Condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale

DECIZIA CIVILĂ NR.390

Data:  23.03.2018

Autor: Gheorghe Daniela

Domeniu asociat: Răspundere civilă delictuală

Titlu: condiţiile antrenării răspunderii civile delictuale

Deliberând asupra apelului civil de faţă, constată :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei  XXX la data de 21.03.2017, sub nr.  XXX/281/2017, reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă  XXX a chemat în judecată pe pârâtul  XXX, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1 XXX,10 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate părţii vătămate  XXX.

 În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, a arătat că prin ordonanţa nr.  XXX/P/2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria  XXX s-a dispus clasarea cauzei faţă de pârât, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. A subliniat că pârâtul l-a accidentat pe numitul  XXX căruia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă  XXX în perioada 16.04.-20.04.2015.

 A mai învederat că potrivit prevederilor art. 320 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată, sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale, pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferente de faza de judecată.

 În drept, reclamantul a invocat disp. art. 194 C.pr.civ, art.1349 alin. 1,2 C.civ. şi art. 313 din Legea nr. 95/2006.

 În probaţiune, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (f. 5-11 din dosar).

 Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru conform art. 30 alin. 1 din OUG 80/2013.

 La data de 21.04.2017 pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

 In motivarea în fapt a arătat că nu este vinovat de producerea accidentului şi că numitul  XXX era o persoană încadrată în grad de handicap, neavând capacitatea fizică de a se deplasa cu bicicleta fără însoţitor, departe de casă.

Instanţa de fond a încuviinţat şi administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar, apreciindu-le ca fiind pertinente, concludente şi utile soluţionării cauzei.

Prin Sentinţa civilă nr. 6055/29.06.2017 pronunţată de Judecătoria  XXX a fost respinsă cererea având ca obiect „pretenții”, formulată de reclamanta Spitalul Judeţean de Urgenţă  XXX, în contradictoriu cu pârâtul  XXX, ca neîntemeiată

Pentru a pronunţa această sentinţă, analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut faptul că, în data de 16.04.2015, ora 04:40, pârâtul a condus autoturismul marca Volkswagen, cu numărul de înmatriculare  XXX, pe DN1 B, în afara localităţii Loloiasca din direcţia Mizil către  XXX şi ajungând la km 33+400 m, l-a accidentat pe numitul  XXX care se deplasa cu o bicicletă (ordonanţa din data de 14.11.2016 dosar penal nr.  XXX/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil).

În urma acestui accident, numitul  XXX a fost transportat la Spitalul Judeţean  XXX pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Cuantumul cheltuielilor de spitalizare este de 1 XXX,10 lei (decont cheltuieli f. 7 din dosar).

În drept, instanţa de fond a reținut că, în cauză, sunt aplicabile dispoziţiile Legii 287/2009 privind Codul Civil din 2009, în vigoare începând cu data de 01.10.2011, concluzie ce decurge din analiza dispoziţiilor art.103 din Legea 71/2011 si art. 6 alin. 2 din Codul Civil din 2009 coroborat cu data producerii faptei ilicite, 16.04.2015.

Conform art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane răspund conform legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată.

Potrivit dispoziţiilor art. 1357 C.civ., cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să-l repare. Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă. Prin urmare, pentru angajarea răspunderii delictuale pentru fapta proprie, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (1) săvârşirea unei fapte ilicite, (2) cu vinovăţie, (3) cauzatoare de prejudicii, şi (4) existenţa unui raport de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale, reprezintă orice acţiune ori inacţiuni prin care, încălcându-se normele legale în vigoare, sunt cauzate prejudicii materiale sau morale. Fapta pârâtei constă în aceea că, în data de 16.04.2015, în timp ce conducea autovehiculul cu numărul de înmatriculare de înmatriculare menţionat mai sus, a accidentat pe numitul  XXX. În urmare acestei acţiunii s-a produs vătămarea corporală a numitului  XXX, aceasta fiind transport la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

Prejudiciul, ca element esenţial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ, patrimonial sau nepatrimonial, suferit de o persoană ca urmare a faptei ilicite săvârşită de o altă persoană. Din decontul de cheltuieli depus la dosar de către reclamant (f.7) nu rezultă cu certitudine care sunt actele medicale de care a beneficiat numitul  XXX, care a fost costul fiecăruia dintre acestea, care au fost medicamentele administrate şi care a fost costul acestora, astfel că nu se poate verifica certitudinea sumei de 1 XXX,10 lei, pretinsă de către reclamant.

În ceea ce priveşte vinovăţia pârâtului, instanţa de fond a reţinut că aceasta este elementul răspunderii civile delictuale care vizează latura subiectivă, adică atitudinea subiectivă a autorului faţă de fapta sa ori faţă de urmările acestei fapte, la momentul la care a săvârşit-o. Răspunderea civilă delictuală este o răspundere civilă subiectivă, urmând să fie angajată numai dacă există vinovăţia autorului faptei ilicite prejudiciabile. În aprecierea vinovăţiei se ţine seama de împrejurările în care s-a produs prejudiciu, conform art. 1358 C.civ.

Instanţa de fond a reţinut că din probatoriul administrat în cauză şi propus de reclamant, nu rezultă culpa exclusivă a pârâtului în producerea accidentului de circulaţie care a determinat producerea prejudiciului. Or, în condiţiile art. 249 C.pr.civ. reclamantului îi incumba obligaţia de a proba susţinerile sale, potrivit principiului „onus probandi incumbit actori”(cel care face o susţinere trebuie să o dovedească).

Prin urmare, nefiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, conform art. 1357 C.civ., instanţa de fond a respins, ca neîntemeiată, cerere de chemare în judecată formulată de reclamantul Judeţean de Urgenţă  XXX în contradictoriu cu pârâtul  XXX.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul Spitalul Judeţean de Urgenţă  XXX.

În motivarea cererii de apel, reclamantul a menţionat că pârâtul a adus prejudicii stării de sănătate persoanei vătămate așa cum este prevăzut de art.320 alini din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, apelantul – reclamant a apreciat că instanţa de fond dacă a considerat că sunt insuficiente înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant, ar fi trebuit să solicite acestuia ataşarea dosarului de la parchet pentru a se stabili cu certitudine existenţa faptei ilicite a pârâtului şi detalierea decontului de cheltuieli.

În acest sens, apelantul – reclamant a susţinut că pârâtul avea posibilitatea chemării în garanţie a societăţii de asigurare la care avea încheiată poliţa RCA.

Mai mult, apelantul – reclamant a invocat prevederile art.320 alin.1 şi 2 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii,cu modificările si completările ulterioare, potrivit cu care persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane sau daune propriei sănătăţii, din culpa, răspund potrivit legii, au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenta medicală acordată.

Astfel, apelantul – reclamant a susţinut că restituie sumele recuperate în urma introducerii în instanţă a acţiunilor în pretenţii către Casa de Asigurări de Sănătate Prahova, sume ce se constituie venituri la Fondul National Unic de Asigurări de Sănătate.

Totodată, apelantul – reclamant a precizat că decontul de cheltuieli reprezentând cheltuielile de spitalizare se întocmeşte în conformitate cu prevederile OMS nr. 1100/2005 privind introducerea decontului de cheltuieli ce se eliberează pacientului pentru serviciile medicale primite.

În legătura cu plata taxei de timbru in prezenta acțiune, apelantul – reclamant a învederat instanței că,în temeiul art.169 alin.(3) lit. a) coroborat cu art.190 alin. l din Legea nr.95/2006 este instituţie publică, aceste prevederi coroborându-se cu art.30 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru în conformitate cu care cererile şi acţiunile formulate de instituţiile publice,indiferent de calitatea procesuala a acestora sunt scutite de taxa de timbru când au ca obiect venituri publice.

Conform art.169 alin.3 lit. a) „Spitalele se organizează şi funcţionează, în funcţie de regimul proprietăţii, în spitale publice, organizate ca instituţii publice''.

Conform art.190 alin. l din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii,cu modificările si completările ulterioare: „Spitalele publice sunt instituţii publice finanţate integral din venituri proprii si funcţionează pe principiul autonomiei financiare."

Pentru aceste motive, apelantul – reclamant a solicitat să se admită apelul formulat de către apelantul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenta  XXX, să se caseze sentinţa atacată şi să se transmită către rejudecare cererea așa cum a fost formulată.

De asemenea, apelantul – reclamant a solicitat judecata în lipsă, conform art.223 alin.3 C. proc. civilă.

În dovedirea pretenţiilor sale, apelantul – reclamant a precizat că înţelege să se folosească de sentinţa civilă nr.6055 pronunţată în data de 29.06.2017 de către Judecătoria  XXX.

În drept, apelantul – reclamant a invocat art.470 alin.1, art.471 alin.1 C. proc. civ., coroborat cu art.1349 alin.1, 2 C. civ. şi art.320 din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătăţii, cu modificările si completările ulterioare.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.  XXX/281/2017,  la data de 22.11.2017.

Intimatul – pârât  XXX  a formulat la data de 18.12.2017 întâmpinare, solicitând ca instanţa să respingă cererea de apel formulată de reclamant împotriva sentinţei civile nr.6055  pronunţate la data de 29.06.2017 de Judecătoria  XXX.

În motivarea întâmpinării, intimatul – pârât a învederat că în cererea de apel reclamatul consideră că instanţa de fond ar fi trebuit să solicite dosarul de la parchet pentru a pentru a se stabili cu certitudine existenţa faptei ilicite și detalierea decontului de cheltuieli.

Or, intimatul – pârât a susţinut că în fapt la dosar există Ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil prin care se dispune clasarea cauzei privind vătămarea din culpă, precum şi detalierea decontului de cheltuieli depuse de reclamant.

Mai mult, intimatul – pârât a învederat că reclamantul consideră că avea posibilitatea chemării în garanţie a societăţii de asigurare unde are încheiată polița RCA fără să ţină cont că nu există această posibilitate pentru că nu a săvârşit infracţiunea de vătămare din culpă.

la data de 15.01.2018, reclamantul a depus la dosar un răspuns la întâmpinarea susmenţionată (f. 12), reiterând, în esenţă, susţinerile din cererea de apel.

Examinând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi dispoziţiile legale care au incidenţă în soluţionarea prezentei cauze, tribunalul constată  următoarele:

Se susține în cererea de apel , în esență , faptul că  în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în judecată , în cauza fiind incidente dispozițiile art. 320 al. 1 si 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanitații ,  instanța de fond făcând o greșită  apreciere a probelor administrate în cauza.

Tribunalul apreciază ca fiind fondate aceste critici , față de  faptul  că prin  ordonanța din 14.11.2016 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Mizil au fost reținute  clar si fără  echivoc , împrejurările de fapt în care s-a produs accidentul ce a avut ca urmare vătămarea numitului  XXX de către pârâtul din prezenta cauză , respectiv  XXX , probă ce nu a fost valorificată corespunzător de către instanța de fond.

Astfel , se arată în ordonanța menționata anterior că , organele de cercetare penală s-au sesizat  din oficiu  cu privire la infracțiunea de vătămare corporala din culpă  , faptă  prev. si ped.  de art. 196 al. 2,3 Cod penal  constând in aceea că la data de 16.04.2015 , în  jurul orelor 04,40 , numitul  XXX  a condus autoturismul  marca VW LT 28  cu nr. de înmatriculare BZ 08 FHF , pe DN 1B , în afara localității Loloiasca  din direcția Mizil către  XXX  si ajungând la km. 33+400 m , l-a accidentat pe numitul  XXX care se deplasa cu o bicicleta , provocându-i  vătămări corporale  pentru care a fost transportat  la Spitalul Județean de Urgenta  XXX , unde i s-au acordat îngrijiri medicale.

De asemenea , prin ordonanța din 16.04.2015  s-a dispus  începerea urmăririi penale  in rem pentru infracțiunea prevăzută  de art. 196 al.2 si 3 din Codul penal .  Cu toate acestea , s-a dispus clasarea cauzei pentru  infracțiunea de vătămare corporala din culpă  față de lipsa plângerii prealabile  a persoanei vătămate ,  persoană care si-a exprimat astfel opțiunea legala de a da curs sau nu  dreptului său de a  iniția un demers juridic împotriva persoanei ce se face vinovată de producerea accidentului. 

Prin urmare , împrejurarea că în cauză s-a dispus  clasarea cauzei deoarece  persoana vătămata nu a formulat plângerea prealabila in termenul legal , nu este de natura a înlătura vinovăția persoanei care a produs accidentul , respectiv a pârâtului  XXX , care nu va răspunde penal , dar va  continua sa fie responsabil pentru daunele materiale produse  din culpa sa, daune printre care se numără si aceea produsă  apelantului Spitalul Județean de  Urgenta Prahova , care a  acordat îngrijiri medicale victimei.

Tribunalul  constată așadar că în prezenta cauză este îndeplinită condiția vinovăției pârâtului in producerea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii ,  cu atât mai mult  cu cât potrivit disp. art. 1357 al. 2  din Noul Cod civil , ”Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă”.

In plus ,  apelantul reclamant a invocat dispoziții legale speciale , respectiv art.  320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, care prevăd  că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane ,  din culpă , răspund conform legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată.

Prin urmare , această normă  specială  care nu derogă de la principiile răspunderii  civile constituie cadrul procesual  creat prin promovarea acțiunii si  conferă furnizorului de servicii medicale  calitate procesuala activă  in acțiunile ce au ca obiect recuperarea  cheltuielilor de spitalizare si tratament de la persoana  care prin fapta sa  și din culpă  (înțelegând aici si cea mai ușoară culpă conform art.  1357 al. 2 Noul Cod civil , enunțat in precedent) a adus daune  sănătății altei persoane.

De asemenea , în ceea ce privește evaluarea prejudiciului cauzat apelantului reclamant , tribunalul apreciază ca judecătorul fondului a ignorat împrejurarea ca  decontul depus la dosar cu privire la cheltuielile medicale  ocazionate de îngrijirea victimei constituie un document contabil întocmit in  conformitate cu  prevederile OMS nr. 1100/2005  si  face dovada  operațiunilor  financiare consemnate ,  până la proba contrarie , instanța nefiind investită cu cenzurarea lui sub aspectul realității sau necesității  îndeplinirii unor acte medicale  si nici cu privire la c/valoarea  tarifului de spitalizare , a alocației de hrana , a valorii materialelor sanitare ,  a investigațiilor necesare  sau a celorlalte  elemente ce alcătuiesc decontul de cheltuieli pe care spitalele au obligația legală să-l întocmească pentru fiecare pacient  .

Astfel , potrivit art. 2 al. 2 din OMS 1100/2005 , ” La stabilirea valorii decontului se vor lua în calcul cheltuielile efective din  contabilitatea unităţii sanitare. ”

In conformitate cu art. 3 din acest ordin ”Pentru stabilirea sumei din decontul de cheltuieli pentru fiecare bolnav externat, unitatea sanitară calculează:

a)tariful pe zi de spitalizare pe secţie/compartiment din structura proprie, exclusiv contravaloarea medicamentelor, materialelor sanitare sau prestaţiilor care se pot identifica la nivel de pacient şi evidenţia distinct pe decont;

b) numărul de zile de spitalizare realizate pe caz externat;

c) contravaloarea consumabilelor - medicamente, materiale sanitare sau prestaţii care nu sunt comune şi se pot identifica şi cuantifica la nivel de pacient:

-medicamente, inclusiv cele din programe;

-materiale sanitare, inclusiv cele din programe;

-analize de laborator;

-alte investigaţii;

-alocaţia de hrană”

  De asemenea , conform art. 5 al. 2 din același ordin , ” Decontul de cheltuieli pe pacient externat se întocmeşte în trei exemplare, din care un exemplar se înmânează pacientului, unul rămâne anexat la foaia de observaţie, iar un exemplar se transmite şi se păstrează la compartimentul financiar-contabil”.

Prin urmare , decontul de cheltuieli  depus la dosar  constituie un document contabil  care face dovada certa a valorii  cheltuielilor de spitalizare ocazionate de îngrijirile acordate victimei ,  înscrisul  nefiind contestat de altfel către pârât, prin întâmpinarea depusă la fila 11 dosar de fond.

Concluzionând , tribunalul constată că in cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale , fapta fiind săvârșită din culpă de către pârâtul intimat , iar prejudiciul dovedit cu decontul de cheltuieli depus la dosar ,  astfel încât in temeiul art. 320 din Legea nr. 95/2006  coroborat cu disp. art. 1357 si urm. Noul Cod civil si prin raportare si la art. 480 NCPC , dat fiind faptul  că  sunt  fondate criticile formulate de către apelant , va admite apelul declarat de apelantul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă  XXX cu sediul în  XXX, împotriva Sentinţei civile nr.6055  pronunţate la data de 29.06.2017 de Judecătoria  XXX, în contradictoriu cu intimatul-pârât  XXX  cu domiciliul în comuna Breaza, Vispeşti, nr. 40, Judeţ Buzău şi, în consecinţă va schimba în tot sentinţa atacată în sensul că va obliga pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1 XXX,10 lei cu titlu de cheltuieli ocazionate de spitalizarea părţii vătămate  XXX.

Domenii speta

Spete similare