Solicitare de compensare a imposibilităţii restituirii casei demolate cu suprafeţe de teren de aceeaşi valoare din domeniul privat al primăriei, după parcurgerea şi finalizarea procedurii prevăzute de legea nr.10/2001. Temei invocat: art.1 alin.2 şi art.1

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 22.04.2013, reclamanţii R C. şi R. D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S.– prin primar ca, prin hotărârea ce se va da să se dispună compensarea imposibilităţii restituirii casei demolate şi a terenului aferent, fosta proprietate a lui R.D. (bunicul), imobil situat în municipiul S., fosta stradă K. M. format din teren în suprafaţă de 342 mp şi construcţii - 3 apartamente (clădire parter, etaj şi subsol) înscris în CF 905 identic cu parcela nr. 475/1 - parcela de clădire cu casa nr. 1284 şi parcela nr. 475/4 parcelă de clădire, cu acordarea unei suprafeţe de teren echivalente ca întindere şi valoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, au arătat că prin sentinţa civilă nr. 285/7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, menţinută sub acest aspect prin decizia civilă nr. 1995/23.03.2010 a Î.C.C.J., s-a constatat că pentru imobilul mai sus arătat, sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent.

Reclamanţii au arătat că imobilul fostă proprietate a autorului avea la nivelul anului 2006 o valoare de 1.042.000 lei / 970.000 lei potrivit expertizei extrajudiciare întocmită de expertul M. M.

Reclamanţii au susţinut că s-au adresat pârâtului solicitând bunuri în compensare, respectiv terenuri din proprietatea privată a Municipiului S. la aceeaşi valoare, identificate în anexa HCL nr. 3/2006 şi terenuri puse la dispoziţia pârâtului de către Agenţia Domeniilor Statului.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 10 alin. 2 şi art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

În dovedirea cererii s-a propus (fila 2 şi 317) proba cu înscrisurile ataşate la filele 6 - 295, 543 - 548 şi proba cu expertiză pentru evaluare (obiectivele fiind ataşate la fila 364 dosar) şi topo (obiectivele fiind ataşate la fila 341 dosar).

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea ca nefondată a acţiunii.

S-a arătat că pentru imobilul identificat în acţiune au formulat notificare mai multe persoane, aspect reţinut şi prin sentinţa civilă nr. 285/7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, prin care s-a constatat că aceştia au dreptul la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilele construcţii - 3 apartamente situate în fosta stradă K. M. (actualmente stradă D., colţ cu str. D. O.), înscrisă în CF 905 a com. cad. S.

Date fiind dispoziţiile Legii nr. 247/2005 instanţa de judecată în cadrul soluţionării dosarului nr. 4326/86/2006 a ţinut cont de aceste dispoziţii legale şi nu a stabilit cuantumul despăgubirilor apreciind că stabilirea cuantumului final se realizează de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 şi titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Prin precizările depuse la data de 11.11.2013 (fila 340), pârâtul a arătat că pentru imobilul în litigiu nu a fost emisă dispoziţie şi prin urmare nu a fost înaintat dosarul Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor.

La data de 8.10.2013 (fila 325 ) şi respectiv la data de 10.10.2013 (fila 335), B. P. şi B. S. în calitate de moştenitori ai defunctei B. A. (fila 327, 328, 332) au formulat cerere de intervenţie în interes propriu prin care au solicitat compensarea alături de reclamanţi cu bunuri proprietatea pârâtei pentru imobilul cu privire la care prin sentinţa civilă nr. 285/7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, s-a constatat că autorii lor sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin încheierea din data de 10.10.2013, în temeiul art. 64 Cod de procedură civilă s-au admis în principiu cererile de intervenţie în interes propriu.

La data de 25.11.2013 (fila 343), a formulat cerere de intervenţie numita N.O., în calitate de moştenitor testamentar al defunctei V. T. (filele 344-348), cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 26.11.2013.

La data de 20.08.2014, după depunerea raportului de expertiză privind evaluarea imobilului pârâtul nu a formulat obiecţiuni, însă a arătat că potrivit art. 21 alin. 3 şi 6 din Legea nr. 165/2013 competenţa efectuării evaluării imobilelor în litigiu aparţine Secretariatului Comisiei Naţionale (fila 464), iar la data de 19.09.2014 pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată invocând dispoziţiile art. 41 alin. 5 şi art. 21 alin. 3 şi 6 din Legea nr. 165/2013 (fila 476).

La termenul din data de 23.09.2014 instanţa a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că măsura compensării cu bunuri oferite în echivalent de entitatea investită cu soluţionarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 este prevăzută şi de Legea nr. 165/2013, în forma modificată.

La data de 25.11.2014, pârâtul a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză topo arătând că terenul identificat are ca proprietar înscris în cartea funciară, Statul Român, iar la data din 11.06.2015, cu privire la suplimentul la raportul de expertiză a arătat că imobilele identificate nu sunt bunuri disponibile în sensul Legii 10/2001, în acest sens fiind ataşate contractele de închiriere încheiate de pârât (filele 745-752).

Pârâtul, prin precizările depuse la data de 11.06.2015 a invocat excepţia autorităţii lucrului judecat (filele 742 - 744).

În motivare, a arătat că în anul 2006 reclamanţii din prezentul dosar s-au adresat instanţelor judecătoreşti pentru obligarea pârâtului la emiterea unei dispoziţii privitoare la retrocedarea unor imobile situate în municipiul Suceava, fiind pronunţată sentinţa civilă nr. 285 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.

Examinând, conform art. 248 (1) Cod de procedură civilă, cu prioritate, excepţia autorităţii de lucru judecat, tribunalul a constatat că nu a poate fi reţinută, având în vedere lipsa identităţii de cauză şi obiect.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 285 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, modificată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 363/2008, s-a constatat şi că reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele teren şi construcţii situate pe raza municipiului Suceava, str. Karl Marx.

Prezenta cerere vizează modalitatea de obţinere a măsurilor reparatorii de la pârât.

Aşadar, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 431 Cod de procedură civilă, tribunalul a respins excepţia autorităţii lucrului judecat.

Tribunalul Suceava prin sentinţa civilă nr. 1233 din 30 iunie 2015 a admis în parte acţiunea având ca obiect „Legea nr. 10/2011” formulată de către reclamanţi şi cererile de intervenţie în interes propriu formulate de către intervenienţii N.O., B. P. şi B. S., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul S.– prin primar.

A dispus restituirea către reclamanţi şi intervenienţi în natură, ca teren echivalent pentru parte din valoarea imobilul situat în municipiul Suceava, fosta stradă K. M., format din teren în suprafaţă de 342 mp şi construcţii - 3 apartamente, înscris în CF 905 identic cu parcela nr. 475/1 - parcela de clădire cu construcţia nr. 1284 şi parcela nr. 475/4 parcelă de clădire, a două suprafeţe de teren situate în mun. S. şi identificate prin raportul de expertiză întocmit de către expert S. C., astfel:

- parte din parcela 38715 înscrisă în CF nr. 38715 având o suprafaţă de 884 mp materializată în anexa 4 a suplimentului la raportul de expertiză (f. 682), situat în municipiul S, cartier I, str. G. A. G., nr. 51, având valoarea de circulaţie de 22.277 Euro;

- parcela 693/1 înscrisă în CF 37394 având o suprafaţă de 3045 mp materializată în anexa 5 a suplimentului la raportul de expertiză (f. 683), situat în municipiul S., str. T. S., având valoarea de circulaţie de 39.585 Euro.

A obligat pârâtul la plata către reclamantul R. D.a sumei de1500 lei şi către reclamanta R.C. a sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:

Scopul Legii nr. 10/2001 este unul reparator, acela ca imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, să se restituie în natură sau în echivalent, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă.

Conform art. 1 alin. 2 teza 1 din Legea nr. 165/2013 măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către autoritatea investită prin lege cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, precum şi măsura compensării prin puncte, prevăzută în Cap. III.

Reclamanţii şi intervenienţii au dovedit calitatea lor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele indicate în acţiune, conform sentinţei civile nr. 285 din 7.02.2008, şi au solicitat a li se acorda bunuri în compensare.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1995/23.03.2010 a Î.C.C.J. şi decizia civilă nr. 126/12 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Suceava s-a menţinut dispoziţia din sentinţa civilă nr. 285/7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava prin care s-a constatat că reclamanţii şi B. A., autoarea intervenienţilor B. P. şi B.S.,precum şi V.T, autoarea intervenientei N. O. au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 2377 mp teren, situat pe raza municipiului S., afectat de construcţii şi utilităţi şi pentru imobilele construcţii - 3 apartamente situate în fosta stradă K. M., înscrisă în CF 905 a com. cad. Suceava.

S-a reţinut prin sentinţa civilă nr. 285/7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava că potrivit extrasului CF 905 autorul părţilor a fost proprietarul parcelei nr. 475/1 parcela de clădire cu construcţia nr. 1284 şi al parcelei 475/4 parcela de clădire, parcele identificate de către expertul T. P., rezultând suprafaţa de 342 mp, care este afectată de construcţii, iar casa situată pe aceasta a fost demolată.

În litigiul de faţă, reclamanţii au cerut instanţei să dispună compensarea lor cu teren echivalent imobilului înscris în CF 905, preluat de la autorul comun, R.D..

La solicitarea reclamanţilor, a fost administrată proba cu expertiză pentru evaluare imobilului preluat de către stat, menţionat mai sus, întocmită de către experta C.L., potrivit căreia terenul în suprafaţă de 342 mp şi imobilele construcţii - 3 apartamente situate în fosta stradă K. M. au valoarea de piaţă estimată conform Standardelor Internaţionale de Evaluare de 213.000 euro şi valoarea conform Grilei Notariale de 207.300 euro (filele 398-457)

Prin expertiza topometrică întocmită de către expert S.C. s-au identificat două parcele de teren, una de 884 mp (valoarea de piaţă de 22.277euro) – categoria de folosinţă arabil, parte din imobilul cu nr. cadastral 38715, înscris în Cartea Funciară nr. 38715 a municipiului S, situat în cartier I, str. G. A. G. nr. 51 închiriată conform susţinerii pârâtului numitului P. V.cu contractul de închiriere nr. 176/20. 05.2014 (f. 749 -751), iar alta de 3045 mp (valoarea de piaţă de 39.585 Euro) - teren situat în mun. Suceava, str. T. S., identic cu pf.693/1 înscrisă în CF nr. 37394 a mun. S, închiriat conform susţinerii pârâtului, numitului P. V. cu contractul de închiriere nr. 5100/06. 01.2012 (f. 745 -748).

Deşi pârâtul a încercat să acrediteze ideea că aceste terenuri n-ar putea servi la compensare întrucât nu aparţin domeniului privat al municipiului (f. 534), prin suplimentul la expertiză întocmit pentru lămurirea acestui aspect, expertul cauzei a infirmat apărările pârâtului, concluzionând, pe baza constatărilor în teren şi a datelor din cadastrul imobiliar edilitar, că Municipiul S. este proprietar tabular (f. 680-728).

În lipsa unor probe certe care să pună sub semnul îndoielii constatările expertului, părerea acestuia prevalează, fiind susţinută de înscrisurile ataşate suplimentului la raportul de expertiză , urmând a fi înlăturate simplele susţineri, nedovedite, ale pârâtului, relativ la situaţia celor două parcele de teren.

Fiind aşadar libere în accepţiunea Legii nr. 10/2001 şi a Normelor de aplicare a acestei legi aprobate prin HG nr. 250/2007, cele două parcele de teren vor servi la compensarea reclamanţilor conform dispoziţiilor art. 1 alin. 2 teza 1 din Legea nr. 165/2013.

Nu prezintă relevanţă că fac obiectul unor contracte de închiriere către terţe persoane, aceste convenţii nevalorând o translaţie a proprietăţii din patrimoniul unităţii administrativ-teritoriale, nefiind prin urmare un impediment la compensare (a se vedea art. 14 din lege).

Este de observat că nu au fost identificate terenuri care să satisfacă în întregime dreptul la compensare (pentru imobilul identic cu parcela nr. 475/1 - parcela de clădire cu construcţia nr. 1284 şi parcela nr. 475/4 parcelă de clădire, parcele în suprafaţă de 342 mp retrocedată în principiu), iar părţile nu au formulat obiecţiuni la suplimentul la raportul de expertiză.

Reclamanţii nu au dorit suplimentarea probatoriului în acest sens, susţinând, în şedinţa din 26.05.2015 (fila 731) că pentru diferenţa valorică vor formula acţiune separată de identificare de bunuri pentru compensare.

Pentru considerentele învederate, în baza art. 1 alin. 2 teza 1, coroborat cu art. 21 alin. 2 din Legea nr. 165/2013 şi art. 26 din Legea nr. 10/2001 tribunalul a admis în parte acţiunea şi a dispus restituirea către reclamanţi şi intervenienţi, în natură, ca teren echivalent pentru parte din imobilul teren în suprafaţă de 342 mp şi construcţii - 3 apartamente situate în fosta stradă K.M., înscris în CF 903 identic cu parcela nr. 475/1 - parcela de clădire cu construcţia nr. 1284 şi parcela nr. 475/4, parcelă de clădire, a două suprafeţe de teren situate în mun. S., evidenţiate în HCL Suceava nr. 3/26 ianuarie 2006, nr. 144/30.06.2011, actul de partaj voluntar autentificat sub nr. 718/19.02.2007 de BNP O. B. şi identificate prin raportul de expertiză întocmit de către expert S. C. (fila 512-513, 682-683) astfel:

- parte din parcela 38715 înscrisă în CF nr. 38715 având o suprafaţă de 884 mp materializată în anexa 4 a suplimentului la raportul de expertiză (f. 682), având valoarea de circulaţie de 22.277 Euro;

- parcela 693/1 înscrisă în CF 37394 având o suprafaţă de 3045 mp materializată în anexa 5 a suplimentului la raportul de expertiză (f. 683) având valoarea de circulaţie de 39.585 Euro.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, reclamanta R. C. a suportat suma de 3200 lei – din care suma de 2700 lei onorariu aferent expertizei întocmită de expert C.L. (fila 466) şi suma de 500 lei onorariu aferent expertizei întocmită de expert S.C. (f. 358); reclamantul R. D. a suportat suma de 1600 lei - din care suma de 300 lei onorariu aferent expertizei întocmită de expert C. L. (fila 392) şi suma de 1300 lei onorariu aferent expertizei întocmită de expert S. C. (f. 535).

Având în vedere admiterea doar în parte a acţiunii, faptul că lucrarea expertului S. C. a servit în cea mai mare parte la darea soluţiei, culpa procesuală a pârâtului, în baza art. 274, art. 276 din vechiul Cod de procedură civilă pârâtul a fost obligat la plata către reclamanta R. C. a sumei de 1700 lei şi către reclamantul R. D. a sumei de1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul S.– prin primar.

În motivarea apelului, a arătat că instanţa de judecată a reţinut că scopul Legii nr. 10/2001 este unul reparator, acela că imobilele preluate abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, să se restituie în natură sau în echivalent, atunci când restituirea în natură nu mai este posibilă, iar reclamanţii şi intervenienţii au dovedit calitatea lor de persoane îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele indicate în acţiune, conform Sentinţei civile nr. 285/7.02.2008 şi au solicitat a li se acorda bunuri în compensare.

Astfel, s-a solicitat administrarea unei probe cu expertiză pentru evaluare imobil şi a unei expertize topometrice. În ceea ce priveşte proba pentru evaluare imobil întocmită de către experta C. L., terenul în suprafaţă de 342 m.p. şi cele trei apartamente situate în fosta stradă K. M.au valoare de piaţă estimată conform Standardelor Internaţionale de evaluare de 213.000 Euro şi valoarea conform Grilei Notariale de 207.300 Euro.

Instanţa nu a arătat care este valoarea pe care a luat-o în considerare, respectiv valoarea de piaţă sau valoarea conform grilei notariale.

S-a reţinut că reclamanţii nu au dorit suplimentarea probatoriului, susţinând în şedinţa din data de 26.05.2015 că pentru diferenţa valorică vor formula acţiune separată de identificare de bunuri pentru compensare.

Precizează că efectuarea evaluărilor imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001 este strict prevăzută de lege. Singura entitate care evaluează imobile este Secretariatul Comisiei Naţionale.

Dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 165 din 16 mai 2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, prevăd la alin. 3, respectiv 6 următoarele:

„Dispoziţiile autorităţilor administraţiei publice locale emise potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se transmit Secretariatului Comisiei Naţionale după exercitarea controlului de legalitate de către prefect. Dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rămân aplicabile”.

„Evaluarea imobilului se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naţionale şi se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu”.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de judecată a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulate de reclamanţii R. C. şi R D.

 Solicită admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei civile nr. 1233/30.06.2015 pronunţată de Tribunalul Suceava.

În drept, invocă dispoziţiile art. 466 si următoarele din Codul de procedură civila.

Examinând actele dosarului în raport de motivele de apel invocate, Curtea constată următoarele :

Prin sentinţa civilă nr. 285 din 7.02.2008 a Tribunalului Suceava, (dosar nr. 4326/86/2006), rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1995 din 23 martie 2010 a Î.C.C.J. (dosar nr. 363/39/2008), s-a constatat îndreptăţirea reclamanţilor şi a autorilor intervenienţilor din prezenta cauză la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafaţa de 2377 m.p. teren situat pe raza mun. S., afectată de construcţii şi utilităţi, şi pentru imobilele construcţii apartamente, în nr. de trei, situate în fosta stradă K. M., suprafaţă înscrisă în CF 905 a comunei cadastrale S.

Pentru o parte din imobilele de mai sus, respectiv pentru imobilul demolat din str. K. M. (CF 905 com. cad. S.) şi pentru parcelele nr. 475/1 şi 475/4, reclamanţii au solicitat prin prezenta acţiune compensarea imposibilităţii restituirii acestora cu suprafeţe de teren de aceeaşi valoare, din proprietatea privată a Mun. S., identificate în HCL nr. 3/2006.

Cererea care formează obiectul prezentului dosar a fost înregistrată la data de 22.04.2013, anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 165/2013, dată la care erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 10/2001, cu modificările survenite prin Legea nr. 247/2005, Titlul VII, reclamanţii invocând ca temei în drept dispoziţiile art. 1 alin. 2 şi art. 10 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

Aşa cum rezultă din cuprinsul dosarului nr. 4326/86/2006 al Tribunalului Suceava, reclamanţii şi intervenienţii din prezenta cauză s-au adresat, iniţial, instanţei, la data de 2.03.2006, cu o cerere de restituire a imobilelor înscrise în CF 905 Suceava, în urma refuzului autorităţii administrative locale de a proceda  la soluţionarea notificării nr. 544/2001.

Prin precizările depuse la fila 102 din acest dosar, moştenitorii foştilor proprietari au arătat că în prezent imobilul nu mai există, fiind demolat, motiv pentru care au solicitat compensarea cu alte bunuri în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. În urma adresei dispusă de instanţă, pârâta Primăria Municipiului Suceava a arătat în răspunsul de la fila 169 din dosarul menţionat că unitatea administrativ-teritorială nu deţine bunuri care să poată fi oferite în compensare, aspect dovedit cu procesele-verbale  de afişare depuse la dosar. În consecinţă, prin concluziile scrise depuse la dosarul iniţial (f. 279 dosar), reclamanta şi intervenienţii de la acea dată au solicitat despăgubiri pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, instanţa de fond constatând, aşa cum am arătat, îndreptăţirea acestora la măsuri reparatorii prin echivalent, în temeiul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, faţă de solicitarea reclamanţilor din prezenta cauză, aceea de a compensa imposibilitatea restituirii casei demolate cu suprafeţe de teren de aceeaşi valoare din proprietatea privată a primăriei, sunt întemeiate criticile formulate în apel de pârâtul Municipiul S. – prin primar, în sensul că evaluarea imobilelor în temeiul Legii nr. 10/2001 se făcea doar de Secretariatul Comisiei Centrale, conform procedurii expres prevăzută prin reglementările Titlului VII din Legea nr. 247/2005, în forma în vigoare la acel moment.

Astfel, în art. 1 Titlul VII din actul normativ sus-menţionat, se arată că Legea nr. 247/2005 modificată reglementează sursele de finanţare, cuantumul şi procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

În reglementarea anterioară Legii nr. 165/2013, conform art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Secretariatul Comisiei Centrale trimitea dosarul conţinând propunerea de despăgubiri unui evaluator desemnat, pentru întocmirea raportului de evaluare, raportul urmând a fi înaintat Comisiei Centrale, care emitea titlul de despăgubiri.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin art. 50 al acestei legi, au fost abrogate parte din prevederile Titlului VII, inclusiv dispoziţiile referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaţionale, fiind aplicabile prevederile noii legi în ce priveşte procedura de acordare a măsurilor compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură. Pentru persoanele cărora le-a fost deja constatată îndreptăţirea la despăgubiri în temeiul Legii 10/2001, art. 11 din Legea nr. 368/2013 prevede posibilitatea opţiunii returnării dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, în vederea restituirii în natură sau prin compensare cu alte bunuri, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoarea a acestei din urmă legi.

Trebuie precizat că acţiunea iniţială a reclamanţilor formulată în temeiul Legiui 10/2001, în urma căreia li s-a constatat îndreptăţirea la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele din prezenta cauză, a fost introdusă la instanţă în anul 2006, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, astfel încât, chiar şi sub imperiul acesteia, evaluarea imobilelor nu se făcea de către instanţă, ci de Secretariatul Comisiei Centrale, iar în lipsa unei astfel de evaluări nu ar fi fost posibilă acordarea unor bunuri în echivalent, tocmai pentru că instanţa nu putea stabili valoarea în limitele căreia să opereze compensarea.

Cu atât mai mult, textele de lege invocate de reclamanţii din prezenta cauză (art. 1 alin. 2 şi art. 10 alin. 2 din Lg. 10/2001) nu pot constitui temei legal pentru admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată, în condiţiile în care reclamanţilor şi intervenienţilor li s-a recunoscut deja, în procedura prevăzută de Legea 10/2001, îndreptăţirea la măsuri reparatorii prin echivalent.

De altfel, chiar în cuprinsul deciziei nr. 1995/2010 a Î.C.C.J, prin care a fost modificată sentinţa civilă nr. 285/2008 a Tribunalului Suceava care constată îndreptăţirea reclamanţilor la măsuri reparatorii prin echivalent, instanţa de control a menţionat în considerente că verificările instanţei „trebuie să se limiteze doar la stabilirea dreptului reclamantei şi al intervenienţilor în interes propriu de a primi măsuri prin echivalent, fără a se putea stabili valoarea acestora”.

Prin urmare, excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârât la instanţa de fond şi reiterată în calea de atac prin criticarea respingerii acesteia, nu este dată în cauză, motivele de apel invocate conducând, însă, la respingerea ca nefondată a acţiunii, având în vedere că reclamanţii şi intervenienţii au obţinut în temeiul Legii nr. 10/2001 o recunoaştere a drepturilor lor, iar finalizarea procedurii de acordare a despăgubirilor (sau „executarea sentinţei civile nr. 285 din 7.02.2008 a Tribunalului Suceava”, aşa cum intitulează reclamanta prezenta acţiune în concluziile scrise la f. 82 din prezentul dosar) era prevăzută anterior de dispoziţiile Titlului VII, iar, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, de această din urmă lege.

Pentru considerentele reţinute, Curtea apreciază că motivele de apel invocate sunt întemeiate, motiv pentru care, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, va admite apelul, va schimba în totalitate sentinţa şi, în rejudecare va respinge acţiunea ca nefondată.

Domenii speta

Spete similare