Sentinta Civila

Dosar nr. 4673/1748/2014

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA CORNETU

.

SENTINTA CIVILĂ  Nr. 3537/2015

Şedinţa publică de la 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREŞEDINTE : DAMASCHIN ENIKO

 GREFIER : Anton Luminita

Pe rol judecarea cauzei Minori şi familie privind pe reclamant G. I. V. şi pe pârât C. D., autoritate tutelară P. J., având ca obiect exercitarea autorităţii părinteşti.

Dezbaterile şi susţinerile părţilor au avut loc la data de 16.09.2015 au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, când instanţa având nevoie de timp pentru  delibera a amânat pronunţarea pentru azi 07.10.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANŢA

Deliberând constata următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 04.08.2014, sub nr. de dosar 4673/1748/2014, reclamantul G.I.V. a chemat în judecată pe pârâţii C. D. şi Autoritatea Tutelară din cadrul P. J., solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului, exclusiv de tată, să stabilească locuinţa minorului la domiciliul tatălui, să oblige pârâta la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorului prin raportare la venitul minim pe economie şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esenţă, reclamantul a arătat că în urmă cu nouă ani a intrat într-o relaţie de concubinaj notorie cu pârâta, relaţie din care a rezultat naşterea  minorului G. A., survenită la data de …….

Susţine că au convieţuit pana in urma cu doi ani de zile când relaţiile s-au deteriorat, astfel ca in prezent deşi nu mai convieţuiesc, locuiesc in camere separate, în locuinţa acordata reclamantului de M.T. unde lucrează ca inginer.

Din momentul separării părţilor, parata a început sa se comporte foarte violent, creează o atmosfera tensionata, provoacă certuri si scandaluri de fata cu minorul. Fara nici un motiv îi interzice orice întrevedere cu copilul si pentru a-l împiedica sa se ocupe de copil s-a „baricadat” intr-o camera pe care o încuie. Sau se încuie când se afla împreuna cu minorul acasă.

Din aceste motive a încercat prin toate mijloacele sa ia legătura cu copilul, să-l vadă, să-l întreţină, să-l ajute in creştere si educarea lui profesionala cu toata împotrivirea paratei.

Întrucât pârâta nu îi permite să vadă minorul acasă, reclamantul a mers la grădiniţă pentru a relaţiona cu fiul său, motiv pentru care pârâta l-a retras de la grădiniţă pe minor.

Subliniază că pârâta nu are serviciu, are preocupări oculte, iar reclamantul este cel care se ocupă de menajul zilnic, atât al reclamantei cât şi cel al minorului.

În pofida acestor aspecte, pârâta îi interzice minorului până şi să îi spună reclamantului „tată”, acesta fiind apelat de copil prin utilizarea prenumelui. Arată că minorul este ţinut sechestrat de mamă, deşi acesta are nevoie de afecţiune şi îngrijire din partea ambilor părinţi.

În acest context, întrucât minorul asistă la scandaluri frecvent, apreciază că este în interesul superior al minorului ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de tată. În subsidiar, în măsura în care se va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, solicită stabilirea unui program de legături personale cu minorul astfel: în fiecare week-end, de vineri ora 16.00 până duminica ora 16.00 cu luarea minorului la domiciliul său, o săptămână în fiecare vacanţă de primăvară şi iarnă, şi o lună în vacanţa de vară, cu luarea minorului la domiciliul reclamantului.

În drept a invocat prevederile art. 507 şi art. 480 C.civ.

Cererea de chemare în judecată este legal timbrată dovada fiind ataşată la fila 4 şi fila 22 din dosar.

În probaţiune a depus un set de înscrisuri.

Pârâta, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

La solicitarea instanţei, în cauză a fost efectuată ancheta socială la domiciliul părţilor, raportul fiind ataşat la dosar (fila 58).

La data de ….., reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a indicat că pârâta a schimbat din nou şcoala la care se presupune că ar merge minorul. Susţine că pârâta s-ar fi angajat, motiv pentru care angajează bone pentru minor pe care le schimbă des şi nu a ajuns la nici un consens cu aceasta deşi a încercat soluţionarea litigiului pe cale amiabilă. Precizează că ar fi de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun de către ambii părinţi, în măsura în care pârâta i-ar permite să vadă minorul şi nu l-ar ţine ascuns.

La termenul de judecată din 11.03.2015, pârâta s-a prezentat în faţa instanţei şi a depus cerere reconvenţională şi întâmpinare.

Instanţa a respins cererea reclamantului de a aplica sancţiunea decăderii din dreptul de a formula întâmpinare întrucât părţile locuiesc în acelaşi imobil şi niciuna din citaţiile anterioare nu a fost primită personal de pârâtă.

Prin întâmpinare şi cererea reconvenţională (fila 113), pârâta-reclamantă a solicitat să fie respinsă cererea formulată de reclamantul-pârât şi să se dispună ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorului în mod exclusiv de către mamă, locuinţa minorului să fie stabilită la mamă, reclamantul-pârât să fie obligat la plata unei pensii de întreţinere în beneficiul minorului, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, în esenţă, a arătat că a avut o relaţie de concubinaj cu reclamantul-pârât, relaţie din care s-a născut minorul G. A..

Susţine că părţile au convieţuit ca o familie fericita si unita pana la un moment dat, când a aflat că reclamantul-pârât are şi alte înclinaţii sexuale.

Arată că a aflat ulterior că reclamantul-pârât are grave probleme de comportament, motiv pentru care a încercat din răsputeri să nu lase minorul în prezenţa tatălui. Susţine că tatăl ar fi abuzat sexual minorul şi l-ar fi traumatizat psihic.

Din aceste motive nu permite tatălui şi familiei acestuia să stea cu minorul, preferă să angajeze bone şi să îl ducă la alte instituţii de învăţământ, pentru a-l feri de contactul cu tatăl.

În drept a invocat prevederile art. 205, art. 209 C.pr.civ., art. 507 şi urm C.civ.

Cererea reconvenţională este legal timbrată dovada fiind ataşată la fila 85 din dosar.

La termenul de judecată din 13 mai 2015, instanţa a audiat martorul  propus de pârâta-reclamantă, declaraţia acestuia fiind consemnată şi ataşată la dosar şi a administrat proba cu interogatoriul reclamantului-pârât. Totodată, întrucât reclamantul-pârât a indicat datele martorului la data de 04.05.2015, instanţa a aplicat sancţiunea decăderii din proba încuviinţată.

La acelaşi termen instanţa a dispus evaluarea psihologică a minorului, atât singur cât şi în prezenţa ambilor părinţi, respectiv în prezenţa fiecărui părinte în parte.

Raportul de evaluare psihologică a fost depus de D. G. A. S. P.C. la data de 23.07.2015.

La termenul de judecată din 16.09.2015, reclamantul-pârât a arătat că este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun şi în mod egal de ambii părinţi, este de acord ca minorul să locuiască la mamă dar tatăl să beneficieze de program de vizitare a minorului.  Totodată, reclamantul-pârât a solicitat compensarea cheltuielilor de judecată, în timp ce pârâta-reclamantă a indicat că îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată. Părţile au reiterat faptul că locuiesc împreună.

 Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată că din relaţia de concubinaj a celor două părţi a rezultat naşterea minorului G. A., survenită la data de …...

Reclamantul-pârât este angajat ca inginer în cadrul C. N., în timp ce pârâta-reclamantă nu a indicat nici un loc de muncă.

Părţile convieţuiesc de circa nouă ani de zile în locuinţa de serviciu a reclamantului-pârât, locuind în prezent în camere diferite. Din spusele reclamantului şi din raportul de anchetă socială rezultă faptul că toate cheltuielile aferente imobilului în care locuiesc sunt suportate de reclamantul-pârât.

Prin cererea de chemare în judecată precizată la ultimul termen de judecată, reclamatul-pârât a arătat că este de acord ca autoritatea părintească să fie exercitată asupra minorului în comun şi în mod egal de către ambii părinţi. Pe de altă parte, pârâta-reclamantă a solicitat ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către aceasta.

Potrivit art. 483 alin. 1 C.civ. autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţine în mod egal ambilor părinţi, iar potrivit alin. 2 şi 3 ale aceluiaşi articol părinţii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului, ambii răspunzând pentru creşterea copilului lor minor.

Prin art. 507 ce are ca denumire marginală „exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte” se stabileşte că „dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv, se află în neputinţă de a-şi exprima voinţa, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească”, iar conform art. 398 Cod civil, cu aceeaşi denumire marginală „dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”.

Interesul superior al copilului urmează a fi apreciat din perspectiva definiţiei regăsită în art.2 din Legea nr.272/2004.

Astfel, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puţin următoarele:

a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie;

b) opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;

c) istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului, precum şi potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;

 d) capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia;

 e) menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică şi morală normală, la echilibru socio-afectiv, la viaţa de familie, drept afirmat şi prin art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Or, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, prevăzută de art.397 din Noul Cod civil, este un drept al copilului, de care acesta nu poate fi lipsit decât pentru motive justificate de interesul său superior.

Prin urmare, pentru a se putea dispune exercitarea autorităţii părinteşti de către un singur părinte trebuie să existe nişte „motive întemeiate”, care pot fi circumscrise împrejurărilor prevăzute de art. 507 Cod civil.

Totodată, având în vedere efectele sale, o astfel de măsură trebuie dispusă cu maximă precauţie, nefiind de plano în interesul minorului, de vreme ce exclude aproape total un părinte al minorului de la luarea deciziilor în legătură cu acesta.

În cauza dedusă judecăţii, din probele administrate în cauză rezultă că între părţi există o relaţie foarte tensionată, cauzată de către pârâta-reclamantă întrucât aceasta susţine în esenţă că reclamantul-pârât ar fi abuzat sexual minorul şi ar avea alte înclinaţii sexuale. Din acest motive, rezultă din întregul ansamblu probator, fără echivoc, faptul că mama refuză să îi permită tatălui să relaţioneze cu minorul, nu îi comunică datele referitoare la instituţia de învăţământ frecventată, instruieşte bona să încuie camera etc.

De asemenea, din audierea minorului în camera de consiliu, a rezultat că minorul este instruit de către mamă să nu îi permită tatălui să îl îmbrăţişeze, nu îi spune „tată”, crezând că de fapt reclamantul-pârât nu îi este tată, motiv pentru care ar trebui în mod justificat să adopte o asemenea atitudine.

Din raportul de evaluare psihologică, precum şi din audierea minorului în camera de consiliu, rezultă că minorul consideră că toate lucrurile rele- respectiv neajunsurile materiale, lipsa unui loc bun de muncă pentru mamă etc. se datorează tatălui. Instanţa apreciază că acest comportament al minorului este cauzat de modul în care mama manipulează şi influenţează minorul.

Instanţa consideră astfel că acuzaţiile privind presupusul abuz sexual proferate mamă nu sunt reale. De altfel, minorul a fost expertizat la INML unde acuzaţiile mamei au fost infirmate. Totodată, faptul că minorul nu se află într-un real pericol rezultă din chiar comportamentul pârâtei-reclamante care a continuat să locuiască în acelaşi imobil cu reclamantul-pârât ani la rând după comiterea presupusului abuz.

Instanţa atrage atenţia pârâtei-reclamante că nu are dreptul de a influenţa minorul în sensul că toate neajunsurile se datorează tatălui, în condiţiile în care reclamantul-pârât este cel care are un serviciu şi plăteşte toate cheltuielile casei, pârâta-reclamantă nefăcând în nici un fel dovada contribuirii la aceste cheltuieli. Minorul are dreptul de a fi crescut şi educat de către ambii părinţi, fiind în interesul superior al acestuia să aibă şi un model masculin în viaţă.

Instanţa apreciază că în cauză comportamentul mamei constând în încuierea minorului pentru a nu fi vizitat de către tată, mutarea acestuia de la o şcoală la alta etc., instruirea bonei să încuie camera este dăunătoare pentru minor. Totodată, subliniază instanţa că o eventuală orientare sexuală diferită a tatălui (dacă ar fi reală, întrucât aceasta nu a fost dovedită) nu îndrituieşte mama să restricţioneze dreptul de a avea legături personale tatălui cu fiul său.

Analizând toate aceste aspecte mai sus invocate, se observă că din ansamblul probator administrat în cauză nu a rezultat că ar exista motive pentru ca autoritatea părintească să fie exercitată în mod exclusiv de către mamă. Pe de altă parte, tatăl a solicitat ca exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată în comun şi în mod egal de către ambii părinţi.

În acest context, apreciind că este în interesul superior al minorului ca a acesta să fie crescut şi educat de ambii părinţi, aspect ce rezultă şi din raportul de evaluare psihologică, instanţa va admite acest capăt de cerere formulat de reclamantul-pârât şi va dispune ca autoritatea părintească să fie exercitată în comun şi în mod egal de părinţi.

În ceea ce priveşte cererile părţilor referitoare la stabilirea locuinţei minorului şi stabilirea unui program de vizită,  instanţa constată că potrivit art.496 C.civ. „dacă părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili de comun acord locuinţa copilului”.

Potrivit art. 401 C.civ. „părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu aceştia”, iar conform art. 262 C.civ. „copilul care nu locuieşte la părinţii săi sau, după caz, la unul dintre ei, are dreptul de a avea legături personale cu aceştia”.

Instanţa mai observă că în cauzele având ca obiect minori şi familie, dezideratul asigurării interesului superior al minorului justifică cenzurarea poziţiei părţilor, independent de principiul disponibilităţii acţiunii civile.

Din analiza textelor legale mai sus indicate, rezultă fără echivoc faptul că aspectele legate de locuinţa minorului, precum şi aspectele legate de dreptul de a avea legături personale cu minorul sunt supuse analizei instanţei atunci când părţile locuiesc separat, în sensul că au domicilii diferite. În litigiul de faţă însă părţile locuiesc în acelaşi apartament, în camere diferite. Instanţa nu poate aprecia în acest context că părţile ar avea domicilii diferite, motiv pentru care nu se poate pune problema stabilirii locuinţei minorului într-o cameră sau alta.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge cererile părţilor de stabilire a locuinţei minorului ca neîntemeiate, neputându-se aprecia că este în interesul superior al minorului să stea într-o încăpere sau în alta, în condiţiile în care părţile convieţuiesc. Nu se poate considera că părţile nu convieţuiesc, chiar dacă relaţiile dintre părţi sunt conflictuale, în condiţiile în care stau în acelaşi apartament, iar reclamantul-pârât suportă cheltuielile pentru ambele părţi.

Pentru aceleaşi considerente, instanţa va constata că este impropriu a se stabili un program de legături personale între tată şi minor, în condiţiile în care aceştia locuiesc în acelaşi apartament. Pe de altă parte, faţă de faptul că este evident că mama nu permite tatălui să relaţioneze cu minorul, apreciind că o asemenea atitudine nu este în interesul superior al minorului, respectiv că asemenea restricţionări duc la situaţii tensionate şi ostile, instanţa va obliga pârâta-reclamantă să permită reclamantului-pârât să aibă legături nelimitate şi necondiţionate de nici un program cu minorul. Instanţa subliniază că nu este admisibil ca doi părinţi să locuiască în acelaşi imobil, iar unul dintre ei să se întâlnească potrivit unui program cu minorul, o asemenea situaţie fiind de natură a periclita dezvoltarea firească şi normală a minorului.

În ceea ce priveşte obligaţia de a stabili o contribuţie la cheltuielile de creştere şi educare a minorului, în condiţiile în care părţile locuiesc în acelaşi imobil, instanţa va face aplicarea regulii generale prevăzute la art. 530 C.civ. conform căreia „obligaţia de întreţinere se execută în natură, prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură ş pregătire profesională”, părţile fiind obligate să contribuie în mod egal, în natură, la creşterea şi educarea minorului.

Totodată, în baza art. 453 C.pr.civ., instanţa va obliga pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru, proporţional cu capetele de cerere admise.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Admite în parte cererea precizată formulată de reclamantul-pârât G. V.I. în contradictoriu cu pârâta-reclamantă C. D., şi Autoritatea Tutelară din cadrul P. J.,

Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă C. D. în contradictoriu cu reclamantul-pârât G. V.I, ca neîntemeiată.

Dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului G. A., , să se realizeze în comun şi în mod egal de către reclamanta-pârâtă şi pârâtul-reclamant.

Respinge cererea de stabilire a locuinţei minorului ca neîntemeiată.

Obligă pârâta-reclamantă să permită reclamantului-pârât să aibă legături personale cu minorul G. A. în mod nelimitat şi necondiţionat.

Obligă părţile să contribuie la creşterea şi educarea minorului în natură prin asigurarea celor necesare traiului şi, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învăţătură şi pregătire profesională.

Obligă pârâta-reclamantă la plata către reclamantul-pârât a sumei de 40 lei, proporţional cu capetele de cerere admise, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2015.

PREŞEDINTEGREFIER

DAMASCHIN ENIKOAnton Luminita

L.A. 23 Octombrie 2015

Red. D.E./Dact. D.E – 5 ex

Domenii speta

Spete similare