Decontarea serviciilor medicale

Decizie Nr. 6986/R/29.10.2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş din 20.03.2013


Decontarea serviciilor medicale

Prin Decizia civilă. 6986/R din 29.10.2013 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia II-a civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, s-a admis recursul, împotriva Sentinţei civile nr. 1149/20.03.2013  pronunţată de Tribunalul Harghita, în dosarul nr. 4226/96/2012 şi în consecinţă:

A fost modificată în parte hotărârea în sensul că:

S-a respins acţiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HARGHITA.

S-a menţinut dispoziţia de respingere a cererii de suspendare a măsurilor de executare.

Instanţa de control a reţinut că prin Sentinţa nr. 1149/20.03.2013  a Tribunalului Harghita s-a admis în parte acţiunea reclamantei SC H SA, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HARGHITA, şi în consecinţă, s-a dispus anularea Procesului verbal de constatare nr. 1015/28.09.2012, a Raportului de control nr. 17111/2 din data de 05.10.2012 şi a Răspunsului nr.2887 din data de 08.11.2012, emise de pârâtă. De asemenea, s-a dispus restituirea sumelor reţinute de pârâtă în urma punerii în executare a  Procesului verbal de constatare nr. 1015/28.09.2012 şi  a Raportului de control nr. 17111/2 din data de 05.10.2012 şi s-a respins cererea reclamantei referitoare la suspendarea măsurilor de executare, până la soluţionarea irevocabilă a prezentei cauze.

Examinând recursul formulat de pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE HARGHITA, Curtea, a avut în vedere că potrivit Procesului verbal de constatare nr. 1124/28.09.2010 şi a Raportului de control nr. 88/28.09.2010 încheiate de C.A.S. Harghita la societatea reclamantă la 28.09.2010, perioada controlată a fost 1.07.2008 – 31.07.2010; documentele şi operaţiunile controlate vizând, printre altele, corectitudinea la C.A.S. Harghita.

Total diferit de acest control, a fost efectuat unul nou, în perioada 10.09. 2012 – 28.09.2012, concretizat prin Procesul verbal de constatare nr. 1015/28.09.2012 şi Raportul de control nr. 17111/5.10.2012, având ca obiect atât verificarea modului de respectarea a clauzelor contractuale vizând acordarea serviciilor medicale, cât şi verificarea evidenţelor referitoare la derularea contractului, perioada controlată fiind 1.01.2011 – 31.12.2011.

Actele de control încheiate cu ocazia acestui nou control sunt atacate în prezenta cauză.

Referitor la obiectul controlului şi anume verificarea evidenţelor referitoare la derularea contractului, este de observat că în raport de constatările Curţii de Conturi cu privire la justificarea realităţii serviciilor medicale prestate, sunt relevante în acest caz dispoziţiile Ordinului Ministrului Sănătăţii şi C.N.A.S. nr. 1211/325/2006, potrivit cărora la Anexa 32 Titlul V pct. 1 se prevede că evidenţele specifice în baza cărora urmează a fi făcută ulterior decontarea  serviciilor medicale sunt atât fişele de consultaţii, registrele de consultaţii, registrele de tratament şi nu în ultimul rând, orice alte documente primare stabilite prin reglementări speciale, astfel încât să fie identificabil asiguratul şi persoana care a oferit serviciul, diagnosticul, tratamentul precum şi data şi ora când acesta a fost furnizat.

Rezultă aşadar că decontarea serviciilor medicale din fonduri publice este posibilă în baza unor documente justificative de natura celor de mai sus, care să confirme realitatea serviciilor prestate.

Aşa fiind, Curtea reţine că susţinerile reclamantei, reţinute de prima instanţă  precum că serviciile medicale au fost decontate în mod legal, nu sunt justificate în măsura în care textul legal precitat prevede existenţa unor înscrisuri de natura şi a fişei de tratament balnear, care să facă dovada că prestatorul a executat serviciile medicale facturate.

Mai mult, reclamanta nu a fost în măsură să prezinte alte documente întocmite de aceasta din care să rezulte cu prioritate numele asiguratului, persoana care a oferit serviciul, diagnosticul, tratamentul şi data exactă când acesta a fost furnizat, după cum prevăd dispoziţiile precitate.

În aceeaşi măsură, Curtea a apreciat că se impune, aşadar, diminuarea contravalorii serviciilor medicale pentru fiecare din lună în care reclamanta nu a fost în măsură să justifice realitatea serviciilor prestate, astfel încât, şi sub acest aspect hotărârea atacată este la adăpost de critici, în condiţiile în care această stare de fapt rezultă din Tabelul procesului verbal de constatare nr. 1015/28.09.2012.

Prin Decizia nr.1525 din data de 5 Marie 2014, în Dosar nr. 416/43/2013, Curtea de Apel Târgu Mureş Secţia II-a civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins contestația în anulare formulată de SC H SA în temeiul art. 318 Cod procedură civilă împotriva Deciziei nr. 6986/29.10.2013.

S-a avut în vedere că, fiind vorba de o cale de atac extraordinară şi de un text de excepţie, greşeala materială este interpretată stricto sensu, fiind exclus ca pe această cale să fie reanalizate greşeli de judecată privind orice aspect al judecăţii, inclusiv modul de interpretare ori aplicare a normelor aplicabile speţei

Aspectele criticate ale raţionamentului instanţeii constituie fondul şi fundamentul soluţiei pronunţate, neputând fi reanalizate în cadrul contestaţiei în anulare.

De asemenea, eventualele contradicţii în raţionamentul instanţei sau deciziile diametral opuse pronunţate în dosare diferite cu privire acelaşi act de control privind două societăţi între care există o strânsă legătură (argument formulat pentru prima dată prin Notele de şedinţă depusa la dosarul cauzei în data de 4.3.2014, nu se subsumează cazului de contestaţie în anulare pe care şi-a întemeiat cererea contestatoarea.