Inadmisibilitatea cererii de interventie in interes propriu pentru neindeplinirea art 60 c.p.civ

Prin cererea de intervenţie înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova la data de 24.08.2015,  a Asociaţiilor de Proprietari ai blocurilor XXX, si formulata in Dosarul XXX/105/2015  s-a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va dispune in cauza alături de reclamantul  P.J. P sa se dispună in contradictoriu cu parata P P anularea autorizaţiei de construcţie nr. XXXX si obligarea paratei la demolarea parcării supraetajate si supraterane situata in mun. Ploieşti, XXXX, întrucât acesta s-a construit împotriva voinţei proprietarilor riverani din acesta zona care încă din anul 2013 s-au împotrivit acestui proiect. S-au invocat o serie de nemulţumiri legate de felul in care este amplasata construcţia si de dezavantajele create proprietarilor si in esenţa, se solicita admiterea in principiu a cererii de intervenţie arătându-se de asemenea ca era necesar ca la întocmirea proiectului sa fie consultaţi si proprietarii din zona, fapt care nu s-a realizat in nicio faza a proiectului.

La cererea de intervenţie a fost formulata întâmpinare de către parat, care a solicitat in principiu respingerea ca inadmisibila a cererii de intervenţie, iar in măsura in care sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 61 C.p.civ  instanţa sa analizeze excepţiile invocate respectiv, lipsa calităţii procesual active a intervenientilor si a tardivităţii formulării cererii de intervenţie.

Prin Încheierea din data de 19.11.2015 s-a respins ca inadmisibila cererea de intervenţie in interes propriu.

Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut următoarele:

Intervenţia este principală când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii sau un drept strâns legat de acesta  [art. 60 alin. (2) NCPC].

Dincolo de definiţia impusa de cod instanţa este datoare sa verifice condiţiile de forma ale cererii de intervenţie principală, care va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată [art. 61 alin. (1) NCPC], acesta pentru ca,  sub aspectul naturii juridice, intervenţia voluntară principală este o veritabilă chemare în judecată îndreptată împotriva ambelor părţi iniţiale, prin care se urmăreşte valorificarea unui drept subiectiv.

Întrucât prin intervenţia principală, terţul poate invoca un drept propriu, fără a fi necesar să existe identitate între dreptul pretins de terţ şi dreptul ce formează obiectul cererii de chemare în judecată, se pune tocmai în evidenţă ipoteza că este vorba de o acţiune veritabilă, dar pentru faptul că trebuie îndeplinită şi condiţia interesului terţului, a fost calificata ca o acţiune civilă specială.

Totuşi, între cele două cereri si anume cererea iniţială şi intervenţia principală trebuie să existe o strânsa legătură de conexiune, impusa de altfel de cod si care in esenţa, să justifice rezolvarea împreună a acestora.

De aceea in contextul analizei admisibilităţii cererii de intervenţie, instanţa este datoare sa verifice daca intre cele doua cereri exista acesta legătura plecând de la dreptul subiectiv pretins de părţile din proces si de intervenienţi deopotrivă.

Din interpretarea dispozitiilor legale, se deduce fără echivoc ca, atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată de judecarea cererii de intervenţie, instanţa poate dispune disjungerea ei pentru a fi judecată separat, în afară de cazul în care intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii.

Pe de alta parte este foarte important ca dreptul câştigat de către părţile litigante sa aiba in acest sens repercusiune directa asupra dreptului pretins de către intervenienţi.

În susţinerea argumentelor legate de admisibilitatea sau nu a acestei cereri, instanţa va  avea in vedere înseşi problema ipotetica a disjungerii, si conchide  ca, legiuitorul in mod evident a acordat o mare importanta interventiei, câtă vreme, a admis ca măsura disjungerii celor două cereri trebuie să fie luată de către instanţa de judecată cu mare atenţie, pentru a nu lipsi de conţinut şi de finalitate tocmai intervenţia principală pe care legislaţia noastră procesuală a consacrat-o ca o instituţie în vederea rezolvării unor pretenţii conexe, deci aşa cum arătam, in strânsa legătura cu cadrul procesual actual.

Per a contrario, se constata ca in analiza situaţiei este necesar a se porni de la temeiul legal ce guvernează dreptul pretins de intervenienţi in cererea acestora si de la temeiul legal ce guvernează cererea principala.

Potrivit art. 3 din leg 554/2004 si art. 123 din Constituţia României,, prefectul poate ataca direct in fata instanţei de contencios administrativ actele emise de autorităţile administraţiei  publice locale, daca le considera nelegale. Prin cererea principala, reclamantul, Prefectul Judeţului Prahova a solicitat instanţei in  contradictoriu cu Primarul mun. Ploieşti, ca prin hotărârea ce se va dispune in cauza sa se anuleze Autorizaţia de construcţie nr.XXXX in baza căreia ulterior au fost executate lucrări de construire pentru parcarea supraterana si supraetajata P+5+6

Astfel, dreptul pretins de către reclamant prin cererea principala vizează legalitatea autorizaţiei de construcţie act  administrativ in sensul disp. Art. 2 litera c din l.554/2004.

Prin cererea de intervenţie ataşata la f.44-45 dosar, A de Proprietari ai blocului D4, D5 si D 6, au solicitat anularea autorizaţiei de construcţie si obligarea paratei la demolarea construcţiei.

În esenţa, interesul justificat de către Asociaţiile de proprietar sunt strâns legate de confortul membrilor ce o compun, întrucât nemulţumirile acestora (multiple după cum transpare din cerere) izvorăsc din nerespectarea aliniamentului clădirilor existente in zona, nerespectarea distantei dintre acesta si imobilele blocuri care desi ar fi trebuit sa fie de 27 m este in realitate doar de 17 m, strangularea circulaţiei rutiere prin plasarea acestei construcţii in mijlocul străzii in detrimentul arhitecturii arterei de circulaţie, poluarea, lumina si afectarea însoririi precum si a iluminatului. În preambulul cererii se invoca in mod aparent nelegalitatea actului, in speţa a autorizaţiei de construcţie, si sub acest aspect ar putea fi reţinut ipotetic un litisconsorţiu vis a vis de cererea formulata de către reclamant.

Cu toate acestea, instanţa va retine ca pentru a fi admisibila, cererea de intervenţie nu se poate subordona cerinţei de conexitate si strânsa legătura cu cererea principala(cel puţin in ceea ce priveşte dreptul dedus judecaţii) prin simpla aparenta, căci daca in cererea sa reclamantul solicita sa se constate nelegalitatea actului, mai departe rolul si atributul ce ii este conferit prin lege nu poate conduce in mod automat (in ipoteza unei eventuale admiteri a cererii) la demolarea construcţiei, astfel cum s-a solicitat de către intervenienti.

În acest context instanţa opinează ca este nevoie de un exerciţiu interpretativ care sa stabilească si sa delimiteze care este in materialitatea sa interesul celor ce urmăresc valorificarea dreptului pe calea cererii de interventiei si de aceea pornind de la dispoziţiile legii 230/2007 respectiv art. 4, se constat ca ,,1 ) Asociaţia de proprietari are drept scop administrarea si gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii.(2) Consecinţele neluării masurilor de organizare si funcţionare cu privire la administrarea si gestiunea proprietăţii comune sunt in răspunderea juridica a tuturor proprietarilor sau a reprezentanţilor acestora, dupa caz.,,

Cu alte cuvinte, rolul este unul patrimonial de esenţa fiind inclusiv modalitatea in care mijloacele băneşti ale asociaţiei de proprietari sunt alcătuite din fondurile constituite la înfiinţarea asociaţiei, din sumele prevăzute si încasate conform listelor lunare de plata a cotelor de contribuţie a proprietarilor la cheltuielile asociaţiei, care reprezintă contravaloarea facturilor sau actelor de plata, precum si din alte venituri ale asociaţiei.

Mai departe, după stabilirea scopului si calităţii asociaţiei (in speţa a asociaţilor blocurilor D4,D5, D6)  este necesar sa se stabilească daca pretinsul drept inserat in cererea de intervenţie este unul patrimonial sau nepatrimonial.

Sub acest aspect instanţa constata ca, in cererea de intervenţie este invocata o servitute legala, stabilita de lege  si care potrivit doctrinei are  în vedere fie utilitatea publică, fie utilitatea proprietarilor.

In esenţa dreptul de servitute reprezintă o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui imobil vecin având un alt proprietar si reprezintă o simplă limitare a dreptului de proprietate, o îngrădire în exercitarea dreptului său, dar care insa, are caracter patrimonial real.

Instanţa considera printre altele ca in analiza conexităţii dintre cele doua cererii principala si de intervenţie trebuie avuta in vedere strânsa legătura dintre obiectul si cauza litigiului, de natura a necesita admisibilitatea sau nu a acesteia.

Or, daca prin cererea principala reclamantul vizează protectia unui drept subiectiv nepatrimonial  care sub aspectul scopului urmăreşte sancţionarea unor acte nelegale, prin cererea de interventie se urmăreşte realizarea unui drept subiectiv patrimonial, aşa încât din acest punct de vedere nu se poate retine ca intre cele doua cereri exista o legătura apta in a permite analiza deopotrivă a acestora.

Si atunci, pentru buna înfăptuire a justiţiei si pentru soluţionarea cu celeritate a unei cauze cu un astfel de specific, prin raportare la dezideratele exprimate, instanţa urmează a respinge ca inadmisibila cererea de intervenţie in interes propriu.

Domenii speta

Spete similare