Cooperare judiciare internaţională în materie penală. Respingere cerere de executare în România a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare străine.

Chiar dacă sunt îndeplinite formal condiţiile de recunoaştere şi executare a unei hotărâri de condamnare emisă de o instanţă din Italia, în vederea recunoaşterii şi executării acesteia este prioritar şi esenţial ca persoana condamnată să se afle pe teritoriul României ori să fie deţinută din nou pe teritoriul Italiei. Absenţa condamnatului de pe teritoriul României şi faptul că acesta nu este încarcerat într-un penitenciar din Italia împiedică instanţa română să dea curs cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârii penale care formează obiectul certificatului emis de autorităţile italiene.

Art. 160 alin. 7 cu referire la art. 154 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată

Asupra sesizării de faţă,

1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr. x decembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş a solicitat recunoaşterea şi executarea sentinţei penale nr. x pronunţate de Tribunalul Ordinar din Pordenone, a sentinţei nr. x, definitivă la 17.11.2014, pronunţate de Curtea de Apel Trieste, Italia, şi a deciziei de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, Italia.

În motivarea sesizării, se arată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor  judecătoreşti pronunţate de autorităţile judiciare ale statului emitent în privinţa persoanei condamnate X XX.

Prin încheierea de şedinţă din 18 decembrie 2015, întrucât de la momentul emiterii certificatului şi până la data sesizării instanţei, persoana condamnată X XX fusese transferată în România, cererea a fost calificată ca fiind una de recunoaştere şi executare a hotărârilor pronunţate de autorităţile judiciare din Italia în cazul în care persoana condamnată se află în România, bazată pe dispoziţiile art. 159 şi urm. din Legea nr.302/2004 republicată.

2. Analiza asupra cererii de recunoaştere şi executare în România a hotărârilor penale pronunţate de autorităţile judiciare ale statului emitent. Examinând materialul dosarului nr. xx şi al dosarului nr. x ale Curţii de Apel Tg.-Mureş, reţine următoarele:

a) Prin sentinţa penală nr. x pronunţată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Tg.-Mureş:

-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală şi a recunoscut:

•sentinţa penală nr. 1.203 din 07.06.2011 a Tribunalului din Torino;

•sentinţa penală nr. 2.670 din 19.12.2011 a Tribunalului din Torino - Secţia Judecătorilor pentru Anchetă Preliminară şi

•ordonanţa penală nr. 1.572/2012 SIEP (560/2012 Reg. Cum.) din data de 05.10.2012, emisă de Procuratura Republicii de la Tribunalul din Torino - Biroul de executări penale.

-în temeiul art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 5 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare, aplicată persoanei condamnate X XX prin ordonanţa penală nr. 1.572/2012 SIEP (560/2012 Reg. Cum.) din data de 05.10.2012, emisă de Procuratura Republicii de la Tribunalul din Torino - Biroul de executări penale.

-a dedus din pedeapsa de 5 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare aplicată persoanei condamnate X XX durata deja executată, începând cu data de 13 octombrie 2010 şi până la zi.

În baza acestei hotărâri, la data de 3 septembrie 2015, persoana condamnată X XX a fost transferată în România, în Penitenciarul Bucureşti-Rahova pentru executarea pedepsei de 5 ani, 11 luni şi 10 zile închisoare.

b) Anterior transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România, la data de 6 august 2015, Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone a emis un nou certificat în vederea recunoaşterii sentinţei penale nr. 591/2013 din 2 iulie 2013 pronunţate de Tribunalul Ordinar din Pordenone, a sentinţei nr. 1096/2014 din 3 iulie 2014, definitivă la 17.11.2014, pronunţate de Curtea de Apel Trieste, Italia, şi a deciziei de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, precum şi executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 5 ani, 7 luni şi 12 zile închisoare.

Din comunicările autorităţii emitente a certificatului, transmise autorităţii de executare la datele de 22 decembrie 2015 şi 12 ianuarie 2016, rezultă că durata pedepsei impuse prin decizia nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 este de 5 ani, 7 luni şi 12 zile închisoare şi nu de 6 ani, 9 luni şi 10 zile închisoare, cum a menţionat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureş în sesizarea adresată instanţei. Executarea pedepsei a început în Italia la data de 21 iulie 2011 şi urmează să se sfârşească la data de 19 iunie 2016, considerându-se şi 255 zile de eliberare anticipată care i s-au acordat deja pentru bună comportare în închisoare. Persoana condamnată a fost deţinut în Italia din 21 iulie 2011 până la 3 septembrie 2015. Astfel, din pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 12 zile închisoare au mai rămas de executat 9 luni şi 13 zile închisoare.

Pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 12 zile închisoare este rezultatul contopirii, prin decizia de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, a pedepselor care i-au fost aplicate lui X XX prin sentinţele nr. 2670/19 decembrie 2011 şi 1203/7 iunie 2011 ale Tribunalului Torino, contopite la rândul lor prin ordonanţa penală nr. 1572/2012 SIEP (560/2012 Reg. Cum.) din 5 octombrie 2012 emisă de Procuratura Republicii de la Tribunalul din Torino (cele trei hotărâri care au format obiectul sentinţei penale nr. 30/CC/7 iulie 2015 prezentată la lit. a mai sus) şi prin sentinţa Tribunalului Pordenone din 2 iulie 2013 - parţial reformată de sentinţa din 3 iulie 2014 a Curţii de Apel Trieste (hotărâri care formează obiectul prezentei sesizări).

c) Potrivit relaţiilor furnizate de Penitenciarul Bucureşti-Rahova prin adresa nr. 122381/2015, d-l X XX a fost pus în libertate ca urmare a liberării lui condiţionate la data de 18 noiembrie 2015.

Deşi legal citat, d-l X XX nu s-a înfăţişat la chemările Curţii de Apel Tg.-Mureş din datele de 18, 23, 30 decembrie 2015, 6 şi 22 ianuarie 2016.

Totodată, încercările repetate ale instanţei de executare de a-l aduce pe X XX cu mandate de aducere au eşuat constant, din procesele verbale de neexecutare a mandatelor de aducere din 30 decembrie 2015, 4 ianuarie 2016 şi 22 ianuarie 2015 rezultând că persoana condamnată a părăsit teritoriul României după liberarea sa condiţionată şi cel mai probabil se află în Italia.

Această instanţă a iniţiat consultările cu autoritatea emitentă, informând-o că persoana condamnată nu se mai află pe teritoriul României şi cel mai probabil este în Italia, astfel încât nu poate să dea curs cererii de recunoaştere şi executare a hotărârilor. Autoritatea emitentă a certificatului a comunicat la data de 12 ianuarie 2016 că d-l X XX nu a fost reîncarcerat pe teritoriul Italiei şi, cu toate acestea, menţine certificatul din 6 august 2015.

În aceste împrejurări, cu toate că sunt îndeplinite formal condiţiile de recunoaştere şi executare a hotărârilor la care se referă certificatul din 6 august 2015, în vederea recunoaşterii şi executării acestora este prioritar şi esenţial ca persoana condamnată să se afle pe teritoriul României ori să fie deţinută din nou pe teritoriul Italiei. Numai în acest fel hotărârea instanţei române de recunoaştere şi executare a hotărârilor străine de condamnare va putea să fie pusă în executare pe teritoriul României, iar executarea pedepsei într-un penitenciar din România va putea să fie efectivă şi să faciliteze reinserţia socială a condamnatului. Prin urmare, absenţa condamnatului de pe teritoriul României şi faptul că acesta nu este încarcerat într-un penitenciar din Italia împiedică această instanţă să dea curs cererii pendinte de recunoaştere şi executare în România a celor trei hotărâri penale care formează obiectul certificatului din 6 august 2015.

Această soluţie nu vine în contradicţie cu dispoziţiile art. 163 alin. 1 din Legea nr. 32/2004 republicată. Dimpotrivă, dacă statul român de executare conform textului legal indicat poate renunţa la dreptul de a pune în executare pedeapsa după recunoaşterea hotărârii străine, cu atât mai mult nu există nici un impediment să nu dea curs ab initio cererii de executare a hotărârii străine atunci când există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana condamnată a părăsit teritoriul României şi nu se află deţinut pe teritoriul statului în relaţie înainte ca instanţa română să dispună asupra acestei cereri sau la momentul pronunţării asupra sesizării. Această interpretare este, de altfel, în acord atât cu dispoziţiile art. 4 alin. 1 teza I din Decizia-cadru 2008/909/JAI, care condiţionează emiterea certificatului de prezenţa condamnatului în statul emitent sau cel de executare, cât şi cu dispoziţiile art. 21 lit. b din acelaşi act european, care nu limitează informările doar la faza ulterioară recunoaşterii hotărârii străine, ci le impune şi pe durata procedurii de recunoaştere.

Dacă s-ar dispune recunoaşterea şi executarea hotărârilor la care se referă certificatul, în lipsa de pe teritoriul României a persoanei condamnate, autorităţile judiciare române trebuie totuşi să ia măsurile prevăzute în Codul de procedură penală pentru a pune în executare restul de pedeapsă. În acelaşi timp, până când autorităţile române nu vor reuşi punerea în executare a restului neexecutat din pedeapsă, autorităţile italiene îşi păstrează oricum prerogativa de a executa ele însele acest rest. Această dublare simultană a formelor de executare a aceleaşi pedepse în cele două state în relaţie pot crea inconveniente care sunt însă evitate prin soluţia de respingere a cererii de executare a hotărârilor în discuţie, adoptată la acest moment de instanţă. Mai mult, respingând cererea de recunoaştere şi executare a hotărârilor care formează obiectul certificatului în prezenta cauză, se preîntâmpină atât emiterea de către autorităţile judiciare române a unor forme de executare lipsite de orice finalitate, cât şi declanşarea unei noi proceduri, incidente la executare, prin care să se uzeze de posibilitatea conferită de art. 163 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată.

În aceeaşi ordine de idei, soluţia instanţei prezintă şi avantajul că lasă în continuare atributul exclusiv al autorităţilor italiene –mai bine plasate decât autorităţile române, atâta timp cât condamnatul se află pe teritoriul Italiei, de a pune în executare restul rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani, 7 luni şi 12 zile închisoare, iar autorităţile statului partener vor putea oricând să transmită din nou certificatul dacă o asemenea măsură o consideră oportună. În orice caz, autorităţile statului italian emitent sunt mai bine plasate decât autorităţile române să procedeze la executarea restului rămas din pedeapsă şi pentru că, aşa cum am notat la lit. a) şi b) anterioare, acest rest derivă dintr-o pedeapsă a cărei executare a fost dispusă în România prin sentinţa penală 30/CC/7 iulie 2015, pedeapsă componentă a celei care a justificat emiterea noului certificat. Cum în privinţa persoanei condamnate, s-a constatat deja că îndeplineşte condiţiile liberării condiţionate şi a fost liberată condiţionat, o executare a acestui rest într-un penitenciar din România este improbabil să mai aibă loc, aşa încât devine iluzoriu scopul declarat de art. 3 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, al reinserţiei sociale în statul de origine.

În lumina acestor considerente, în temeiul art. 160 alin. 7 cu referire la art. 154 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată, va respinge cererea de executare în România a sentinţei penale nr. 591/2013 din 2 iulie 2013 pronunţate de Tribunalul Ordinar din Pordenone, a sentinţei nr. 1096/2014 din 3 iulie 2014, definitivă la 17.11.2014, pronunţate de Curtea de Apel Trieste, Italia, şi a deciziei de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, Italia.

3. Cheltuielile judiciare. Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 420 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei.

Domenii speta

Spete similare