Inchidere procedura

Sentinţă civilă 370 din 18.11.2015


Dosar nr. 191/89/2015

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

CIVILĂ

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 370/F/2015

Şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE

Grefier

Pe rol judecarea cauzei faliment privind pe debitor SC A M SRL şi pe creditorii SC P SA, EON Energie Romania SA, H I E, SC Ma Grup Invest SRL, SC X SRL, având ca obiect procedura insolvenţei – închidere procedură.

INSTANŢA

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Lichidatorul  judiciar CII Nechita Eugen solicită prin raportul de activitate final din 15.09.2015, aprobarea raportului de activitate aşa cum a fost întocmit şi depus la dosarul cauzei şi a se dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A M, în temeiul art. 174 din legea insolvenţei, şi radierea acesteia din registrul în care este înmatriculată.

Analizând  raportul de activitate şi judecătorul sindic retine ca prin sentinţa civila nr. 116/18.03.2015, s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei  iar prin sentinţa civila nr. 210/17.06.2015 s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a debitoarei H Ş C I.I si a fost numit administrator şi ulterior lichidator judiciar CII Nechita Eugen.

În baza atribuţiilor cuprinse în conţinutul sentinţei civile enunţate mai sus şi a prevederilor Legii nr. 85/ 2014, privind procedura insolvenţei, lichidatorul judiciar a  întreprins activităţi, in conformitate cu prevederile art. 64 din legea nr. 85/2014, respectiv notificare creditori cunoscuţi, notificare bănci, identificare organe de conducere, preluare acte contabile, analiza economico financiara a firmei, raport cauzal, etc.

La dosarul cauzei s-au înregistrat cu creanţă creditori,  cu suma totală de 598.952,31 lei.

Constatând că la data de 15.09.2015, prin raportul de activitate privind debitorul SC A M, lichidatorul  judiciar CII Nechita Eugen desemnat să administreze procedura insolvenţei, a precizat că în cadrul activităţilor specifice a constatat că debitorul nu a prezentat bunuri sau alte valori în proprietate în vederea inventarierii, ca nu au fost identificate bunuri sau alte valori în averea debitorului, de asemenea a învederat ca nici creditorii falitei nu s-au oferit să avanseze sumele corespunzătoare estimate pentru cheltuieli,  în aceste condiţii fiind aplicabile dispoziţiile art. 174 M(1) din Legea 85/2014;

Judecătorul sindic constata ca in verificările efectuate şi din relaţiile primite de la instituţiile abilitate  rezultând că debitorul nu mai are nici un fel de avere;

Constatând că s-au întocmit şi comunicat notificările în condiţiile prevăzute de Legea 85/2014;

 Constatând că notificarea a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă;

Văzând şi dispoziţiile art. 174 M(1)  din Legea 85/2014 a insolvenţei  care prevăd că „în orice stadiu al procedurii prevăzute de prezenta lege, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul-sindic va putea da o sentinţă de închidere a procedurii, prin care se dispune şi radierea debitorului din registrul în care este înmatriculată.”

Deoarece debitorul nu are bunuri şi nu au fost identificate bunuri mobile şi/sau imobile care să aparţină patrimoniului debitoarei şi care să poată fi valorificate în cadrul procedurii de faliment pentru obţinerea sumelor necesare acoperirii masei credale, urmează a se dispune închiderea procedurii şi radierea debitorului din Registrul comerţului.

Potrivit dispoziţiilor art. 180 din Legea insolvenţei urmează a se dispune descărcarea administratorului judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

In temeiul  art.39 alin.(4) din legea insolvenţei va autoriza plata sumei de 3000 lei la care se adaugă TVA, la cei înregistraţi cu vector fiscal, onorariu de lichidator judiciar si 155,92  lei cheltuieli de procedura,  lichidatorului judiciar CII Nechita Eugen, din fondul special de lichidare.

Sentinţa urmează a fi notificată conform art. 179 din legea 85/2014 privind procedura insolvenţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În temeiul art. 174  din Legea privind procedura insolvenţei;

Dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei SC A M, înreg. la ORC sub nr

Dispune radierea debitorului din Registrul comerţului.

In temeiul art.180 din Legea privind procedura insolvenţei, descarcă pe lichidatorul judiciar CII Nechita Eugen de orice îndatoriri şi responsabilităţi.

In temeiul  art.39 alin.(4) din legea insolvenţei autorizează plata sumei de 3000 lei la care se adaugă TVA, la cei înregistraţi cu vector fiscal, onorariu de lichidator judiciar si 155, 92  lei cheltuieli de procedura,  lichidatorului judiciar CII Nechita Eugen, din fondul special de lichidare.

 In temeiul art.179  din Legea privind procedura insolvenţei

Dispune notificarea prezentei sentinţe Administraţiei Judeţene  a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului, Registrului Societăţilor Agricole sau altor registre în care este înregistrat debitorul, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi prin publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă.

Definitivă şi executorie.

Cu drept de  apel în termen de  7 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică de la 18 noiembrie 2015.

Domenii speta