Interpretarea dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 4934/118/2014 al Tribunalului Constanţa, reclamanta L.N. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, la plata sumei de 18.296 lei cu titlu de daune materiale şi 4000 de euro daune morale.

În motivarea în fapt a acţiunii, a arătat reclamanta că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 C.pen.

Prin sentinţa penală nr. 5/17.12.2012 pronunţată de Tribunalul Constanţa, reclamanta a fost achitată în baza dispoziţiilor art. 11 alin.2 rap. la art. 10 lit. d) din C.pr.pen. În cursul urmăririi penale, mai arată reclamanta, împotriva sa a fost dispusă măsura arestării preventive, în perioada 21.02.2012. Încheierea de arestare a fost casată de Curtea de Apel Constanţa, la data de 27.02.2012, care a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o durată de 30 de zile.

Această din urmă măsură preventivă a fost prelungită de procuror, prin Ordonanţa din data de 26.03.2012 şi respectiv 26.04.2012.

La data de 07 mai 2012, Curtea de Apel Constanţa a revocat măsura preventivă.

Ca atare, a apreciat reclamanta, între 21.02. şi 27.02.2012 s-a aflat în stare de reţinere şi arest preventiv pe o durată de 7 zile, iar în perioada 27.02.2012-07.05.2012 i-a fost restricţionat dreptul la liberă circulaţie la nivelul localităţii şi în perioada 30.03.2012-07.05.2012 la nivelul ţării.

Daunele materiale, mai arată reclamanta, reprezintă echivalentul onorariilor de avocat achitate în cursul urmăririi penale şi în cursul procesului penal şi totalizează suma de 18.296 lei.

În ceea ce priveşte daunele morale, acestea reprezintă echivalentul prejudiciului suferit ca urmare, în mod egal, măsurii arestării preventive şi interdicţiei de a părăsi localitatea.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 539 C.pr.civ.

În susţinerea acţiunii s-au depus înscrisuri şi anume chitanţele reprezentând onorariile apărătorului ales şi copii ale hotărârilor judecătoreşti prin care reclamanta din prezenta cauză a fost achitată.

În suplimentarea probatoriilor s-a administrat proba testimonială, declaraţiile martorelor Bocai Silvia şi Baciu Ionela fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei.

Prin întâmpinare, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul litigiului, a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Arată pârâtul că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din CEDO, de vreme ce existau motive verosimile de a bănui că aceasta a săvârşit o faptă penală.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale, acesta apare ca nejustificat de mare în raport de durata arestării preventive – 7 zile.

Excepţia de inadmisibilitate a fost calificată, în şedinţa publică din data de 04 septembrie 2014, ca o apărare de fond ce urmează a fi analizată în ansamblul apărărilor pârâtei.

Analizând actele şi lucrările dosarului, reţinem următoarele:

Cu privire la admisibilitatea prezentei acţiuni:

În susţinerea acestei apărări, pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a făcut trimitere la dispoziţiile art. 538 din Codul de procedură penală în vigoare la data introducerii acţiunii, potrivit cu care „ (1)Persoana care a fost condamnată definitiv, indiferent dacă pedeapsa aplicată sau măsura educativă privativă de libertate a fost sau nu pusă în executare, are dreptul la repararea de către stat a pagubei suferite în cazul în care, în urma rejudecării cauzei, după anularea sau desfiinţarea hotărârii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeşte că s-a produs o eroare judiciară, s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.  (2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul redeschiderii procesului penal cu privire la condamnatul judecat în lipsă, dacă după rejudecare s-a pronunţat o hotărâre definitivă de achitare.  (3)Persoana prevăzută la alin. (1) şi persoana prevăzută la alin. (2) nu vor fi îndreptăţite să ceară repararea de către stat a pagubei suferite dacă, prin declaraţii mincinoase ori în orice alt fel, au determinat condamnarea, în afara cazurilor în care au fost obligate să procedeze astfel. (4)Nu este îndreptăţită la repararea pagubei nici persoana condamnată căreia îi este imputabilă în tot sau în parte nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut sau recent descoperit.”

În opinia pârâtului, câtă vreme nu s-a pronunţat o hotărâre judecătorească prin care să se fi stabilit eroarea judiciară, acţiunea reclamantei nu poate fi primită.

Textul de lege enunţat de către pârâtul Statul Român nu este incident în cauză. Astfel, în cauza dedusă judecăţii nu se reclamă repararea unui prejudiciu ca urmare a unei condamnări definitive, urmată de achitarea ca urmare a constatării erorii judiciare, ci repararea prejudiciului survine privarea nelegală de libertate, ipoteză ce beneficiază de o prevedere legală cu caracter distinct.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 539 din Codul de procedură penală, sub denumirea marginală „Dreptul la repararea pagubei în cazul privării nelegale de libertate” legiuitorul stabileşte că „ (1)Are dreptul la repararea pagubei şi persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată nelegal de libertate.  (2)Privarea nelegală de libertate trebuie să fie stabilită, după caz, prin ordonanţă a procurorului, prin încheierea definitivă a judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a judecătorului de cameră preliminară, precum şi prin încheierea definitivă sau hotărârea definitivă a instanţei de judecată învestită cu judecarea cauzei.”

Prevalându-se de dispoziţiile alineatului doi al textului de lege indicat, pârâtul Statul Român apreciază că în lipsa unei ordonanţe a procurorului sau  încheierii definitive a judecătorului prin care să se stabilească expressis verbis caracterul nelegal al măsurii privative de libertate, reclamanta nu este îndreptăţită la despăgubiri.

Poziţia procesuală a pârâtului nu are caracter de noutate în sfera litigiilor întemeiate pe dispoziţiile art. 539 C.pr.civ., după cum aceasta a stat la baza conturării unor soluţii jurisprudenţiale la nivel naţional, în sensul respingerii acestor acţiuni. Astfel, bunăoară, Curtea de Apel Galaţi, a apreciat, sub imperiul dispoziţiilor art. 504 din Codul de procedură penală vechi că „Stabilirea caracterului nelegal al măsurii restrictive de libertate, prin ordonanţă a procurorului sau prin hotărâre judecătorească, reprezintă o condiţie absolut necesară pentru naşterea dreptului la repararea pagubei în condiţiile art. 504 Cod procedură penală, or, neîndeplinirea, în cauză, a cerinţei exprese cuprinsă în acest articol vizând constatarea caracterului nelegal al măsurii în modalităţile permise de text, conduce la concluzia neaplicării în prezentul litigiu a dispoziţiilor art. 504 Cod procedură penală (decizia civilă nr. 66/A din 27.05.2014 a Curţii de Apel Galaţi ).

Apreciem că o astfel de interpretare a textului de lege enunţat, cu caracter strict literal, se depărtează atât de intenţia legiuitorului, cât şi de scopul reglementării. Astfel, este evident că, de vreme ce inculpatul este achitat, prin hotărârea definitivă a instanţei de judecată investită cu judecarea cauzei, măsura arestării preventive se vădeşte a fi fost per se nelegală, iar acest caracter al măsurii preventive se poate stabili şi incidental în cazul acţiunii de faţă, în analiza condiţiilor enunţate de art. 539 C.pr.pen. A condiţiona admisibilitatea acţiunii de obţinerea prealabilă a constatării caracterului nelegal al arestării preventive, contravine însuşi textului de lege indicat care, în alin.2 teza finală recunoaşte dreptul la reparaţie în cazul privării nelegale de libertate şi celui achitat prin hotărârea finală.

De altfel, în practica sa recentă, însă sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, ÎCCJ a statuat că dacă aplicarea principiului in dubio pro reo a permis instanţei penale să dispună achitarea inculpaţilor, pentru aceea că probele nu au indicat cu certitudine că inculpaţii sunt cei care au săvârşit faptele penale, făcând aplicarea unui alt principiu, a majori ad minus, reiese că aceleaşi probe oricum, ulterioare arestării preventive, nu puteau susţine (sau confirma retroactiv) nici măsura procesuală privativă de libertate din perspectiva indiciilor temeinice de săvârşire a faptelor penale, astfel cum impunea art. 148 lit. c) C. proc. pen., indicii care nu s-au suprapus suprapun probelor care să impună condamnarea persoanei ( decizia civilă nr. 435/2012 pronunţată de ÎCCJ în dosarul civil nr. 6503/110/2009)

Cu privire la daunele morale solicitate:

Prin sentinţa penală nr. 543/07.12.2012 ( filele 28 şi urm.) pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 5305/118/2012 inculpata L.N. a fost achitată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizare a infractorului, prev. de art. 264 din Codul penal, instanţa penală reţinând că faptei îi lipseşte un element constitutiv al infracţiunii şi anume intenţia de a denatura mijloace de probă şi deci de a favoriza infractorul ( fila 15 a sentinţei penale, fila 35 dosarul de faţă).

Soluţia de achitare a reclamantei a fost menţinută în căile de atac, prin  decizia penală nr. 90/P/27 iunie 2013 a Curţii de Apel Constanţa, cât şi prin decizia penală din data de 31.03.2014 a ÎCCJ.

În motivarea acţiunii, reclamanta a învederat instanţei că în perioada 21.02.2012 – 27.02.2012 a fost în arest preventiv; încheierea Tribunalului Constanţa privind luarea măsurii arestării preventive a fost anulată de către Curtea de Apel Constanţa la data de 27.02.2014, fiind înlocuită cu măsura de siguranţă a obligării de a nu părăsi localitatea pe o  durată de 30 de zile.

Măsura arestării preventive rezultă din însuşi dispozitivul sentinţei penale nr. 543/07.12.2012.

Daunele morale au fost solicitate pentru acoperirea prejudiciului suferit în egală măsură ca urmare a lipsirii de libertate, cât şi a restrângerii accesului la libera circulaţie, reclamanta apreciind că, deşi în actuala reglementare, dispoziţiile art. 539 alin.1 nu mai prevăd în mod expres măsuri reparatorii pentru măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi localitatea, acordarea acestora nu este exclusă, prin aplicarea legii penale mai favorabile, în concret a dispoziţiilor art. 504 din vechiul Cod de procedură penală.

S-a apreciat sub acest aspect, în motivarea acţiunii, că norma cuprinsă în art. 504 C.pr.pen. nu este una strict procesuală, ci una cu caracter mixt, respectiv şi de drept substanţial, prin urmare este posibilă aplicarea principiului legii penale mai favorabile şi acordarea de măsuri reparatorii şi pentru restrângerea dreptului de liberă circulaţie.

Apreciem că norma enunţată, în concret dispoziţiile art. 539 C.pr.pen. în vigoare la data introducerii prezentei acţiuni are un caracter pur procesual. Acesta reglementează condiţiile în care se poate solicita repararea prejudiciului ca urmare a arestării preventive nelegale, precum şi competenţa de soluţionare a cauzei, prin urmare, în vederea respectării principiului enunţat de art. 13 din Codul de procedură penală, legea de procedură este de imediată aplicare.

Prin urmare, în raport de data introducerii acţiunii, se vor aplica dispoziţiile art. 539 C.pr.civ. de maniera în care sunt în vigoare, instanţa constată că legea nu mai prevede acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a restrângerii dreptului la liberă circulaţie, astfel încât reclamanta este îndreptăţită la repararea prejudiciului suferit doar ca urmare a arestării preventive în perioada 21.02.2012 – 27.02.2012.

În întinderea reparaţiei, se au în vedere dispoziţiile art. 540 C.pr.pen. potrivit cu care „(1) La stabilirea întinderii reparaţiei se ţine seama de durata privării nelegale de libertate, precum şi de consecinţele produse asupra persoanei, asupra familiei celui privat de libertate ori asupra celui aflat în situaţia prevăzută la art. 538.”

Suferinţele de ordin fizic, psihic, moral nu pot fi apreciate si cuantificate pe baza unui criteriu care are la baza metoda comparaţiei, ele ţinând intrinsec de personalitatea expusa măsurii, precum şi de particularităţile concrete ale cauzei. Criteriile de apreciere a prejudiciilor morale nu au la baza criterii exacte, ştiinţifice, deoarece exista o incompatibilitate între caracterul moral, nepatrimonial al daunelor si caracterul bănesc, patrimonial al despăgubirilor.

Astfel, în aprecierea importantei prejudiciului moral trebuie avute in vedere repercusiunile prejudiciului moral  asupra stării generale a sănătăţii, precum si asupra posibilităţii reclamantei de a se realiza deplin pe plan social, profesional si familial, iar stabilirea acestui cuantum nu presupune stabilirea “preţului” suferinţelor fizice si psihice ale reclamantei, care sunt inestimabile, ci aprecierea multilaterala a tuturor consecinţelor negative ale prejudiciului si ale implicaţiilor acestora pe toate planurile vieţii sale sociale.

Din probele administrate în cauză a rezultat, în mod indubitabil, că măsura arestării preventive i-a produs reclamantei suferinţe morale, că acestea s-au materializat în stări acute de stres şi depresie care au necesitat şedinţe de terapie la cabinetul individual de psihologie S.M. ( fila 51), precum şi urmarea unui program medicamentos ( declaraţia martorei B.I); că consecinţele arestului preventiv s-au răsfrânt pe plan profesional, reclamanta regăsindu-se în imposibilitatea de a-şi desfăşura activitatea de broker imobiliar, ca urmare a diminuării capacităţii de relaţionare socială (declaraţia martorei B.S.); că familia – fiica şi tatăl reclamantei – a resimţit în mod negativ arestarea acesteia, celui din urmă agravându-i starea de sănătate ( declaraţia martorei B.I.).

În raport de aceste aspecte, precum şi de durata – 7 zile – a arestului preventiv, Tribunalul apreciază că suma de 1500 de euro reprezintă o reparaţie echitabilă şi proporţională cu prejudiciul suferit.

Cu privire la daunele materiale acestea constau în contravaloarea onorariilor de avocat achitate în cursul urmăririi penale - factura seria CT PPM nr. 0000657/21.02.2012 ( fila 49), în cursul judecăţii în fond - factura CT PPM seria 00000729/17.05.2012 ( fila 47), în cursul soluţionării apelului – factura CT PPM seria 0000761/09.04.2013 ( fila 45) şi în cursul soluţionării recursului – factura CT PPM 000836/30.01.2014 şi însumează valoarea de 18.296 lei.

Nu a fost contestată, de către pârât, nici valoare solicitată şi nici afectaţiunea sumelor respective în soluţionarea cauzelor penale care au privit-o pe reclamantă.

Dispoziţiile art. 538-539 C. pr.pen. dau dreptul la repararea pagubei oricărei persoane condamnate sau arestate pe nedrept. Prin „pagubă” în sensul reglementării trebuie înţeles, de vreme ce legea nu limitează conţinutul noţiunii, orice cheltuială necesară derivată din faptul detenţiei şi în legătură directă cu aceasta, care constituie, în mod evident, o diminuare a patrimoniului reclamantei.

În consecinţă, reclamanta poate solicita şi obţine contravaloarea onorariilor apărătorului ales pe cale le-a suportat în timpul procesului penal – fie în faza de urmărire penală, fie în faza judecăţii), întrucât acestea se află în legătură necesară şi directă cu procesul penal, fiind reclamate în exercitarea dreptului la apărare cheltuieli pe care nu le-ar fi făcut dacă procesul penal nu ar fi existat ( în acest sens, este şi practica anterioară a fostului Tribunal Suprem, în sfera de reglementare a art. 504 C.pr.pen, decizia nr. 39/1980, în Revista română de drept nr. 10/1980, p. 68; pentru o practică mai recentă, în acelaşi sens decizia civilă nr. 435/2012 pronunţată de ÎCCJ în dosarul civil nr. 6503/110/2009. În considerentele acestei decizii, a arătat instanţa supremă că cheltuielile de judecată efectuate şi presupuse de derularea diferitelor proceduri judiciare şi etape procesuale din procesul penal, soldat cu achitarea acestora se circumscriu noţiunii de prejudiciu decurgând din arestarea recurenţilor, fiind confirmată implicit şi legătura de cauzalitate de instanţa de apel dintre faptă şi prejudiciu, ceea ce conduce la constatarea corectei aplicări a criteriilor legale prevăzute de art. 505 C. proc. pen., raportate în mod necesar la dispoziţiile art. 998, 999 C. civ.).

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept expuse, instanţa a admis acţiunea şi a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 18.296 lei cu titlu de daune materiale şi 1500 euro, cu titlu de daune morale.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin.1 C.pr.civ. pârâtul a fost obligat şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamantă, în cauza de faţă.

Drept civil. Contestaţie la executare. Actualizarea sumelor din titlul executoriu în lipsa unei încheieri a executorului judecătoresc. Sancţiune.

Decizia civilă nr.  713/07.10.2014 pronunţată în dosarul civil nr. 25458/212/2013 al Tribunalului Constanţa.

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea înregistrata la data de 23.08.2013 pe rolul Judecătoriei Constanta sub nr. 25458/212/2013, contestatoarea Societatea Naţională de Transport Feroviar de Calatori ˝CFR Calatori˝ S.A., in contradictoriu cu intimatul M.A.I., a formulat contestaţie la executare, solicitând anularea actelor de executare efectuate nelegal in dosarul de executare nr. 399/2013 al B.E.J. Oana Silviu, întrucât s-a dispus măsura popririi unor sume de bani rezultate din calculul eronat al drepturilor băneşti reprezentând tichete de masa actualizate cu rata inflaţiei si cheltuieli de executare disproporţionate in raport de valoarea debitului, cu cheltuieli de judecata.

In motivare, contestatoarea a arătat ca prin sentinţa civila nr. 5379/17.10.2012 pronunţata de Tribunalul Constanta si decizia civila nr. 291/CM/29.04.2013 a Curţii de apel Constanta, pronunţate in dosarul nr. 9688/118/2012, aceasta a fost obligata sa achite contravaloarea tichetelor de masa pe perioada 22.08.2009 - 31.01.2011, precum si diferenţele salariale rezultate din aplicarea salariului de baza in cuantum de 700 lei, actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii pentru perioada august 2009 - 31.12.2010.

Contestatoarea a susţinut ca, prin raportul de expertiza contabila întocmit in dosarul de executare silita, expertul contabil a stabilit valoarea totala a drepturilor nete actualizate cu rata inflaţiei la un cuantum de 5588 lei.

In plus, onorariul executorului judecătoresc stabilit potrivit încheierii din 02.09.2013 s-a perceput o suma ce depăşeşte maximul onorariului permis de lege in raport de cuantumul creanţei.

Contestatoarea arata ca a efectuat o plata voluntara la data de 15.07.2013 in valoare de 2759 lei.

In drept, au fost invocate prevederile art. 711 C.proc.civ.

In probaţiune a depus înscrisuri in copie.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii contestării cheltuielilor de executare silita si, pe fond, a solicitat respingerea ca neîntemeiata a contestaţiei la executare.

In motivarea excepţiei, intimatul a arătat ca încheierea executorului judecătoresc prin care s-au stabilit cheltuielile de executare silita a fost comunicata contestatoarei in data de 04.09.2013, iar aceasta nu a înţeles sa o conteste in termenul prevăzut de art. 714 alin. 2 C proc civ.

Pe fond, a susţinut ca, potrivit dispoziţiilor art. 628 alin. 3 C.proc.civ., la cererea creditorului, executorul judecătoresc poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite in bani indiferent de izvorul ei.

La termenul de judecata din data de 15.05.2014, instanţa a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare in ceea ce priveşte cheltuielile de executare, inclusiv onorariu de executor, stabilite prin Încheierea executorului din data de 02.09.2013, pentru motive ce vor fi expuse in considerente.

In cauza a fost administrata proba cu înscrisuri, la dosarul cauzei fiind ataşat dosarul de executare nr. 399/2013.

Prin sentinţa civilă nr. 5697/22.05.2014 instanţa a respins ca nefondată contestaţia la executare şi a obligat contestatoarea la plata către intimat a cheltuielilor de judecata constând in onorariu de avocat in cuantum de 500 lei.

Pentru a hotărî în acest fel, a reţinut instanţa de fond că prin sentinţa civila nr. 5379/2012 a Tribunalului Constanta, contestatoarea a fost obligata la plata contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru perioada 22.08.2009- 31.01.2011.

Prin Decizia civila nr. 291/2013 a Curţii de Apel Constanta, contestatoarea a fost obligata sa plătească diferenţele salariale rezultate din aplicarea salariului de baza brut in cuantum de 700 lei, prevăzut de art. 41 din contractul colectiv de munca la nivel de ramura transporturi, actualizate cu indicele de inflaţie la momentul plăţii pentru perioada august 2009 - 31.12.2010, fiind menţinute restul dispoziţiilor din sentinţa civila nr. 5379/2012 a Tribunalului Constanta.

Prin Încheierea nr. 11003/23.07.2013 pronunţată in dosarul nr. 18056/212/2013 aflat pe rolul Judecătoriei Constanta, instanţa a încuviinţat executarea silita in temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civila nr. 5379/2012 a Tribunalului Constanta , irevocabila prin Decizia civila nr. 291/2013 a Curţii de Apel Constanta.

Prin Încheierea din 02.09.2013 emisa in dosarul de executare nr. 399/2013, executorul judecătoresc a stabilit cuantumul cheltuielilor de executare silita din dosarul execuţional la valoarea de 1.261,51, din care 692,91 lei onorariu executare silita.

La data de 04.09.2013, executorul judecătoresc a comunicat contestatoarei somaţia, titlul executoriu, încheierea de încuviinţare a executării si încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silita.

In cadrul dosarului execuţional a fost întocmit raportul de expertiza contabila prin care expertul contabil a calculat ca valoarea totala a drepturilor nete reprezentând compensării băneşti actualizate cu rata inflaţiei – contravaloare tichete de masa in echivalent cu zile lucrătoare prestate in perioada 22.08.2009 – 31.01.2011 este de 3.085 lei, din care 1.993 lei valoare neta tichete neimpozabile si 1.092 lei valoare neta tichete de masa impozabile, astfel cum au fost actualizate cu indicele de inflaţie.

Instanţa de fond a reţinut ca prin sentinţa civila ce constituie titlu executoriu, contestatoarea a fost obligata la plata către intimat a contravalorii tichetelor de masa cuvenite pentru perioada 22.08.2009- 31.01.2011, fără a se menţiona actualizarea acestora la momentul plăţii efective.

Contestatoarea a susţinut ca tichetele de masa nu trebuie incluse in drepturile salariale pentru a fi actualizate cu indicele de inflaţie, astfel cum se menţionează in dispozitivul deciziei Curţii de Apel.

Potrivit art. 628 C proc. Civ., conform cărora, in cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte sume, fără sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare, potrivit legii. Daca prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume, care sa poată fi stabilite conform alin 2, executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite in bani, indiferent de izvorul ei.

Prin urmare, dreptul creditorului de a primi valoarea actualizata exista indiferent daca s-a menţionat sau nu aceasta actualizare in dispozitivul hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu. Executorul judecătoresc trebuia sa procedeze la stabilirea valorii actualizate a valorii tichetelor de masa, indiferent daca acestea au fost sau nu considerate ca parte a drepturilor salariale. De altfel, potrivit menţiunii din raportul de expertiza contabila, tichetele de masa sunt calificate ca drepturi nete reprezentând compensaţii băneşti actualizate cu rata inflaţiei, fără a se include in categoria drepturilor salariale propriu zise, pentru care s-a efectuat un calcul separat de către expert.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel contestatoarea, criticând-o pentru nelegalitate doar în ceea ce priveşte suma de 392 lei, ce reprezintă valoarea tichetelor de masă actualizate cu rata inflaţiei, în condiţiile în care executorul judecătoresc nu a emis, în condiţiile art. 632 alin.2 C.pr.civ., încheierea de actualizare.

Deşi legal citat, intimatul nu s-a prezentat, nu a depus întâmpinare şi nu a administrat alte probe în apărare.

Analizând, potrivit dispoziţiilor art. 479 alin.1 C.pr.civ. stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, prin prisma criticilor de nelegalitate ce i se aduc, reţinem următoarele:

Unicul motiv de critică în calea de atac a apelului îl reprezintă modalitatea de soluţionare a contestaţiei la executare, în referire la apărarea contestatorului potrivit cu care actualizarea sumelor reprezentând tichete de masă s-a făcut fără existenţa unui titlu executoriu.

Situaţia de fapt, în ceea ce priveşte dispozitivul titlului executoriu, precum şi emiterea actelor de executare este aceea reţinută de către instanţa de fond.

În ceea ce priveşte temeiul juridic aplicabil situaţiei de fapt reţinute, potrivit dispoziţiilor art. 628 alin.3 din Codul de procedură civilă în vigoare la data declanşării executării silite: „ Dacă prin titlul executoriu nu au fost acordate dobânzi, penalităţi sau alte asemenea sume (…) executorul judecătoresc, la cererea creditorului, poate actualiza valoarea obligaţiei principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei”, iar potrivit dispoziţiilor alin.4 al art. 628 „Pentru sumele stabilite potrivit prezentului articol, încheierea executorului judecătoresc este titlu executoriu.”

Prin urmare, în ipoteza în care titlul executoriu nu prevede în mod expres obligaţia de actualizare a debitului principal, actualizarea executorului judecătoresc este subordonată îndeplinirii celor două condiţii enunţate de alin.3 şi 4 al art. 628, respectiv existenţa cererii creditorului, precum şi existenţa unei încheieri a executorului.

Trimiterea cu caracter special, realizată de alin.4, la caracterul de titlu executoriu al încheierii executorului judecătoreşti, înseamnă că, în lipsa acesteia, actualizarea nu are nici un fundament juridic, altfel spus executarea acesteia se realizează cu încălcare dispoziţiilor art. 632 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

În cauză, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, lipsa încheierii executorului judecătoresc de actualizare a sumelor – titlu executoriu în sine pentru actualizare – atrage nulitatea actelor de executare în ceea ce priveşte suma calculată cu această destinaţie.

Pe de altă parte, ca un motiv suplimentar al temeiniciei acţiunii contestatoarei, deşi acest aspect nu a reprezentat motiv de analiză al instanţei de fond, în cauza dedusă judecăţii creditorul nu a formulat cerere de actualizare a sumelor în litigiu, condiţie impusă e conţinutul art. 628 alin.3 C.pr.civ.

Astfel, prin cererea de executare silită ( fila 2 a dosarului execuţional) creditorul a solicitat doar actualizarea, cu indicele de inflaţie la momentul plăţii, a sumelor de bani reprezentând diferenţele salariale rezultate din aplicarea salariului de bază brut ( acordate prin decizia civilă nr. 291/CM/29.04.2013 a Curţii de apel Constanta, pronunţată in dosarul nr. 9688/118/2012), iar nu şi a contravalorii tichetelor de masă.

Pe cale de consecinţă, actualizarea şi a acestei din urmă valori s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor art. 628 alin.2 şi 3, iar sancţiunea nu poate fi decât nulitatea absolută, câtă vreme, astfel cum am arătat deja mai sus, se încalcă principiul de bază al executării silite, reglementat de art. 632 alin.1 C.pr.civ. potrivit cu care executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Nulitatea este de asemenea expresă, prin urmare necondiţionată de existenţa vreunei vătămări, câtă vreme potrivit dispoziţiilor art. 703 C.pr.civ. nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, dispoziţiile art. 174 şi următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.”

În considerarea tuturor argumentelor de fapt şi de drept expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin.1 C.pr.civ. apelul va fi admis, iar sentinţa civilă apelată, schimbată în tot, în sensul admiteri în parte a acţiunii.

În temeiul dispoziţiilor art. 722 alin.1 C.pr.civ. debitorul este îndreptăţit la restabilirea situaţiei anterioare, cu privire la suma de 392 lei.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin.1 lit. f) din OUG nr. 80/2013, se va proceda la restituirea, către contestatoare, a sumei achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru – fond şi apel.

Domenii speta

Spete similare