Plângere contravenţională - respinsă -

Prin plângerea trimisă la această judecătorie spre competentă soluţionare la data de 22.06.2015 şi înregistrată sub nr. XXX/310/2015, petentul C C domiciliat în str. nr. , judeţul CNP 1 în contradictoriu cu intimatul XXX PRAHOVA, cu sediul în Ploieşti, str. XXX,  jud. Prahova, a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună:

-anularea procesului verbal de contravenţie seria CP nr. din data de 06.06.2015, încheiat de agentul constatator B I din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Prahova.

-Exonerarea de plată a amenzii în cuantum de 195 lei

În motivarea plângerii petentul învederează instanţei că la data de 06.06.2015 , orele 10.15 se deplasa cu autoturismul  marca XXX  cu numărul de înmatriculare în localitatea Sinaia  când  a fost oprit de un echipaj de politie care l-a sancţionat in mod abuziv pe motiv ca  nu purta centura de siguranţa, lucru neadevărat, petentul purtând centura de siguranţa.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 10) prin care a solicitat respingerea plângerii contravenţionale ca neîntemeiată şi menţinerea sancţiunii amenzii contravenţionale aplicate.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

La data de 06.06.2015, orele 10.15, în localitatea Sinaia  s-a încheiat împotriva petiţionarului Procesul Verbal de contravenţie seria CP nr.  de către agentul constatator B Io .

 În procesul verbal se reţine că, la data de 06.06.2015 petentul  se deplasa autoturismul  marca XXX  cu numărul de înmatriculare în localitatea Sinaia  fără a folosi centura de siguranţa.

Constatând săvârşirea faptei contravenţionale s-a încheiat împotriva petentului procesul verbal de contravenţie de mai sus în baza prevederilor art. 108 alin. 1, lit. a, pct. 3 din OUG 195 / 2002 republicată prin OG 69 /2007, fapta contravenţional fiind sancţionata  de art. 98 alin. 4 din OG 195 /2002, fiind sancţionat cu amendă în cuantum de 195 lei.

Luând spre soluţionare plângerea de faţă, instanţa apreciază că aceasta la data de 06.06.2015, orele 10.15 nu a probat in nici un mod faptul ca nu a săvârşit fapta contravenţionala, mai mult decât atât, petentul nu a formulat obiecţiuni împotriva procesului verbal de contravenţie.

Instanţa, verificând, în conformitate cu  dispoziţiile art. 34 alin. 2 din OG 2 / 2001, legalitatea procesului verbal de contravenţie reţine că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenţie instanţa reţine că deşi OG 2/2001, nu cuprinde dispoziţii exprese cu privire la forţa probantă a actului de constatare a contravenţiei din studierea textului art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul verbal de contravenţie face dovada deplină a situaţiei de fapt şi a încadrării în drept, până la proba contrarie.

Din analiza întregului material probator aflat la dosarul cauzei rezultă că procesul verbal de contravenţie s-a întocmit cu respectarea condiţiilor de formă şi de fond cerute de art. 16 şi art. 17 din OG 2/ 2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, sub sancţiunea nulităţii, fapta petentului a fost săvârşită cu vinovăţie, sancţiunea aplicata este temeinica, în limitele stabilite de lege şi proporţională cu gradul pericolului social creat.

In privinţa prezumţiei de nevinovăţie in procedura contravenţionala, garanţie fundamentala conferita prin art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea CEDO a elaborat o bogata jurisprudenţa stabilind ca aceasta prezumţie impune ca instanţele sa nu pornească de la premisa ca cel trimis in judecata a comis actul incriminat, ca sarcina probei revine acuzării, îndoiala fiind in beneficiul acuzatului (in dubio pro reo).

Curtea a stabilit ca aceasta prezumţie nu este absoluta, in fiecare sistem de drept  fiind operante prezumţii de drept sau de fapt, iar Convenţia nu le interzice in principiu atât timp cat statele respecta anumite limite si nu încălcă drepturile apărării.

OG 2/2001 nu conţine dispoziţii referitoare la forţa probanta a procesului verbal de constatare a contravenţiei, insa fiind vorba de un act administrativ, se aplica principiile generale din dreptul administrativ privind prezumţia de legalitate.

Întrucât art. 47 din OG 2/2001 dispune ca procedura de judecata prevăzuta de acest act normativ se completează cu dispoziţiile Codului de procedura civila, se vor aplica regulile procesului civil privind admisibilitatea, administrarea si aprecierea probelor si având in vedere caracterul mixt al probelor, sunt aplicabile dispoziţiile procedurii civile cat si cele ale dreptului civil.

Din aceasta perspectiva in materie contravenţionala, ii revine petentului obligaţia de a propune probe si a aduce probe care sa dovedească contrariul celor reţinute in actul sancţionator.

In cauza Salabiaku împotriva Franţei, precum si in cauza Janosevic împotriva Suediei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit sub aspectul sarcinii probei, ca paragraful 2 nu interzice existenta unor prezumţii de fapt sau de drept, insa, prin reglementarea acestora, statele membre trebuie sa respecte cerinţa proporţionalităţii intre mijloacele folosite si scopul legitim urmărit.

De exemplu, in cauza Blum împotriva Austriei, din 3.02.2005, reclamantul a invocat încălcarea prezumţiei de nevinovăţie prin inversarea sarcinii probei in fata autorităţii jurisdicţionale administrative.

Autoritatea administrativa l-a invitat pe petent sa dovedească contrariul celor reţinute de Inspectoratul de Munca in situaţia in care petentul a fost sancţionat întrucât la ferma sa lucra ilegal un muncitor străin, fără permis de munca si audierea acestuia nu a fost posibilă.

Curtea a apreciat ca autorităţile austriece au decis în baza probelor administrate de parţi in fata lor, acţionând în limitele art. 6 paragraful 2 din Convenţie.

Curtea a stabilit ca, existând un raport de proporţionalitate intre scopul urmărit prin instituirea prezumţiei si mijloacele utilizate, nu s-a încălcat art. 6 din Convenţie.

Din toate acestea se desprinde concluzia ca prezumţia de legalitate de care se bucura in sistemul nostru de drept, procesul verbal de constatare a contravenţiilor nu este contrara dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 si trebuie sa se facă de câtre instanţe o analiza de la caz la caz, daca aceasta prezumţie aduce sau nu atingere principiului proporţionalităţii intre scopul urmărit si mijloacele utilizate, mai ales in ceea ce priveşte dreptul la apărare al petentului. 

În cauza de fată petentul  nu a probat in nici un mod faptul ca nu a săvârşit fapta contravenţionala, mai mult decât atât, petentul nici  nu a formulat obiecţiuni împotriva procesului verbal de contravenţie.

Faţă de cele de mai sus, instanţa va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată şi va menţine procesul verbal atacat. 

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

Domenii speta

Spete similare