Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ce constituie, în acelaşi timp, o infracţiune, dar şi un delict civil. Decesul făptuitorului înaintea de condamnarea penală. Transmiterea obligaţiei de reparare a prejudiciului din patrimoniul autorului prin moştenir

Răspunderea civilă delictuală este o sancţiune civilă, care se aplică nu atât în considerarea persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în considerarea patrimoniului său.

Existenţa răspunderii civile delictuale naşte obligaţia de dezdăunare în patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii şi, chiar dacă, înainte de a se fi stabilit întinderea răspunderii, autorul prejudiciului a decedat, aceasta se transmite moştenitorilor săi, conform dispoziţiilor art.650 Cod civil din anul 1864, în temeiul legii sau prin testament.

Transmisiunea moştenirii este guvernată de principiul universalităţii, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, care au aparţinut defunctului. Se transmite atât activul, cât şi pasivul moştenirii, conform art.774, coroborat cu art.777 Cod civil din anul 1864, potrivit cărora coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia, respectiv coerezii plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditară.

În pasivul succesoral lăsat de defunct intră sarcinile moştenirii şi obligaţiile patrimoniale ale acestuia, indiferent de izvorul lor (ca urmare a săvârşirii de către defunct a unor fapte ilicite sau prin încheierea unor contracte ce nu au caracter „intuitu personae”), delicte, cvasidelicte, contracte ori cvasicontracte.

Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii poate să constituie, în acelaşi timp, o infracţiune, dar şi un delict civil, astfel, că, în acelaşi timp cu pedeapsa penală prevăzută de lege, făptuitorului i se va aplica şi sancţiunea civilă a obligării la plata despăgubirilor.

Dacă sancţiunea pedepsei prevăzute de Codul penal nu se mai pronunţă, întrucât, înainte de condamnare, făptuitorul decedează, iar procesul penal încetează, obligaţia de dezdăunare născută în patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii se transmite moştenitorilor săi, în temeiul devoluţiunii legale şi al principiului transmisiunii universale succesorale.

Prin sentinţa nr.424/2015 din 24 noiembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Dolj – Secţia a II-a Civilă, în dosarul nr.6216/63/2014*, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta BGSGSA - GC, în contradictoriu cu pârâţii JMP, JD şi JA.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, reclamanta BGSGSA şi-a întemeiat acţiunea împotriva pârâţilor JMP,  JD şi JF, pe dispoziţiile art. 998, art. 774 Cod Civil.

Tribunalul a constatat că dispoziţiile art. 998-999 Cod Civil consacră regula de principiu potrivit căreia obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat altuia revine direct şi nemijlocit autorului faptei ilicite şi prejudiciabile. Fiecare persoană răspunde numai pentru faptele sale prejudiciabile.

De asemenea, instanţa de fond a constatat că, niciun text din Vechiul Cod Civil nu prevede răspunderea colectivă, iar potrivit dispoziţiilor art.998 Cod Civil, orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală l-a ocazionat, a-l repara.

În speţă, tribunalul a reţinut că, fapta care a produs prejudiciul reclamantei nu a fost săvârşită de pârâţi, ci de autorul lor.

Instanţa de fond a constatat că, Vechiul cod civil reglementează şi răspunderea pentru prejudiciile cauzate prin fapta altuia (răspunderea delictuală indirectă): răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copiii lor minori (art. 1000 (2) şi 1000 (5) Cod civil), răspundere comitenţilor pentru prejudiciile cauzate de prepuşii lor în executarea funcţiilor încredinţate (art. 1000 (3) Cod civil), răspunderea institutorilor şi meseriaşilor pentru prejudiciile cauzate de elevii şi ucenicii aflaţi sub supravegherea lor (art. 1000, alin 4-5 Cod civil).

Tribunalul a reţinut că, în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, nu poate fi angajată răspunderea colectivă a pârâţilor pentru fapta prejudiciabilă a autorului acestora, JF. Pe de altă parte, instanţa de fond a considerat că nu poate fi antrenată nici răspunderea delictuală indirectă a pârâţilor, pentru fapta defunctului JF, având în vedere că legea limitează categoriile de persoane şi situaţiile în care această răspundere complementară poate fi angajată.

De asemenea, instanţa de fond a considerat că, pârâţii nu pot fi chemaţi să răspundă delictual nici direct (art. 998-999 Cod civil), nici indirect (art. 1000 Cod civil) pentru faptele altei persoane, fie ea şi autorul lor.

A reţinut tribunalul că, potrivit art. 774 Cod civil, coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia şi a considerat că, reclamanta nu a avut o creanţă certă împotriva defunctului la data deschiderii succesiunii acestuia, astfel încât să poată pretinde achitarea ei de către moştenitorii legali conform art. 774, art. 777 Cod civil, ca pasiv succesoral.

Instanţa de fond a considerat că faptul că patrimoniul pârâţilor s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantei fără justă cauză (art. 992 Cod civil) nu are legătură nici cu obligaţia acestora de plată a pasivului succesoral (art. 774, art. 777 Cod civil), nici cu obligaţia lor de reparare a prejudiciilor cauzate prin fapta proprie (art. 998-999 Cod civil).

Având în vedere considerentele reţinute, acţiunea reclamantei a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Dolj a declarat apel, în termen legal, reclamanta BGSGSA GC prin BGSGSA SC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

O critică invocată de apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC vizează faptul că, instanţa de fond a soluţionat cauza, analizând, în mod exclusiv, cererea, prin prisma dispoziţiilor art.998 Cod civil, în condiţiile în care au fost invocate şi dispoziţiile art.713, art.774, art.777 şi art.778 Cod civil, dispoziţii prin care se instituie obligaţia de reparare a prejudiciului creat prin fapta ilicită a persoanei decedate, în sarcina succesorilor acestuia, care sunt obligaţi de a suporta sarcinile succesiunii, proporţional cu partea ereditară a fiecăruia

Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a mai invocat că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut, drept temei juridic, răspunderea pentru fapta altuia, reglementată de dispoziţiile art.1000 Cod civil, întrucât, în speţă, se impunea doar analizarea îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale, în sarcina autorului JF, inculpat în procesul penal, referitoare la săvârşirea faptei, existenţa prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi transmiterea, pe cale devoluţiunii succesorale, a obligaţiei de reparare a acestui prejudiciu, către succesorii acceptanţi ai autorului faptei ilicite.

Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a susţinut că, în speţă, a fost dovedită îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, prin întregul material probator efectuat cu ocazia urmăririi penale şi în faza judiciară, prin hotărârile penale, pronunţate la Tribunalul Timiş, Curtea de Apel Timişoara şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât procesul penal, în ceea ce-l priveşte pe defunctul JF, a încetat, ca urmare a decesului său, în schimb, ceilalţi inculpaţi, membri ai grupului infracţional, constituit chiar de către defunct, au fost  condamnaţi.

Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a mai susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF nu se fac vinovaţi de săvârşirea vreunei fapte ilicite şi nici nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile pentru fapta altuia, întrucât, prin cererea formulată, nu s-a solicitat antrenarea răspunderii civile delictuale a succesorilor inculpatului defunct JF, pentru fapta proprie a acestora ori pentru fapta defunctului autor, ci obligarea pârâţilor, în calitate de moştenitori, de reparare a consecinţelor prejudiciabile ale faptei ilicite a acestuia, ce a fost transmisă succesorilor.

La data de 25.02.2016, intimaţii JMP, JD şi JF au depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat. În cuprinsul întâmpinării, intimaţii JMP, JD şi JF au mai invocat că, pretenţiile reclamantei vizează repararea prejudiciului rezultat din săvârşirea faptei de natură penală, de către defunctul JF şi de angajarea răspunderii succesorilor cu titlu universal ai defunctului, ignorându-se faptul că, în cursul procesului penal, acesta a decedat, astfel încât răspunderea penală a acestuia nu s-a putut stabili, iar litigiul s-a stins, în temeiul art.10 alin.1 lit.g din Vechiul Cod de procedură penală, potrivit căruia acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare, iar, când a fost pusă în mişcare, nu mai poate fi exercitată dacă a intervenit decesul făptuitorului.

Intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF au invocat că, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti definitive, autorul defunct JF se bucură de prezumţia de nevinovăţie, iar hotărârea penală pronunţată nu are autoritate de lucru judecat în civil, în ceea ce priveşte existenţa faptei, a persoanei care săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia.

În opinia intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, antrenarea răspunderii succesorilor poate interveni doar în caz de condamnare a autorului, ipoteză neîntrunită în prezenta cauză, raportat la impedimentul intervenit cu privire la exercitarea acţiunii penale şi, implicit, şi a acţiunii civile.

Intimaţii pârâţi JMP, JDS şi JF au mai invocat că, apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC nu poate invoca dispoziţii legale care nu erau incidente la momentul soluţionării cauzei penale, care să-i permită formularea unei acţiuni civile, întrucât faptei penale i se aplică dispoziţiile de la momentul săvârşirii acesteia şi numai inculpatul poate beneficia de legea penală mai favorabilă.

Intimaţii JMP, JD şi J au susţinut că, nu există dovada acceptării succesiunii, actul de partaj voluntar, autentificat prin încheierea nr.148 din 19.03.2010, la Biroul Notarului Public BE, fiind anulat prin decizia definitivă pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr.11580/63/2009, iar promovarea unei acţiuni civile împotriva acestora nu poate interveni decât în urma introducerii în cauza penală a succesorilor, întrucât probele de la urmărirea penală şi din faza judiciară a procesului penal nu le sunt opozabile.

La data de 04.04.2016, apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a depus răspuns la întâmpinare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a arătat că, obligaţia intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, de reparare a prejudiciului, nu este o expresie a răspunderii civile pentru fapta proprie a acestora, ci este urmarea transmiterii pasivului succesoral al autorului JF.

Apelanta reclamantă BGSGSA GC prin BGSGSA SC a invocat că, nu se poate reţine nici prezumţia de nevinovăţie a autorului decedat, întrucât toţi ceilalţi coinculpaţi au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate şi obligaţi în solidar la repararea prejudiciului, astfel că, sub aspectul săvârşirii faptelor, vinovăţiei şi prejudiciului produs, decizia penală pronunţată în procesul penal are autoritate de lucru judecat.

Analizând sentinţa pronunţată de Tribunalul Dolj, prin prisma motivelor de apel invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – Direcţia Teritorială Timiş, întocmit la data de 15.05.2008, în dosarul nr.12/D/2008, a fost trimis în judecată inculpatul JF, alături de alţi şase inculpaţi şi doi învinuiţi, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire de grup infracţional organizat, instigare la furt calificat, instigare la infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor informatice, instigare la infracţiuni informatice şi spălare de bani (filele 51-72, dosar nr.6216/63/2014* al Tribunalului Dolj).

Prin sentinţa penală nr.417, pronunţată la data de 7.10.2011, în dosarul nr.3944/30/2008, de Tribunalul Timiş (filele 73-87, dosar nr.6216/63/2014* al Tribunalului Dolj), toţi inculpaţii au fost găsiţi vinovaţi şi au fost condamnaţi la pedepse privative de libertate, cu excepţia inculpatului JF, faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal, ca urmare a decesului, iar, în ceea ce priveşte latura civilă, toţi inculpaţii şi moştenitorii inculpatului JF, respectiv JMP, JD şi JF, introduşi în cauză, au fost obligaţi, în solidar, ultimii trei, în limita activului succesoral, la plata sumei de 1.400.728,86 lei, cu dobânda legală până la data plăţii efective, către partea civilă, apelanta reclamantă BGSGSA GC.

Această sentinţă a fost menţinută de Curtea de Apel Timiş, prin decizia penală nr.40/A, pronunţată la data de 6.03.2012, în dosarul nr.3944/30/2008, însă ulterior, prin decizia penală nr.3701, pronunţată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărârea pronunţată de Curtea de Apel Timiş, urmare a admiterii recursurilor inculpaţilor ORSS, FE, MD, MPV, BMR, TO, TA şi PDV, a fost casată în totalitate şi în parte sentinţa penală nr.417 din 7.10.2011 a Tribunalului Timiş, sub aspectul laturii penale, a fost modificat cuantumul pedepselor aplicate fiecărui inculpat, iar recursurile moştenitorilor JMP, JD şi JF au fost admise şi, constatându-se că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra apelului declarat de aceştia, acesta a fost trimis Curţii de Apel Timiş, în vederea soluţionării.

Ulterior, prin decizia penală nr.77/A, pronunţată de Curtea de Apel Timiş, la data de 8 aprilie 2013, apelurile declarate de succesorii inculpatului JF, respectiv JMP, JD şi JF, au fost respinse, însă, prin decizia nr.1136, pronunţată la data de 31 martie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul moştenitorilor inculpatului JF şi, reţinând incidenţa dispoziţiilor art.25 din Noul Cod procedură penală, de imediată aplicare, conform art.3 din Legea nr.255/2013, a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată împotriva acestuia, întrucât decesul inculpatului nu mai permite instanţei penale să se mai pronunţe asupra acesteia.

Prin cererea introductivă promovată la data de 23.04.2014, astfel cum a fost precizată, la data de 25.05.2015 (fila 22, dosar nr.6216/63/2014* al Tribunalului Dolj), reclamanta BGSGSA GC prin BGSGSA SC a solicitat, în temeiul art.998 coroborat cu art.774, art.777 şi art.778 Cod civil din anul 1864, obligarea pârâţilor JMP, JD şi JF, în solidar, la plata sumei de 1.400.728,86 lei, cu dobânda legală până la data achitării efective, reprezentând prejudiciu produs de autorul acestora, defunctul JF, ca urmare a săvârşirii faptelor ilicite reţinute prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – DTT şi decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În conformitate cu dispoziţiile art.998 Cod civil din anul 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara, iar potrivit art.999 din acelaşi act normativ, omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.

Textul de lege consacră instituţia răspunderii civile delictuale angajată pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, care presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unei fapte ilicite, a unui prejudiciu produs ca urmare a acestei fapte, existenţa legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi vinovăţia persoanei care a comis fapta ilicită, sub forma intenţiei sau  culpei.

Dacă, iniţial, răspunderea civilă delictuală, ca sancţiune specifică dreptului civil, aplicată pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, a avut caracter de pedeapsă, ulterior, aceasta s-a constituit ca o sancţiune de sine-stătătoare, numai cu scop reparator.

Având în vedere  acest caracter reparator, răspunderea civilă delictuală este o sancţiune civilă, care se aplică nu atât în considerarea persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, cât în considerarea patrimoniului său.

Prin urmare, existenţa răspunderii civile delictuale naşte obligaţia de dezdăunare în patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii şi, chiar dacă, înainte de a se fi stabilit întinderea răspunderii, autorul prejudiciului a decedat, aceasta se transmite moştenitorilor săi, conform dispoziţiilor art.650 Cod civil din anul 1864, în temeiul legii sau prin testament.

Aceasta deoarece transmisiunea moştenirii este guvernată de principiul universalităţii, ce se referă la întreg patrimoniul persoanei decedate, adică totalitatea drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale, care au aparţinut defunctului. Aşadar se transmite atât activul, cât şi pasivul moştenirii, conform art.774, coroborat cu art.777 Cod civil din anul 1864, potrivit cărora coerezii contribuie la plata datoriilor şi sarcinilor succesiunii, fiecare în proporţie cu ce ia, respectiv coerezii plătesc datoriile şi sarcinile succesiunii, fiecare în proporţie cu partea sa ereditară.

Transmisiunea activului şi pasivului succesoral operează de drept, de la defunct la succesorii săi, de la data deschiderii succesiunii (care este momentul încetării din viaţă a celui care lasă moştenirea), iar în pasivul succesoral lăsat de defunct intră sarcinile moştenirii şi obligaţiile patrimoniale ale acestuia, indiferent de izvorul lor (ca urmare a săvârşirii de către defunct a unor fapte ilicite sau prin încheierea unor contracte ce nu au caracter „intuitu personae”), delicte, cvasidelicte, contracte ori cvasicontracte.

De asemenea, caracterul de sancţiune fără caracter de pedeapsă al răspunderii civile delictuale face posibilă asocierea, de exemplu, a sancţiunii civile cu o pedeapsă penală.

Prin urmare, este posibil ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii să constituie, în acelaşi timp, o infracţiune, dar şi un delict civil, cele două sancţiuni păstrându-şi însă natura juridică distinctă, astfel, că, în acelaşi timp cu pedeapsa penală prevăzută de lege, făptuitorului i se va aplica şi sancţiunea civilă a obligării la plata despăgubirilor.

Şi în acest caz, dacă sancţiunea pedepsei prevăzute de Codul penal nu se mai pronunţă, întrucât, înainte de condamnare, făptuitorul decedează, iar procesul penal încetează, obligaţia de dezdăunare născută în patrimoniul persoanei care a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii se transmite moştenitorilor săi, în temeiul devoluţiunii legale şi al principiului transmisiunii universale succesorale, enunţate anterior.

În acest sens, practica judiciară şi literatura juridică au statuat că moartea infractorului nu afectează însă aplicabilitatea sancţiunii civile a reparării prejudiciului, întrucât această sancţiune, neavând caracter de pedeapsă, se va transmite moştenitorilor infractorului, care au acceptat succesiunea.

În speţă, Curtea a constatatat că, apelanta reclamantă BGSGSA GC a făcut dovada, conform dispoziţiilor art.1169 Cod civil din anul 1864, a îndeplinirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale, în sarcina inculpatului JF şi a obligaţiei de dezdăunare în patrimoniul său, obligaţie ce s-a transmis, urmare a decesului său, moştenitorilor săi, astfel încât criticile acesteia sunt fondate, instanţa de fond făcând o aplicare greşită a dispoziţiilor legale.

Astfel, Curtea a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – DTT, întocmit la data de 15.05.2008, în dosarul nr.12/D/2008 şi prin decizia penală nr.3701, pronunţată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care tuturor celorlalţi inculpaţi le-a fost stabilită răspunderea penală şi cea civilă, fiindu-le aplicate pedepse penale şi sancţiunea civilă a reparării prejudiciului, se face dovada săvârşirii de către autorul defunct JF a faptelor ilicite, ce constituie şi infracţiuni, de constituire de grup infracţional organizat, instigare la furt calificat, instigare la infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor informatice, instigare la infracţiuni informatice şi spălare de bani.

Prin săvârşirea acestor fapte, inculpatul defunct JF a încălcat norme de drept obiectiv, respectiv art.7 din Legea nr.39/2003, art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a şi alin.4 Cod penal, art.25 Cod penal şi art.42 alin.1 şi 3 şi art.49 din Legea nr.161/2003 şi art.23 lit.a, b şi c din Legea nr.656/2002, dar şi drepturile subiective ale apelantei reclamante BGSGSA GC, căreia i-a produs o vătămare, constând în lipsa din patrimoniul său a sumei de 8.000.000 lei, din care a rămas nerecuperată suma de 1.400.728,86 lei.

Atât rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DIICOT – DTT, întocmit la data de 15.05.2008, în dosarul nr.12/D/2008, cât şi decizia penală nr.3701, pronunţată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-au întemeiat pe actele de urmărire penală, declaraţiile coinculpaţilor, ale martorilor şi înregistrările audio, necontestate de inculpatul JF.

În acest context, Curtea a considerat că apărările intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, ce vizează faptul că autorul acestora, JF, nefiind condamnat, se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi că hotărârea pronunţată în cauza penală nu are autoritate de lucru judecat, sunt nefondate, întrucât neangajarea răspunderii penale şi neaplicarea pedepsei penale, ce s-au datorat decesului său, intervenit în cursul fazei judiciare a procesului penal, care a încetat, în acest temei, nu înlătură angajarea răspunderii civile delictuale a autorului defunct. Independent de aceste împrejurări, pe baza probelor administrate, se constată că, faptele ilicite săvârşite de autorul defunct JF, cauzatoare de prejudicii, astfel cum au fost enunţate anterior, constituie şi un delict civil şi, în temeiul său, se poate angaja răspunderea civilă delictuală a acestuia, în condiţiile în care sunt îndeplinite şi celelalte condiţii referitoarea la existenţa prejudiciului, a legăturii de cauzalitate şi a vinovăţiei.

În speţă, intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF nu au propus sau administrat nicio probă, prin care să facă dovada contrară, respectiv că autorul acestora nu a săvârşit faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, anterior menţionate.

De altfel, în cauză, nu se reţine autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, cum, în mod neîntemeiat, susţin intimaţii pârâţi, însă hotărârea pronunţată în procesul penal constituie, din punct de vedere probator, înscris autentic, fiind prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, întrucât adevărul constituie temeiul, raţiunea şi fundamentul social şi moral al acestui efect al hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, drepturile recunoscute sau constatate printr-o hotărâre definitivă, nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

De asemenea, Curtea a constatat că sunt nefondate şi susţinerile, ce vizează faptul că procesul penal s-a stins, iar acţiunea penală, nefiind exercitată, nu mai poate fi pusă în mişcare şi, implicit, nici cea civilă, întrucât procesul penal, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul JF, a încetat, ca urmare a decesului acestuia, însă acţiunea penală a fost pusă în mişcare, în condiţiile în care inculpatul JF a decedat în cursul judecăţii procesului penal. Acţiunea penală este pusă în mişcare fie în cursul urmăririi penale, fie, cel mai târziu, o dată cu trimiterea în judecată a inculpatului şi începerea fazei judiciare a procesului penal.

Punerea sau nu în mişcare a acţiunii penale nu produce însă nicio consecinţă în plan juridic, în ceea ce priveşte posibilitatea apelantei reclamante de a promova o acţiune în răspundere civilă delictuală a lui JF, pentru săvârşirea faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu şi aplicarea sancţiunii civile constând în antrenarea răspunderii sale civile delictuale şi obligarea acestuia de a-l repara, întrucât, deşi pentru fapta ilicită săvârşită nu i se mai poate antrena răspunderea penală, cu consecinţa aplicării pedepsei penale, aceasta poate constitui însă un delict civil.

În ceea ce priveşte existenţa prejudiciului produs prin fapta ilicită săvârşită de autorul JF, Curtea a constatat că şi această condiţie este îndeplinită, întrucât acesta este cert, atât în privinţa existenţei, cât şi a întinderii şi nu a fost încă reparat integral.

Astfel, în speţă, potrivit sentinţei penale nr.417, pronunţată la data de 7.10.2011, în dosarul nr.3944/30/2008, de Tribunalul Timiş, ce constituie titlu executoriu, fiind rămasă definitivă şi irevocabilă, prin decizia penală nr.3701, pronunţată la data de 14.11.2012, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (fila 122 dosar fond), prejudiciul nerecuperat de către apelanta reclamantă BGSGSA GC este de 1.400.728,86 lei, aceasta reuşind să recupereze suma de 6.599.271 lei, ca urmare a ridicării sechestrului asigurător asupra conturilor bancare deţinute de doi coinculpaţi. Apelanta reclamantă BGSGSA GC a acoperit integral paguba de 8.000.000 lei, produsă SCCDC, prin faptele ilicite săvârşite de către inculpatul JF şi ceilalţi inculpaţi, constând în efectuarea de plăţi neautorizate şi neordonate de titularul contului SCCDC, deschis la această bancă.

Totodată, Curtea a constatat că este dovedită şi îndeplinirea condiţiei existenţei legăturii de cauzalitate dintre faptele ilicite săvârşite de inculpatul defunct JF şi prejudiciul produs apelantei reclamante BGSGSA GC, întrucât însuşirea fără drept a sumei de 8.000.000 lei din contul SC CDC, deschis la BGSGSA GC, de către grupul infracţional condus de inculpatul JF, i-a produs apelantei reclamante această pagubă, întrucât, astfel cum s-a relevat, societatea bancară a acoperit integral suma sustrasă din contul acesteia.

În fine, aceste fapte ilicite sunt imputabile autorului lor, inculpatul JF, autorul intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, care a acţionat cu vinovăţie atunci când le-a săvârşit, urmărind să-şi însuşească, fără drept, suma de 8.000.000 lei, din contul SCCDC, deschis la BGSGSA GC.

Prin urmare, fiind dovedită întrunirea cumulativă a condiţiilor legale, Curtea a constatat declanşată răspunderea civilă delictuală a defunctului inculpat JF, autorul intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, cu consecinţa aplicării sancţiunii civile, concretizată în naşterea obligaţiei civile de reparare a prejudiciului, cauzat apelantei reclamante BGSGSA GC, în patrimoniul acestuia.

La momentul încetării din viaţă a inculpatului JF şi, prin urmare, la data deschiderii succesiunii, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat apelantei reclamante BGSGSA GC, prin fapta ilicită, exista în patrimoniul său, iar această obligaţie s-a transmis, astfel cum s-a relevat, de drept, pe cale devoluţiunii legale universale, moştenitorilor săi, intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF.

În acest context, Curtea a constatat că, intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF nu au fost chemaţi în judecată, pentru a răspunde delictual, nici direct, în temeiul art.998-999 Cod civil din anul 1864 şi nici indirect, pentru fapta altei persoane, fie aceasta şi autorul lor, în temeiul art.1000 din acelaşi act normativ, cum, în mod greşit, a reţinut instanţa de fond şi au susţinut intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF, prin întâmpinarea formulată în apel, ci, astfel cum s-a relevat, obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat apelantei reclamante, prin fapta ilicită a autorului lor, exista în patrimoniul acestuia, iar acesta s-a transmis intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, pe calea devoluţiunii legale succesorale, la data deschiderii succesiunii, în temeiul principiului universalităţii transmisiunii moştenirii, adică atât activul, cât şi pasivul succesoral, respectiv drepturile şi obligaţiile patrimoniale care au aparţinut defunctului.

În speţă, obiectul examinării nu îl constituie îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale a intimaţilor pârâţi JMP, JD şi JF, pentru fapta ilicită proprie a acestora sau pentru faptele săvârşite de alte persoane, cu consecinţa aplicării sancţiunii civile a reparării prejudiciului produs, ci ceea ce se analizează este îndeplinirea cumulativă a condiţiilor răspunderii civile delictuale a autorului lor, inculpatul JF, decedat în cursul judecării procesului penal, pentru infracţiunile de constituire de grup infracţional organizat, instigare la furt calificat, instigare la infracţiuni contra confidenţialităţii şi integrităţii datelor informatice, instigare la infracţiuni informatice şi spălare de bani şi obligaţia de dezdăunare, născută în patrimoniul defunctului, transmis moştenitorilor, intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF, pe cale devoluţiunii universale legale.

Prin urmare, intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF nu răspund civil pentru că fapta care a produs prejudiciul apelantei reclamante BGSGSA GCA ar fi fost săvârşită de aceştia sau că ar răspunde pentru fapta altuia, ci pentru că obligaţia de reparare a prejudiciului exista în patrimoniul aparţinând autorului JF şi le-a fost transmisă acestora prin moştenire.

Intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF au dobândit patrimoniul succesoral al defunctului JF prin manifestarea dreptului de opţiune succesorală, aceştia acceptând moştenirea autorului JF sub beneficiu de inventar, astfel cum reiese din examinarea certificatului de moştenitor suplimentar nr.11 din 29 mai 2009, la certificatul de moştenitor nr.6 din 11.047.2009, eliberat de Biroul Notarului Public BE, a declaraţiei autentificate prin încheierea nr.186 din 11 aprilie 2009 (filele 98-99 şi 103 dosar apel), a sentinţei penale nr.417, pronunţată la data de 7.10.2011, în dosarul nr.3944/30/2008, de Tribunalul Timiş (filele 73-84 dosar Tribunalul Dolj), având în vedere că descendenţii inculpatului JF erau minori la data deschiderii succesiunii.

Prin urmare, intimaţii pârâţi JMP, JD şi JF au dobândit şi pasivul moştenirii autorului JF, deci şi obligaţia de dezdăunare a apelantei reclamante BGSGSA GC, pentru prejudiciul produs prin faptele ilicite, însă, având în vedere modul de acceptare a succesiunii, aceştia vor răspunde doar în limita activului succesoral.

În consecinţă, având în vedere considerentele expuse şi textele de lege invocate, Curtea a constatat că apelul este fondat şi, în temeiul art.480 alin.2 Cod procedură civilă, a admis, a schimbat sentinţa în sensul că a admis cererea reclamantei BGSGSA GC prin BGSGSA SC şi a obligat, în solidar, pe pârâţii JMP, JDF şi JF, succesori în drepturi ai inculpatului decedat JF, doar în limita activului succesoral, la plata sumei de 1.400.728,86 lei, cu dobânda legală până la data achitării efective.

Domenii speta

Spete similare