Conflict de muncă având ca obiect plată diferenţe salariale.

 Conflict de muncă având ca obiect plată diferenţe salariale. Neîncălcarea de către angajator a obligaţiei privind stabilirea prin contractul individual de muncă a unui salariu de bază sub salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată. Apel respins.

- Codul Muncii, art. 164

H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 şi H.G. nr. 871/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la care şi Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiţii de muncă decente şi echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.

Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul în speţă, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALĂ, DECIZIA NR. 3469 DIN 5 OCTOMBRIE 2015)

Prin sentinţa civilă nr.5202 din data de 20.05.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, s-a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii cererii de modificare a anexelor nr. 1 la CCM-urile la nivel de unitate pe anii 2011-2012 şi 2012-2014. A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru diferenţele de drepturi băneşti aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011. S-a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamanta FSTFR, pentru membrii de sindicat reprezentaţi, în contradictoriu cu pârâta SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, pentru diferenţele de drepturi băneşti aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta pentru diferenţele de drepturi băneşti aferente perioadei 30.06.2011-20.04.2014.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că în cauză acţiunea este formulată în numele a 10 salariaţi angajaţi la societatea pârâtă, persoane care sunt membrii ai Sindicatului şi au dat mandat expres de reprezentare organizaţiei federative reclamantă la care este afiliat – f. 64 sindicatul – f. 62.

Din înscrisurile depuse la dosar pentru fiecare membru de sindicat reprezentat (acte adiţionale la contractul individual de muncă – f. 36 şi urm.) rezultă care este salariul de bază lunar al salariaţilor şi alte elemente constitutive ale venitului brut lunar, respectiv diverse sporuri.

Dat fiind faptul că toţi salariaţii reprezentaţi în cauză îndeplinesc funcţia de casier C.F.I, în august 2011 aceştia au fost încadraţi la clasa 26 de salarizare, având un salariu de bază lunar de 1277 lei care ulterior a fost menţinut sau majorat.

Din Anexa 1 la CCM- la nivel de unitate pentru anii 2011-2012, înregistrat la ITM sub nr. 43/24.03.2011 – f. 77 şi urm. vol. I rezultă că ecuaţia de calcul a salariului de bază brut lunar în care intră şi salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care este egal cu 600 lei.

În această anexă se face menţiunea expresă că „salariul minim de bază la nivelul societăţii este superior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară”.

Din Anexa 1 la CCM- la nivel de unitate pentru anii 2012-2014, înregistrat la ITM sub nr. 109/20.03.2012 – f. 88 şi urm. vol. I rezultă că ecuaţia de calcul a salariului de bază brut lunar în care intră şi salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care este egal cu 600 lei.

În această anexă se face menţiunea expresă că „salariul minim de bază la nivelul societăţii este superior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară”.

Analizând cu prioritate excepţia tardivităţii invocată în cauză, tribunalul a reţinut că aceasta este neîntemeiată deoarece nu se raportează la obiectul acţiunii.

Astfel, din motivarea excepţiei, tribunalul a constatat că pârâta se referă la o pretinsă cerere a reclamantei de modificare a anexelor 1 la CCM-urile la nivel de unitate din anii 2011-2012 şi 2012-2014.

Din analiza cererii de chemare în judecată, tribunalul reţine că reclamanta nu a formulat un astfel de petit.

Doar tangenţial se pune în discuţie legalitatea formulei de calcul a salariului pentru faptul că salariul de bază aferent clasei 1 de salarizare nu a fost corelat cu salariul de bază minim brut garantat în plată, aspect care nu este de natură să conducă tribunalul la stabilirea unui alt obiect decât cel expres indicat de reclamantă.

Cu privire la excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile băneşti aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată pentru următoarele considerente: conform art. 268 alin 1 lit. c din Codul muncii „(1) Cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: (c) în termen de 3 ani de la data naşterii dreptului la acţiune, în situaţia în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum şi în cazul răspunderii patrimoniale a salariaţilor faţă de angajator”.

Conform, art. 211 din Legea nr. 62/2011 „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: (c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.

Este lesne de observat că ambele legi se referă la jurisdicţia muncii, însă ceea ce trebuie avut în vedere este faptul că Legea nr. 62/2011 nu modifică sau nu abrogă tacit prevederile aşa-zis contrare din Codul muncii.

Mai mult, niciuna dintre legi nu are o poziţie de preeminenţă, nici prin forţa juridică (lege organică – ordinară), nici prin specializarea obiectului de reglementare (lege generală – lege specială).

Astfel, dispoziţiile din Codul muncii şi cele din Legea nr. 62/2011 au valoare de norme comune în materia jurisdicţiei muncii, urmând ca în situaţiile divergente dintre cele două reglementări, să prevaleze normele adoptate ulterior faţă de cele anterioare, respectiv cele cuprinse în Legea nr. 62/2011.

Având în vedere cele de mai sus, tribunalul a apreciat ca incidente în acest caz prevederile art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în funcţie de care interpretarea şi aplicarea termenelor de sesizare a instanţelor judecătoreşti în cazul conflictelor individuale de muncă ar fi după cum urmează:

- termenele şi ipotezele prevăzute de Codul muncii care nu au suferit modificări rămân aplicabile;

- termenele şi situaţiile nou introduse de Legea nr. 62/2011, precum şi cele preluate cu modificări din Codul muncii se aplică cu întâietate, fiind norme ulterioare.

În considerarea faptului că ipoteza în cauză nu este prevăzut de Legea nr. 62/2011, rezultă că în cauză se aplică termenul de 3 ani prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.

Dreptul la acţiunea de faţă s-a născut la momentul plăţii fiecărui salariu lunar despre care reclamanta pretinde în prezenţa acţiune că este eronat calcula şi implicit mai mic decât cel cuvenit.

Acţiunea în cauză a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 30.06.2011.

Pretenţiile solicitate în cauză privesc perioada 30.06.2011-20.04.2014, deci inclusiv perioada 24.06.2011 - 30.06.2011 care este îndepărtată de momentul introducerii acţiunii cu mai mult decât cei 3 ani prevăzuţi de lege.

Urmare celor de mai sus, tribunalul a admis excepţia astfel invocată şi a respins ca prescrisă cererea formulată de reclamantă pentru diferenţele de drepturi băneşti aferente perioadei 24.06.2011 - 30.06.2011.

Raportând situaţia de fapt reţinută mai sus la prevederile legale în materie, tribunalul a apreciat că acţiunea de faţă este neîntemeiată pentru perioada 30.06.2011-20.04.2014 pentru următoarele considerente:

Prin prezenta acţiune, membrii de sindicat reprezentaţi în cauză, salariaţi ai paratei, au solicitat obligarea angajatorului să le plătească diferenţele salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de ierarhizare a claselor de salarizare, în raport de valoarea salariului de baza minim brut pe ţara garantat în plata de:

- 670 lei (pentru perioada 01.01.2011 - 31.12.2011);

- 700 lei (pentru perioada 01.01.2012 - 31.01.2013);

- 750 lei (pentru perioada 01.02.2013 - 30.06.2013);

- 800 lei (pentru perioada 01.07.2013 - 31.12.2013);

- 850 lei (pentru perioada 01.01.2014 – 20.04.2014).

Dispoziţiile H.G. nr. 1193/2010, invocat ca temei al pretențiilor reclamantei, prevăd că ”începând cu data de 01 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră”.

Totodată, potrivit H.G. nr. 1225/2011, ”începând cu data de 01 ianuarie 2012 salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 700 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 ore în medie pe lună în anul 2012, reprezentând 4,13 lei/oră”.

De asemenea, H.G. nr. 23/2013 prevede că “începând cu data de 01.02.2013, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 750 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore în medie pe lună, în anul 2013 reprezentând 4,44 lei pe oră”.

Tribunalul a reţinut că, potrivit art. 7 din CCM pe anii 2011-2012 al SNTFM CFR Călători SA, salariul personalului din CFR Călători SA cuprinde:

- salariul de bază care se stabileşte în raport cu pregătirea, competenţa, răspunderea şi complexitatea sarcinilor funcţiei ocupate;

- sporuri la salariul de bază;

- adaosuri;

- premii pentru obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea individuală.

Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc conform Anexei nr. 1.

Aceleaşi dispoziţii legale sunt reluate şi în CCM pe anii 2012-2014 al SNTFM CFR Călători SA înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Municipiului Bucureşti sub nr. 109/20.04.2012.

Prin urmare, conform CCM la nivel de unitate pe anii 2011-2012 şi 2012-2014, salariul de baza brut se obţine prin înmulţirea salariului de baza brut corespunzător clasei 1 de salarizare cu coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare, în Anexa nr. 1 fiind indicate salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare, în cuantum concret.

În ceea ce priveşte solicitarea reclamantei de aplicare a coeficientului de ierarhizare prin raportare la salariul minim brut pe tară aferent anilor 2011, 2012, 2013 şi 2014 (stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013, HG nr. 871/2013), Tribunalul a apreciat că este neîntemeiată, având în vedere că nu există nicio dispoziţie legală care să raporteze salariul membrilor de sindicat reprezentaţi în cauză la salariul minim brut pe ţară, salariile de bază în cadrul pârâtei fiind cele indicate (în cuantum fix) în anexa nr. 1 a CCM aplicabil la nivel de unitate pe anii 2011 şi 2012-2014.

Clasa 1 de salarizare stabilită prin CCM la nivel de unitate este doar un element de raportare în formula de calcul a salariului.

Legiuitorul este interesat doar de rezultatul final al unui astfel de calcul, respectiv că salariatului să i se asigure efectiv un salariu brut cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut garantat în plată.

Este nerelevant modul în care se ajunge la salariul de încadrare al salariatului dacă acesta respectă pragul minim prevăzut de lege.

În cauză, potrivit contractelor individuale de muncă şi a actelor adiţionale la acestea, membrii de sindicat reprezentaţi au beneficiat de salarii de bază lunare (la care se adaugă şi sporuri) mai mari decât salariul minim brut pe tară stabilit prin HG nr. 1193/2010, HG nr. 1225/2011, HG nr. 23/2013 şi HG nr. 871/2013.

În consecinţă, constatând că în perioada 2011 - 2014 salariile de bază cuvenite acestor salariaţi sunt cele prevăzut de Anexa 1 la CCM corespunzător clasei de salarizare nr. 33 în care se încadrează, fără a exista vreo formulă de calcul cu referire la salariul minim brut pe ţară, Tribunalul a apreciat că pretenţiile reclamantei de stabilire a salariului prin înmulţirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei sale de salarizare cu salariul minim brut pe ţară, sunt neîntemeiate.

Reglementarea din CCM-urile la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 şi 2012-2012 cum că „salariul minim de bază la nivelul societăţii este superior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară” devine aplicabilă doar în momentul în care există salariaţi încadraţi în clasa 1 de salarizare, iar clasa 1 de salarizare este mai mică decât salariul de bază minim brut garantat în plată.

Aceasta este unica excepţie, prevăzută expres, care conduce la stabilirea pentru aceşti salariaţi a unui alt salariu de bază decât cel din CCM.

Ea este însă de strictă interpretare şi aplicare şi devine incidentă doar în cazuri particulare.

Neexistând o diferenţă de drepturi salariale cuvenite membrilor de sindicat reprezentaţi în cauză, rezultă că şi solicitarea acestora de obligare a pârâtei la eliberarea unor adeverinţe cu diferenţele de drepturi salariale este neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel motivat, în termen legal, apelanta criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin motivele formulate, s-a arătat că prin sentinţa civilă atacată, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apelantă în numele şi pentru salariaţii intimatei membrii ai organizaţiei sale sindicale.

Conform celor reţinute în motivarea sentinţei atacate, instanţa de fond a apreciat că apelanţii solicită să le fie recalculate drepturile salariale cuvenite pentru perioada 01.07.2011 - 20.04.2014 în baza unui algoritm de calcul propriu, respectiv să înmulţească coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi pentru fiecare clasă de salarizare din grila de salarizare prevăzută în Anexa 1 la CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 şi 2012-2014 cu salariul de bază minim brut pe ţară şi garantat în plată prevăzut prin hotărâri de guvern, algoritm pe care îl consideră lipsit de fundament legal, deoarece „reglementarea din CCM-uri la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 şi 2012-2014 cum că salariul minim de bază la nivelul societăţii este superior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară devine aplicabilă doar în momentul în care există salariaţi încadraţi în clasa 1 de salarizare, iar clasa 1 de salarizare este mai mică decât salariul de bază minim brut garantat în plată. Aceasta este unica excepţie, prevăzută expres, care conduce la stabilirea pentru aceşti salariaţi a unui alt salariu de bază decât cei din CCM.

„Ce nu a reţinut instanţa de fond este faptul că există în CCM-uri la nivel de unitate pentru anii 2011-2012 şi 2012-2014, sporuri la salariul de bază al salariaţilor cum ar fi sporul pentru condiţii vătămătoare (nocive) care se acordă în procent de 10% din clasa 1 de salarizare la care este prevăzut un salariu de bază minim brut garantat în plată mult mai mic decât salariul de bază minim brut garantat în plată de Guvernul României şi aprobat prin HG-uri şi a anexat copii conform cu originalul al extraselor din CCM-urile amintite din care rezultă cele precizate de FSTFR”.

Mai mult, există şi actul SNTFC „CFR Călători” SA cu nr. 12/2/586/15.07.2014 prin care conducerea acestei societăţi recunoaşte că „sporul pentru condiţii vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10 la sută din salariul minim garantat în plată”.

Având în vedere aspectele reţinute de instanţa de fond în motivarea sentinţei apelate, sub aspectul insuficientei motivări, a netemeiniciei şi nelegalităţii soluţiei pronunţate de instanţa de fond, apelanta a învederat instanţei de apel că, în conformitate cu dispoziţiile art.7 alin.1 teza II din CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 şi din CCM pe unitate pentru anii 2012-2014, „Salariile de bază corespunzătoare fiecărei clase de salarizare se stabilesc în funcţie de coeficienţii de ierarhizare şi de formula de calcul din Anexa nr.1."

Formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea: S = S clasa 1 x K - unde:

S – reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei de salarizare respective;  - S clasa 1 - reprezintă salariul de bază brut corespunzător clasei 1 de salarizare care conform Anexei 1 este în cuantum de 600 de lei; K - este coeficientul de ierarhizare a claselor de salarizare aşa cum rezultă din anexa 1 la CCM.

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, se poate constata că pentru calculul salariului de bază corespunzător fiecărei clase de salarizare nu se porneşte de la salariul de bază minim brut garantat în plată, ci de la un salariu corespunzător clasei 1 de salarizare.

Acest salariu corespunzător clasei 1 de salarizare este o valoare convenită de părţile semnatare la contractelor colective de muncă, respectiv suma de 600 de lei. După cum se poate observa, suma de 600 de lei reprezintă valoarea salariului minim garantat de părţi de la care se porneşte în stabilirea salariului brut cuvenit fiecărui salariat al intimatei.

Or, aflându-se în faţa stabilirii unei valori minime salariale minim garantate în plată, apelanta consideră ca fiind neîntemeiată şi nelegală aprecierea instanţei de fond din care rezultă că este corectă aplicarea acestei sume minime garantate de părţile contractului colectiv de muncă la nivel de unitatea SNTFC CFR CĂLĂTORI SA la stabilirea salariilor brute ale salariaţilor societăţii, încalcă dispoziţiile hotărârilor de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu anul 2011 ce trebuie să fie salariul de la clasa 1 de salarizare pentru salariatul cu salariul cel mai mic din unitate care consideră apelanta că nu are cum să fie mai mic decât salariile din hotărârile de Guvern care reglementează valoarea salariului minim garantat în plată începând cu 01.07.2011 şi până pe 20.04.2014, coroborând şi cu actul SNTFC CFR Călători SA cu nr. 12/2/586/15.07.2014 prin care conducerea acestei societăţi recunoaşte că: „sporul pentru condiţii vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10 la sută din salariul minim garantat în plată”.

Apelanta a învederat că formula de calcul pentru salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare este următoarea:

- S = S clasa 1 x K - unde S clasa 1 de salarizare ar trebui să fie salariul cel mai mic din unitate şi K este coeficientul de ierarhizare din grila de salarizare din Anexa nr. 1.

În concluzie, pentru cele mai sus arătate, apelanta consideră că reţinerile instanţei de fond din care rezultă că solicitările apelanţilor care fac obiectul cauzei deduse judecaţii nu au niciun fundament legal, sunt neargumentate, netemeinice şi nelegale.

Mai mult decât atât, prin înscrisurile aflate la dosarul cauzei a arătat instanţei de fond că Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti, prin Nota la înregistrarea Contractului Colectiv de muncă încheiat la nivel de SNTFC CFR CĂLĂTORI SA, nr. Registru CCM 43/25.03.2011, înregistrată la ITM sub nr.15466/24.03.2011, menţionează că salariul de bază este stabilit contrar prevederilor legale şi că acesta trebuie corelat cu prevederile art.159 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii privind salariul de baza minim brut pe ţara garantat în plată.

Aceeaşi poziţie o are şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Braşov care, prin adresa nr.19916/26.06.2014, confirmă opinia că Anexa 1 prevede stabilirea valorii salariului minim brut aplicat atât pentru clasa 1 de salarizare cât şi celorlalte clase de salarizare la suma de 600 de lei sub salariul minim brut pe ţară garantat în plată.

În concluzie, apelanta consideră că reţinerile instanţei de fond din care rezultă că apelanţii solicită să le fie recalculate drepturile salariate cuvenite pentru perioada 01.07.2011 - 20.04.2014 în baza unui algoritm de calcul propriu respectiv să înmulţească coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi pentru fiecare clasă de salarizare din grila de salarizare prevăzută în Anexa 1 la CCM pe unitate pentru anii 2011-2012 şi 2012-2014 cu salariul de bază minim brut pe ţară şi garantat în plată prevăzut prin hotărâri de Guvern, sunt netemeinice şi nelegale, iar solicitările apelanţilor sunt pe deplin motivate şi justificate pentru că nu s-a reţinut de Instanţa de Fond tocmai ce era esenţial, respectiv că la clasa 1 de salarizare din grila de salarizare din Anexa nr. 1 la CCM-urile în vigoare În perioada analizată trebuia să fie salariul salariatului cu salariul cel mai mic din unitate şi acesta nu avea voie să fie mai mic decât salariul minim brut de bază garantat în plată de Hotărârile de Guvern şi în consecinţă acesta se înmulţea cu coeficientul de ierarhizare K din grila de salarizare şi rezultau astfel salariile din CIM şi actele adiţionale ale reclamanţilor.

Apelanta a învederat instanţei de Control Judiciar că societatea în CCM-uri are sporuri raportate la salariul minim brut de la clasa 1 de salarizare din anexa nr. 1 la CCM-uri şi tot societatea prin conducerea sa de tip DIRECTORAT prin actul 12/2/586/15.07.2014 recunoaşte că având în vedere pct. III din Anexa nr. 5 „Sistemul de sporuri care prevede că sporul pentru condiţii vătămătoare (nocive) se acordă în procent de 10% din clasa 1 de salarizare, se va acorda 10% din salariul minim garantat în plată”.

Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de apel, Curtea constată că apelul este nefondat.

Prima instanţă a realizat o aplicare corectă a legii, considerentele de fapt şi de drept ce au stat la baza soluţiei pronunţate fiind pertinente, astfel că în cele ce urmează vor fi făcute numai anumite precizări, Curtea însuşindu-şi constatările instanţei de fond.

În privinţa pretenţiilor aferente anilor 2012 şi 2013, având acelaşi obiect, în prealabil, constatăm că, după data de 31.12.2010, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi valabil pentru anii 2008-2010 nu a mai produs efecte, fiind denunţat anterior împlinirii termenului convenit, astfel că, în cauză pretenţiile apelantului nu pot fi analizate în raport de acest contract, care prevedea în art. 41 alin. 3 lit.a) următoarele: „Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 şi negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizaţii incluse în acesta”.

În aplicarea contractelor colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2011-2013, intimata a luat în considerare în privinţa apelantului grila de salarizare prevăzute în anexa nr. 1 la acest contracte. Totodată, potrivit notei de la anexa nr. 1 la acest contracte, intitulată „clasele de salarizare şi salariile de bază brute corespunzătoare. Grilă de salarizare”, se arată că „părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou contract colectiv de muncă să se negocieze salariile de bază brute corespunzătoare fiecărei clase de salarizare conform formulei şi a coeficienţilor de ierarhizare existenţi în contractul colectiv de muncă 2009-2010”. În consecinţă, aşa cum părţile contractante au convenit, pe durata celor două contracte colective de muncă se aplică salariile de bază brute aşa cum au stabilit părţile contractante, iar în cazul apelantului aceste prevederi au fost respectate.

Pe cale de consecinţă, intimata nu a încălcat convenţiile colective care au exprimat voinţa părţilor contractante, inclusiv a salariaţilor, în condiţiile în care la nivel superior nu exista o obligaţie de prevedere a unui salariu de baza minim brut de 700 lei, aşa cum prevedea pentru anii 2008-2010 contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi.

Curtea mai reţine că formula de calcul menţionată în cererea de apel nu apare în anexa nr. 1 la convenţiile colective aplicabile în perioada în litigiu, ci a fost menţionată doar intenţia părţilor ca în viitor, „la următoarele discuţii privind un nou contract colectiv de muncă”, să se aibă în vedere formula de calcul şi coeficienţii din contractul colectiv de muncă 2009-2010. Într-adevăr, în capitolul cu dispoziţii finale, respectiv la art. 106 alin. 8 şi art. 98 alin. 6 din contractele colective de muncă, părţile au indicat formula de calcul la care şi apelantul a făcut trimitere, dar aceasta privea o grilă pe care părţile contractante o puteau considera o bază de discuţii la negocierile ulterioare, iar nu în perioada de valabilitate a acestor contracte colective.

Apelantul a solicitat, în subsidiar, plata unor diferenţe de drepturi salariale susţinând că la calculul salariului trebuie utilizată valoarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată prevăzut de H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011 şi de H.G. nr. 23/2013.

H.G. nr. 1193/2010, invocat ca temei al acestor pretenţii, prevede in art.1 ca “începând cu data de 1 ianuarie 2011, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 670 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 170 de ore în medie pe lună în anul 2011 reprezentând 3,94 lei/oră.” Salariul de baza minim brut a avut apoi cuantumul de 700 lei, prevăzut de H.G. nr.1225/2011, 750 lei prevăzut de H.G. nr. 23/2013 şi 850 lei, prevăzut de H.G. nr. 871/2013.

În baza art. 160 din Codul muncii, „salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri.”

Din coroborarea celor doua dispoziţii legale menţionate, rezulta ca salariul de 670/700/750/850 lei la care fac referire actele normative reprezintă salariul de baza brut, la care se aplica sporurile si adaosurile, legiuitorul interzicând angajatorilor sa stabilească salarii de baza sub acest nivel.

Apelantul pretinde ca acest cuantum de 670/700/750/850 lei ar trebui înmulţit cu coeficienţii de ierarhizare din CCM la nivel de unitate (in locul celui de 600 lei, utilizat de intimata pârâtă la calculul drepturilor salariale), pentru a determina salariul de baza.

Aceasta interpretare este eronată, întrucât cuantumul de 670/700/750/850 lei reprezintă exclusiv un etalon agreat prin CCM, care înmulţit cu coeficienţii de ierarhizare din anexa conduce la stabilirea salariului de baza brut, si care nu trebuie sa fie sub nivelul de 670 lei, reglementat prin H.G. nr. 1193/2010.

Acest cuantum de 670/700/750/850 lei la care fac referire actele normative nu trebuie confundat cu etalonul convenit prin CCM la nivel de unitate, care se înmulţeşte cu coeficienţii de ierarhizare prevăzuţi in aceeaşi convenţie colectiva de munca, pentru determinarea salariului de baza, aceasta interpretare a instanţei de fond fiind eronata.

Intimata pârâtă a respectat prevederile H.G. nr. 1190/2010, H.G. nr.1225/201, H.G. nr. 23/2013 şi H.G. nr. 871/2013, din actele adiţionale la contractele de muncă depuse la dosar rezultând că niciunul dintre reclamanţi nu a avut un salariu inferior nivelului stabilit prin actele normative anterior indicate. Deşi în cursul anului 2012 salariul de bază minim brut conform H.G. nr. 1125/2011 era stabilit la nivelul de 700 lei, intimata a avut în vedere la acordarea salariilor către angajaţii săi, începând cu data de 01.01.2011, un salariu de bază minim brut de 700 lei, deci exact în cuantumul celui impus de dispoziţia legală.

Că este aşa rezultă şi din consultarea claselor de salarizare şi salariilor de bază brute corespunzătoare ce se regăsesc în anexa nr. 1 la contractele de muncă colective la nivelul intimatei şi unde se poate verifica că pentru clasa de salarizare corespunzătoare fiecărui salariat a fost respectat cuantumul prin raportare la un salariu de bată minim brut de 670 lei, respectiv de 700 lei, în timp ce prevederea legală impunea un cuantum minim de 670 lei, respectiv de 700 lei.

Referitor la anul 2013, deşi potrivit contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul intimatei s-a stabilit un salariu minim brut de bază de 700 lei, în condiţiile în care art. 1 din H.G. nr. 23/2013 impunea începând cu 01.02.2013 un salariu minim brut de 750 lei, Curtea constată că potrivit actelor adiţionale, coroborate cu grila de salarizare, intimata a procedat la acordarea drepturilor salariale cu respectarea prevederilor H.G. nr. 23/2013, la fel şi pentru anul 2014, s-au respectat dispoziţiile H.G. nr. 871/2013.

Etalonul de 600 lei, agreat prin CCM, serveşte la determinarea salariului de baza, numai rezultatul obţinut după aplicarea coeficienţilor de ierarhizare putând fi comparat cu nivelul salariului de baza minim garantat in plata.

Nu pot fi primite susţinerile privind greşita calculare a salariilor prin raportare la coeficienţii de ierarhizare, deoarece potrivit art. 106 alin. 8 din contractul colectiv de muncă la nivelul intimatei pe anii 2011 părţile stabilesc ca la următoarele discuţii privind un nou CCM să se negocieze coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare. Prin urmare, coeficienţii de ierarhizare enumeraţi în continuare nu erau aplicabili şi nu puteau sta la baza calculării salariului intimaţilor.

Similar, în art. 98 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivelul apelantei pe anii 2012-2014 se prevede că părţile stabilesc ca la următoarele negocieri privind încheierea unui nou CCM să se negocieze acordarea următoarelor drepturi care, pe durata prezentului CCM, nu se acordă, printre acestea fiind şi coeficienţii de ierarhizare ai claselor de salarizare.

În consecinţă, H.G. nr. 1193/2010, H.G. nr. 1225/2011, H.G. nr. 23/2013 şi H.G. nr. 871/2013 au stabilit valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, la care şi Codul muncii trimite, însă acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de salarizare, în scopul asigurării garantării unor condiţii de muncă decente şi echitabile, protejând, astfel, salariatul, deoarece angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.

Acesta nu este, însă, un element al algoritmului de calcul al salariului stabilit de fiecare angajator, ci se ia în considerare ca atare pentru a stabili dacă salariul de salariul de bază al unui salariat, rezultat din valorificarea elementelor convenite de părți, respectă nivelul minim impus de lege. Legea nu impune un anumit mod de calcul al salariilor pentru salariații ce nu fac parte din categoria celor plătiți din fonduri publice, așa cum este cazul în speţă, prin urmare, nici nu a prevăzut că acest salariu de bază minim brut garantat în plată trebuie să fie calificat într-un anumit fel ori să i se atribuie o anumită valoare în ecuațiile pe baza cărora salariul se calculează. Concret, calculul salariului reclamantului presupunea înmulțirea coeficientului de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare cu salariul minim convenit de părți. Acest salariu minim nu poate fi confundat cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în lipsa unei clauze contractuale. Or, părțile nu au făcut vreo probă că așa au convenit. Dispoziţiile art. 2 alin. 6 din contractul colectiv de muncă prevăd că, în situația în care intervin reglementări mai favorabile în privința drepturilor ce decurg din contractul colectiv de muncă, ele vor face parte de drept din contract. Această dispoziție nu este de natură să conducă la altă soluție de vreme ce părțile nu au convenit că salariul de bază se calculează prin aplicarea coeficientului de ierarhizare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Nu sunt fondate nici susţinerile că acest salariu garantat în plată a fost aplicat diferenţiat de angajator, numai anumitor categorii de salariaţi, fiind evident chiar din susţinerile acestuia că s-a dispus aplicarea salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată categoriilor profesionale ale căror drepturi salariale se aflau sub valoarea acestuia, ceea ce nu indică o situaţie discriminatorie, ci aplicarea protecţiei minime salariale stabilite de legiuitor.

Prin urmare, în baza art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare