Revendicare.Pretenţii

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Corabia la data de 19.03.2013 sub nr. 730/213/2013, reclamantul B. A. a chemat in judecata pe pârâta P.C. M., solicitând să fie obligată pârâta să-i lase în deplină proprietate şi posesie terenul în suprafaţă de 329 mp, situat în localitatea Corabia, strada Celeiului, nr. 127, judeţul Olt, cu vecini: N- B. A., S- P. C., V- L. N. şi E- R.G.. A solicitat totodată obligarea pârâtei la plata valorii fructelor în sumă de 3.000 lei şi, totodată, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

In motivarea acţiunii, reclamantul arată că este descendent gradul II al autorului V.A M.G. Suprafaţa de 1129 mp(800 mp+329 mp) a aparţinut autorului, aşa cum rezultă din copia extras serviciul Judeţean Olt al Arhivelor Naţionale după Recensământul agricol din anul 1941 din satul celei.

Mai arată reclamantul, că după decesul autorului, în anul 1964, terenul a intrat în posesia numiţilor B. M. şi B. M.(ginerele, respectiv fiica lui V. M.D.- părinţii reclamantului), care au cedat, în anul 1967 jumătatea de nord a terenului fiului lor, B. A. care şi-a construit o casă al cărui proprietar este conform sentinţei civile nr. 667/18.05.2010, pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul cu nr. 260/213/2010, având ca obiect” partaj succesoral”.

Cealaltă jumătate din partea de sud a rămas în posesia părinţilor reclamantului, iar după decesul lui B. M.(tatăl reclamantului)în 1972, B.M.(mama reclamantului) a vândut soţilor M. N. şi M. I., suprafaţa de 800 mp, teren impreună cu construcţia aferentă, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat şi încheiat la data de 02.09.1993.

În anul 2004, parata a cumpărat de la părinţii acesteia, P. V. şi I., suprafaţa de 800 mp şi construcţia aferentă conform contractului de vanzare-cumpărare nr. 2166/2004.

Pârâta deţine suprafaţa de 1129 mp şi se compune din două terenuri:

-suprafaţa de 800 mp intabulaţi cu nr. cadastral 2045, suprafaţa dobândită prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2166/2004 şi

-suprafaţa de 329 mp aflată în posesia pârâtei fără a avea şi proprietatea şi, cu toate acestea, refuză să cedeze proprietatea şi posesia.

Reclamantul mai arată că suprafaţa revendicată se află în circumscripţia perimetrului B-C-E-F, în care:

-aliniament B-C – 21,12 m, vecin în partea de N cu acesta(reclamantul);

-aliniament B-E – 14,81 m, vecin în partea de V- L. N.;

-aliniament E-F – 22,50 m, vecin în partea de S- P. C.;

-aliniament F-C – 14,76 m, vecin în partea de E- R. G. .

In drept, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 563 şi urm.N.C.civil şi art.865 alin.(3) N.C.civil  .

Cererea a fost legal timbrată, reclamantul făcând dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 449 lei- f.33.

În probaţiune, reclamantul a anexat cererii formulate fotocopii ale următoarelor înscrisuri: Încheierea data in data de 13.05.2010 în dosarul cu nr. 260/213/2009, sentinţa civilă nr. 667/18.05.2013, dată în D.260/213/2010, raport de expertiză tehnică, contract vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 797/16.03.2012, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5362/24.09.1993, scita terenului, acte stare civilă, anexa la lista de gospodărie nr. 6, certificat de sarcini.

Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii, ca nefondată.

În cadrul întâmpinării, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, apreciind că acesta nu a avut niciodată proprietatea terenului şi cu atât mai mult posesia sa şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, cu motivaţia că nu este proprietara terenului. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1615/11.11.2010, aceasta a vândut numitei G. R. suprafaţa de teren, astfel că acesta este persoana titulară a dreptului de proprietate şi posesie a terenului şi este singura persoană împotriva căreia poate fi introdusă acţiunea.

Mai arată parata că uzucapiunea de 30 ani a intervenit în favoarea sa asupra terenului revendicat, ca urmare a posesiei sale şi celor anterioare ale autorilor.

Niciodată, de-a lungul timpului, reclamantul nu a ridicat, faţă de vreunul dintre proprietari pretenţii asupra terenului de 329 mp, limitele de proprietate nefiind modificate.

Cat priveşte capătul de cerere referitor la obligarea la plata sumei de 3.000 lei, apreciază că cererea nu este întemeiată.

Referitor la dovezile propuse de reclamant pentru dovedirea pretenţiilor sale, parata arată că atât înscrisul referitor la recensământul din 1941 eliberat de Arhivele Naţionale cât şi expertiza depusă la dosar, nu sunt utile şi concludente cauzei întrucât primul se referă la suprafeţe de teren ce au fost verificate după anul 1990 de către comisiile locale de aplicare a legii fondului funciar şi care sau stabilit întinderea terenurilor pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru fiecare autor sau moştenitor al acestuia, iar expertiza, fiind una extrajudiciară, nu poate fi încuviinţată, dat fiind faptul că toate probele trebuie administrate exclusiv în faţa instanţei în condiţii de contradictorialitate.

În susţinerea întâmpinării pârâta a depus fotocopii ale următoarelor înscrisuri:contract de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 1615/11.11.2010, contract de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 2166/31.05.2004, Încheierea nr. 2411/11.02.2009, schiţa terenului şi s-a solicitat încuviinţarea administrării probei testimoniale cu martorii M. I. şi M. N. şi proba cu interogatoriul reclamantului.

S-au invocat în drept disp.art.205 NCPC.

Prin sentinţa civilă nr. 1382/27.11.2013 Judecătoria Corabia a respins excepţiile invocate de pârâta prin întâmpinare şi a admis în parte actiunea reclamantului.

A fost omologat raportul de expertiza întocmit de expert P. M. şi a fost obligată pârâta sa lase reclamantului suprafata de 288 mp situata între punctele 3-4-5-6, cu urmatoarele distante: N- între punctele 3-4,distanta 20,31 m, E- între punctele 4-5, distanta 13,66 m, S- între punctele 5-6, distanta 20,90 m, V- între punctele 3-6, distanta 14,30 m.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului privind despagubirile în cuantum de 3.000 lei .

A fost obligată pârâta la 1952 lei- cheltuieli de judecata către reclamant, reprezentând taxa timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este descendent gradul II al autorului V. M.G. Suprafaţa de 1129 mp(800 mp+329 mp) a aparţinut autorului, iar după decesul acestuia în anul 1964, terenul a intrat în posesia numiţilor B. M. şi B. M.(ginerele, respectiv fiica lui V. M.D.- părinţii reclamantului), care au cedat, în anul 1967 jumătatea de nord a terenului fiului lor, B. A., care şi-a construit o casă al cărui proprietar este conform sentinţei civile nr. 667/18.05.2010, pronunţată de Judecătoria Corabia în dosarul cu nr. 260/213/2010, având ca obiect” partaj succesoral”.

Cealaltă jumătate din partea de sud a rămas în posesia părinţilor reclamantului, iar după decesul lui B. M.(tatăl reclamantului)în 1972, B. M.(mama reclamantului) a vândut soţilor M. N. şi M. I., suprafaţa de 800 mp, teren impreună cu construcţia aferentă, conform contractului de vânzare-cumpărare, autentificat şi încheiat la data de 02.09.1993.

În anul 2004, parata a cumpărat de la părinţii acesteia, P. V. şi I., suprafaţa de 800 mp şi construcţia aferentă conform contractului de vanzare-cumpărare nr. 2166/2004.

Pârâta deţine suprafaţa de 1129 mp şi se compune din două terenuri:

-suprafaţa de 800 mp intabulaţi cu nr. cadastral 2045, suprafaţa dobândită prin contractul de vanzare-cumpărare autentificat sub nr. 2166/2004 şi

-suprafaţa de 329 mp aflată în posesia pârâtei fără a avea şi proprietatea şi, cu toate acestea, refuză să cedeze proprietatea şi posesia.

Se mai reţine totodată că suprafaţa revendicată se află în circumscripţia perimetrului B-C-E-F, în care:

-aliniament B-C – 21,12 m, vecin în partea de N cu acesta(reclamantul);

-aliniament B-E – 14,81 m, vecin în partea de V- L. N.;

-aliniament E-F – 22,50 m, vecin în partea de S- P.C.;

-aliniament F-C – 14,76 m, vecin în partea de E- R. G. .

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

În cadrul întâmpinării, pârâta a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, apreciind că acesta nu a avut niciodată proprietatea terenului şi cu atât mai mult posesia sa şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, cu motivaţia că nu este proprietara terenului. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1615/11.11.2010, aceasta a vândut numitei G. R. suprafaţa de teren, astfel că acesta este persoana titulară a dreptului de proprietate şi posesie a terenului şi este singura persoană împotriva căreia poate fi introdusă acţiunea.

A mai arătat parata că uzucapiunea de 30 ani a intervenit în favoarea sa asupra terenului revendicat, ca urmare a posesiei sale şi celor anterioare ale autorilor.

În raport de întâmpinarea depusă, reclamantul a depus răspuns la întâmpinare prin care solicită respingerea excepţiilor invocate.

La termenul de judecată din data de 03.07.2013, cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei, invocata de aceasta prin intampinare, apărătorul reclamantului, a arătat ca obiectul cauzei nu il constituie suprafata de 800 mp pentru care s-a incheiat contractul de vanzare-cumparare, ci suprafata de 320 mp pentru care parata nu detine acte de proprietate. In dovedirea cererii a solicitat incuviintarea administrarii probei cu inscrisuri, cu interogatoriul paratei, a probei cu martorii M. I. si B. S.n si a probei cu expertiza specialitatea topografie, fiind astfel numit expert în cauză d-ul Petrică Mihai.

În cauză a fost efectuat raportul de expertiză dispus de către instanţă, omologându-se acest raport din care rezultă că pârâta deţine o suprafaţă mai mică, respectiv 288 mp decat cea solicitată de către reclamant.

În drept, instanţa de fond a retinut că în sistemul codului nostru civil uzucapiunea este un mod de dobândire a proprietăţii unui bun imobil ca efect al exercitării unei posesiuni utile asupra acelui bun într-un interval de timp determinat de lege. Pentru dobândirea dreptului de proprietate imobiliara prin uzucapiunea de 30 de ani aşa cum este reglementat în art. 1890 C.civ. este necesar să fie îndeplinite cumulativ două condiţii: posesia propriu-zisă să fie utilă, adică neviciată si să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani indiferent dacă posesorul este de bună credinţă sau de rea credinţă.

In acest sens, art. 1846 alin. 1 C.civ. prevede că orice prescripţie este fondata pe faptul posesiunii, conform art. 1847 C.civ., ca să se poată prescrie se cere o posesiune continuă, neîntreruptă, netulburată, publică si sub nume de proprietar.

Aşadar, ceea ce trebuie să dovedească pârâta care invocă în favoarea sa efectele uzucapiunii de 30 de ani, este că stăpânirea pe care a exercitat-o pe toată durata termenului respectiv a fost o adevărată posesie, respectiv că reunea cele două elemente constitutive ( animus si corpus) si toate calităţile cerute pentru ca posesia să fie utilă.

Astfel cum reiese din declaratia martorului M. I., reclamantul a vândut toată suprafaţa de teren numitului P. V., dar în fapt imobilul casă de locuit care a fost vândut are în componenţa şi o suprafaţă de peste 1000 mp pe acel teren. Pe acel teren au mai existat şi grajduri, dar care au fost demolate de P. V. şi ulterior a construit spaţii pentru depozitarea utilajelor agricole, care ulterior şi acelea au fost demolate de mama pârâtei.

Martorul mai arată că nu are cunoştinţă dacă reclamantul a încercat să discute cu mama pârâtei pentru rezolvarea situaţiei pe cale amiabilă.

Martorul B. S. arată că ştie că reclamantul a avut o suprafaţă de 1.000 mp. Are cunoştinţă de faptul că mama pârâtei a vândut o suprafaţă de teren şi imobilul casă de locuit unei persoane pe nume M., ulterior vânzarea s-a făcut către numitul P. V..

Mai arată martorul că în acea curte exista casă de locuit şi un grajd care a fost demolat  şi nu crede că s-a vândut toată suprafaţa de teren.

Instanţa de fond a reţinut în favoarea reclamantului şi prezumţia instituită de art. 1854 C.civ., conform căruia posesorul este presupus că posedă pentru sine, sub nume de proprietar, dacă nu este probat că a început a poseda pentru altul.

În ceea ce priveşte identificarea terenului ce face obiectul cauzei, acesta este un teren în suprafata de 288 mp situata între punctele 3-4-5-6, cu urmatoarele distante: N- între punctele 3-4,distanta 20,31 m, E- între punctele 4-5, distanta 13,66 m, S- între punctele 5-6, distanta 20,90 m, V- între punctele 3-6, distanta 14,30 m.

In consecinţă, faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, instanţa de fond a apreciat că reclamantul a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege, iar toate aceste acte materiale de stăpânire reflectă intenţia de a se comporta ca adevăratul titular al dreptului de proprietate, ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului real al dreptului de proprietate.

Având în vedere considerentele arătate anterior instanţa a respins excepţiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului - întrucât reclamantul are calitatea de a solicita revendicarea suprafeţei deţinută în plus de către pârâtă, pe deoparte din actele depuse la dosar rezultă că acesta este proprietar al suprafeţei respective, iar pârâta a fost proprietara suprafeţei de 800 mp conform contractului de vanzare-cumpărare şi excepţia dobandirii dreptului de proprietate ca efect al joncţiunii posesiilor, deoarece in actele depuse la dosar nu rezultă că a intervenit o unire a posesiilor paratei cu posesia autorilor săi, timp de 30 ani, dar deţine în continuare o suprafaţă mai mare de teren.

In baza art. 453 C.p.c. si a principiului disponibilităţii, instanţa de fond a obligat pârâta la 1952 lei- cheltuieli de judecata către reclamant, reprezentând taxa timbru, timbru judiciar, onorariu expert, onorariu avocat.

Împotriva sentinţei, în termen legal a declarat apel apelanta pârâtă P. C. M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând casarea  sentinţei  şi trimiterea spre rejudecare la instanţa de fond.

A arătat că, deşi a formulat întâmpinare pe care a depus-o în termenul  legal procedural calculat potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. 1, pct.2 şi alin. 2 N.C.pr.civ., instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la probele pe care le-a propus prin întâmpinare, încuviinţând şi administrând toate probele propuse de către reclamant.

În ceea ce priveşte proba cu expertiză în specialitatea topo-cadastru, a arătat că obiectivele stabilite de instanţă s-au rezumat doar la identificarea terenului pe care l-a ocupat, fără să se dispună şi  identificarea terenului deţinut de către reclamant în baza actelor de proprietate şi astfel să se stabilească dacă ocupă vreo suprafaţă  de teren din  suprafaţa deţinută de către reclamant în baza actelor de proprietate.

De asemenea, a  mai arătat pârâta că petitul având ca obiect revendicare imobiliară nu este motivat în fapt şi în drept. Astfel, deşi reclamantul a motivat în drept cererea  pe dispoz.art. 563 şi urm. NCC, „apărarea dreptului de proprietate privată – acţiune în revendicare”, instanţa de fond a analizat acest capăt de cerere prin prisma dispoz. art. 1846, art. 1847 VCC „despre posesia pentru a prescrie” şi art. 1890 VCC , despre prescripţia de 30 de ani, fără să motiveze de ce a schimbat temeiul de drept al cererii şi cum a făcut aplicarea dispoziţiilor de drept substanţial în timp.

În ceea ce priveşte temeinicia acestui capăt de cerere,  pârâta a arătat că instanţa nu a verificat îndeplinirea celor două condiţii cumulative, respectiv că reclamantul este proprietarul terenului revendicat şi că ea ocupă această suprafaţă de teren, având în vedere că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi proprietarul suprafeţei de 329 mp. revendicate şi că la momentul promovării acţiunii nu mai ocupa acea suprafaţă de teren.

În drept, cererea de apel s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 470-482 N.C.pr.civ.

În dovedire a depus la dosar în copie : plan de situaţie (schiţa), încheierea nr. 2411 a OCPI Slatina, încheierea de autentificare nr. 2166 din 31.05.2004 emisă de BNP – sediul Corabia, contractul de vânzare-cumpărare, încheierea de autentificare nr. 1615 din 11.11.2010  emisă de BNP Ş. G. – Corabia şi  contractul de vânzare cumpărare.

Intimatul reclamant B. A. a depus la dosar întâmpinare la apelul formulat de apelanta pârâtă, considerând sentinţa instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

A susţinut că instanţa de fond în mod corect a apreciat că a făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă  pe tot termenul prevăzut de lege, comportându-se ca adevăratul  titular al dreptului de proprietate şi are  calitatea de a solicita revendicarea suprafeţei de teren revendicate.

Din actul de proprietate rezultă că suprafaţa de teren în litigiu a aparţinut bunicului său, aşa cum rezultă  din copia extras  de pe recensământul agricol din anul 1941, eliberată de Serviciul Judeţean Olt  al Arhivelor Naţionale.

A mai susţinut că, la instanţa de fond pârâta nu a depus nici un înscris pentru a dovedi dreptul de proprietate al suprafeţei revendicate, nu s-a prezentat niciodată în instanţă, la nici un termen de judecată, şi nici nu a formulat obiecţiuni cu privire la raportul de expertiză  topometrică depus.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză şi prin raportare la probele de la dosar, tribunalul constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 1382/27.11.2013, judecătorul fondului a pronunţat o hotărâre nefavorabilă pârâtei apelante, respingând excepţiile invocate de aceasta şi admiţând în parte acţiunea formulată de reclamantul intimat.

Însă, pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a încălcat forme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 175 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cu care actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia.

În acest sens, tribunalul observă că la data de 14.05.2013, în termenul prevăzut de art. 201 alin. 1 C.proc.civ., pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi uzucapiunea de 30 de ani, iar pe fond a solicitat respingerea cererii reclamantului ca neîntemeiată.

Totodată, în conformitate cu dispoziţiile art. 205 alin. 2 lit. d C.proc.civ., pârâta a indicat dovezile cu care se apără împotriva petitelor reclamantului, solicitând instanţei de fond încuviinţarea probei cu înscrisuri, a probei cu martori, al  căror nume a fost menţionat, şi a probei cu interogatoriul reclamantului.

Trecând peste faptul că, pentru punerea în discuţia părţilor şi analizarea lor ulterioară, este necesar ca instanţa să stabilească mai întâi ordinea de soluţionare a excepţiilor, respingerea acestor apărări nici nu a fost argumentată de către instanţa de fond.

Mai mult, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra probelor solicitate de către pârâtă. Este evident că, dacă acţiunea ar fi fost respinsă, apelanta nu ar fi avut niciun motiv să se plângă de încălcarea drepturilor sale procesuale, dar în condiţiile în care soluţia instanţei de fond îi este nefavorabilă, în speţă devin incidente dispoziţiile art. 175 alin. 1, hotărârea fiind dată cu nerespectarea principiului contradictorialităţii şi cel al garantării dreptului la apărare.

Tribunalul reţine că procesul civil este guvernat de principii fundamentale pe baza cărora se stabilesc raporturile dintre instanţa de judecată, părţile litigante şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea lor procesuală. Principiile fundamentale reprezintă reguli esenţiale ce determină structura procesului civil şi guvernează întreaga activitate judiciară, nerespectarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea actelor de procedură, atrăgând anularea hotărârii judecătoreşti astfel pronunţate. Nulităţile decurgând din nesocotirea principiilor fundamentale sunt nulităţi virtuale şi operează fără ca partea care le invocă să fie obligată la dovada vătămării, în astfel de situaţii fiind în prezenţa unei prezumţii simple de vătămare, ce decurge din însăşi natura normelor procedurale încălcate.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este principiul contradictorialităţii dezbaterilor. Contradictorialitatea constă în posibilitatea conferită de lege părţilor de a discuta şi combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existenţa fundamentală a contradictorialităţii impune cerinţa ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a părţilor, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părţilor dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-şi susţine şi de a-şi argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susţinerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialităţii şi al garantării dreptului la apărare fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii.

Contradictorialitatea se regăseşte în numeroase dispoziţii legale şi este actuală în toate fazele şi etapele procesului civil, însemnând posibilitatea acordată părţilor de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept care apare în cursul procesului civil, la iniţiativa lor sau a instanţei, în scopul pregătirii pronunţării şi susţinerii hotărârii.

În acest sens, art. 14 C.proc.civ. prevede că instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

Respectarea acestui principiu are o importanţă deosebită în realizarea justiţiei prin procesul civil deoarece asigură realizarea dreptului constituţional la apărare al părţilor din proces şi contribuie la stabilirea adevărului. În aplicarea acestui principiu, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că părţile în litigiu trebuie să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă despre toate piesele din dosar, de natură a conduce la soluţia ce o va pronunţa instanţa (Hotărârea C.E.D.O. din 22 februarie 1996, pronunţată în cauza Bulut c. Austria; Hotărârea C.E.D.O. din 22 iunie 2000, pronunţată în cauza Coeme şi alţii c. Belgia).

Prin sentinţa apelată s-a adus atingere şi dreptului la apărare. Principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituţional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale, şi depăşeşte interesul părţilor întrucât respectarea sa tinde la aflarea adevărului în procesul civil, încălcarea lui atrăgând, de asemenea, casarea hotărârii.

Nerespectarea principiului contradictorialităţii aduce atingere şi dreptului la apărare. De aceea, faptul de a fi admis cererea reclamantului fără ca probele solicitate de pârâtul să fie analizate cel puţin din perspectiva admisibilităţii lor, dacă soluţia pronunţată îi este nefavorabilă acestuia din urmă, pune partea în imposibilitatea de a se apăra şi astfel i se produce o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii.

În speţă, vătămarea adusă pârâtei apelante este evidentă în condiţiile în care, fără a i se analiza probele solicitate în scris prin întâmpinare, în mod expres, s-a admis acţiunea formulată de reclamant, vătămarea constând în imposibilitatea de a se apăra şi în pronunţarea unei hotărâri nefavorabile.

Se poate constata cu uşurinţă că sentinţa civilă nr. 1382/27.11.2013 a fost pronunţată cu încălcarea principiului contradictorialităţii (art. 14 C.proc.civ.) şi cel al garantării dreptului la apărare (art. 24 alin. 1 din Constituţia României şi art. 13 C.proc.civ.), întrucât instanţa de fond a păşit la soluţionarea cauzei, fără să observe că partea a solicitat probe în apărare.

Aşa fiind, sentinţa pronunţată în condiţiile arătate este sancţionată cu nulitatea, apelul fiind întemeiat, impunându-se anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea rejudecării cu respectarea tuturor prevederilor legale şi a principiilor care guvernează procesul civil, pentru a se asigura drepturile procesuale ale părţilor.

De asemenea, instanţa va analiza şi apărările apelantei privitoare la necesitatea stabilirii în speţă că reclamantul este proprietarul terenului revendicat şi că pârâta ocupă această suprafaţă de teren, având în vedere că din actele şi lucrările dosarului nu rezultă că reclamantul ar fi proprietarul suprafeţei de 329 mp. revendicate şi că la momentul promovării acţiunii nu mai ocupa acea suprafaţă de teren.

Raportat la aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 2 C.proc.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelanta pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1382/27.11.2013, hotărâre ce va fi anulată, iar cauza trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Data publicarii pe portal: 06.10.2014

Domenii speta

Spete similare