Principiul nemijlocirii - obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct întreg materialul probator

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 5890/180/2012, reclamantul C.V. a  chemat în judecată pârâtul Z.C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat  la restituirea documentelor de identificare  a autoturismului XX (carte identitate şi certificat de înmatriculare) şi plata sumei de 4000 lei reprezentând contravaloarea voucher-ului primit în schimbul predării autoturismului la R.

Prin sentinţa civile nr.  394/21.01.2013 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 5890/180/2012 a fost respinsă acţiunea ca nefondată şi a fost obligat reclamantul să plătească pârâtului suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa sentinţa civilă de mai sus instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Potrivit art. 1295 C.civ, vânzarea este perfectă între părţi şi proprietatea este de drept strămutată la cumpărător, în privinţa vânzătorului, îndată ce părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului, deşi lucrul încă nu se va fi predat şi preţul încă nu se va fi numărat.

Din conţinutul acestei dispoziţii, rezultă că vânzarea unui autoturism este un contract consensual, putând fi încheiat prin simplul acord de voinţă al părţilor.

Din probatoriul administrat in cauza, respectiv interogatoriul reclamantului care nu neagă existenta unei vânzări, coroborat cu declaraţiile martorilor, rezulta ca în luna februarie 2009, reclamantul i-a vândut pârâtului autoturismul cu nr. XX.

Această situaţie rezulta si din împrejurarea că nemulţumirea reclamantului  s-a născut după ce acesta a aflat că pârâtul a predat la R. autoturismul si a încasat un voucher în valoare de 4000 lei.

Prin urmare, având in vedere caracterul consensual al contractului de vânzare cumpărare, constatând că lucrul vândut îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, precum şi faptul că natura juridică a actului încheiat de părţi a fost aceea a unui contract de vânzare cumpărare, instanţa constată că pârâtul este proprietarul bunului.

În consecinţă pârâtul nu are obligaţia restituirii către reclamant a  actelor autoturismului ori a contravalorii  voucher-ului primit.”

Împotriva sentinţei civile nr.  394/21.01.2013 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 5890/180/2012 a declarat recurs reclamant C.V. solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei recurată şi pe fondul cauzei solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

În motivarea recursului se arată că toţi martorii audiaţi în faţa organelor de cercetare penală(martori propuşi de pârât) nu au cunoştinţă că între reclamant şi pârât ar fi intervenit vreun contract de vânzare-cumpărare. Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de chemare în judecată în care se făcea vorbire despre un împrumut de folosinţă şi nu despre un contract de vânzare-cumpărare cum greşit s-a reţinut. Mai mult de atât, instanţa de fond a reţinut faptul că din interogatoriul administrat în cauză coroborat cu depoziţiile martorilor,  recurentul ar fi negat existenţa unui contract de vânzare-cumpărare care ar fi intervenit între părţi, ceea ce nu este conform cu realitatea. 

Depune în susţinerea cererii de recurs următoarele înscrisuri: certificat de distrugere nr. 695/17.06.2010 în original şi copii conform cu originalul după certificatul de înmatriculare a maşinii cu nr. XX, şi după cartea de alegător a recurentului-reclamant.

Intimatul, prin apărător a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs reţine următoarele:

Susţinerile recurentului referitoare la greşita reţinere de către instanţa de fond privind  investirea sa cu soluţionarea unei cereri referitoare la un contract de vânzare-cumpărare sunt nefondate întrucât instanţa a constatat, în urma probatoriului administrat în cauză, că  natura juridică a actului încheiat de părţi a fost aceea a unui contract de vânzare cumpărare şi nu a unui contract de împrumut de folosinţă. 

Unul din principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al nemijlocirii, care constă în obligaţia instanţei  de a cerceta în mod direct întreg materialul probatoriu. Aceasta implică cu necesitate folosirea unor dovezi primare ( din primă sursă). De aceea în practica judiciară, s-a decis că instanţa nu are dreptul de a lua în considerare declaraţiile de martori administrate în altă cauză.

Prin rezoluţia nr. 5716/P/2010 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale  faţă de intimatul-pârât din prezenta cauză, cercetat sus aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz de încredere întrucât fapta nu există. Prin rezoluţia nr. 2455/II/2011 din data de 21.11.2011 dată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău  prin care s-a respins plângerea  formulată de petentul C.V. împotriva soluţiei date în dosarul nr. 5716/P/2010, ca neîntemeiată şi s-a menţinut rezoluţia nr. 5716/P/2010, în considerente reţinându-se că natura juridică a actului încheiat a fost aceea a unui contract de vânzare-cumpărare.

Aşa cum rezultă din interpretarea art. 10 lit. a vechiul Cod de procedură penală  această împrejurare operează in rem şi presupune că fapta nu există în materialitatea ei. Deşi rezoluţia parchetului nu se bucură de autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile nefiind o hotărâre penală, nu este mai puţin adevărat că faţă de soluţia adoptată, aceasta reprezintă un început de dovadă scrisă  ce urmează a fi coroborată cu celelalte mijloace de probă administrate de instanţă în cauză. Iar în prezenta cauză declaraţii de martori pot fi reţinute declaraţiile martorilor audiaţi direct în faţa instanţei.

Martorii propuşi  de pârât, audiaţi la  instanţa de fond  au fost martori care au relatat fapte şi împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei şi de care au luat cunoştinţă personal. Aceştia au declarat  că  între părţi a intervenit  un act de vânzare cumpărare ca operaţiune juridică (negotium), declaraţii care se coroborează cu răspunsul pârâtului la interogatoriu, răspunsul reclamantului la interogatoriu ( întrebarea nr. 1 din interogatoriu) şi rezoluţia parchetului . În ceea ce priveşte declaraţiile martorilor propuşi de reclamant la instanţa de fond, acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Faţă de cele reţinute mai sus instanţa de recurs, având în vedere şi dispoziţiile art. 312 alin. 1 Cod de procedură civilă, urmează să respingă recursul ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 Cod de procedură civilă urmează să oblige recurentul să plătească intimatului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat conform chitanţei depuse la dosar –fila 39.

Domenii speta

Spete similare