Aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la obligaţia de nu mai conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare impusă ca măsură de supraveghere cu ocazia suspendării executării pedepsei sub supraveghere confort mart. 861 şi următoarele

Prin decizia penală nr.  52pronunţată la data de 12.09.2014 de Trib. Olt în dosarul nr. 1548/311/2014 a  fost  respinsă contestaţia formulată împotriva  sentinţei penale nr.  482 pronunţată la data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dosarul nr.  1548/311/2014 de contestatorul B. D., domiciliat în comuna … jud. …, ca nefondată.

A fost obligat condamnatul la plata sumei de 40 lei către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.

În acest sens s-a reţinut că prin sentinţa penală nr. 482 pronunţată la data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 1548/311/2014 în baza art. 595 alin. 1 C. proc. pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată B. D., , de aplicare a legii penale mai favorabile.

În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligată  persoana condamnată la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

 Pentru  a  se pronunţa această  sentinţă au fost avute în vedere cele ce urmează :

,,La data de 21.02.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. 1548/311/2014 contestaţia la executare formulată de persoana condamnată B. D. împotriva sentinţei penale nr. 1009/19.12.2012 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6256/311/2012, definitivă prin decizia penală nr. 1007/30.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Craiova.

În motivare, petentul a arătat că prin sentinţa penală nr. 1009/19.12.2012 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6256/311/2012a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare cu aplic. art. 81 din vechiul Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 C.p., cu aplic. art. 74 alin. 1 lit. a,c, art. 76 alin. 1 lit. e C.p. şi art. 320 ind. 1 din vechiul Cod penal, cu termen de încercare 2 ani şi 2 luni.

Prin decizia penală nr. 1007/30.04.2013 a Curţii de Apel Craiova s-a majorat pedeapsa la un an închisoare cu suspendare sub supraveghere conform art. 86 ind. 3 C.p. şi s-a stabilit un termen de încercare de 3 ani.

Prin aceeaşi decizie Curtea de Apel Craiova a dispus în baza art. 863 lit. e din Vechiul Cod penal o pedeapsă suplimentară printre alte condiţii, obligaţia suplimentară de a nu conduce nici un autovehicul pe toată perioada termenului de încercare, situaţie care creează mari prejudicii motivat de faptul că nu poate să – şi exercite atribuţiile pe care le are la o societate agricolă al cărui preşedinte şi administrator este.

Această obligaţie de a nu conduce nici un fel de autovehicul pe toată perioada de încercare nu poate fi calificată ca o pedeapsă complementară sau accesorie pe lângă pedepasa principală, nefiind enumerată în mod expres la art. 64 şi nici la art. 71 din Vechiul Cod penal. Cum norma legală este de strictă interpretare, interpretul nu poate adăuga la lege şi nici nu poate interpreta în mod extins art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Codul penal vechi.

Dispoziţiile art. 93 din Noul Cod penal, care reglementează măsurile de supraveghere şi obligaţiile ce trebuie ori pot fi impuse condamnatului în situaţia suspendării executării pedepsei sub supraveghere, nu mai prevăd obligaţia de a nu conduce vreun autovehicul pe durata termenului de încercare. Sub acest aspect art. 93 din Noul Cod penal este mai favorabil decât art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Vechiul Cod penal.

Obligaţia de a nu conduce nici un autovehicul impusă sub Vechiul Cod penal nu poate fi calificată potrivit Noului Cod penal ca fiind o pedeapsă complementară deoarece s – ar agrava situaţia condamnatului, ceea ce contravine principiului aplicării legii penale mai favorabile impus de art. 6 din Noul Cod penal. Rezultă aşadar fără putinţă de tăgadă că prevederile art. 86 ind. 3 alin. 3 lit. e din Vechiul Cod penal nu au corespondent în secţiunea a 5 – a intitulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere din Noul Cod penal.

În concret, în prezent contestatorul execută o obligaţie stabilită în sarcina sa potrivit legii vechi şi care nu mai este prevăzută în legea nouă, ceea ce contravine principiului aplicării legii penale mai favorabile.

În drept, contestaţia s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 598 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 6 NCPP şi art. 93 NCP. S-au ataşat înscrisuri în xerocopie.

S-a ataşat dosarul nr. 6256/311/2012 în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 1009/19.12.2012.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin  prisma dispoz. art  595 alin. 1 din Codul de procedură penală şi art. 6 din Codul penal,  instanţa constată că cererea este  neîntemeiată pentu motivele care vor fi expuse în continuare.

Prin sentinţa penală nr. 1009 din 19.12.2012 pronunţată de către Judecătoria Slatina în dosarul nr. 6256/311/2012, contestatorul B. D. a fost condamnat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 184 alin. 2 şi 4  din Codul penal. Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 81 din Codul penal s – a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani şi 2 luni reprezentând termen de încercare potrivit art. 82 din Codul penal.

Prin decizia penală nr. 1007 din 30.04.2013 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 6256/311/2012, a fost admis recursul părţii civile G. V., casată în parte sentinţa penală şi majorată pedeapsa aplicată inculpatului la 1 an închisoare. În baza art. 86 ind. 1 din Codul penal a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei principale pe durata unui termen de încercare de trei ani iar în baza art. 86 ind. 3 alin. 3 din Codul penal a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenlui de încercare, să nu conducă nici un autovehicul.

Potrivit dispoziţiilor art. 6 din Codul penal – (1) – Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

(2) - Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detențiune pe viață și până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detențiunii pe viață se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune.

(3) - Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amenda, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea nouă. Ținându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii.

(4) - Măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă.

(5) - Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-(4), pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta.

(6) - Dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se execută în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.

(7) - Când o dispoziție din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ține seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alin. (1)-(6).

Analizând cererea dedusă judecăţii prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Codul penal a căror aplicare o solicită contestatorul B. D. în prezenta cauză, instanţa constată că acesta nu se regăseşte în nici unul dintre cazurile de aplicare a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei astfel cum au fost expuse mai sus. Astfel, la stabilirea criteriilor pentru aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul a avut în vedere doar limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi succesive în ceea ce priveşte pedeapsa principală şi efectul prevederii/neprevederii în legea penală nouă a măsurilor educative, pedepselor complementare şi a măsurilor de siguranţă, fără a se face trimitere, în aplicarea principiului prevăzut de art. 6 din Codul penal, la analiza comparativă a obligaţiilor stabilite de către instanţă în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Mai departe, în acelaşi sens, sunt de evidenţiat şi dispoziţiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 potrivit cu care - Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare. Analizând în continuare dispoziţiile alin. 2 al aceluiaşi articol, instanţa constată că legiuitorul a avut în vedere şi a permis analiza comparativă a obligaţiilor impuse inculpatului în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere numai în aplicarea art. 5 din Codul penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile în cursul judecăţii iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârilor de condamnare.

Este adevărat că printre măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute de art. 93 din Codul penal nu se mai regăseşte obligaţia prevăzută de art. 863 alin. 3 lit. e din Codul penal din 1969, impusă contestatorului B. D. prin decizia penală nr. 1007 din 30.04.2013 pronunţată de către Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 6256/311/2012, însă această modificare este justificată doar prin faptul că exercitarea acestui drept poate fi interzisă cu titlu de pedeapsă complementară – art. 66 alin. 1 lit. i din Codul penal a cărei executare începe de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s – a dispus suspendarea sub supraveghere.

În concluzie, a accepta raţionamentul juridic al contestatorului B. D. şi a înlătura obligaţia stabilită de către instanţă de a nu conduce nici un vehicul pe durata termenului de încercare în condiţiile în care o astfel de ipoteză nu se regăseşte printre criteriile stabilite de către legiuitor în aplicarea principiului legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare(art. 6 din Codul penal), ar însemna să se aducă atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii penale, hotărâre care, odată cu rămânerea definitivă, se bucură de o prezumţie absolută de adevăr juridic.

Prin urmare, în raport de argumentele anterior expuse, instanţa constată faptul că cererea formulată de către contestatorul B. D. de aplicare a legii penale mai favorabile după rămânerea definitivă a cauzei este neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen., va obliga pe contestatorul B. D. la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.”

Împotriva acestei  sentinţe a formulat contestaţie condamnatul pentru  motivele expuse în partea introductivă a deciziei.

Instanţa a constatat că este nefondată această contestaţie.

Pentru această concluzie s-a reţinut că este temeinică sentinţa pronunţată de prima instanţă pentru motivele indicate de aceasta dar şi pentru cel ce urmează. În acest ultim sens se constată că  susţinerea contestatorului potrivit căreia interdicţia instituită asuprea  acestuia ca măsură de supraveghere prin sentinţa de condamnare cu nr. 482 pronunţată la  data de 15.05.2014 de Judecătoria Slatina în dos. nr. 6256/311/2012, aşa cum a fost  casată în parte prin decizia nr.  1007 pronunţată la data de 30.04.2013 de Curtea de apel Craiova în dosarul nr.  6256/311/2012, constând în aceea ca pe durata termenului de încercare reprezentat de durata suspendării sub supraveghere a  executării pedepsei este obligat să nu conducă nici un vehicul  nu mai este prevăzută de  legea penală intrată în vigoare la data de 1.02.2014  şi că astfel în baza art. 6 din legea nr. 187/2012 această interdicţie nu îşi mai produce efectele de la  această ultimă dată este lipsită de temei juridic. Argumentul este acela că nu sunt întrunite condiţiile  normei de drept penal de la art. 6 din legea nr. 187/2012 menţionată deoarece  o astfel de interdicţie instituită cu caracter de obligaţie de a nu mai conduce nici un fel de vehicul pe drumurile publice pe durata termenului de încercare  este prevăzută de  noua lege indicată ca mai favorabilă în condiţiile în care deşi nu mai este menţionată între măsurile de supraveghere de la art.93 alin. 1 ,2 şi 3 Cpen. de legea în vigoare după 1.02.2014 totuşi este stabilită de aceasta cu caracter de sancţiune penală sub forma pedepsei complementare la care se referă normele onerativ – imperative de la art. 66  alin. 1 lit. i C.pen. a căror  aplicare are loc în condiţiile art. 67 C.pen. care nu impun  vreo limită  de pedeapsă. În acest sens se mai reţine  menţiunea că executarea acestei pedepse complementare are loc conform art. 68 alin. 1 lit. b Cp (de la data  rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere).

În consecinţă, în baza art. 595 alin. 12 C.p.p. contestaţia a fost respinsă, prin decizia menţionată anterior, ca nefondată iar ca urmare a acestei soluţii contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Data publicarii pe portal:06.10.2014

Domenii speta

Spete similare