Răspundere patrimonială. Caracterul solidar al răspunderii.

Sentinţă civilă 1348 din 27.10.2014


Prin cererea înregistrată sub nr. 4462/110/2013 reclamanta A.R. –BACĂU a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul G.C., obligarea pârâtului la plata sumei de 2000 lei, reprezentând parte din sancţiunile contravenţionale aplicate de I.T.M. Bacău prin procesul-verbal de contravenţie nr. 55740/2010 şi nr. 55741/2010.

În motivarea acţiunii , s-a arătat că, la 13.08.2011, a avut loc un accident de muncă mortal şi s-au aplicat sancţiuni contravenţionale de 6000 lei, sumă ce urmează a fi recuperată de la persoanele vinovate respectiv Directorul SGA, şeful Staţiei hidrologice şi responsabilul SSM. Din suma totală de 6000 lei, pârâtului în cauză i se cuvine să plătească suma de 2000 lei.

În susţinerea acţiunii, s-au depus înscrisuri.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii. Pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bacău, arătând că odată încetat contractul de muncă, nu se mai poate aplica normele de competenţă în materie de litigii de muncă. De asemenea , a invocat pârâtul şi excepţia prescripţiei arătând că raportat la data săvârşirii faptelor, 13.08.2010 , acţiune este prescrisă.

Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat de asemenea respingerea acţiunii şi aceasta deoarece nu există dovada faptei ilicite, procesele-verbale de contravenţie nu au fost contestate în instanţă, deşi acest drept revenea reclamantei. Mai mult, la data producerii pagubei reclamantul nu mai avea calitatea de salariat, nemaifiind incidente dispoziţiile art. 255 din Codul muncii.

În combaterea acţiunii, pârâtul a depus înscrisuri.

Analizând motivele acţiunii şi apărările pârâtului, în raport de dispoziţiile Codului muncii, tribunalul reţine:

Sub aspectul excepţiei de necompetenţă materială, tribunalul reţine că, prin încheierea din 15.09.2014, excepţia a fost respinsă, în considerarea faptului că la data de 13.08.2010, data săvârşirii faptei, pârâtul avea calitatea de salariat, împrejurarea că procesul-verbal de contravenţie au fost încheiate după încetarea raporturilor de muncă prin pensionare, fiind irelevantă. (f. 70).

Raportat la excepţia prescripţiei , tribunalul reţine că nici această excepţie nu este incidentă şi aceasta deoarece termenul de 3 ani, prevăzut de art. 268 lit. c din Codul muncii, curge de la data la care angajatorul a cunoscut paguba  şi pe cel care a produs-o. Cum, în cauză, procesele-verbale de contravenţie au fost încheiate la 28.09.2010 respectiv 29.09.2010, termenul de prescripţie nu era împlinit la data de 26.09.2013, când a fost introdusă acţiunea. În consecinţă, excepţia prescripţiei va fi respinsă.

Pe fondul cauzei, instanţa reţine că cererea este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal de contravenţie nr. 55740/28.09.2010 (f.24) s-a aplicat societăţii-reclamante, sancţiunea de 8000 lei pentru fapta prevăzută de art. 13 lit. e din Legea nr. 319/2006 şi sancţiunea avertismentului pentru fapta prevăzută la art. 39 alin.9 lit.j din Legea nr. 319/2006.

Rezultă din procesul-verbal de cercetare din 26.08.2010 (f.6) care a procedat aplicarea sancţiunilor contravenţionale că pentru nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 39 alin. 9 lit.j din Legea nr. 319/2006 se face vinovat şeful de staţie, respectiv reclamantul în cauză, iar pentru nerespectarea art. 13 lit. e din Legea nr. 319/2006, vina aparţine angajatorului.

Referitor la procesul-verbal de contravenţie nr. 55741/29.09.2010 (f.22) instanţa reţine că angajatorului i-a fost aplicată sancţiunea de 4000 lei pentru fapta prevăzută de art. 10 lit. j din ROI cu art. 22 din Legea nr. 319/2006 , 4000 lei pentru fapta prevăzută de art. 20 alin.1 lit. a şi alin.3 lit. d şi sancţiunea avertismentului pentru fapta prevăzută de art. 10 alin.1 lit. a şi b din Legea nr. 319/2006.

Analizând procesul-verbal de cercetare (f.6) rezultă că pentru aceste contravenţii se face vinovată societatea reclamantă. Capitolul n din procesul verbal de cercetare (f.9) stabileşte persoanele vinovate de încălcările legale consemnate în capitolele anterioare, reţinându-se că sunt persoane vinovate: A.N.A.R., R.G. şi G.C..

Pentru acesta din urmă s-a reţinut nerespectarea art. 39 alin.9 lit. j din Legea nr. 319/2006, sancţiune pentru care s-a aplicat avertismentul.

Tribunalul reţine că pentru amenzile contravenţionale aplicate , procesul-verbal de cercetare nu susţine ipoteza unei răspunderi divizibile, amenzile fiind aplicate in considerarea faptului că reclamanta-persoană juridică se face vinovată de aceste contravenţii ce au atras amenda contravenţională, astfel cum rezultă din capitolul n.

În consecinţă, răspunderea divizibilă astfel cum e reglementată de art. 255 alin.1 Codul muncii nu e dovedită, angajatorul-reclamant pornind de la prezumţia unei răspunderi egale ce a fost contestată şi nu a fost dovedită.

Ca urmare, faţă de dispoziţiile art. 254 şi art. 255 Codul muncii, tribunalul va respinge acţiunea ca nefondată.