Răspundere civilă delictuală

Decizie Nr. 172/R/06.03.2014 a Curţii de Apel Târgu Mureş, din 24.10.2013


Răspundere civilă delictuală

Prin Decizia nr.172/R din data de 6 Martie 2014, pronunţată de Curtea de apel Târgu Mureş Secţia I civilă în Dosar nr.4195/96/2012* au fost admise recursurile declarate de pârâta BM şi de chematele în garanţie SC S SRL şi SC V SRL, împotriva Sentinţei civile nr. 4573 din 24 octombrie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 4195/96/52012.

 Hotărârea a fost integral casată şi s-a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Harghita, în complet specializat pentru soluţionarea litigiilor de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 4573/24 octombrie 2013, Tribunalul Harghita a admis acţiunea formulată de reclamantul Oraşul, în contradictoriu cu pârâta BM şi a obligat-o pe aceasta să plătească reclamantului sumele de 126.163 lei şi 17.918 lei, actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii, reprezentând prejudiciul cauzat patrimoniului unităţii.

Prin aceeaşi hotărâre, Tribunalul a admis în parte cererile de chemare în garanţie formulate de pârâtă împotriva SC S SRL şi SC V SRL şi, în consecinţă, a obligat chemata în garanţie SC S SRL să plătească  pârâtei suma de 63.081,50 lei, iar pe chemata în garanţie SC V SRL, a sumei de 8.959 lei, sume actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii.

De asemenea, pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 7.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial.

Examinând recursurile declarate, Curtea de apel a avut în vedere că pârâta BM a ocupat în perioada din litigiu funcţia de primar al Oraşului Vlăhiţa, iar potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. 1 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, pe timpul exercitării mandatului de I s-a suspendat contractul de muncă. În conformitate cu prevederile art. 25 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, îndeplinea o funcţie de autoritate publică, beneficiind de dispoziţiile legii penale cu privire la persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

Totodată, prevederile art. 128 din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 55 din Legea nr. 393/2004 dispun în sensul că aleşii locali, prin urmare şi primarul, răspund, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.

Din perspectiva reglementărilor legale anterior evocate, Curtea a constatat că răspunderea patrimonială a primarului faţă de comunitatea locală care l-a ales şi care i-a acordat mandatul de reprezentare nu poate fi antrenată în temeiul normelor şi  principiilor răspunderii civile contractuale reglementate de art. 254 alin. 1 din Codul muncii, pentru că atribuţiile acestuia nu derivă din încheierea şi executarea unui contract de muncă.

Instanţa de control judiciar a mai avut în vedere că la baza presupusei răspunderi patrimoniale a primarului-pârât din prezenta cauză se află actele de control întocmite de Curtea de Conturi, acte ce intră sub incidenţa unor dispoziţiilor legale speciale, respectiv O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006.

Astfel, din perspectiva prevederilor art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, acţiunea promovată de reclamantul Oraşul împotriva pârâtei BM – fost primar, având ca obiect angajarea răspunderii materiale a acesteia pentru repararea unui pretins prejudiciu cauzat patrimoniului unităţii administrativ-teritoriale prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor legale derivând din executarea contractelor de achiziţie publică încheiate cu societăţile comerciale chemate în garanţie, trebuia să fie soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Harghita în complet specializat pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, conform prevederilor art. 2 alin. 1 lit. d) din Codul de procedură civilă şi ale art. 36 alin. 3 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară (dat fiind faptul că această instanţă nu are în alcătuirea sa o secţie de contencios administrativ şi fiscal), iar nu de către un complet specializat pentru soluţionarea cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale, cum greşit s-a stabilit prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2013 (fila 629 dosar fond).