Salariaţi cfr. Condiţii speciale de muncă.

Salariaţi CFR. Condiţii speciale de muncă.

Legea nr.226/2006: art.1;

Legea nr.263/2010: art.30.

Faptul că anterior datei de 01.04.2001 reclamanţii au fost încadraţi în grupa I de muncă nu conduce automat la recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă după această dată, în absenţa urmării procedurii obligatorii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu şi îndeplinirii criteriilor cumulative menţionate în actul normativ.

Secţia I Civilă şi pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale - Decizia civilă nr.1127/05  noiembrie 2015

Prin acţiunea înregistrata la Tribunalul Hunedoara sub dosar nr…/97/2014 reclamanţii  B.M. ş.a.m.d au chemat in judecata pârâţii C.N.C.F.„CFR” S.A.  şi  SUC. REG. C.F. T.  solicitând ca prin hotărârea ce se va  pronunţa: - să se constate că au desfăşurat activitate în grupa I-a de muncă/condiţii speciale pe perioada 01.05.2001- 01.10.2011 în conformitate cu Legea nr. 19/2000, Legea nr.226/2006 şi respectiv Legea nr.263/2010;- să fie obligată pârâta la acordarea beneficiului grupei I-a de muncă/condiţii speciale, în sensul eliberării adeverinţelor din care să rezulte încadrarea în grupa I-a de muncă/condiţii speciale în conformitate cu Legea nr. 19/2000, Legea nr.226/2006 şi Legea nr.263/2010.

În fapt, reclamanţii  au arătat că au ocupat funcţiile de frânar, impiegat de mişcare, acar, păzitor barieră din cadrul unităţii pârâte, funcţii în legătură directă cu circulaţia şi manevra vehiculelor feroviare şi a responsabilităţilor privind siguranţa circulaţiei, fiind încadraţi în grupa I-a de muncă până la data de 01.04.2001 în procent de 100 %  potrivit  adeverinţelor eliberate în conformitate cu Ordinul nr.125/1990 raportat la Ordinul nr.50/1990.

După intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, coroborat cu art. 2 alin. 2 din Legea nr.226/2006, perioada de muncă realizată în grupa I-a de muncă a fost asimilată muncii în condiţii speciale, iar Legea nr.263/2010 a preluat ad litteram aceleaşi clasificări ale locurilor de muncă în condiţii speciale şi ale unităţilor care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor de încadrare în condiţii speciale prevăzute de Legea nr.226/2006.Astfel, în opinia reclamanţilor, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite/speciale ulterior datei de 01.04.2001  s-a făcut prin lege, grupele de muncă fiind înlocuite cu condiţii speciale şi condiţii deosebite, iar angajatorul a dat o interpretare eronată actelor normative, acordând beneficiul grupei I-a de muncă devenită condiţii speciale doar mecanicilor şi ajutorilor de mecanici de locomotivă, omiţând celelalte categorii de personal care a continuat să-şi desfăşoare activitatea în condiţii identice cu cele anterioare.

Reclamanţii au susţinut că prin contractele colective de muncă sunt  recunoscute condiţii grele de muncă, condiţii deosebite, vătămătoare, nocive, iar încadrarea unor locuri de muncă în grupe superioare, respectiv în condiţii speciale, are în considerare exclusiv condiţiile de la locul de muncă, a uzurii ireversibile a capacităţii de muncă a persoanelor care lucrează în acest climat nefavorabil.

S-a învederat că până la data de  01.04.2001 atât reclamanţii cât şi colegii lor mecanici de locomotivă şi ajutorii de mecanic şi automotor, au fost încadraţi în mod egal în grupa I-a de muncă, faptul că legea asimilează fosta grupa I-a de muncă condiţiilor speciale şi deoarece condiţiile de muncă din cadrul siguranţei circulaţiei au rămas identice şi după această dată, recunoaşterea în prezent a beneficiului condiţiilor speciale de muncă, în mod discreţionar, doar anumitor categorii restrânse de personal din siguranţa circulaţiei este evident o măsură discriminatorie. Aceasta încalcă  principiul egalităţii între cetăţeni, respectiv art. 1 alin. 2 din O.G. nr.137/2000, Directiva CE nr.78/2000, art. 41 din Constituţie, art. 23 pct. 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.4 pct. 3 din Carta Socială Europeană revizuită cât şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie.

În fine, reclamanţii au precizat că interesul de a promova prezenta acţiune determină clarificarea acestor aspecte în vederea calculului vechimii la grupa I-a de muncă/condiţii speciale, cu relevanţă asupra limitei vârstei de pensionare deoarece prin recunoaşterea acestui drept şi pentru perioada 01.04.2001– 01.10.2011 ar îndeplini condiţiile de pensionare prin reducerea vârstei standard. 

În drept, au fost invocate: CCM, Codul muncii, O.G. nr.137/2000, art.2 din Directiva CE 78/2000, art.41 alin.4 din Constituţie, art.23 pct.2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art.4 pct.3 din Carta Socială Europeană revizuită, art.7 lit. a pct.I din Pactul Internaţional cu privire la drepturile economice sociale şi culturale; Legea nr.19/2000, Legea nr.226/2006, Legea nr.263/2010.

Prin întâmpinare, pârâta  CNCF CFR SA B., prin Suc. Regională CF T.  a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi nefondată.

Pe cale de excepţie a invocat inadmisibilitatea acţiunii deoarece prestarea activităţii în condiţii deosebite de muncă nu poate fi constatată de către instanţă printr-o hotărâre judecătorească, iar încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite se poate face potrivit unei metodologii specifice cu respectarea unor criterii de atribuire prevăzute în Decretul nr.68/1990 şi Ordinul nr.50/1990 şi singurul organism abilitat în acest sens este Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiţii speciale constituită în cadrul MMSSF. În susţinerea excepţiei s-a mai invocat disp. art.35 Cod procedură civilă, care derogă de la dreptul comun în materie şi care instituie caracterul subsidiar al acţiunii în constatare, finalizarea urmărită de legiuitor fiind aceea ca, în măsura în care este posibil, atunci când s-a încălcat un drept, restabilirea ordinii de drept să fie făcută pe calea acţiunii în realizare.

Pe fond s-a solicitat respingerea acţiunii.

În fapt s-a arătat că reclamanţii au fost salariaţii societăţii până la 01.10.2011, beneficiind de grupa I de muncă până la data de 01.04.2001, conform Ordinului nr.125/1990.

În conformitate cu Decretul Legea nr.68/1990 funcţiile de I.D.M., revizor de ace, acar şi păzitor de barieră au fost incluse în grupa a II-a începând cu data de 01.04.2001, nefiind funcţii care să fie legate direct de siguranţa circulaţiei şi care să beneficieze de grupa I-a de muncă.

S-a învederat că potrivit procesului verbal nr…/../…/…/12.11.2001 încheiat la sediul societăţii, R.R. SC T., cu ocazia şedinţei CSSM, a analizat situaţia determinărilor de noxe la nivelul unităţii, precum şi rezultatul determinărilor pe alte regionale şi s-a constatat că pentru Divizia Trafic nu s-au constatat limite depăşite.

Prin actul emis de societate nr…/…/…/…/2001 s-a comunicat lista locurilor de muncă propuse pentru încadrarea la locurile în condiţii deosebite de muncă conform H.G. nr.261/2001 şi pentru care s-a solicitat efectuarea determinărilor de noxe profesionale la unele staţii de cale ferată unde au fost detectate câmpuri electromagnetice, însă în staţiile în care lucrau reclamanţii, nefiind depistate câmpuri electromagnetice, nu s-au efectuat determinări de noxe profesionale.

Potrivit actului nr…/…/…/31.03.2001 reclamanţii au beneficiat de grupa I-a de muncă  până la această dată, iar începând cu data de 01.04.2001, funcţiile acestora au fost încadrate în grupa a II-a de muncă.

S-a menţionat că încadrarea în grupe de muncă s–a făcut în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr.50/1990 de către conducerea unităţii împreună cu sindicatele din ramura de activitate, în raport cu locul de muncă şi cu buletinele de analiză, iar reclamanţii nu au contestat această încadrare şi nici nu au invocat nerespectarea metodologiei de încadrare în grupa de muncă de către angajator. 

În drept, au fost invocate prev. art.205 şi urm. Cod procedură civilă, Codul muncii, Ord. nr. 50/05.1990 al MMOS, H.G. nr.1025/2003, Dec.-Lege nr. 68/08.02.1990.

Prin cererea de modificare/completare a acţiunii introductive reclamanţii au solicitat, în plus faţă de petitul introductiv: obligarea pârâtelor la acordarea beneficiului grupei I-a de muncă/condiţii speciale şi efectuarea cuvenitelor modificări în carnetele de muncă până la data de 01.01.2011, conform Dec. 92/1976 şi ulterior aceste date în registrul de evidenţă a salariaţilor (REVISAL).

În motivarea acestei precizări s-a arătat că deşi prin cererea introductivă s-a solicitat ca după constatarea condiţiilor de acordare a grupei speciale, obligarea pârâtelor la eliberarea unei adeverinţe care să ateste încadrarea în aceste condiţii, se impune efectuarea cuvenitelor modificări şi în carnetele de muncă şi revisal deoarece la dosarul administrativ de pensionare se vor depune şi carnetele de muncă, astfel că acestea trebuie modificate corespunzător.

Tribunalul Hunedoara - Secţia I-a Civilă prin sentinţa civilă nr…/19.05.2015 pronunţată în cauză a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia tardivităţii acţiunii, invocate de pârâta  C.N.C.F.„CFR” S.A. Pe fond, a respins acţiunea. Fără cheltuieli de judecată.

 Pentru a hotărî, astfel, Tribunalul a reţinut următoarele:

Excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă urmează a fi respinsă, instanţa apreciind că prin acţiunea formulată reclamanţii tind la obţinerea  condiţiilor speciale după data de 01.04.2001, eliberarea adeverinţei care să ateste  aceste condiţii şi completarea corespunzătoare a cărţii de muncă. Astfel, chiar dacă reclamanţii au solicitat constatarea  desfăşurării activităţii în grupa I-a de muncă/condiţii speciale pentru perioada 01.05.2001–01.10.2011, indiscutabil, obiectul acţiunii şi finalitatea demersului reclamanţilor constă în concret în realizarea dreptului, respectiv recunoaşterea din partea angajatorului a condiţiilor speciale pentru activitatea prestată în perioada menţionată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei:

Conform adeverinţei nr…/…/…/2014 a Regionalei C.F. T. reclamanţii au fost angajaţii pârâtei până la data de 01.10.2011, după cum urmează: reclamantul B.M. în funcţia de  păzitor  barieră la Staţia B., reclamantul G.O. ca impiegat de mişcare la Staţia B., reclamantul G.V. în funcţia de revizor ace la Staţia G., reclamanta M.M.ca acar la Staţia S., iar reclamantul T.F. în funcţia de păzitor barieră la HM H., fiind încadraţi în grupa I-a de muncă până la data de 01.04.2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000.

În conformitate cu art. 2 al Decretului - Lege nr. 68/1990 personalul de la locurile de muncă şi activităţile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I şi II de muncă, beneficiază de acest drept pe întreaga perioadă cât a lucrat la locurile de muncă şi activităţile respective. Locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă au fost precizate prin Ordinul nr.50/1990 a Ministerului Muncii şi Ocrotirii Sociale, Ministerul Sănătăţii şi Comisia Naţională pentru Protecţia Muncii.

Prin art.198 din Legea  nr.19/2000 Ordinul nr. 50/1990 a fost abrogat,  determinând adoptarea unei legislaţii specifice cu privire la metodologia de  încadrarea în locurile de muncă cu condiţii deosebite sau speciale şi stabilirea criteriilor aplicabile pentru încadrare, respectiv H.G. nr.261/2001, H.G. nr. 1025/2003, Legea nr.226/2006. 

Unitatea angajatoare s-a conformat acestor prevederi. Astfel, conform  Notei nr…/…/b/2001 din 02.11.2001 întocmită de Revizoratul General de siguranţa circulaţiei, aprobată de Directorul general al CNCF CFR SA, în şedinţa de analiză a stadiului de îndeplinire a H.G. nr.261/2001 privind locurile de muncă în condiţii deosebite, în urma măsurătorilor de noxe şi a obţinerii buletinelor de determinări efectuate la Regionalele CF I., C., T. şi G. au fost stabilite locurile de muncă cu noxe profesionale ce depăşesc limita maximă admisă cât şi locurile de muncă unde noxele măsurate nu depăşesc limita maximă admisibilă. 

Rezultatele determinărilor de noxe efectuate în cadrul Regionalei CF Timişoara şi alte regionale au fost analizate în şedinţa CSSM a Regionalei CF Timişoara în şedinţa din 12.11.2001 după cum rezultă din  procesul verbal nr. …/…/…/2001, cu privire la divizia de trafic–în care îşi desfăşurau activitatea reclamanţii, menţionându-se că noxele de zgomot sunt în „limite nedepăşite”, motiv pentru care s-a hotărât a nu se mai efectua determinări de noxe.

Prin adresa nr…/…/…/…/2001 din 11.09.2001, CNCF CFR SA– Regionala CF T.–comunică Centrului de medicină preventivă al Regionalei CF T.  şi Inspectoratului teritorial de muncă T. lista locurilor de muncă propuse pentru încadrarea la locurile cu condiţii deosebite de muncă conform prevederilor H.G. nr.261/2001 solicitând efectuarea determinărilor de noxe profesionale.

Chiar dacă după intrarea în vigoare a Legii nr.19/2000, noţiunea de grupă I şi II de  muncă a fost înlocuită cu noţiunea de condiţii speciale şi condiţii deosebite de muncă, contrar susţinerilor reclamanţilor, aceasta nu echivalează cu recunoaşterea automată a beneficiului condiţiilor speciale pretinse de reclamanţi. Mai mult, conform art.20  din Legea nr.19/2000 condiţiile speciale de muncă sunt cele din unităţile miniere, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în subteran cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă; activităţile de cercetare, exploatare sau prelucrare a materiilor prime nucleare; zonele I şi II de expunere la radiaţii; aviaţia civilă pentru personalul navigant prevăzut în anexa nr. 1; activitatea artistică desfăşurată în profesiile prevăzute în anexa 2. Acelaşi articol prevede că „alte locuri de muncă în condiţii speciale decât cele prevăzute la alin.1 pot fi stabilite numai prin lege”.

H.G. nr.261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite prevede în mod expres că angajatorii care au locuri de muncă, activităţi şi categorii profesionale încadrate în grupele I şi II de muncă  vor face reevaluarea acestora, în vederea încadrării locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Aşadar, grupa I-a de muncă de care au beneficiat reclamanţii până la 01.04.2001 nu conferă automat dreptul acestora la condiţii speciale, încadrarea în condiţii speciale/deosebite presupunând parcurgerea metodologiei speciale conform art. 3 din H.G. nr.1025/2003 şi H.G. nr.261/2001 constând în: nominalizarea şi stabilirea criteriilor aplicabile încadrării de către angajator şi sindicatele reprezentative/reprezentanţii salariaţilor; verificarea activităţilor cuprinse în lista locurilor de muncă în condiţii speciale; verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă a locurilor de muncă nominalizate; efectuarea expertizei tehnice la cererea angajatorului şi a sindicatelor reprezentative; etc.

Reclamanţii – încadraţi în funcţii care concură la siguranţa circulaţiei nu se încadrează în categoria persoanelor limitativ prevăzute de art.20 din Legea nr.19/2000 şi nici nu îndeplinesc condiţiile pentru încadrarea în condiţii speciale, conform măsurătorilor efectuate nefiind constatate depăşiri ale noxelor,  încadrate în limitele maxime  admise. Or, în această situaţie nu se poate reţine nici discriminarea invocată de reclamanţi  în raport de alte categorii de personal din unitate, încadrat în condiţii speciale tocmai condiţiilor concrete în care îşi desfăşoară activitatea, stabilite prin determinări de noxe profesionale, nefiind vorba de situaţii identice sau similare, diferenţierea de tratament fiind pe deplin justificată. 

Faţă de cele anterior expuse, acţiunea de faţă s-a apreciat a fi nefondată, fiind respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărârii au declarat apel, în termenul legal, reclamanţii solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate iar pe fond admiterea acţiunii aşa cum  a fost formulată.

În expunerea de motive, apelanţii reclamanţi susţin că prima instanţă a interpretat subiectiv probele administrate prin prisma normelor legale, a respins nejustificat cererea reclamanţilor în probaţiune privind efectuarea unei expertize de dreptul muncii care putea demonstra, în condiţii de imparţialitate şi de contradictorialitate, faptul că nivelul noxelor este acelaşi ca şi înainte de anul 2001 când au beneficiat de grupa I-a de muncă şi a pronunţat o hotărâre lipsită de suport probator şi legal.

Susţin apelanţii că se poate observa din motivarea hotărârii că două criterii au fost analizate de prima instanţa cu privire la verificarea modului în care pârâta a înţeles să acorde beneficiul grupelor superioare de muncă ulterior datei de 01.04.2001.

Primul criteriu îl reprezintă art.20 din Legea nr.19/2000 care în opinia instanţei stabileşte cu caracter limitativ categoria de personal care poate beneficia  de grupa I-a de muncă/ condiţii speciale printre care nu se regăsesc şi reclamanţii.

Cu privire la acest prim aspect apelanţii susţin că instanţa de fond a interpretat trunchiat şi eronat dispoziţiile din Legea nr.19/2000 deoarece dacă s-ar da eficienţă doar art.20 din lege, izolat de celelalte prevederi ale actului normativ, cum eronat a procedat prima instanţă s-ar deduce că nici mecanicii de locomotivă, ajutor mecanicii şi în general nici o persoană din domeniul siguranţei circulaţiei nu ar fi îndreptăţită după aprilie 2001 (data intrării în vigoare a Legii nr.19/200 şi abrogării Ordinului 50/1990)  la beneficiul grupei I-a de muncă/ condiţii speciale.

Mai susţin apelanţi că odată cu apariţia H.G. nr.1025/2003 problema de drept este pe deplin lămuriră, în sensul că dacă toate criteriile enunţate la art.2 din H.G. nr.1025/2003 sunt îndeplinite cumulativ şi după data de 01.04.2001, persoanele în cauză beneficiază irefragabil de condiţii speciale, acesta fiind şi obiectivul reclamanţilor în prezentul litigiu, de a proba că îndeplinesc condiţiile privind menţinerea grupei superioare de muncă şi după data de 01.04.2001.

Cât priveşte cea dea doua condiţie reţinută de prima instanţă, referitoare la gradul de noxe, apreciază reclamanţii că în mod eronat a concluzionat prima instanţă că nu s-a depăşit nivelul noxelor la divizia trafic deoarece înscrisurile depuse de pârâta la dosar nu fac dovada modificării/ îmbunătăţirii condiţiilor de la locul de muncă ulterior datei de 01.04.2001, fiind simple acte interne de corespondenţă, discuţii, fără ca la dosar să se depună, deşi s-a solicitat, actele medicale şi buletinele/normele de verificare ale noxelor, care ar fi trebuit să prezinte, în mod valabil valorile noxelor profesionale determinate la locul de muncă al fiecărui reclamant, respectiv care sunt valorile limită admise şi bineînţeles metodele de măsurare, pentru a se putea verifica obiectiv de către instanţă (în lipsa unei expertize de specialitate) susţinerile din actele interne.

Apreciază că înscrisurile depuse la dosar nu pot constitui probe în susţinerea punctului de vedere al pârâtei însuşit pe deplin şi de către instanţa de fond.

Mai susţin apelanţii că din probele administrate rezultă fără echivoc faptul că pârâta a aplicat arbitrar dispoziţiile legale privind încadrarea în condiţii speciale şi în mod eronat le-a atribuit beneficiul grupei a II-a de muncă deşi erau îndreptăţiţi la beneficiul grupei a I-a condiţii speciale şi ulterior datei de 01.04.2001.

Susţin astfel, că nu există nici o justificare pentru a institui un tratament diferit între persoanele care lucrează în condiţii egale de muncă, expuse aceloraşi factori de risc (a fost menţinută grupa I de muncă doar pentru mecanicii de locomotivă, ajutor mecanic, mecanic instructor şi automotor), modul în care a procedat pârâta reprezentând o greşită interpretare a legii cu consecinţa creării unei situaţii discriminatorii prejudiciabile pentru reclamanţi.

Arată că principii ca egalitatea între cetăţeni, excluderea privilegiilor şi discriminării sunt garantate în special în exercitarea dreptului la muncă, la condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare (art.1 din O.G. nr.137/200, art.2 din Directiva CE nr.78/2000) şi că, conform jurisprudenţei CEDO, diferenţa de tratament devine discriminatorie în sensul art.14 din Convenţie atunci când autorităţile statale introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile fără ca ele să se bazeze pe o justificarea rezonabilă şi obiectivă.

Astfel, dreptul la încadrare într-o grup de muncă, cu toate beneficiile ce rezultă din această situaţie juridică, este un drept fundamental şi nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu şi retroactiv. Mai mult, la data la care şi-au desfăşurat activitatea în grupa I de muncă era previzibil că legea în temeiul căreia au intrat în profesie nu va modifica beneficiile cuvenite având speranţa legitimă că vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare proporţional cu vechimea lucrată în condiţii grele din cadrul siguranţei circulaţie.

Pornind de la principiul de bază al încadrării în grupe superioare de muncă, care îl reprezintă existenţa şi analizarea condiţiilor de muncă deosebite şi a uzurii ireversibile a capacităţii de muncă a persoanelor care lucrează într-un climat nefavorabil, apelanţii, solicită să se constate că sunt îndeplinite toate criteriile enunţate la art.2 din H.G. nr.1025/2003 care îi îndreptăţesc la încadrarea lor în condiţii speciale, deoarece: până la data de 01.04.2010 atât ei (acar, revizor, păzitor barieră, frînar, împiegat de mişcare) cât şi colegii lor (mecanici de locomotivă, ajutori de mecanic şi automotor) au fost cu toţii încadraţi în mod egal, în grupa I-a de muncă; Legea nr.19/2000, H.G. nr.1025/2003, Legea nr.226/2006 şi Legea nr.263/2010 asimilează fosta grupa I-a de muncă condiţiilor speciale; condiţiile lor de muncă din cadrul siguranţei circulaţiei nu s-au schimbat, au rămas identice ca şi înaintea datei de 01.04.2001.

În drept, apelul se fundamentează pe art. 466, art.480 alin.2 C.p.c.

CURTEA, verificând, potrivit art.479 din Noul Cod de procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, reţine următoarele:

Apelul este nefondat.

După data de 01.04.2001 încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale a fost reglementată de următoarele acte normative în succesiunea lor: Legea nr.19/2000, H.G. nr.1025/2003 care stabileşte metodologia  şi criteriile de  încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale şi începând cu data de 01.01.2011 Legea nr. 263/2010 (art.30).

Toate aceste acte normative prevăd o procedură specială de urmat în ceea ce priveşte obţinerea avizului de îndeplinire a criteriilor de încadrare în condiţii deosebite/speciale  a locurilor de muncă (impun parcurgerea cronologică a mai multor etape de verificări, depunerea unor documente şi elaborarea unor avize de către organele special şi expres constituite în scopul îndeplinirii acestei proceduri) cât şi dreptul şi mijlocul de contestare a refuzului nejustificat al angajatorului de a parcurge această procedură.

Potrivit art.1 din Legea nr.226/2006, începând cu 01.04.2001 sunt încadrate în condiţii speciale locurile de muncă în care se desfăşoară activităţile prevăzute în anexa nr. 1, cu precizarea din alin. 2 că aceste locuri de muncă sunt cele din unităţile cuprinse în anexa 2, care au obţinut avizul pentru îndeplinirea procedurilor şi criteriilor prevăzute de H.G. nr. 1025/2003.

Din acest text de lege, rezultă că după 01.04.2001 sunt încadrate în condiţii deosebite/speciale de muncă locurile de muncă ce îndeplinesc cumulativ două criterii: 1) să fie cuprinse în anexa 1 a legii; 2) locurile de muncă din anexa 1 să fie în cadrul acelor unităţi ce au obţinut avizele conform H.G. nr.1025/2003, respectiv în cadrul unităţilor cuprinse în anexa 2 din lege.

Acest act normativ a fost abrogat la data de 01.01.2011, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii care prevedea la, art.30 din Legea nr.263/2010 lit.e) că „în sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) lit.e) activităţile şi unităţile prevăzute în anexele nr.2 şi 3” ,.

În ambele acte normativ în lista locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale se regăseşte doar „activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor (punct 7 Anexa 1-Legea nr.226/2006, punct 7 Anexa II din Legea nr.263/2010).

Ori, pentru a fi incidente aceste prevederi legale se impuneau a fi îndeplinite ambele condiţii, atât în ceea ce priveşte încadrarea unităţii, cât şi încadrarea activităţii în anexa legii.

În speţă, se reţine, astfel, că activitatea desfăşurată de reclamanţi pe perioada în discuţie (frînar, impiegat de mişcare, revizor, acar, păzitor barieră) nu se regăseşte în cele enumerate limitativ de legiuitor în domeniul siguranţei circulaţiei pe căile ferate, aşa că pretenţiile de faţă sunt lipsite de suport legal.

Astfel cum corect reţine prima instanţă, faptul că anterior datei de 01.04.2001 reclamanţii au fost încadraţi în grupa I de muncă nu conduce automat la recunoaşterea condiţiilor speciale de muncă după această dată, în absenţa urmării procedurii obligatorii reglementată de actul normativ incident perioadei în litigiu şi îndeplinirii criteriilor cumulative menţionate în actul normativ.

În acest sens, Curtea Constituţională, prin decizia nr.259/06.05.2014 reţine că „ deşi încadrarea locurilor de muncă în condiţii speciale sau deosebite a avut ca temei raţiuni asemănătoare divizării activităţii în grupele I şi a II-a de muncă, raţiuni ce ţin de gradul de solicitare, precum şi de factorii de risc prezenţi şi expunerea la aceştia, totuşi, în urma aplicării metodologiilor de încadrare stabilite prin hotărârile Guvernului mai sus amintite, nu s-a realizat o suprapunere perfectă între locurile de muncă încadrate anterior  Legii nr. 19/2000 în grupele I şi a II-a de muncă cu cele încadrate ulterior în condiţii speciale ori deosebite. Astfel, unele activităţi şi unităţi care anterior se regăseau în grupa I de muncă au fost încadrate în activităţi şi unităţi în care se desfăşoară activitatea în condiţii speciale, în timp ce altele au fost încadrate în condiţii deosebite, dacă au îndeplinit condiţiile stabilite de art. 2 din Hotărârea Guvernului nr.261/2001. Locurile de muncă încadrate în condiţii speciale, potrivit Hotărârii Guvernului nr.1.025/2003, au fost enumerate în cuprinsul Legii nr.226/2006  privind  încadrarea  unor locuri de muncă în condiţii speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.509 din 13 iunie 2006, fiind preluate aproape identic în cuprinsul  Legii nr.263/2010. Astfel, dispoziţiile pct.7 din anexa nr.1 la Legea nr.226/2006 se regăsesc în mod identic în cuprinsul pct.7 din anexa nr. 2 la Legea nr.263/2010. 24. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea reţine că, din cauza condiţiilor diferite impuse de reglementarea ulterioară Legii nr.19/2000 faţă de legislaţia anterioară, precum şi a procedurilor de încadrare în condiţii speciale de muncă, în practică nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă şi cele care au fost încadrate ulterior în condiţii speciale, iar încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiţii speciale. Astfel, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic criticată de autorul excepţiei nu aduce atingere principiului egalităţii în drepturi, care, aşa cum s-a statuat în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, presupune un tratament egal pentru situaţii egale, dar nu exclude instituirea unei reglementări diferenţiate pentru situaţii obiectiv diferite. În acest sens este Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr.1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994”.

Cu referire la starea de discriminare, nu orice diferenţă de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reţinut tratamentul diferenţiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial, iar dacă o asemenea distincţie între situaţii analoage sau comparabile există, ea să nu-şi găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă (art.1 alin.3 din O.G.nr.137/2000). În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziţii legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluţiilor legislative alese de către legiuitor. În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul O.G. nr.137/2000, cu modificările şi completările ulteriore.

Curtea Constituţională, în acord cu practica constantă  a  Curţii Europene a Drepturilor  Omului, a statuat că principiul egalităţii în drepturi şi al discriminării se aplică doar situaţiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferenţiat instituit în temeiul unor situaţii obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări. Principiul egalităţii nu semnifică uniformitate (deciziile Curţii Constituţionale nr.168/1988, 294/2001).

Or, încadrarea activităţilor în grupa I sau a II-a de muncă se face potrivit reglementărilor legale sus enunţate,  după o analiză atentă a condiţiilor de muncă de către sindicate şi unitatea angajatoare; aşadar diferenţa de tratament instituită între diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebirile dintre aceste grupuri, raportat la activităţile concrete desfăşurate de fiecare categorie de personal în parte.

Nu în ultimul rând, este de menţionat faptul că stabilirea condiţiilor şi nominalizarea locurilor de muncă ce sunt încadrabile în grupe de muncă, precum şi nominalizarea persoanelor revine unităţilor angajatoare. Odată stabilită situaţia juridică, evidenţierea acesteia se reflectă în carnetul de muncă întocmit conform Decretului nr.92/1976 (în vigoare până la data de 01.01.2011, când a fost abrogat prin  O.U.G. nr.148/2008 pentru modificarea Legii nr.53/2003) sau în adeverinţa emisă de angajator ce trebuie să îmbrace forma prevăzută de lege. Aceste acte sunt întocmite pe baza evidenţelor aparţinând unităţii emitente, care poartă întreaga răspundere pentru exactitatea lor.

Celelalte aspecte invocate de reclamanţi vizând condiţiile de lucru sunt de asemenea nerelevante în litigiul de faţă, aceste aspecte fiind avute în vedere, aşa cum prevăd normele legale, de comisia instituită la nivelul fiecărei unităţii în elaborarea listei privind ocupaţiile, locurile de muncă şi nominalizarea persoanelor care sunt beneficiare ale grupei de muncă.

 În fine, faptul că angajatorul nu urmează procedura de încadrare a locurilor de muncă/ meseriilor în grupa de muncă nu împiedica salariatul să-şi realizeze acest drept, prin intermediul organelor reprezentative sindicale. Declanşarea şi continuarea procedurii nu reprezenta un atribut exclusiv al angajatorului, câtă vreme participanţi la etapele de expertiză tehnica si expertiză medicală sunt şi reprezentanţii angajaţilor în cadrul comitetului de securitate si sănătate în munca ori responsabilul cu protecţia muncii. Salariaţii aveau dreptul si interesul să solicite, derulare procedurii în toate etapele legale, să conteste modul în care angajatorul a procedat la încadrarea locului de muncă în grupă de muncă.

În nici un caz această expertiză efectuată în cadrul acestei proceduri speciale nu poate fi complinită cu o expertiză judiciară, deoarece instanţa de judecată nu poate face ea o încadrare efectivă a locului de muncă şi ocupaţiei reclamantului în aceste condiţii de muncă. În cadrul litigiului de faţă instanţă este ţinută a se pronunţa asupra faptului dacă locul de muncă şi activitatea desfăşurată de reclamant se încadrează în grupa de muncă (condiţiile de muncă) reieşită din actele întocmite de angajator în aplicarea actele normative, invocate şi interpretate corect în succesiunea lor, de către prima instanţă.

Faţă de cele ce preced, Curtea, constată că soluţia primei instanţe este legală şi temeinică şi drept urmare în temeiul art.480 alin.(1) din Noul Cod de procedură civilă a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanţi.

Domenii speta

Spete similare