Despăgubiri.Taxă poluare.

Sentinţă civilă 280 din 28.04.2010


Prin cererea înregistrată sub nr. 2380/110/2010 reclamantul F A în contradictoriu cu pârâtul INSTITUŢIA PREFECTULUI BACĂU - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM ÎNMATRICULĂRI AUTOVEHICULE , a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se oblige pârâta la înmatricularea fără taxă de poluare a autoturismului marca MAZDA, fabricată în anul 2003, cu cheltuieli de judecată.

S-a achitat taxă de timbru de 10 lei. S-au anulat timbre judiciare de 0,3 lei.

În motivarea cererii s-a arătat că a achiziţionat autoturismul MAZDA-capacitate cilindrică 01998, nr. de identificare, clasă de emisie euro 3; nr. de locuri 5; carte de identitate.

În baza actului sub semnătură privată din data de 27.08.009 a cumpărat autovehiculul din Germania iar de la acea dată şi până în prezent autoturismul se află în posesia şi folosinţa sa.

De la data achiziţionării şi transportării în ţară i s-a impus ca o condiţie a înmatriculării-achitarea unei taxe de poluare prevăzute de OUG nr.50/2008.

Dispoziţiile acestui text de lege contravin reglementărilor din dreptul comunitar( care are prioritate faţă de normele dreptului intern). Astfel, OUG nr. 50/2008 este contrar art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al U.E, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în prezentul litigiu (Germania)favorizând astfel vânzarea autoturismelor secon-hand deja înmatriculate în România şi , mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.

Ori, după aderarea României la U.E, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte ţări membre ale U.E, atât timp cât norma fiscal naţională diminuează sau este susceptibilă să diminueze chiar şi potenţial consumul produselor importate influenţând astfel alegerea consumatorilor.

Faţă de cele precizate s-a solicitat admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată în sensul obligării pârâtei la înmatricularea fără taxa de poluare a autoturismului marca MAZDA, fabricat în anul 2003, proprietatea sa.

În susţinerea cererii s-au depus înscrisuri.

Pârâtul legal citat nu şi-a formulat apărările în cauză.

Instanţa analizând probatoriile administrate în cauză reţine următoarele:

Reclamantul a achiziţionat autoturismul MAZDA –capacitate cilindrică 01998, cu 5 locuri şi carte de identitate din Germania, la data de 7.08.2009, împunîndu-i-se ca o condiţie a înmatriculării, achitarea taxei de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008.

Instanţa reţine faptul că dispoziţiile art. 148 alin.2 din Constituţia României, statuează că prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne. Alin.4 al aceluiaşi articol menţionează că între alte instituţii, autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din alin.2 menţionat.

Din analiza dispoziţiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunităţii Europene, rezultă că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naţionale similare”.

În dreptul intern, iniţial s-a introdus taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, ce a fost introdusă în Codul Fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 01.01.2007, iniţial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele şi autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (cele cu handicap, misiuni diplomatice, etc) cât şi situaţii de scutire de la plata taxei, în cazul autovehiculelor istorice etc.

Potrivit art. 2141-2143 din Codul Fiscal şi pct. 311-322 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări în România, de către persoana fizică sau juridică care face înmatricularea, atât pentru autoturisme şi autovehicule noi, cât şi pentru cele rulate, aduse din import din state comunitare, ori din alte state.

Dispoziţiile  art. 214 1 -2143  au fost abrogate la data de 01.07.2008 când a intrat în vigoare OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care prevede la art. 4 lit.a) că această taxă se plăteşte cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.

Faţă de faptul că protejarea mediului lipsea din prevederile legale anterioare, de la 01.07.2008 prin intrarea în vigoare a OUG nr. 50/2008 se încearcă a se îmbrăca astfel taxa cu efect echivalent taxelor la importul autovehiculelor de ocazie din statele membre C.E, caracterul discriminatoriu păstrându-se, faţă de neperceperea acestei taxe pentru autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România.

Faţă de criza financiară şi economică, Guvernul României emite OUG nr. 208/04.12.2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, prin care se modifică şi se înlocuiesc anexele 1, 2 şi 3 din OUG nr.50/2008, ordonanţa abrogată prin OUG nr.218/10.12.2008 privind modificarea OUG nr. 50/2008.

Atât OUG nr. 208/04.12.2008 cât şi OUG nr. 218/10.12.2008 au avut în vedere rezultatele bugetare derulate pe parcursul primelor 10 luni ale anului 2008, adâncirea crizei financiare şi economice, în luna octombrie 2008, care relevă o scădere importantă a pieţei auto  şi a producţiei industriei furnizoare, precum şi măsurile de susţinere a sectorului de automobile afectat de criza financiară internaţională, faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă, în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt patru locuri de muncă în industria furnizoare.

Astfel, taxa analizată, indiferent de denumirea pe care a purtat-o: taxa de primă înmatriculare, taxă pe poluare etc), a fost instituită cu scopul şi efectul imediat de a diminua introducerea în România a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru C.E, astfel că dispoziţiile OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008 contravin normelor europene, în condiţiile în care România, începând cu data de 01.01.2007 este stat membru C.E, şi-a însuşit acquis-ul comunitar, printre care şi obligaţiile prevăzute de art. 28, 30 şi 90 din Tratatul C.E.

Având în vedere, prevederile Tratatului C.E ale jurisprudenţei C.J.C.E(cauza 249/91, Comisia C.E. c. Irlanda şi cauza 222/82, Apple and Pear Developement Council c. K.J PLewis Ltd.S.a) jurisprudenţa obligatorie pentru fiecare stat membru, recenta condamnare a Austriei (cauza c-524/2007 Comisia C.E contra Austriei la 11.12.2008) pentru încălcarea prevederilor art. 28 şi 30 din Tratatul C.E) dispoziţiile legale menţionate, precum şi susţinerile părţilor, respectiv susţinerea pârâtelor care au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv OUG nr. 50/2008, cât şi susţinerile reclamantei care a menţionat nelegalitatea taxei ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare, instanţa constată că în cauză sunt aplicabile în mod direct dispoziţiile din dreptul comunitar, care are prioritate faţă de dreptul naţional, statul nostru asumându-şi obligaţia de a respecta dispoziţiile din tratatele originale ale Comunităţii dinainte de aderare (Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană).

Ca urmare a efectului direct al art. 90(1) din Tratat, pentru ordinea juridică internă a României instanţa constată că dispoziţiile  OUG nr. 50/2008 sunt reglementări  contrare şi că deci nu pot fi aplicabile speţei de faţă, judecătorul naţional fiind obligat să aplice normele comunitare, în mod direct,dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aştepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte proceduri constituţionale.

Instanţa apreciind că au fost încălcate dispoziţiile art. 90 din Tratat prin instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule prin dispoziţiile OUG nr.50/2008 va admite acţiunea urmând a obliga pârâta să înmatriculeze autoturismul reclamantului marca MAZDA, an fabricaţie 2003, capacitate cilindrică 01998, nr de identificare, clasă de emisie euro 3, carte de identitate, fără plata taxei de poluare, prevăzută de OUG nr.50/2008.