Fond funciar

TRIBUNALUL PRAHOVA - SECŢIA I CIVILĂ

DOSAR NR. ………./204/2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 246

Şedinţa publică din data de 14.02.2014

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra recursului civil de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpina sub nr. …../204/2009, reclamanta CM a chemat în judecată pe pârâţii CG, Comisia Locală B din cadrul Primăriei oraşului B şi Comisia Judeţeană Prahova din cadrul Prefecturii jud. Prahova, solicitând instanţei ca  prin sentinţa ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.103943 din 03.09.2002 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin titlul de proprietate a cărui anulare se solicită s-a constituit dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 491 mp în favoarea numitului CG, titlul ce este lovit de nulitate absolută întrucât terenul a aparţinut societăţii petrolifere „C” care până la naţionalizarea din anul 1948 a fost proprietarul construcţiilor situate pe teren şi această societate a avut numai un drept de concesiune de la un proprietar particular iar după naţionalizare a trecut în proprietatea statului şi în administrarea IGO şi ulterior SGCL B.

Reclamanta a mai precizat că nu se putea elibera titlul de proprietate asupra terenului deoarece nici părţile şi nici autorii lor nu au avut nici un raport juridic cu proprietarul terenului iar titlul de proprietate se fondează pe o cauză ilicită.

În drept, reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe disp.art.III din Legea 247/2005 pentru modificarea şi completarea Legi 169/1997 şi ale Legii 18/1991.

Prin întâmpinarea depusă la doar, pârâta Comisia Locală B a arătat că apreciază că nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată întrucât în baza art.36 din legea 18/1991 a fost făcută propunerea de eliberare a titlului de  proprietate pentru suprafaţa de 491 mp situată în B, pe numele pârâtului CG care  era proprietar al locuinţei în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 990/1996.

Prin cererea de intervenţie principală, intervenienţii GTD şi GAM au solicitat admiterea în principiu a cererii de intervenţie şi au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr.50203 din 15.11.1994 pârâta CJ a cumpărat de la SC C SA imobilul situat în oraşul B, compus din locuinţa în suprafaţă de 46,81 mp şi suprafaţa de teren de 49,81 mp, atribuită în proprietate conform Deciziei nr.317/1991 a Prefecturii Prahova.

Intervenienţii au precizat că ulterior, la data de 21.03.1996, pârâta a înstrăinat întreg imobilul pârâtului CG, iar la data de 22.02.2001 au cumpărat imobilul de la acesta conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.501 din 22.02.2001 şi au interes în formularea acestei cereri întrucât au dobândit construcţiile ce se află situate pe terenul prevăzut în titlul de proprietate şi suprafaţa de 49,81 mp indiviză din terenul de 491 mp.

În drept, intervenienţii şi-au întemeiat cererea pe disp.art.49-56 din codul de procedură civilă.

În şedinţa publică din 04.05.2011 instanţa a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de intervenienţi.

După administrarea probelor cu acte şi interogatoriu prin sentinţa civilă nr. 3311/14.12.2011, Judecătoria Câmpina a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Locală B invocată de aceasta, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii GTD şi GAM, dispunând obligarea reclamantei să plătească intervenienţilor suma de 500 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că pârâta Comisia Locală B are calitate procesuală pasivă având în vedere dispoziţiile art. 5 lit. i din HG nr.890/2005 modificată şi completată conform cărora  Comisiile Locale procedează la punerea în posesie a persoanelor îndreptăţite să primească terenul, precum şi dispoziţiile art. 6 lit. f din acelaşi act normativ conform cărora titlul de proprietate este emis de Comisiile Judeţene, astfel încât hotărârile pronunţate le sunt opozabile şi Comisiilor Locale.

Pe fondul cauzei, instanţa de fond a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/22.02.2001, pârâtul CG şi numita CE au înstrăinat intervenineţilor GTD şi GAM locuinţa C1 şi anexele C2 şi C3 situate pe un teren în suprafaţă de 49,81 mp curţi construcţii, indiviz din 476,90 mp situat în intravilanul oraşului B, teren proprietate de stat, menţionându-se în cuprinsul contractului că vânzătorii au dobândit imobilul prin cumpărare cu actul autentic nr. 99/1996 de la CJ,  care la rândul său l-a dobândit  prin cumpărare de la SC „C” SA Ploieşti conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 50203/1994 .

A mai arătat instanţa de fond că prin cererea înregistrată la nr. 810/6.02.2001 pârâtul CG a solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte situat în oraşul B, i s-a constituit titlul de proprietate în baza Legii 18/1991, iar potrivit Hotărârii nr. 3/23.02.2000 a Consiliului Local al oraşului B s-a hotărât trecerea în baza art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, în proprietatea actualilor deţinători ai locuinţelor a terenurilor ce au fost atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor, iar în tabelul nominal la poziţia 6 este înscris pârâtul CG cu suprafaţa de 491 mp, fiindu-i atribuite în proprietate terenuri în baza art. 36 alin. 2-6 din Legea 18/1991 prin Ordinul nr. 184/22.08.2002 .

S-a motivat de către prima instanţă că titlul de proprietate a fost emis cu respectarea disp. art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991 şi art. 8 din Decretul lege 42/41990, în condiţiile în care la data formulării cererii, 06.02.2001, pârâtul CG deţinea în proprietate locuinţa pe care o dobândise de la mama acestuia, CJ, conform contractului autentificat sub nr. 990/1996, pe care ulterior, la data de 22.02.2001 a înstrăinat-o intervenienţilor GTD şi GAM conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 501/2001, fiind astfel îndeplinită condiţia privind existenţa unui contract de vânzare cumpărare a unei locuinţe din fondul Locativ de Stat, respectiv contractul nr.50203/1994 prin care autoarea reclamantei CJ a cumpărat locuinţa de la SC C SA şi pe care ulterior a înstrăinat-o pârâtului CG, precum şi condiţia  vizând existenţa construcţiei la data intrării în vigoare a Legii 18/1991.

A reţinut, de asemenea, instanţa de fond că Primăria Oraşului B a întocmit conform art. 36 alin. 6 din Legea 18/1991 memoriul în baza hotărârilor nr. 3/23.02.2000 şi nr. 11/25.04.2000 prin care a propus trecerea în baza art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991 a unor terenuri în proprietatea actualilor deţinători ai locuinţelor, respectiv suprafaţa de 491 mp pârâtului CG, fiind astfel emis Ordinul nr. 184/22.08.2002.

S-a mai arătat de către prima instanţă că nu se poate reţine susţinerea reclamantei în sensul că pârâtul nu mai era proprietarul locuinţei, întrucât titlul de proprietate a fost emis la data de 03.09.2002, iar pârâtul a înstrăinat locuinţa intervenienţilor conform contractului de vânzare cumpărare nr. 501/2001, întrucât pârâtul CG a formulat cererea nr. 810 la data de 06.02.2001, când era proprietarul construcţiilor şi ulterior a înstrăinat intervenienţilor construcţiile existente pe teren, conform contractului de vânzare cumpărare aut.nr.501/22.02.2001.

A concluzionat instanţa de fond că, în condiţiile în care prin contractul de vânzare cumpărare nr. 50203/1994 SC C SA Ploieşti a înstrăinat autoarei reclamantei şi pârâtului, CJ, locuinţa, pe care CJ a închiriat-o în baza contractului de închiriere nr. 53/1985, şi s-a atribuit în proprietate terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 49,01 mp conform autorizaţiei nr.317/1991 a Prefecturii Judeţului Prahova, contract ce a fost încheiat în baza Decretului Lege 61/1990, înseamnă că în cauză devin incidente disp. art. 10 alin. 4 din Legea 85/1992 republicată, conform cărora stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent locuinţei şi emiterea titlului de proprietate pentru persoanele care dobândesc locuinţe în condiţiile Decretului Lege 61/1990 se fac în condiţiile art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991 prin Ordinul Prefectului emis la propunerea Primăriilor în baza verificării situaţiei juridice a terenurilor, titlul de proprietate nr. 103943/03.09.2002 fiind emis astfel cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale sus menţionate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând nulităţile prev. de art. 304 pct. 5,7,8 şi 9 C.proc.civ., precum şi dispoziţiile şi normele europene.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că sentinţa instanţei de fond este nelegală în condiţiile în care este dată în afara legii raportat la prevederile legale, probele dosarului, practica judiciară şi practica CEDO, este pronunţată cu sfidarea textelor legale, probelor şi situaţii reale de fapt şi de drept, cuprinde afirmaţii false nesusţinute prin probe şi texte de lege, fiind dată cu interpretarea greşită în mod voit a dispoziţiilor legale.

A mai arătat recurenta că instanţa nu a judecat fondul cauzei, ci doar admisibilitatea cererii de intervenţie.

A susţinut recurenta că, pentru obţinerea titlului de proprietate în baza Legii 18/1991 se impune formularea unei cereri de constituirea dreptului de proprietate şi depunerea actelor doveditoare ca persoană îndreptăţită, fiind necesar să se dovedească existenţa materială a cererii înregistrată în Registrul special deschis în acest sens potrivit art. 9 alin. 6 din Legea 18/1991 republicată, în sensul acestei legii Comisia Locală de Fond Funciar, fiind autoritate administrativă, iar Comisia Judeţeană de fond Funciar, autoritate publică, cu autoritate administrativ jurisdicţională, instanţa de judecată fiind singura în măsură să aprecieze cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârilor Comisiilor Judeţene de Fond Funciar, în speţă sentinţa atacată fiind fără precedent.

S-a precizat de către recurentă, că s-a falsificat conţinutul probelor, s-au reţinut aspecte nereale, neprobate, iar probele nu au fost corelate cu textul de lege, acţiunea nefiind judecată pe fond, astfel cum rezultă din toate încheierile de şedinţă, în special din încheierea din data de 16.11.2011, când a susţinut doar condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie, rămânându-se în pronunţare pe data de 23.11.2011, apoi a fost dispusă repunerea pe rol a cauzei într-un mod ciudat, având în vedere că textul de lege precizează că se impun noi lămuriri, deci pentru admisibilitatea cererii de intervenţie care s-a discutat pe data de 16.11.2011, motivarea repunerii pe rol, în sensul că nu ar fi fost citată Comisia Judeţeană, reprezintă un fals, întrucât există citaţie semnată olograf şi ştampilată.

A mai arătat recurenta că, dovada certă că nu s-a judecat cauza pe fond o reprezintă sentinţa nr.3311/14.12.2011 pagina 1 aliniatul I în care instanţa îi acordă cuvântul pe fond, în realitate fiind vorba de repunerea pe rol a cauzei, fiind nelămurită, iar cererea de intervenţie a fost admisă în principiu însă nu rezultă când a fost susţinută, cum a fost probată, cum se justifică onorariul de avocat în sumă de 500 lei, când a fost depusă chitanţa, în ce constă volumul de muncă, susţinere a avocatului, iar intervenienţii  G nu apar ca şi părţi în încheierea din data de 07.09.2011, iar în celelalte încheierii apar doar la final pentru a fi citaţi în mod sporadic ceea ce conduce la confuzii reale.

A precizat recurenta că instanţa de fond, a falsificat conţinutul cererii nr.810/06.02.2001, formulată de CG în sensul că menţionează că CG a solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte s-a constituit titlu de proprietate, ceea ce reprezintă un fals, întrucât nu putea solicita dovada prin care i s-a constituit titlul de proprietate la data de 06.02.2001, câtă vreme titlul s-a emis la data de 03.09.2002, iar cererea 810/2001 vizează doar relaţii despre teren, mai ales că este înregistrată la comun şi nu în Registrul Special al Fondului Funciar şi deşi instanţa menţionează Hotărârea nr.3/23.02.2000 a Consiliului Local şi art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 nu se reţine faptul real, respectiv că terenul nu a fost atribuit în folosinţă numitului CG, iar la pagina 3  alin.12-13 a sentinţei, instanţa invocă zonele cooperativizate, deşi nu există absolut nicio probă în acest sens.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr. 5722/204/2009, la data de 12.01.2012.

La termenul de judecată din data de 07.02.2014, recurenta a arătat că înţelege să invoce excepţia lipsei de interes a intimaţilor  G de a formula cerere de intervenţie.

Tribunalul, examinând sentinţa atacată în raport de situaţia de fapt reţinută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, precum şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept conform art. 304 şi art.3041 C.proc.civ., constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin decizia nr. 317/17.05.1991, emisă de Prefectura Judeţului Prahova a fost autorizată SC C SA, având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. 2 din Legea 18/1991, conform cărora terenurile în proprietate de stat atribuite în folosinţă cu ocazia cumpărării de locuinţe, construite din fondurile statului trec la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor în proprietatea acestora, să stabilească şi să înscrie în contractele de vânzare cumpărare a locuinţelor construite din fondurile statului către populaţie, suprafaţa de teren aferentă, care, la cererea dobânditorului construcţiei, trece în proprietatea acestuia.

Conform, contractului de vânzare cumpărare nr. 50203/15.11.1994, SC C SA a vândut autoarei reclamantei şi pârâtului CG, respectiv numitei CJ, imobilul situat în B,  constând în locuinţa ocupată de către cumpărătoare, în baza contractului de închiriere nr. 53/10.07.1985, fiind compusă din 2 camere de locuit cu o suprafaţă utilă de 55,19 mp, precum şi cota indiviză de 19,23% din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului, odată cu locuinţa fiind înstrăinate şi dependinţele constând în bucătărie, cămară, baie, pivniţă, magazie, closet, atribuindu-se cumpărătoarei în proprietate terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 49, 81 mp, potrivit autorizaţiei nr. 318/1991.

Ulterior, prin contractul de vânzare cumpărare nr. 501/22.02.2001, numitul CG şi soţia acestuia CE, au înstrăinat intervenienţilor GTD şi GAM, locuinţa C 1 în suprafaţa utilă de 46,81 mp, anexa C 2 în suprafaţa utilă de 19,20 mp şi Anexa C 3 în suprafaţă utilă de 1,96 mp, construcţii situate pe un teren în suprafaţă de 49,81 mp curţi construcţii indivizi din suprafaţa de 476,90 mp situat în intravilanul Oraşului B, T8, P579/23, cu numărul cadastral provizoriu 374, teren proprietate de stat, contract în cuprinsul căruia s-a menţionat că imobilul este proprietatea vânzătorilor, dobândit prin cumpărare, cu actul autentificat la nr. 990/1996 de la numita CJ, care l-a cumpărat de la SC C SA Ploieşti, cu contractul de vânzare cumpărare nr. 50203/1994.

În baza Ordinului nr. 184/22.08.2002, emis de Prefectura Judeţului Prahova, tabelului nominal cu deţinătorii de terenuri proprietate de Stat, atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, Hotărârii nr. 3/23.02.2000 emisă de Consiliul Local B, Hotărârii nr. 11/25.04.2000 emisă de Consiliul Locală B, memoriului privind trecerea unor terenuri în temeiul art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, din proprietatea statului în proprietatea actualilor deţinători ai locuinţelor, s-a constituit numitului CG dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcţiei cumpărată de mama sa de la SC C SA, respectiv pentru suprafaţa de 491 mp, fiindu-i atribuit în proprietate, sens în care s-a emis titlul de proprietate nr. 103943/03.09.2002.

Prin declaraţia aut. nr. 1490/17.03.2003, numita CE a declarat pe proprie răspundere că este de acord ca terenul aferent construcţiilor C 1, C2 şi C 3 înstrăinate în baza contractului de vânzare cumpărare nr.501/2001, să fie atribuit în proprietate cumpărătorilor  G.

Prin încheierea nr. 626/23.02.2001, îndreptată prin încheierea nr. 16716/18.10.2011, s-a admis cererea formulată de intervenienţii  G cu privire la imobilul, teren de 476,90 mp, cu construcţiile  C1, C2 şi C3 şi s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de cumpărare în favoarea intervenienţilor  G, Statul Român şi notarea litigiului obiect al dosarului …/2000 al Judecătoriei Câmpina împotriva lui CG şi CE sub P III-1.

În cuprinsul adreselor nr. 66/2006, 5134/2008, 6821/2009 emise de Primăria B, se menţionează că în Arhivele primăriei nu s-au regăsit acte cu privire la imobilul din  .........., asemenea acte neexistând nici în Arhiva SGCL B, că terenul din ........... nu figurează în rolul lui GTD, în timp ce CG nu apare cu rol agricol pe raza teritoriului administrativ al oraşului în Registrul de străinaşi, având domiciliul în altă localitate, iar pentru terenul din B, impozitul nu a fost achitat, întrucât terenul nu figurează în evidenţa fiscală a Oraşului B.

Reclamanta, a solicitat să se constate dreptul său în calitate de chiriaş al imobilului situat în B, nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. 50203/1994 şi obligarea Prefecturii Prahova, Prefectului Judeţului Prahova, Primăriei B, Primarului Oraşului B, SC C SA Ploieşti, IGCL B, să-i reconstituie dreptul locativ asupra imobilului, acţiune respinsă prin sentinţa civilă nr. 1215/07.06.2006 a Judecătoriei Câmpina, rămasă definitivă şi irevocabilă prin respingerea apelului ca nefondat în baza deciziei nr. 337/15.05.2007 a Tribunalului Prahova şi respingerea recursului ca nefondat în baza deciziei nr. 1151/08.11.2007 a Curţii de Apel Ploieşti.

Totodată, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu Consiliul Local B şi Primăria Oraşului B să se constate că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de cca. 430 mp situat în B,  jud. Prahova, acţiune respinsă ca neîntemeiată  prin sentinţa civilă nr. 2994/26.10.2012 a Judecătoriei Câmpina, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat în baza deciziei civile nr. 95/22.01.2014 a Tribunalului Prahova.

Potrivit art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, terenurile proprietate de stat, situate în intravilanul localităţilor, atribuite, potrivit legii, în folosinţă veşnică sau în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, în vederea construirii de locuinţe proprietate personală sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor asemenea locuinţe trec, la cererea proprietarilor actuali ai locuinţelor, în proprietatea acestora, integral sau, după caz, proporţional cu cota deţinută din construcţie, atribuirea în proprietate făcându-se prin ordinul prefectului, la propunerea primăriilor, făcută pe baza verificării situaţiei juridice a terenurilor.

Totodată, art. III lit. a din Legea nr.169/1997 modificată, stabilesc că sunt lovite de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor legislaţiei civile aplicabile la data încheierii actului juridic, acele acte emise cu încălcarea prevederilor legilor fondului funciar şi anume, actele de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate în favoarea persoanelor care nu erau îndreptăţite în baza legii la asemenea constituiri sau reconstituiri.

Aşadar, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului reiese că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 50203/15.11.1994, contract considerat ca fiind valabil încheiat în baza deciziei nr. 337/15.05.2007 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, SC C SA a înstrăinat numitei CJ imobilul situat în B, Cartier Ţ, compus din 2 camere de locuit cu o suprafaţă utilă de 55,19 mp, precum şi cota indiviză de 19,23% din suprafaţa de folosinţă comună a imobilului, odată cu locuinţa fiind înstrăinate şi dependinţele constând în bucătărie, cămară, baie, pivniţă, magazie, closet, atribuindu-se cumpărătoarei în proprietate terenul aferent locuinţei în suprafaţă de 49,81 mp, potrivit autorizaţiei nr. 318/1991, imobil pe care cumpărătoarea îl ocupa cu chirie în baza contractului de închiriere nr. 53/1985 şi pe care prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 990/1996 l-a vândut fiului şi norei sale, CG şi E, care l-au înstrăinat intervenienţilor GTD şi GAM prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 501/22.02.2001.

Reiese totodată că în baza art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, conform Hotărârii nr. 3/2000, memoriului privind trecerea unor terenuri din proprietatea statului în proprietatea actualilor deţinători de locuinţe, tabelului nominal cu deţinătorii de terenuri proprietate de stat atribuite cu ocazia cumpărării unor locuinţe de la stat, Ordinului nr. 184/22.08.2002 emis de Prefectul Judeţului Prahova, s-a constituit pe numele pârâtului CG, în calitate de proprietar al locuinţei situată în B, Cartier Ţ, dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 491 mp aferentă construcţiei sus-menţionată, sens în care i s-a emis titlul de proprietate nr. 103943/03.09.2002 emis de Comisia Judeţeană Prahova de Fond Funciar.

Ca atare, atât timp cât contractul de vânzare-cumpărare nr. 50203/1994 prin care numita CJ a cumpărat de la stat, prin SC C SA, construcţia situată în B, Cartier Ţ, nu a fost desfiinţat, iar cumpărătoarea a înstrăinat imobilul fiului său, CG, înseamnă că acesta din urmă a fost îndreptăţit să i se constituie dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 491 mp aferent construcţiei proprietatea sa, în baza art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, caz în care nu există niciun motiv de nulitate a titlului de proprietate nr. 103943/03.09.2002, acesta fiind emis cu respectarea dispoziţiilor imperative ale legilor fondului funciar.

Faptul că terenul ar fi aparţinut societăţii petrolifere C, care, până în anul 1948 ar fi fost proprietarul construcţiilor situate pe acest teren pentru care a avut numai un drept de concesiune de la proprietarul particular iar după naţionalizare ar fi intrat în proprietatea statului şi în administrarea IGC, ulterior SGCL B, ocupând împreună cu părinţii construcţia şi anexele gospodăreşti în baza unui contract de închiriere, nu înseamnă că terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 491 mp nu putea face obiectul constituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor fondului funciar, cât timp construcţia a fost vândută de către stat prin SC C SA numitei CJ prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 50203/1994, contract menţinut ca fiind valabil încheiat în baza deciziei nr. 377/15.05.2007 a Tribunalului Prahova, irevocabilă, decizie prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat asupra aspectelor sus-invocate de către reclamantă.

Împrejurarea că la data emiterii titlului de proprietate a cărui nulitate se solicită pârâtul CG nu mai era proprietarul construcţiei pe care o înstrăinase prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 501/22.02.2001 intervenienţilor G nu are relevanţă în cauză, în condiţiile în care cei care ar putea invoca vreo vătămare cu privire la dreptul de proprietate asupra terenului sunt intervenienţii G şi nicidecum reclamanta care nu a justificat niciun drept de proprietate, de folosinţă sau vreun alt drept real asupra terenului în litigiu, caz în care aceasta nu poate pretinde constatarea nulităţii titlului de proprietate emis cu respectarea dispoziţiilor legale ce reglementează constituirea dreptului de proprietate.

De altfel, reclamanta a ocupat construcţia cumpărată de mama sa în calitate de tolerată, cât timp nu a deţinut şi nu deţine niciun act de proprietate asupra acesteia, iar în timp ce mama sa a înţeles să înstrăineze în timpul vieţii această construcţie dobândită de la stat fiului său, pârâtului CG, înseamnă că îndreptăţit la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcţiei proprietatea sa este acesta din urmă şi nicidecum reclamanta, neavând relevanţă din punctul de vedere al legilor fondului funciar că a locuit o perioadă îndelungată de timp în imobil împreună cu părinţii săi.

Faptul că terenul nu a figurat în registrul agricol în rolul pârâtului CG sau al intervenienţilor, nefigurând în registrul de străinaşi, nu înseamnă că titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută, deoarece în cauză se analizează dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile art. 36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată, or, în cauză, cât timp construcţia situată în B, Cartier Ţ, a fost cumpărată de la stat de către mama reclamantei şi ulterior aceasta a înstrăinat-o fiului său, pârâtului CG, înseamnă că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de textul de lege susmenţionat pentru constituirea dreptului de proprietate pe numele acestuia, neexistând în realitate nicio cauză de nulitate absolută a titlului de proprietate astfel cum sunt enumerate în art. III din Legea 169/1997.

Astfel, în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată în condiţiile în care din probele administrate reiese că titlul de proprietate nr. 103943/03.09.2002 a fost emis cu respectarea disp. art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, reclamanta nefăcând dovada existenţei vreunei cauze de nulitate absolută a acestuia.

Criticile recurentei în sensul că sentinţa instanţei de fond este nelegală în condiţiile în care este dată în afara legii raportat la prevederile legale, probele dosarului, practica judiciară şi practica CEDO, fiind pronunţată cu sfidarea textelor legale, probelor, situaţiilor reale de fapt şi de drept, cuprinzând afirmaţii false nesusţinute prin probe şi texte de lege, fiind dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, sunt nejustificate deoarece la soluţionarea cauzei s-a ţinut seama de actele existente la dosar, de textele de lege aplicabile, de situaţia de fapt şi de drept deduse judecăţii, probe în baza cărora s-a constatat că nu există nicio cauză de nulitate absolută a titlului de proprietate contestat, mai ales că recurenta nu a dovedit cu niciun mijloc de probă că ar justifica vreun drept asupra imobilului pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului CG.

Susţinerile recurentei conform cărora, nu s-a formulat o cerere de constituire a dreptului de proprietate, neexistând dovada materială acesteia în Registrul Special existent în acest sens conform art. 9 alin. 6 din Legea nr.18/1991, nefiind depuse actele doveditoare ca persoană îndreptăţită, comisia locală de fond funciar fiind autoritate administrativă, în timp ce comisia judeţeană de fond funciar, autoritate publică, cu autoritate administrativ jurisdicţională, instanţa de judecată fiind singura în măsură să aprecieze cu privire la legalitatea şi temeinicia hotărârilor comisiilor judeţene de fond funciar, în speţă sentinţa atacată fiind fără precedent, sunt neîntemeiate întrucât legea prevede obligativitatea depunerii unei cereri numai în cazul reconstituirii dreptului de proprietate, ţinându-se seama că pentru reconstituire legea prevede în mod expres un anumit termen de depunere a cererilor, în caz contrar persoana îndreptăţită fiind decăzută din dreptul de a solicita reconstituirea, mai ales că dreptul la constituire are caracter imprescriptibil, putând avea loc de drept, oricând, nefiind condiţionat de formularea unei cereri în mod expres în acest sens, iar în speţă cererea din data de 06.02.2001 reprezintă o cerere în sine, făcând dovada manifestării de voinţă a numitului CG privind atribuirea terenului aferent construcţiei.

Astfel, indiferent de existenţa sau nu a unei cereri de constituire a dreptului de proprietate din partea pârâtului, în cauză se analizează dacă la momentul emiterii titlului de proprietate contestat erau sau nu îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991 republicată, respectiv dacă terenul a trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea 58/1974 şi dacă pârâtul era proprietarul locuinţei situată pe acest teren şi deci avea calitatea de persoană îndreptăţită să i se constituie dreptul de proprietate asupra terenului.

Or, în cauză, potrivit raportului de avizare, raportului de specialitate, expunerii de motive, tabelului nominal cu deţinătorii de terenuri proprietate de stat, situate în intravilanul cartierelor Ţ şi L atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiei în vederea construirii de locuinţe sau cu ocazia cumpărării de la stat a unor locuinţe conform art. 36 alin. 2 din Legea 18/1991, Hotărârii 3/23.02.2000, Comisia Locală B de fond funciar, în virtutea atribuţiilor instituite de lege în sarcina sa, a propus trecerea unor asemenea terenuri din proprietatea statului în proprietatea persoanelor fizice care se încadrează în dispoziţiile textului de lege sus-menţionat, actuali deţinători ai locuinţelor, printre care şi pârâtul CG, cu suprafaţa de 491 mp, sens în care a fost emis de către Prefectul jud. Prahova Ordinul nr. 184/22.08.2002, ordin care a stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 103943/03.09.2002 pe numele pârâtului CG, terenurile restituite persoanelor îndreptăţite fiind măsurate de specialistul OCAOTA.

Pe de altă parte, recurenta nu a făcut nicio dovadă că ar deţine vreun drept de proprietate sau vreun alt drept asupra terenului pentru care s-a constituit dreptul de proprietate în favoarea pârâtului, caz în care nu poate pretinde că titlul de proprietate este lovit de nulitate absolută pe motiv că s-ar fi constituit unei persoane neîndreptăţite, în condiţiile în care mama recurentei a cumpărat imobilul de la SC C SA şi l-a înstrăinat ulterior fiului său, pârâtului CG, acesta devenind astfel persoană îndreptăţită în sensul dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.

De altfel, pârâtul a formulat cererea înregistrată cu nr. 810/06.02.2001 la Primăria oraşului B prin care a solicitat eliberarea unei dovezi din care să reiasă că i s-a constituit titlul de proprietate asupra terenului aferent locuinţei situată în B, jud. Prahova, ceea ce, indiferent de terminologia folosită, în realitate această cerere are natura unei cereri de constituire a dreptului de proprietate, cerere care poate fi formulată oricând, nefiind condiţionată de vreun termen prevăzut imperativ de lege în acest sens.

Pretenţiile recurentei conform cărora s-ar fi falsificat conţinutul probelor, s-ar fi reţinut aspecte nereale, neprobate, iar probele nu au fost corelate cu textul de lege, nu pot fi avute în vedere întrucât nu există nicio dovadă privind falsificarea probelor, probe care au fost analizate şi interpretate în raport de dispoziţiile legale aplicabile, constatându-se că, în realitate, nu există niciunul din motivele de nulitate absolută conform art. III din Legea 169/1997, respectiv că titlul de proprietate ar fi fost emis pe numele unei persoane care nu era îndreptăţită la constituire, mai ales că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptăţită la constituirea dreptului de proprietate asupra terenului.

Afirmaţiile recurentei în sensul că acţiunea nu ar fi fost judecată pe fond, potrivit încheierilor de şedinţă existente la dosar, în special încheierii din data de 16.11.2011, când a susţinut doar condiţiile de admisibilitate a cererii de intervenţie, în timp ce, după rămânerea în pronunţare cauza a fost repusă pe rol pe motiv că nu ar fi fost citată comisia judeţeană de fond funciar deşi există citaţie semnată olograf şi ştampilată, cauza putând fi repusă pe rol numai pentru noi lămuriri, adică pentru admisibilitatea cererii de intervenţie, sunt neîntemeiate întrucât, în mod corect instanţa de fond a repus cauza pe rol cât timp pentru termenul din data de 16.11.2011 nu era îndeplinită procedura de citare cu Comisia Judeţeană Prahova de fond funciar, nefiind restituită la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare iar la termenul de judecată din data de 14.12.2011 instanţa, motivat de faptul că s-au administrat toate probatoriile solicitate, a acordat cuvântul pe fondul cauzei, dată la care reclamanta a învederat că va formula cerere de recuzare, refuzând să pună concluzii pe fond.

De altfel, cererea de intervenţie formulată de intervenienţii GAM şi GTD a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 04.05.2011, fiind încuviinţată proba solicitată de către reclamantă cu interogatoriul acestora, depuse acte atât de către reclamantă cât şi de către intervenienţi, astfel încât, în condiţiile administrării tuturor probatoriilor încuviinţate, refuzul reclamantei de a depune concluzii pe fondul cauzei nu reprezintă o nesoluţionare pe fond a acţiunii, instanţa având dreptul să se pronunţe asupra pretenţiilor deduse judecăţii indiferent de opţiunea părţilor de a formula sau nu concluzii asupra acestor pretenţii.

Aspectele invocate de către recurentă în sensul că dovada certă a nesoluţionării pe fond a cauzei o reprezintă pagina 1 aliniatul I din cadrul practicalei sentinţei nr.3311/14.12.2011 în cadrul căreia instanţa i-ar fi acordat cuvântul pe fond, în realitate discutându-se de repunerea pe rol a cauzei, fiind nelămurită, iar cererea de intervenţie fiind admisă în principiu însă nu rezultă când a fost susţinută, cum a fost probată, cum se justifică onorariul de avocat în sumă de 500 lei, când a fost depusă chitanţa, în ce constă volumul de muncă, susţinerea avocatului, în timp ce intervenienţii  G nu apar ca şi părţi în încheierea din data de 07.09.2011, iar în celelalte încheieri apar doar la final pentru a fi citaţi în mod sporadic ceea ce conduce la confuzii reale, sunt neîntemeiate întrucât din practicaua sentinţei reiese cu certitudine refuzul reclamantei de a depune concluzii asupra fondului cauzei, deşi i s-a acordat cuvântul în acest sens, dispunându-se totodată rectificarea încheierilor din data de 07.09.2011, 19.10.2011 vizând nemenţionarea intervenienţilor în partea de început şi de final a acestora, iar toate celelalte împrejurări reprezintă aprecieri pur subiective ale reclamantei atât timp cât instanţa de fond era obligată să se pronunţe şi asupra cererii de intervenţie indiferent de refuzul reclamantei de a-şi susţine pretenţiile cu ocazia acordării cuvântului pe fondul acestora.

Totodată, cererea de intervenţie principală a fost formulată şi depusă la dosar la data de 14.06.2010, comunicată reclamantei la termenul din data de 23.06.2010, fiind pusă în discuţie şi admisă în principiu abia la termenul din data de 04.05.2011 fie pentru că au lipsit părţile, fie că au lipsit ori reclamanta ori apărătorul intervenienţilor sau la solicitarea reclamantei de a nu fi pusă în discuţie la un anumit termen şi să se discute la termenul următor, iar atât timp cât a fost depusă în scris, nu există nicio obligaţie din partea părţii care a formulat o asemenea cerere sau  a apărătorului acesteia de a o susţine şi oral, neexistând nicio dispoziţie legale care să prevadă sau să sancţioneze lipsa susţinerii orale a unei cereri de intervenţie, cu atât mai mult cu cât chitanţa privind plata onorariului de avocat suportat de către intervenienţi a fost depusă în original la fila 260 dosar fond, onorariu justificat în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, de activitatea apărătorului intervenienţilor constând în formularea cererii de intervenţie, studierea dosarului, depunerea de acte, de concluzii scrise.

Afirmaţiile recurentei conform cărora instanţa de fond ar fi falsificat conţinutul cererii nr.810/06.02.2001 formulată de pârât, cerere prin care ar fi  solicitat eliberarea unei dovezi din care să rezulte că asupra terenului curte s-a constituit titlu de proprietate, ceea ce reprezintă un fals câtă vreme titlul s-a emis la data de 03.09.2002, iar cererea 810/2001 vizează doar relaţii despre teren, mai ales că este înregistrată la comun şi nu în Registrul Special al Fondului Funciar, nu pot fi avute în vedere deoarece instanţa de fond a reluat conţinutul cererii astfel cum a fost formulată de pârâtul CG, iar indiferent de cuvintele folosite, conţinutul cererii în raport de actele existente la dosar atestă manifestarea de voinţă a pârâtului de a dobândi efectiv în proprietate terenul, solicitarea acestuia de a i se elibera o dovadă privind constituirea dreptului de proprietate, neavând ca obiect pur şi simplu eliberarea titlului de proprietate, mai ales că nu are relevanţă modalitatea de înregistrare a cererii, în anumite registre, iar potrivit adresei nr. 2099/17.03.2010 emisă de Primăria B, răspunsul la această cerere a constat în întocmirea şi ulterior aprobarea documentaţiei de trecere în proprietate privată a terenului aferent locuinţei, astfel cum a rezultat întinderea acestuia din harta cadastrală.

Împrejurările invocate de către recurentă în sensul că, deşi instanţa a menţionat Hotărârea nr.3/23.02.2000 a Consiliului Local, art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991, invocându-se în cuprinsul considerentelor că terenul nu a fost atribuit în folosinţă numitului CG, existenţa unor zone cooperativizate, deşi nu există nicio probă în acest sens, nu au relevanţă în cauză întrucât, în cuprinsul considerentelor au fost menţionate dispoziţiile Legii nr.18/1991 care reglementează toate categoriile de terenuri care fac obiectul constituirii, de zonele în care acestea se află, iar în speţă, la stabilirea titularului dreptului la constituire nu se ţine seama de atribuirea sau neatribuirea în folosinţă efectivă a terenului în litigiu, ci de titularul dreptului de proprietate asupra construcţiei, de caracterul terenului pe care se află construcţia, de suprafaţa aferentă acesteia reprezentând curtea construcţiei, mai ales că reclamanta nu a deţinut niciodată în folosinţă în temeiul unui act terenul în litigiu, fiind imposibil ca aceasta să pretindă desfiinţarea titlului de proprietate în condiţiile în care niciodată nu a dobândit în proprietate construcţia care se află pe acest teren.

Prin urmare tribunalul, în raport de aceste considerente, va respinge cererea de repunere pe rol ca neîntemeiată întrucât, de la data înregistrării cererii de recurs, 12.01.2012 şi până la termenul de judecată din data de 07.02.2014 recurenta avea timp suficient să formuleze anumite cereri, inclusiv de înscriere în fals împotriva înscrisurilor reţinute prin sentinţa atacată.

Totodată, instanţa va respinge excepţia lipsei de interes a intervenienţilor de a formula cerere de intervenţie deoarece, atât timp cât aceştia invocă un drept de proprietate asupra construcţiilor aflate pe terenul de 49,81 mp indiviz din terenul de 491 mp. constituit prin titlul de proprietate nr. 103943/03.09.2002, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 501/22.02.2001, înseamnă că au interes în formularea cererii de intervenţie, mai ales că pârâtul şi soţia acestuia au dat declaraţii notariale prin care au fost de acord ca întregul teren să fie atribuit în proprietatea lor, fiind astfel singurii care ar fi îndreptăţiţi să solicite anularea titlului de proprietate pe motiv că, în baza contractului de vânzare-cumpărare sus-menţionat, au dobândit calitatea de persoane îndreptăţite la constituirea dreptului de proprietate anterior eliberării titlului de proprietate.

De asemenea instanţa, având în vedere că nu există niciun motiv de nelegalitate sau netemeinicie prev. de art.304 pct. 1-9 C.proc.civ., având în vedere şi disp. art. 3041 C.proc.civ., în baza art. 312 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 C.proc.civ., va obliga recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimaţii-intervenienţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de repunere pe rol, ca neîntemeiata.

Respinge excepţia lipsei de interes invocata de recurenta.

Respinge recursul, ca nefondat.

Obliga recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecata către intimaţii - intervenienti.

IREVOCABILĂ.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.02.2014.

Domenii speta

Spete similare