Remuneraţie reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi. Răspundere civilă delictuală. Despăgubiri

Deţinerea de către pârâtă a autorizaţiei/licenţei neexclusive nu o exonerează pe aceasta de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin potrivit Deciziei O.R.D.A. nr. 399/2006 (privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi ori executanţi şi producătorilor de fonograme), în contextul în care, pârâta are în exploatare puncte de lucru în care se difuzează prestaţii artistice muzicale fixate pe fonograme sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual, fiindu-i eliberate în acest sens Autorizaţia/licenţa neexclusivă pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, respectiv, pentru utilizarea prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual, autorizaţii în privinţa cărora nu a mai solicitat ulterior reînnoirea, achitând remuneraţia corespunzătoare doar până la data de 31.03.2010.

Reclamantul a urmărit angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, din perspectiva săvârşirii de către aceasta a unei fapte ilicite constând în utilizarea fără drept a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual şi a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, respectiv fără obţinerea în prealabil, din partea reclamantului, a licenţelor care ar fi autorizat-o să procedeze în acest sens, faptă prin comiterea căreia au fost prejudiciate drepturile recunoscute şi protejate prin dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 8/1996 în favoarea artiştilor interpreţi sau executanţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor.

În ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului din prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. 2 lit. a) din lege.

Legea nr. 8/1996: art. 94, art. 139.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx, Tribunalul Harghita a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de pârâtă şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamantului Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta S.C. J. S.R.L., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că potrivit art. 2 din Decizia nr. 399/2006 a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.), organismul de gestiune colectivă desemnat de O.R.D.A. drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi ori executanţi este Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi (ARAIEX), iar conform art. 3 din acelaşi act normativ, organismul de gestiune colectivă desemnat de O.R.D.A. drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite producătorilor de fonograme este Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR), rezultând, prin urmare,  că nu există identitate între reclamant şi titularul dreptului dedus judecăţii - condiţie necesară pentru a se putea a reţinut calitatea procesuală activă, întrucât Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM nu are calitatea de colector, ci doar pe aceea de administrator al drepturilor artiştilor, nefăcându-se dovada faptului că Decizia O.R.D.A. nr. 305/2011, prin care s-a modificat Decizia nr. 399/2006, ar fi fost anulată în instanţă.

Reclamantul a declarat apel împotriva acestei hotărâri, solicitând modificarea integrală a sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi obligării pârâtei la plata sumei de 6.078,48 lei (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01.04.2010 - 31.10.2013 şi a sumei de 18.145,44 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând triplul remuneraţiilor menţionate, respectiv, obligarea pârâtei la încheierea cu reclamantul a autorizaţiilor/licenţelor neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiile deţinute (restaurante) şi la plata cheltuielilor de judecată suportate.

Prin intermediul memoriului de apel s-a susţinut că Tribunalul a admis în mod greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a CREDIDAM, calitate ce derivă din Legea nr. 8/1996 şi Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, întrucât, deşi prin Decizia nr. 305/2011 a fost schimbat colectorul pe sursa ambiental, respectiva măsură a fost anulată de instanţa de contencios administrativ la data de 05.10.2012, iar la dosarul cauzei s-a depus hotărârea pronunţată în acest sens, astfel că Decizia nr. 399/2006 continuă să se aplice în varianta sa iniţială, conform căreia calitatea de colector al remuneraţiilor datorate de utilizatori îi revine Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM, aspect întărit şi de  Decizia O.R.D.A. nr. 189/2013, prin care au fost actualizate cu indicele de inflaţie tarifele stabilite prin Decizia nr. 399/2006.

Pe fondul cauzei, reclamantul a arătat că potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 şi Metodologiei aprobate prin Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, pârâta avea obligaţia legală de a achita remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor ori a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în incinta punctelor de lucru pe care le administrează, respectiv spaţii de cazare şi restaurante deţinute, conform Declaraţiei nr. 11521 din 13 iulie 2009, în care scop aceasta a şi încheiat cu CREDIDAM autorizaţiile/licenţele neexclusive nr. 11522-11523 din aceeaşi dată, însă ulterior nu a mai solicitat reînnoirea acestora şi a stopat plăţile.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea apelului ca nefondat, susţinând că reclamantul nu dispune de calitate procesuală activă, întrucât, pe de o parte, acesta nu a fost desemnat drept organism de gestiune colectivă prin Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, iar pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 123 alin. 1, coroborat cu art. 125 alin. 2, art. 129 alin. 1 şi art. 139 alin. 1 din Legea nr. 8/1996, ar fi trebuit să deţină un mandat expres din partea autorilor, pentru a-i reprezenta şi a emite pretenţii în numele acestora.

De asemenea, pentru ipoteza a reţinutrii calităţii procesuale active a reclamantului de către instanţa de apel, pârâta a arătat că invocă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru o parte din pretenţii, întrucât reclamantul a cunoscut paguba la data de 10.11.2009, când a devenit scadentă factura fiscală nr. 30046/26.10.2009, emisă pentru perioada 01.10.2008-31.12.2009, astfel că termenul de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 s-a împlinit la data de 10.11.2012.

Relativ la fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, susţinând în acest sens că nu are nicio obligaţie faţă de CREDIDAM, deoarece începând cu luna august 2009 deţine licenţă neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental, emisă de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), căreia îi şi achită remuneraţia corespunzătoare.

Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare, prin intermediul căruia a susţinut că dreptul său de reprezentare derivă direct din prevederile art. 1231 din Legea nr. 8/1996, care reglementează situaţiile pentru care gestiunea colectivă este obligatorie şi în care organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat, iar sub aspectul prescripţiei extinctive a arătat că pretenţiile sale se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală şi că fapta ilicită a pârâtei a fost cunoscută la data de 05.04.2011, când a devenit scadentă factura nr. 11033872/21.03.2011, astfel că prescripţia ar putea interveni numai pentru perioada anterioară datei de 05.05.2011, cererea de chemare în judecată fiind trimisă prin poştă la data de 05.05.214.

În ceea ce priveşte  invocarea licenţei emise de UCMR-ADA, s-a susţinut că aceasta are în vedere doar remuneraţia datorată pentru autorii/compozitorii de muzică, astfel că nu o exonerează pe pârâtă de obligaţia de a deţine autorizaţie/licenţă neexclusivă din partea CREDIDAM.

Examinând apelul dedus judecăţii, prin raportare la motivele invocate şi în limitele efectului devolutiv al căii de atac, reglementat de art. 476 - 478 din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 982 din 8 decembrie 2006, organismul de gestiune colectivă Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a fost desemnat drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, iar prin Decizia O.R.D.A. nr. 305/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 5 din 4 ianuarie 2012, a fost desemnat în aceeaşi calitate, luând locul celui dintâi, Asociaţia Română pentru Artişti Interpreţi sau Executanţi - ARAIEX.

Ulterior, însă, prin Sentinţa civilă nr. 5570/05.10.2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. 2447/2/2012, s-a dispus anularea Deciziei nr. 305/2011 şi a actelor subsecvente, soluţia menţionată devenind irevocabilă prin Decizia nr. 4789/11.12.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial nr. 753 din 8 octombrie 2015 (filele 200-205, dosar fond nr. 22118/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - pe rolul căreia a fost iniţial înregistrată acţiunea dedusă judecăţii, respectiv filele 22-31, dosar apel).

Rezultă, deci, că în urma anulării Deciziei O.R.D.A. nr. 305/2011, reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM a redevenit colectorul remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale cuvenite artiştilor interpreţi sau executanţi, prima instanţă reţinând în mod greşit că acesta nu dispune de calitate procesuală activă, pe considerentul că nu s-ar fi dovedit faptul desfiinţării deciziei menţionate.

În ceea ce priveşte apărarea invocată sub acelaşi aspect de către pârâtă, din perspectiva neprezentării unui mandat din partea titularilor de drepturi protejate, Curtea a constatat că aceasta nu poate fi primită, întrucât potrivit dispoziţiilor art. 1231 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 8/1996, gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea dreptului la remuneraţie echitabilă recunoscut artiştilor interpreţi şi producătorilor de fonograme pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor de comerţ sau a reproducerilor acestora, iar prevederile alin. 2 al normei legale evocate dispun în sensul că pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. 1, organismele de gestiune colectivă îi reprezintă şi pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat.

Prin urmare, faţă de obiectul acţiunii în litigiu şi de prevederile legale menţionate, Curtea a reţinut că nu îi poate fi negată reclamantului calitatea procesuală activă, motiv pentru care, constatând că Tribunalul a soluţionat în mod greşit procesul fără a intra în cercetarea fondului cauzei, a admis apelul dedus judecăţii şi, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin. 3 teza I din Codul de procedură civilă, a anulat hotărârea atacată şi, respingând excepţia lipsei calităţii procesuale active, va judeca procesul prin evocarea fondului, întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe (conform prevederilor art. 480 alin. 3 teza a II-a din Codul de procedură civilă).

Verificând din această perspectivă solicitările reclamantului, Curtea a constatat că acestea vizează următoarele:

1.- obligarea pârâtei la plata sumei de 6.078,48 lei (cu TVA inclus), reprezentând remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01.04.2010 - 31.10.2013, remuneraţie calculată şi datorată conform art. 1231 din Legea nr. 8/1996 şi conform tabelelor A1.1, A2.2, D1.1 şi D2.1 din Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006;

2.- obligarea pârâtei la plata despăgubirilor echivalente cu suma de 18.145,44 lei, reprezentând triplul remuneraţiilor, conform art. 139 alin. 1 şi alin 2 lit. b) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare;

3.- obligarea pârâtei să încheie autorizaţii/licenţe neexclusive cu CREDIDAM pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiile deţinute (restaurante);

4.- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Relativ la petitul nr. 1 al acţiunii, Curtea a invocat din oficiu, la termenul din 3 martie 2016, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.04.2010 - 30.04.2011, excepţie care se a constatat a fi întemeiată în raport de data depunerii cererii de chemare în judecată - 05.05.2014 şi de prevederile art. 8 alin. 1, raportat la art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - aplicabil în cauză faţă de dispoziţiile art.  6 alin. 4 din Noul Cod Civil, aprobat prin Legea nr. 287/2009 şi intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.

În ceea ce priveşte pretenţiile aferente perioadei 01.05.2011 - 31.10.2013 şi a cererii formulate prin intermediul petitului nr. 3 al acţiunii, Curtea a constatat că acestea sunt întemeiate prin prisma obligaţiilor ce îi revin pârâtei din perspectiva celor stabilite prin dispoziţiile pct. 5 din Metodologia aprobată prin Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006, potrivit cărora utilizatorul are obligaţia să obţină autorizaţii sub formă de licenţe neexclusive, eliberate de organismele de gestiune colectivă ale drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi şi ale producătorilor de fonograme, pentru comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, în schimbul unei remuneraţii calculate în baza tabelelor redate în cuprinsul menţionatei metodologii, indiferent de durata efectivă a comunicării publice.

Nu poate fi primită sub acelaşi aspect apărarea invocată de către pârâtă prin raportare la deţinerea unei autorizaţii/licenţe neexclusive din partea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA), întrucât respectiva autorizaţie are un obiect diferit de reglementare faţă de cel din litigiul supus examinării, în sensul că îi conferă pârâtei numai dreptul la utilizarea operelor muzicale în scop ambiental, aceasta fiind emisă în baza Deciziei O.R.D.A. nr. 270/2011, privind desemnarea UCMR - ADA drept colector al remuneraţiilor reprezentând drepturile patrimoniale de autor de opere muzicale pentru comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental.

Prin urmare, deţinerea de către pârâtă a amintitei autorizaţii/licenţe neexclusive nu o exonerează pe aceasta de îndeplinirea obligaţiilor ce îi revin potrivit Deciziei O.R.D.A. nr. 399/2006 (privind comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora şi tabelele cuprinzând drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi ori executanţi şi producătorilor de fonograme), în contextul în care, astfel cum rezultă din cuprinsul Declaraţiei nr. 11521/13.07.2009, pârâta are în exploatare puncte de lucru în care se difuzează prestaţii artistice muzicale fixate pe fonograme sau prestaţii artistice din domeniul audiovizual, fiindu-i eliberate în acest sens Autorizaţia/licenţa neexclusivă nr. 11522/13.07.2009 - pentru utilizarea fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, respectiv, Autorizaţia/licenţa neexclusivă nr. 11523/13.07.2009 - pentru utilizarea prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual (filele 27-31, dosar fond nr. 22118/299/2014 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti), autorizaţii în privinţa cărora nu a mai solicitat ulterior reînnoirea, achitând remuneraţia corespunzătoare doar până la data de 31.03.2010, în cursul unei proceduri de executare silită prin poprire, respectiv la data de 26.11.2013 (conform susţinerilor din întâmpinare - fila 42 dosar apel).

Din perspectiva considerentelor anterior relevate şi având în vedere perioada afectată de excepţia prescripţiei extinctive, Curtea a admis în parte acţiunea dedusă judecăţii, în sensul obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 4.240,8 lei (cu TVA inclus), reprezentând despăgubiri cu titlu de remuneraţie datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual, aferentă perioadei 01.05.2011 - 31.10.2013, luând ca punct de plecare pentru determinarea cuantumului acestora calculele efectuate de reclamant în anexa cererii de chemare în judecată (filele 12-13 dosar fond, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti), prin raportare la tarifele menţionate în tabelele A1.1, A2.2, D1.1 şi D2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006 (calcule pe care pârâta nu le-a contestat sub aspectul corectitudinii rezultatului obţinut).

Astfel, eliminând din totalul sumei de 6.078,48 lei (cu TVA inclus), solicitată cu titlu de remuneraţie pentru perioada 01.04.2010 - 31.10.2013, suma de 1.837,68 lei - reprezentând remuneraţie cuvenită pentru perioada afectată de prescripţie, respectiv 01.04.2010 - 30.04.2011 (1.696,32 lei pentru perioada 01.04.2010 - 31.03.2011 + 141,36 lei pentru luna aprilie 2011), rezultă că pârâta îi mai datorează reclamantului cu acest titlu suma de 4.240,8 lei (cu TVA inclus).

De asemenea, pârâta va fi obligată, în baza aceloraşi considerente, să încheie cu reclamantul autorizaţii/licenţe neexclusive pentru comunicarea publică a fonogramelor sau a reproducerilor acestora, precum şi a prestaţiilor artistice din domeniul audiovizual în spaţiile deţinute (restaurante), urmând ca pretenţiile aferente perioadei 01.04.2010 - 30.04.2011 să fie respinse ca efect al admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

În ceea ce priveşte solicitările formulate prin petitul nr. 2 al acţiunii - obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri echivalente cu suma de 18.145,44 lei, reprezentând triplul remuneraţiilor datorate (conform prevederilor art. 139 alin. 1 şi alin 2 lit. b) din Legea nr. 8/1996), Curtea a constatat că acestea nu sunt întemeiate, astfel că vor fi respinse ca atare, pentru considerentele relevate în continuare.

Prin iniţierea demersului juridic supus examinării, reclamantul a urmărit angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, din perspectiva săvârşirii de către aceasta a unei fapte ilicite constând în utilizarea fără drept a prestaţiilor artistice în domeniul audiovizual şi a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, respectiv fără obţinerea în prealabil, din partea reclamantului, a licenţelor care ar fi autorizat-o să procedeze în acest sens, faptă prin comiterea căreia au fost prejudiciate drepturile recunoscute şi protejate prin dispoziţiile art. 94 din Legea nr. 8/1996 în favoarea artiştilor interpreţi sau executanţi, ca titulari de drepturi conexe dreptului de autor.

Nefiind contestată de către pârâtă existenţa faptei menţionate - aceasta susţinând doar că deţine licenţă din partea unui alt organism de gestiune colectivă (care protejează, însă, interesele altor titulari de drepturi recunoscute de Legea nr. 8/1996), urmează a se verifica existenţa şi întinderea prejudiciului cauzat, în vedere determinării cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului, Curtea constatând, sub acest aspect, că rezolvarea este dată de prevederile art. 139 din Legea nr. 8/1996, care dispun în sensul că:

„(1) Titularii drepturilor recunoscute şi protejate prin prezenta lege pot solicita instanţelor de judecată sau altor organisme competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor şi constatarea încălcării acestora şi pot pretinde acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat. Aceleaşi solicitări pot fi formulate în numele şi pentru titularii de drepturi de către organismele de gestiune, de către asociaţiile de combatere a pirateriei sau de către persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege, conform mandatului acordat în acest sens. Când o acţiune a fost pornită de titular, persoanele autorizate să utilizeze drepturi protejate prin prezenta lege pot să intervină în proces, solicitând repararea prejudiciului ce le-a fost cauzat.

(2) La stabilirea despăgubirilor instanţa de judecată ia în considerare:

a) fie criterii, cum ar fi consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului;

b) fie acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a)”.

Din interpretarea coroborată a prevederilor normei legale evocate, Curtea a reţinut că în ceea ce priveşte modalitatea de determinare a cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamantului din prezenta cauză sunt aplicabile prevederile art. 139 alin. 2 lit. a) din lege, prin care este instituită regula potrivit căreia titularii de drepturi de autor sau de drepturi conexe dreptului de autor (ultima fiind situaţia din speţă) sau organismele de gestiune colectivă care îi reprezintă pot solicita repararea prejudiciului material cauzat prin încălcarea respectivelor drepturi, luând în considerare criterii cum sunt: consecinţele economice negative, în special câştigul nerealizat, beneficiile realizate pe nedrept de făptuitor şi, atunci când este cazul, alte elemente în afara factorilor economici, cum ar fi daunele morale cauzate titularului dreptului.

Nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia ar fi incident sub acest aspect criteriul prevăzut de art. 139 alin. 2 lit. b) din lege - care permite acordarea de despăgubiri reprezentând triplul sumelor care ar fi fost legal datorate pentru tipul de utilizare ce a făcut obiectul faptei ilicite, Curtea constatând că respectiva reglementare nu stabileşte decât o excepţie de la regula anterior menţionată, iar această excepţie devine operantă numai  „în cazul în care nu se pot aplica criteriile prevăzute la lit. a)”, concluzie ce se desprinde în mod inechivoc din chiar modul de redactare a textelor de lege în discuţie (prin utilizarea sintagmei „fie … fie”).

Pentru motivele arătate şi observând că reclamantul nu a invocat cauzarea unor prejudicii de altă natură decât câştigul nerealizat, iar în speţă acesta este reprezentat de cuantumul remuneraţiilor cuvenite potrivit tarifelor menţionate în cuprinsul tabelelor A1.1, A2.2, D1.1 şi D2.1 din Metodologia aprobată prin Decizia O.R.D.A. nr. 399/2006 (diminuate cu pretenţiile corespunzătoare perioadei afectate de prescripţia extinctivă a dreptului material la acţiune), Curtea va obliga pârâta la plata cu titlu de despăgubiri a sumei de 4.240,8 lei (cu TVA inclus), aferentă perioadei 01.05.2011 - 31.10.2013, urmând a a respins ca prescrise pretenţiile aferente perioadei 01.04.2010 - 30.04.2011 şi, ca nefondate, restul pretenţiilor (vizând acordarea triplului remuneraţiilor datorate).

De asemenea, fiind căzută în pretenţii, pârâta va fi obligată, în baza prevederilor art. 453 alin. 1, raportat la art. 451 alin. 1 din Codul de procedură civilă, la plata în favoarea reclamantului a sumei de 1.450 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în ambele instanţe (taxă de timbru şi onorariu avocaţial, conform dovezilor aflate la filele 9 şi 11 - dosar fond Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, 100 lei + 1.300 lei, respectiv fila 7 dosar apel - 50 lei, reprezentând ½ din taxa judiciară de timbru achitată, întrucât doar aceasta era datorată în calea de atac, potrivit dispoziţiilor art. 23 alin. 1, raportat la art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013). 

Domenii speta

Spete similare