Spor de dispozitiv funcţionari publici

Spor de dispozitiv funcţionari publici

1. Prin Decizia nr. 4893/R din data de 28 Iunie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia a II-a civilă, Contencios Administrativ Fiscal, au fost admise recursurile declarate de reclamantul JUDETUL HARGHITA PRIN CONSILIUL JUDETEAN HARGHITA, şi de către pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMANIEI – CAMERA DE CONTURI HARGHITA, împotriva Sentinţei nr.285/30.01.2013 pronunţată de Tribunalul Harghita în dosarul nr.416/43/2011*.

A fost modificată în parte sentinţa recurată, în sensul că:

S-a eliminat dispoziţia de anulare a pct.2 din Încheierea VI 395 din data de 23.11.2011 a Curţii de Conturi a României, precum şi pct.II 2 din Decizia nr.27 din data de 12.09.2011 a directorului Camerei de Conturi.

S-a eliminat dispoziţia de anulare în parte a pct.6 din Încheierea VI 395 din data de 23.11.2011a Curţii de Conturi a României, precum şi pct.II 7 şi II 8 din Decizia nr.27 din data de 12.09.2011 a directorului Camerei de Conturi.

A fost anulată pct.3 din Încheierea VI 395 din data de 23.11.2011 a Curţii de Conturi a României, precum şi pct.4 din Decizia nr.27 din data de 12.09.2011 a directorului Camerei de Conturi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Instanţa de control judiciar a reţinut că prin Sentinţa civilă nr. 285  din data de 30 Ianuarie 2013, pronunţată de Tribunalul Harghita în Dosar nr. 416/43/2011 s-a admis în parte acţiunea reclamantului Judeţul Harghita prin Consiliul Judeţean Harghita, împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României, prin Camera de Conturi a judeţului Harghita şi în consecinţă: s-a anulat pct. 2 din Încheierea nr. VI 395 din data de 23 Noiembrie 2011 a Curţii de Conturi  a României precum şi pct.II.2 din  Decizia nr.27 din data de 12 Septembrie 2011 a directorului Camerei de Conturi cu privire la decontarea unor cheltuieli efectuate în cadrul Programului de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Harghita; s-a anulat în parte pct.6 din Încheierea nr. VI 395 din data de 23 Noiembrie 2011 a Curţii de Conturi  a României precum şi pct. II.7 şi II.8 din Decizia nr.27 din data de 12 Septembrie 2011 a directorului Camerei de Conturi în privinţa cheltuielilor nejustificate cu ocazia decontării lucrărilor de investiţii pe DJ 128, km 0+00-km 8+650 şi DJ 131,km 54+080-70+860, cu privire la prejudiciul stabilit peste suma de 34.217,61 lei respectiv peste suma de 185.208,94 lei, conform expertizei întocmite ce face parte integrantă din sentinţă; s-a respins contestaţia reclamantului cu privire la celelalte abateri de la legalitate şi regularitate reţinute în  Încheierea nr. VI 395 din data de 23 Noiembrie 2011 a Curţii de Conturi  a României şi  Decizia nr.27 din data de 12 Septembrie 2011 a directorului Camerei de Conturi.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul Consiliul Judeţean Harghita şi Curtea de Conturi a României.

Examinând motivele de recurs expuse de recurenţi, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut în esenţă că soluţia instanţei de fond referitoare la măsura dispusă de pârâta Curtea de Conturi cu privire la sporul de dispozitiv de 25% din salariul de bază. Măsura de recuperare a prejudiciul afirmativ cauzat reclamantului prin acordarea sporului de dispozitiv a vizat anul 2010. Curtea a reţinut că începând cu data de 1 ianuarie 2010 a produs efecte Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

S-a mai reţinut că este legală soluţia instanţei de fond privind măsura dispusă de Curtea de Conturi privind cheltuielile efectuate cu titlu de contravaloare masă caldă, precum şi măsura privind serviciile de asigurare profesională, criticile recurentului - reclamant cu privire la aceasta fiind nefondate.

S-a reţinut că aceste drepturi băneşti au fost acordate personalului angajat al reclamantei în anul 2010 în baza Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pârâtă sub nr. 2132/2008, încheiat pe o perioadă de 4 ani. La momentul încheierii contractului colectiv de muncă producea efecte Legea nr. 130/1996. Însă, acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 330/2009. Curtea a apreciat că indemnizaţia de hrană în discuţie are natura unor drepturi de natură salarială, iar nu drepturi de protecţie socială. Aceste drepturi băneşti s-au acordat pentru activitatea prestată de personalul instituţiei reclamante pentru fiecare zi lucrătoare. Contrar susţinerii recurentului-reclamant, Or, potrivit art. 31 din Legea nr. 188/1999  şi art. 157, alin. 2 din Codul muncii (forma în vigoare în perioada în litigiu), drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar sunt stabilite exclusiv prin lege, relevante în cauză fiind şi prevederile art. 22 şi 25 din HG nr. 833/2007, art. 72, alin. 1 din Legea nr. 188/1999.

În ceea ce priveşte serviciile de asigurare, Curtea a reţinut aceleaşi dispoziţii legale amintite anterior cu privire la indemnizaţia de hrană, apreciind că şi aceste drepturi au natură salarială.

În atare situaţie, se reţine că au fost încălcate prevederile art. 12, alin. 1 din Legea nr. 130/1996 care statuează că „contracte colective de muncă se pot încheia şi pentru salariaţii instituţiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale”. Nu are relevanţă faptul că în cauză nu s-a solicitat anularea CCM-ului, instanţa fiind chemată în prezentul litigiu să analizeze pe cale incidentală legalitatea acordării drepturilor băneşti în discuţie.

Critica reclamantului cu privire la soluţia instanţei de fond vizând măsura dispusă de Curtea de Conturi în sensul stabilirii întinderii prejudiciului şi recuperarea acestuia cu privire la contractele de asistenţă juridică încheiate de reclamant cu o societate de asistenţă juridică, a fost considerată întemeiată.

Curtea a reţinut că, instanţa de fond a apreciat asupra oportunităţii angajării unui avocat; or, o astfel de analiză (a oportunităţii) nu poate face obiectul controlului contenciosului administrativ, acesta fiind doar un control de legalitate. Faptul că art. 1 din OUG nr. 26/2012 prevede că autorităţile administraţiei publice locale care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziţiona servicii juridice de consultanţă, de asistenţă şi/sau de reprezentare nu are relevanţă în cauză, acest act normativ neproducând efecte în perioada vizată de control. Ca atare, Curtea apreciază că măsura dispusă de Curtea de Conturi sub acest aspect este nelegală. 

În ceea ce priveşte critica pârâtei-recurente referitoare la dispoziţia instanţei privind măsura dispusă prin decizia contestată şi care vizează cheltuielile legate de decontarea unor lucrări de investiţii, Curtea a apreciat că este fondată.

Reclamantul a solicitat prin acţiunea dedusă judecăţii la instanţa de fond „diminuarea sumei care urmează să fie recuperată de către Consiliul Judeţean Harghita”.

Or, la pct. 6-7 din decizia Curţii de Conturi s-a dispus luarea de „măsuri pentru evaluarea exactă a prejudiciului estimat şi recuperarea acestuia”. Cu alte cuvinte, Curtea de Conturi nu a stabilit întinderea prejudiciului, acesta urmând a fi stabilit de către reclamantă.

De altfel, din chiar cererea de chemare în judecată reiese că reclamantul nu a contestat existenţa unui prejudiciu; aceasta deoarece, astfel cum s-a reţinut anterior, reclamantul a solicitat instanţei diminuarea sumei care urmează a fi recuperată.

Curtea a apreciat că soluţia instanţei de fond este nelegală referitoare la măsura dispusă de pârâtă în cea ce priveşte decontarea unor cheltuieli efectuate în cadrul unor programe.

S-a reţinut că aceste cheltuieli au fost efectuate în cadrul „Programului de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Harghita cu partenerii din judeţele Timiş, Bistriţa Năsăud, Alba şi Cluj”. Curtea de Conturi a reţinut în decizia contestată că acest program depăşeşte sfera interesului judeţean, iar această susţinere a pârâtei nu a fost contestată de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Pornind de la acest aspect, Curtea a primit apărarea pârâtei-recurente în sensul că programul amintit excede atribuţiilor conferite de legiuitor reclamantului, prin dispoziţiile art. 91, alin. 1 din Legea nr. 215/2001.

De asemenea, la fel de nefondată este şi apărarea reclamantei (formulată atât prin cererea de chemare în judecată, cât şi prin întâmpinarea depusă în recurs) în sensul că, atâta timp cât programul a fost aprobat printr-o Hotărâre a Consiliului Judeţean Harghita, aceasta de bucură de prezumţia de legalitate având în vedere faptul că nu a fost atacată de Instituţia Prefectului (conform art. 3, alin. 1 din Legea nr. 554/2004) şi că, în consecinţă, echipa de audit extern nu era îndreptăţită să procedeze la verificarea legalităţii acestei hotărâri şi a cheltuielilor autorizate prin aceasta. Instanţa subliniază că Curtea de Conturi a României a exercitat, conform Legii nr. 94/1992, controlul asupra modului de întrebuinţare a resurselor financiare în cadrul programului amintit, fără a verifica legalitatea Hotărârii CJ prin care s-a aprobat programul în cauză.

Domenii speta

Spete similare