost invitaţi să participe publicul /reclamanţii/reprezentanţii reclamaţilor.

Că motivele care au condus la luarea Deciziei etapei de încadrare fără evaluarea impactului asupra mediului şi fără evaluare adecvată pentru proiectul „Modernizare staţie Peco şi repoziţionare cuvă carburanţi în localitatea Hudum comuna Curteşti „ conform Deciziei etapei de încadrare nr. 10/xx.xx.xxxx sunt următoarele:

Proiectul îşi propune modernizarea unei staţii existente, prin reabilitarea spaţiilor construite, înlocuirea pompelor de distribuţie pentru motorină şi benzină şi reamplasarea a două rezervoare noi de capacitate 30 mc/ fiecare într-o cuvă betonată, construirea reţelelor de colectare ape pluviale şi racordare la un separator de hidrocarburi nou, realizare foraj de observaţie.

Referitor la protecţia aerului şi a aşezărilor umane proiectul deţine Avizul tehnic COV nr. XXX/xx.xx.xxxx emis de către Organismul de inspecţie tehnică COV: SC Z SRL Constanţa conform căruia  se certifică că proiectul „Modernizare staţie PECO şi repoziţionare cuvă carburanţi” este întocmit în conformitate cu cerinţele tehnice prevăzute în HG 568/2001 modificat cu HG 958/20120, respectiv staţia va fi dotată cu echipamente tehnice menite să limiteze emisiile de compuşi organici volatili rezultaţi din operaţiuni de descărcare şi de distribuţie a benzinei.

Că nu s-a solicitat de către reprezentantul DSP (Direcţia de Sănătate Publică Botoşani) în CAT completarea documentaţiei cu studiul de impact de sănătate.

Deoarece modernizarea se efectuează asupra unui obiectiv existent membrii CAT nu au solicitat studiu de circulaţie.

Referitor la protecţia surselor de apă pentru proiectul menţionat s-a emis Aviz de gospodărire a apelor nr. XXX/xx.xx.xxxx de către Administraţia Bazinală de Apă Prut Bârlad - document care condiţionează din punct de vedere tehnic şi juridic finanţarea şi/sau execuţia obiectivelor noi de investiţie ce urmează a fi construite pe ape sau care au legătură cu apele de suprafaţă sau subterane, dezvoltarea, modernizarea sau retehnologizarea unor procese tehnologice sau a unor instalaţii existente ale utilizatorilor de apă.

Pentru protecţia surselor de apă subterană s-a impus de către APM Botoşani în mod suplimentar faţă de condiţiile Avizului de gospodărire a apelor realizarea şi a unui foraj de observaţie privind calitatea apelor subterane pe direcţia de curgere a acestora.

Referitor la securitatea la incendiu, pentru Proiectul menţionat s-a emis AVIZ de securitate la incendiu nr. XX/XX/SU/BT din xx.xx.xxxx de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani.

Referitor la amplasarea obiectivului a menţionat că se propune realizarea proiectului într-o zonă cu destinaţia stabilită prin documentaţiile de urbanism pentru construcţii industriale, în Certificatul de urbanism nr. XXX/XXXX emis de Primăria comunei Curteşti menţionându-se că terenul pe care se propune realizarea investiţiei este amplasat în intravilanul comunei Curteşti UTR 11 având destinaţia de construcţii industriale şi edilitare, conform PUG aprobat.

Referitor la respectarea distanţelor impuse de către Ordinul MS nr. 119/2014 precizăm că, în conformitate cu prevederile Certificatului Constatator din XXXX/XXXX emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru punctul de lucru menţionat, activitatea declarată care se va desfăşura pe amplasament este de „comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazin specializat" (cod Caen rev.l: 5050 sau cod Caen rev. 2: 4730 ).

Astfel, s-a apreciat că se îndeplinesc condiţiile privind distanţa faţă de locuinţe care este conform  art. 5 a Ordinului menţionat şi anume de 15 m.

Referitor la poluarea anterioară produsă ca urmare a unui accident care s-a produs pe amplasament şi care a condus la poluarea pânzei freatice de către fostul titular de activitate SC X România SRL , pârâta a arătat că accidentul a fost investigat de reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu Comisariatul Judeţean Botoşani în data xx.xx.xxxx; în urma realizării măsurilor impuse de către aceştia s-a constatat diminuarea efectului poluării produse până la eliminare.

Referitor la litigiile asupra terenului in derulare cu privire la acţiunile aflate pe rolul instanţelor, care nu s-au pronunţat definitiv si irevocabil, la data prezentei, pârâta a menţionat ca procedurile de reglementare din punct de vedere a protecţiei mediului se desfăşoară in conformitate cu prevederile Ordinului MMP nr. 135/2010 privind aprobarea Metodologiei de aplicare a evaluării impactului asupra mediului pentru proiectele publice şi private.

Astfel, Decizia contestata a fost luată ca urmare a actelor care compun dosarul de reglementare la data emiterii. Ulterior datei emiterii Deciziei contestate dacă apar modificări cu privire la aceste acte - inclusiv actele privind dovada proprietăţii - Decizia, la solicitare, poate fi supusă revizuirii. Pe cale de consecinţa, în cazul in care situaţia în drept asupra terenului se va schimba prin sentinţa judecătoreasca definitivă si irevocabilă reclamanţii au posibilitatea să notifice APM Botoşani în vederea revizuirii actelor de reglementare.

In ceea ce priveşte solicitarea de introducere în cauza a SC X SRL Botoşani, titular al Deciziei etapei de încadrare nr. XX/xx.xx.xxxx, a considerat că este necesară pentru ca hotărârea pe care o veţi pronunţa va produce efecte juridice si în privinţa sa în conformitate cu prevederile art. 70 Cod procedura civilă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, potrivit art. 248 c.proc.civ., instanţa s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor invocate, prin Încheierea din data de xx.xx.xxxx, admiţând excepţia lipsei calităţii de reprezentant a reclamanţilor pentru enoriaşii Parohiei Hudum, în considerarea dispoziţiilor art. 40 alin. 1  lit. a , art. 41 şi art. 50 lit. e din Statutul BOR aprobat prin HG 53/2008, şi respingând excepţia lipsei de interes a reclamanţilor B. S. şi C. F. în formularea acţiunii, în nume propriu, apreciind că reclamanţii au interes în cauză, dorind ca staţia  aflată în vecinătatea lor să funcţioneze corect.

Prin aceeaşi încheiere instanţa a respins ca inadmisibilă cererea de introducere în cauză a SC X SRL, ca persoană care poate pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.

În pronunţarea acestei soluţii – neapelate de părţi – instanţa a avut în vedere că reclamanţii B. S.  şi C. F. au solicitat  anularea Deciziei de încadrare nr. XX din xx.xx.xxxx emisă de Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani pentru Proiectul „Modernizare Staţie Peco şi repoziţionare cuva carburanţi în localitatea Hudum, comuna Curteşti”, judeţul Botoşani şi a Autorizaţiei  de construcţie nr. XX din xx.xx.xxxx emisă de Primăria  Curteşti în baza acestei decizii, pentru titularul S.C. X” SRL Botoşani.

Că APM Botoşani a solicitat  introducerea în cauză al  S.C. X SRL Botoşani, în conformitate cu prevederile art. 68 alin. 3 Cod procedură civilă, însă cum acest  text de lege reglementează chemarea în judecată a altei persoane care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, iar în speţă reclamanţii doresc anularea Acordului şi Autorizaţiei emise pentru S.C. X SRL Botoşani, acesta din urmă fiind beneficiarul actelor supuse analizei şi putând participa în proces doar ca eventual pârât şi în nici un caz ca reclamant, neputând solicita  actelor care  îi profită.

Şi din oficiu, instanţa a pus în discuţie introducerea în cauză a destinatarul actelor contestate - S.C. X SRL Botoşani, în procedura de regularizare, reclamanţii înţelegând să precizeze (fila 42 dosar) că nu înţeleg să se judece şi cu acesta, acţiunea având ca temei de drept prevederile art. 3 al. 1 din Legea nr. 554/2004, şi menţinându-şi acest punct de vedere şi după ce s-a pus în discuţie cererea formulată în acest sens de către APM  - f. 162 verso ds..

Conform art. 16 indice 1 din Legea 554/2004 „Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestuia, precum şi a altor subiecte de drept”.

Potrivit prevederilor art. 72 al. 2 din NCPC, „În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.”

Pe de altă parte însă, alte persoane trebuie introduse în cauză în mod procedural, neputând avea calitatea procesuală de „terţ”, ci trebuind să capete o calitate procesuală în conformitate cu normele procedurale, pentru ca instanţa să se poată pronunţa în mod corespunzător şi în contradictoriu cu acest terţ, respectiv asupra unei eventuale cereri formulate în proces de terţ sau a unei pretenţii solicitate în cauză împotriva sa, şi pentru ca terţul să cunoască ce mijloace de apărare are la îndemână şi modalitatea în care şi le poate exercita, în conformitate tocmai cu calitatea sa procesuală.

În acest considerent instanţa a respins cererea APM, după cum s-a menţionat deja, particularităţile speţei de faţă făcând ca terţul beneficiar să poată figura în procesul de faţă doar în calitate de pârât, nu ca şi reclamant, iar reclamaţii nu au dorit introducerea sa în cauză în această calitate.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrina de specialitate (G.Bogasiu – Legea contenciosului administrativ comentată şi adnotată, Ediţia a II-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p.409) în noul context normativ, în condiţiile în care art. 16 indice 1 din Legea 554/2004 a rămas nemodificat, în sensul că nu conţine o normă expresă privind introducerea din oficiu a terţilor din proces, conform art. 78 al. 1 NCPC („În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc”),  marja de apreciere a instanţei de contencios administrativ în interpretarea principiului disponibilităţii şi în stabilirea cadrului procesual a fost substanţial restrânsă.

Ca urmare, instanţa nu poate proceda la introducerea în proces a terţilor, fără solicitarea în acest sens a părţilor.

Pe de altă parte, instanţa nu poate statua în mod legal asupra unei conduite a unei autorităţi administrative materializată în actul administrativ supus cenzurii pe calea contenciosului administrativ, fără ca destinatarul actului să fie parte în proces.

Potrivit art. 36 NCPC, „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii”.

Or, în cauză destinatarul actului contestat şi subiect al raportului juridic supus analizei este S.C. X SRL Botoşani, care trebuie să aibă cunoştinţă despre proces, astfel încât să poată să-şi facă apărările considerate ca fiind necesare şi pentru ca hotărârea să-i fie opozabilă.

Cum însă în cauză acest lucru nu s-a realizat, nefiind stabilit un cadru procesual care să asigure calitatea procesuală pasivă integrală în proces, potrivit conform art. 78 alin. 2 NCPC instanţa urmează a respinge cererea formulată de către reclamanţii B. S. şi C. F. în nume propriu, fără a se pronunţa pe fond.

Ca urmare a admiterii excepţiei, instanţa va anula acţiunea formulată de către reclamanţii B. S. şi C. F. în numele enoriaşilor Parohiei Hudum, pentru lipsa calităţii de reprezentant.

PENTRU ACESTE  MOTIVE,

ÎN  NUMELE  LEGII,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Anulează acţiunea formulată de către reclamanţii B. S. şi C. F. în numele enoriaşilor Parohiei Hudum, pentru lipsa calităţii de reprezentant.

Respinge acţiunea formulată de către reclamanţii B. S. şi C. F., domiciliaţi în satul Hudum, comuna Curteşti, judeţul Botoşani,  în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Protecţia Mediului Botoşani, cu sediul în municipiul Botoşani, B-dul Mihai Eminescu, nr. 44, judeţul Botoşani şi  Primăria Curteşti, judeţul Botoşani, conform art. 78 alin. 2 NCPC.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi,  xx.xx.xxxx.

Preşedinte, Grefier,