Divort

Dosar nr. 1975/189/2014

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 504/A/2015

Şedinţa publică de la 22 Aprilie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Judecător

Grefier

Pe rol pronunţarea asupra cererii de apel formulată de apelantul D G Cezar în contradictoriu cu intimata reclamantă D A împotriva sentinţei civile nr. 1825/2014 din data de 12.08.2014 pronunţată de Judecătoria Bîrlad în dosarul nr.  1975/189/2014  având ca obiect divorţ.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1825/2014 din data de 12.08.2014 pronunţată în dosarul nr.  1975/189/2014 , Judecătoria Bîrlad a  admis acţiunea reclamantei D  A împotriva pârâtului D G C,  a  desfăcut, din culpa acestuia,  căsătoria înregistrată cu nr. 148 din 21.07.2012 la Primăria mun. Bârlad, a dispus ca după divorţ reclamanta să revină la numele anterior căsătoriei – D, autoritatea părintească asupra minorului…, urmând a fi exercitată de către reclamantă, a stabilit locuinţa minorului la domiciliul  reclamantei, a obligat pârâtul la plata unei pensii lunare de întreţinere a minorului, în cuantum de 170 de lei  de la data executării prezentei până la majoratul acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Din declaraţiile martorilor G A M şi D M rezultă că la începutul căsătoriei, relaţiile dintre părţi au fost bune. După ce soţii au mers în Italia, relaţia dintre ei s-a deteriorat deoarece pârâtul nu dorea să muncească.

Acesta nu are nici o ocupaţie şi în ultima perioadă a convieţuirii a început să fie violent verbal.

Din primăvara anului 2014, părţile sunt despărţite în fapt.

În raport de cele arătate, instanţa a constatat că relaţia dintre părţi este grav vătămată şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, din vina pârâtului, astfel că sunt întrunite condiţiile prevăzute de  art.373 lit. b şi art.379 Cod civil pentru desfacerea căsătoriei.

După divorţ, reclamanta va reveni la numele anterior  D.

Referitor la minorul D  I C, instanţa a avut  în vedere că, aşa cum rezultă din referatul de anchetă socială şi declaraţiile martorilor, acesta este ataşat de mama sa de care a fost crescut până în luna aprilie 2014.,

Având în vedere vârsta minorului dar şi împrejurarea că reclamanta este singura care realizează venituri din muncă, locuinţa acestuia va fi stabilită la domiciliul reclamantei.

Pârâtul a fost obligat la plata unei pensii pentru întreţinerea minorului, calculată în raport de venitul minim pe economie, având în vedere că nu are salariu.

În ceea ce priveşte autoritatea părintească asupra minorului, aceasta urmând a fi exercitată de către reclamantă, având în vedere că este singura  care s-a ocupat de creşterea şi educarea acestuia şi că pârâtul nu se interesează de copil în condiţiile în care l-a lăsat la părinţii săi.

Împotriva acestei soluţii,  a formulat apel pârâtul D G Csolicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei atacate în sensul de a dispune desfacerea căsătoriei din culpa exclusivă a reclamantei D A, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi asupra minorului D I C, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul său şi stabilirea contribuţiei fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională pentru minor.

……………………………………………………………

Examinând sentinţa  atacata în raport de criticile formulate, actele dosarului şi dispoziţiile legale incidente în cauză,conform prevederilor art. 479  C.proc.civ., instanţa reţine că apelul formulat de apelantul D G C împotriva sentinţei civile nr. 1826/12.08.2014 a Judecătoriei Bârlad este întemeiat pentru următoarele considerente:

Prima instanţă a fost investită cu o cerere principală de desfacere a căsătoriei încheiate între apelant şi intimată, precum şi cu cererile accesorii acesteia referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului rezultat din căsătorie, D I C, născut la data de 20.11.2012, stabilirea locuinţei acestuia, stabilirea pensiei de întreţinere şi numele ce va fi purtat după căsătorie.

Odată cu cererea de apel exercitată împotriva sentinţei Judecătoriei Bârlad, pârâtul D G C a formulat şi cerere reconvenţională cu privire la divorţ. În privinţa acesteia, instanţa a constatat, prin încheierea de şedinţă din data de 17.02.2015, decăderea apelantului din dreptul de a invoca motive de divorţ anterior introducerii cererii de chemare, pe parcursul judecăţii şi pronunţării hotărârii. Pe cale de consecinţă, cererea reconvenţională cu privire la divorţ va fi analizată doar din perspectiva motivului de divorţ invocat de către apelant ivit ulterior pronunţării sentinţei de către judecătorie, conform art. 916 alin.3 C.proc.civ., respectiv împrejurarea că reclamanta intimată s-ar afla într-o relaţie extraconjugală cu un alt bărbat de care apelantul afirmă că ar aflat în urmă cu câteva zile anterior formulării răspunsului la întâmpinare.

În acest sens, faţă de  prevederile art. 373 din Noul Cod Civil în vigoare din data de 01.10.2011,  care stabilesc că divorţul poate avea loc atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, instanţa de control judiciar reţine că motivul invocat de apelant în susţinerii cererii sale de divorţ din culpa reclamantei intimate nu este susţinut de nici una din probele administrate în cauză. Astfel, martorul propus de către apelant în calea de atac a apelului a arătat că ştie doar că părţile s-au certat în urmă, motivele fiind neînţelegerile dintre părţi şi nu presupusa relaţie extraconjugală a reclamantei intimate. De asemenea, planşele foto depuse la dosar de către apelant confirmă doar participarea reclamantei intimate la mai multe petreceri, participare ce nu poate conduce la concluzia existenţei unei astfel de relaţii atâta timp cât acestea nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar. În aceste condiţii, nici cererea reconvenţională formulată de către apelant nu este întemeiată, în lipsa oricăror probe care să confirme faptul de natura celui invocat de apelant şi care să determine stabilirea unei culpe a reclamantei intimate în desfacerea căsătoriei. În plus, atât probele administrate în faţa instanţei de fond, cât şi cele administrate în calea de atac, confirmă culpa pârâtului apelant în desfacerea căsătoriei determinată de lipsa de ocupaţie a acestuia ceea ce a condus la neînţelegeri între părţi.

Apelantul a criticat sentinţa primei instanţe şi cu privire la soluţionarea cererilor accesorii cererii de divorţ, respectiv cele referitoare la exercitarea autorităţii părinteşti, stabilirea domiciliului minorului şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielilor de creştere,  educare, învăţătură şi pregătire profesională.

În acest sens, instanţa de apel reţine că prima instanţa a dispus exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamanta intimată, stabilirea locuinţei minorului la domiciliul mamei şi obligarea apelantului pârât la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului rezultat din căsătorie.

În ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti, conform prevederilor art. 396 şi urm. din Noul Cod Civil, în privinţa minorului D I C, nascut la data de 22.11.2012, instanţa de control judiciar reţine că regula în această materie o reprezintă exercitarea autorităţii părinteşti în comun, instanţa având posibilitatea de a dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată  numai de către unul din părinţi doar în situaţia existenţei unor motive temeinice de genul celor descrise în dispoziţiile art. 31 alin. 2 indice 5 din Legea nr. 272/2004, respectiv alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorităţii părinteşti. În acest sens, instanţa reţine că, în prezenta cauză, nu sunt incidente motive temeinice şi nici nu au fost dovedite astfel de motive pentru a stabili ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv doar de către mama minorului, respectiv de către reclamanta intimată. De altfel, prima instanţă a indicat drept motive pentru care a apreciat că se impune ca autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de către reclamanta intimată faptul că aceasta a fost singura care s-a ocupat de creşterea şi educarea minorului şi lipsa de interes a apelantului în creşterea şi educarea minorului pe care l-a lăsat la părinţii săi; însă, aceste motive, ca şi ataşamentul minorului faţă de mamă nu justifică prin sine îndepărtarea celuilalt părinte de la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor faţă de minor, astfel de motive interesând stabilirea locuinţei la unul din părinţi şi nu exercitarea autorităţii părinteşti. Nu rezultă din probele administrate în cauză că ar exista un risc legat de minor prin exercitarea drepturilor părinteşti de către apelant, mai ales că, în ultima perioadă, minorul a locuit împreună cu acesta, fiind bine îngrijit, iar apelantul are un comportament corespunzător faţă de minor, conform declaraţiilor martorilor audiaţi în cauză ( fila 95 şi 118). Pe cale de consecinţă, instanţa apreciază drept întemeiat motivul de apel referitor la exercitarea autorităţii părinteşti, urmând a dispune ca aceasta să fie exercitată în comun de ambii părinţi.

 În ceea ce priveşte motivul de apel referitor la stabilirea locuinţei minorului, instanţa reţine că prima instanţă a stabilit în mod corect ca locuinţa acestuia să fie la  domiciliul reclamantei intimate în condiţiile în care aceasta a fost cea care s-a preocupat de copil până în luna aprilie 2014 când a fost luat de către apelant, realizează venituri din muncă de natură a asigura stabilitate minorului, fiind şi cea care a trimis bani pentru îngrijirea copilului în condiţiile în care apelantul obţine venituri certe doar din data de 12.03.2015 ( fila 134) şi deţine locuinţă cu condiţii bune de locuit. Împrejurarea că minorul se află din luna aprilie 2014 la părinţii apelantului nu este de natură să determine stabilirea locuinţei la apelant, în condiţiile în care minorul a locuit o perioadă mult mai mare cu intimata din prezenta cauză, fiind îngrijit de către aceasta şi este o situaţie provizorie determinată de necesitatea ca apelanta să se ocupe de tratarea celuilalt copil din afara căsătoriei, împrejurare neimputabilă acesteia.

Cu privire la motivul de apel referitor la stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională ale minorului, instanţa de apel reţine că prima instanţa a stabilit obligaţia apelantului de plată a unei pensii de întreţinerii ca urmare a stabilirii locuinţei minorului la domiciliul reclamantei, obligaţia ce urmează a fi îndeplinită de la data executării hotărârii ceea ce presupune că prima instanţa a luat deja în calcul situaţia că minorul s-a aflat în grija apelantului şi, implicit, nici nu s-a reţinut sustragerea apelantului de la obligaţia de întreţinere. Conform art. 402 C.civ., instanţa de judecată este obligată să stabilească contribuţia la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională, fiind aplicabile dispoziţiile din materia obligaţiei de întreţinere. Prevederile art. 530 C.proc.civ. invocate de către apelant interesează doar executarea obligaţiei de întreţinere, prima instanţă stabilind doar suma de bani ce trebuie să o suporte apelantul pentru cheltuielile minorului.

Faţă de toate considerentele expuse anterior, în baza art. 480 alin. 2 C.proc.civ., instanţa urmează să admită apelul formulat de apelantul D G C împotriva sentinţei civile nr. 1826/12.08.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o va schimba în parte în sensul că va admite în parte cererea formulată de reclamanta D A în contradictoriu cu pârâtul D G C, va respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională şi va dispune ca autoritatea părintească în privinţa minorului, să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, urmând a păstra restul dispoziţiilor sentinţei civile ce nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 482 C.proc.civ. raportat la art. 453 alin. 1 C.proc.civ., instanţa urmează a obliga intimata  la plata către apelant a sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru apel şi onorariu avocat ( conform chitanţei nr. 26/14.04.2015 –fila 113 bis).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul D G C împotriva sentinţei civile nr. 1826/12.08.2014 a Judecătoriei Bârlad pe care o schimbă în parte în sensul că:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta D A în contradictoriu cu pârâtul D G C.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvenţională.

Dispune ca autoritatea părintească în privinţa minorului, să fie exercitată în comun de către ambii părinţi.

Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei civile ce nu contravin prezentei decizii.

Obligă intimata la plata către apelant a sumei de 950 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat din apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22 aprilie 2015.

Domenii speta

Spete similare